ICCJ. Decizia nr. 2141/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2141/2010
Dosar nr. 4104/1/2009
Şedinţa publică de la 4 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor sub nr. 6517/2002 reclamanta SC V.F. SRL a chemat în judecată pe pârâta C.F.R. T. SA solicitând instanţei să dispună evacuarea pârâtei din imobilul reprezentând teren, situat în localitatea Oradea, judeţul Bihor, înscris în CF cu caracter nedefinitiv nr. 1225 a localităţii Oradea, număr cadastral nr. 2128, teren pe care pârâta îl deţine fără titlu, şi să fie obligată pârâta să lase în deplină proprietate şi folosinţă imobilul respectiv.
De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii în sumă de 595 Euro pentru fiecare zi de întârziere, până la data eliberării efective a terenului.
La data de 16 ianuarie 2003 au formulat cerere de intervenţie în interes propriu C.N.C.F. SA Bucureşti – R. C.F.R. Cluj şi S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA Bucureşti, sucursala Cluj, ambele solicitând respingerea cererii formulate de reclamanta întrucât terenul revendicat se află în proprietatea publică a S.R., fiind scos din circuitul civil.
Prin încheierea din 4 martie 2003 instanţa a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea dosarului nr. 13238/2002.
La data de 28 iunie 2005 a fost solicitată repunerea cauzei pe rol iar prin sentinţa nr. 68 din 15 februarie 2006 a fost admisă excepţia perimării fiind constatată perimată acţiunea formulată de reclamanta SC V.F. SRL şi cererea de intervenţie formulată de intervenienta S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA Bucureşti, sucursala Cluj.
A fost anulată, ca netimbrată, cererea de intervenţie în interes propriu formulată de C.C.F. SA Bucureşti – R. C.F.R. –Cluj.
Sentinţa nr. 68/2006 a Tribunalului Bihor a fost casată prin decizia nr. 128 din 5 aprilie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Oradea.
După casarea cu trimitere, prin sentinţa nr. 152 din 22 aprilie 2008 a Tribunalului Bihor a fost respinsă cererea formulată de reclamanta SC V.F. SRL în contradictoriu cu pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA Bucureşti, sucursala Cluj.
În motivarea sentinţei instanţa a reţinut că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1348 din 27 martie 2002 reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului teren situat în localitatea Oradea, Judeţul Bihor înscris în CF NDF nr. 1225, nr. cadastral 2128 şi parte din nr. cadastral 2127 din CF 1225.
În cauză au fost efectuate două expertize, iar din expertiza efectuată de expert N.P.G. rezultă că imobilul cu nr. cadastral 2128, în suprafaţă de 23.800 mp este ocupat de Terminalul de Transcontainere Oradea. Terenul este afectat de două linii ferate, platforme de descărcare, macara – pod rulant, două construcţii, grup sanitar.
Pârâţii ocupă o suprafaţă de 700 mp teren din tarlaua cu nr. cadastral 2127 Oradea, reprezentând suprafaţa aferentă liniilor ferate.
Instanţa în raport de întreg materialul probator a reţinut că, concluziile expertului sunt greşite fiind infirmate de pe o parte de raportul de contraexpertiză, iar pe de altă parte măsurătorile au fost făcute la scara 1:300 în loc de 1:10000 cum este trecut şi în contractul de vânzare – cumpărare invocat de reclamant.
Sentinţa nr. 152/2008 a Tribunalului Bihor a fost anulată prin decizia nr. 85 din 16 septembrie 2008, iar prin decizia nr. 37 din 19 martie 2009 a fost respinsă, ca nefondată, acţiunea precizată a reclamantei SC V.F. SRL în contradictoriu cu S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA Bucureşti, sucursala Cluj şi C.N.C.F. SA Bucureşti – R. C.F.R. Cluj.
