ICCJ. Decizia nr. 2134/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2134/2010
Dosar nr. 4134/62/2007
Şedinţa publică de la 4 iunie 2010
Asupra recursului de faţă :
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1191/ C din 6 iunie 2008, Tribunalul Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de reclamanţii D.N., D.M. şi D.I.C. prin care au solicitat obligarea pârâtei SC A.C. SA Braşov la plata sumei de 439.739,4 lei reprezentând dividende pentru anii 2002-2004 şi suma de 155.206,8918 reprezentând dobânda legală calculată de la data exigibilităţii şi până la data de 1 mai 2007, dobândă care au solicitat să fie calculată în continuare până la plata efectivă.
În consecinţă, tribunalul a obligat pârâta la plata următoarelor sume: 319.741,1151 lei reprezentând dividende pentru anii 2002-2004 şi suma de 112.851,6710 reprezentând dobânda legală şi în continuare până la plata efectivă, pentru reclamantul D.N.; 9.862,5204 lei reprezentând dividende pentru anii 2002-2004 şi 3.481,1171 dobânda legală până la 1 mai 2007 şi în continuare până la data plăţii efective în favoarea reclamantului D.I.C.; 110.135,7645 lei reprezentând dividende pentru anii 2002-2004 şi 38.874,1037 lei dobânda legală până la data de 1 mai 2007 şi în continuare până la plata efectivă a debitului în favoarea reclamantului D.M.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a analizat motivele cererii, raportat la textele legale incidente şi a reţinut că reclamanţii deţineau împreună un procent de 28,19 din totalul acţiunilor SC A.C. SA, iar potrivit bilanţurilor la 31 decembrie 2003 şi 31 decembrie 2004, acestora li se cuvine suma de 439.739,4 lei cu titlu de dividende aferente anilor 2002-2004.
În raport de această situaţie de fapt, tribunalul a constatat că în temeiul art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, în forma nemodificată, dividendele se plătesc asociaţilor proporţional cu cota de participare la capitalul social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel. De asemenea, acest text de lege prevede că ele se plătesc în termenul stabilit de adunarea generală a asociaţilor sau stabilit prin legile speciale, dar nu mai târziu de 8 luni de la data aprobării situaţiei financiare anuale aferente exerciţiului financiar încheiat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC A.C. SA Braşov, criticile pârâtei vizând următoarele aspecte:
Instanţa de fond trebuia să dispună suspendarea judecăţii, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea irevocabilă a cererii formulată de pârâta, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a hotărârii A.G.A. prin care s-a aprobat distribuirea dividendelor. De asemenea, o altă critică este reprezentată de faptul că dreptul la dividende pentru anii 2002 şi 2003 este prescris. Pârâta a mai susţinut că pretenţiile reclamanţilor nu sunt datorate în cuantumurile pretinse, în realitate aceştia fiind debitori faţă de societate şi nu creditori.
Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, prin decizia nr. 148/ Ap din 9 decembrie 2008, a respins apelul declarat de pârâtă şi a menţinut sentinţa instanţei de fond.
Analizând cererea de apel prin prisma criticilor formulate, Curtea a constatat că prin încheierea din 2 decembrie 2008 a Curţii de Apel Braşov a fost respinsă cererea de suspendare în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., având în vedere că nu există legătura de dependenţă cerută de textul legal.
Critica privind prescripţia dreptului material la acţiune pentru anii 2002 şi 2003, a fost respinsă având în vedere că în mod corect prima instanţă a apreciat că există o cauză de întrerupere a cursului acesteia, respectiv recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, respectiv introducerea unei cereri de chemare în judecată împotriva reclamanţilor care cuprinde şi un capăt de cerere privind instituirea unui sechestru asigurator asupra bunurilor părţilor, fiind vizate acţiunile acestora şi dividendele anului 2002-2003, repartizate de A.G.A. şi neridicate.
În ceea ce priveşte criticile vizând activitatea frauduloasă a reclamanţilor în calitate de administratori, Curtea a arătat că nu sunt de natură a înlătura obligaţia de plată a dividendelor la care sunt îndreptăţiţi, acestea fiind stabilite de lege şi de statutul societăţii.
Decizia a fost recurată de către pârâta SC A.C. SA BRAŞOV, în temeiul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin criticile formulate recurenta a susţinut că prezenta cauză a fost conexată cu cererea formulată de pârâtă privind constatarea nulităţii absolute a hotărârilor A.G.A. din data de 19 ianuarie 2004, 15 martie 2005 şi 12 aprilie 2006 prin care s-a aprobat distribuirea dividendelor, iar conexarea s-a dispus ca urmare a respingerii cererii de suspendare a judecăţii.