Sentinţa nr. 152/2008 a fost anulată de către instanţa de apel cu motivarea că minuta din dosarul instanţei de fond, nu a fost semnată de judecătorul care a pronunţat soluţia, astfel că hotărârea este lovită de nulitate conform art. 258 alin. (1) raportat la art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
În motivarea deciziei nr. 37 din 19 martie 2009, instanţa a reţinut în raport de concluziile raportului de contraexpertiză că terenurile revendicate de reclamanta nu se suprapun cu terenul ocupat de obiectivul Terminalul de Transcontainere Oradea, teren deţinut de pârâta în temeiul Ordinului Ministrului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului nr. 1063/2003.
Recurenta reclamantă SC V.F. SRL a declarat recurs împotriva deciziei nr. 37 din 29 martie 2009 a Curţii de Apel Oradea, cât şi împotriva încheierii din data de 17 martie 2009 prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta face o prezentare largă a situaţiei de fapt şi a probelor administrate în cauză, arătând că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti; prin hotărârile pronunţate s-a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii; hotărârea cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii; hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material şi procesual.
În drept, recursul a fost motivat pe dispoziţiile art. 304 pct. 4, 5, 7, 8, 9, art. 3041 C. proc. civ. şi art. 306 alin. (2).
Intimata S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, a formulat întâmpinare prin care solicită, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat.
Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Recurenta invocă nulitatea absolută a încheierii de şedinţă din data de 17 martie 2009, întrucât instanţa nu s-a pronunţat prin dispozitiv asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de apelanta reclamantă, dar analizând încheierea menţionată din dosarul de apel, se constată că instanţa s-a pronunţat, în şedinţă publică, asupra cererii formulate şi a dispus, în temeiul art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 respingerea ca inadmisibilă a cererii, cu motivarea că excepţia invocată nu are legătură cu soluţionarea cauzei.
În condiţiile în care instanţa s-a pronunţat în şedinţă publică asupra cererii formulate fără a rămâne în pronunţate asupra cererii, nu mai era necesară întocmirea unei minute aşa cum susţine recurenta.
De asemenea, nu reprezintă un motiv de nulitate absolută a celor două hotărâri recurate eroarea materială privind data pronunţării „17 februarie” în loc de 17 martie, dată care rezultă atât din considerentele încheierii cât şi din dispozitiv.
Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se declară nule „numai dacă prin acestea s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor” iar „în cazul nulităţii prevăzute expres de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie”.
Motivele de nulitate invocate de recurentă nu sunt motive de nulitate absolută, iar omisiunea instanţei cu privire la data pronunţării sau lipsa minutei în condiţiile în care instanţa s-a pronunţat pe cererea formulată, în şedinţă, în cadrul dezbaterilor, nu poate atrage nulitatea hotărârii decât în cazul în care prin această omisiune s-a adus o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act.
A considera astfel, ar însemna să se adauge la dispoziţiile legale prin care sunt reglementate nulităţile şi să se reia judecata pentru omisiuni de ordin formal.
Prin omisiunile invocate de recurentă nu s-a adus o vătămare acesteia, care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii, cu atât mai mult cu cât recurenta a valorificat calea de atac a recursului prevăzută de art. 29 din Legea nr. 47/1992, recurs ce a făcut obiectul dosarului nr. 2441/111/2006 soluţionat prin decizia nr. 1728 din 13 mai 2010 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Astfel, instanţa nu a încălcat drepturile procedurale şi procesuale, iar invocarea dispoziţiilor art. 17 C.E.D.O. nu au nici un fundament, dispoziţii ce stabilesc o regulă generală de aplicabilitate a prevederilor Convenţiei având drept scop protejarea ordinii publice a statelor.
Prin dispoziţiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ., este sancţionată nesocotirea unei norme de ordine publică, cele referitoare la compunerea şi constituirea instanţei dar atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel a respectat dispoziţiile legale.
Astfel, litigiul dintre părţile litigante este de natură comercială în raport de dispoziţiile art. 7 C. com., fiind soluţionat cu respectarea dispoziţiilor legale privind compunerea, constituirea instanţei dar şi de un complet specializat, conform dispoziţiilor Legii nr. 303/2004 situaţie în care invocarea dispoziţiilor art. 6 din C.E.D.O., privind dreptul la un proces echitabil este lipsită de un fundament legal.
Recurenta arată că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., în sensul că a modificat obiectul acţiunii din „revendicare în evacuare” dar motivul invocat nu se încadrează în dispoziţiile legale evocate întrucât dispoziţiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., constă în încălcarea de către judecători a principiului separaţiei puterilor în stat şi imixtiunea lor în atribuţiile puterii legislative sau executive.
De altfel, susţinerea recurentei, ce poate fi încadrată în dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., este inexactă, întrucât prin cererea iniţială de chemare în judecată reclamanta a solicitat instanţei să dispună evacuarea pârâtei în raport de dispoziţiile art. 480 C. proc. civ.
Şi după casarea cu trimitere, reclamanta prin precizările la acţiune aflate de la dosar nr. 2441/2006 al Tribunalului Bihor, solicita evacuarea pârâtei precum şi obligarea acesteia la plata daunelor cominatorii, instanţa analizând cererea formulată cu respectarea principiului disponibilităţii în virtutea căruia reclamantul este acela care stabileşte limitele judecăţii, fiind respectate dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
Un alt motiv de recurs evocat de recurent vizează încălcarea formelor de procedură – dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., întrucât „probaţiunea nu s-a administrat corect”.
Prin dezvoltarea motivului de recurs menţionat, recurenta tinde la schimbarea situaţiei de fapt, stabilită în cauză şi la reaprecierea probelor, dar reaprecierea probelor administrate nu mai este posibilă odată cu abrogarea punctului 11 al art. 304 C. proc. civ., prin O.U.G. nr. 138/2000, iar ipoteza reglementată de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., a fost şi ea înlăturată prin pct. 49 al Legii nr. 219 /2005.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 indicat de recurentă nu-şi găseşte incidenţa în speţa de faţă întrucât hotărârea recurată cuprinde elementele obligatorii prevăzute de art. 261 alin. (5) C. proc. civ., respectiv motivele de fapt şi drept care au format convingerea instanţei şi dealtfel recurenta s-a limitat doar la indicarea textului de lege, arătând că există contradicţie între considerente şi dispozitiv, susţinere inexactă. Nici motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 nu-şi găsesc incidenţa în cauză, întrucât recurenta nu a arătat în ce constă nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva cerinţelor acestor texte legale, iar afirmaţia recurentei în sensul ca „instanţa a pornit în raţionamentul său de la premisa parţial adevărată şi a concluzionat fals” nu este susţinută de probatoriul administrat.
Este adevărat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1348 din 27 martie 2002 SC V.F. SRL în calitate de cumpărător a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului, teren, situat în localitatea Oradea, Judeţul Bihor, înscrierea în CF NDF nr. 1225 nr. cadastral nr. 2128 şi parte din nr. cadastral 2127 din CF 1225 dar potrivit raportului de contraexpertiză, terenul proprietatea reclamantei, obiect al contractului de vânzare cumpărare nr. 1348/2002, nu este ocupat de intimata pârâtă, parcelele cu nr. cadastral 2127, 2128 nu se suprapune cu terenul pe care se afla Terminalul de Transcontainere Oradea, intimata deţinând terenul revendicat de reclamanta în temeiul Ordinului Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului nr. 1063/2003.
Concluziile stabilite în primul raport de expertiză întocmit de expertul N.P. nu au fost reţinute de instanţă întrucât măsurătorile şi schiţele nu au fost întocmite la scara avută în vedere la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1348/2002 respectiv 1:3000 în loc de 1:10.000, concluziile acestui raport fiind infirmate de raportul de contraexpertiză efectuată la aceeaşi scară respectiv 1:10.000.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că motivele de recurs invocate de recurentă sunt nefondate iar instanţele de fond au respectat atât dispoziţiile prevăzute de legislaţia naţională cât şi drepturile prevăzute de art. 6 C.E.D.O., motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respinge, ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC V.F. SRL Oradea împotriva încheierii din 17 martie 2009 şi a deciziei nr. 37/C/2009-A din 19 martie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2134/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2183/2010. Comercial → |
|---|
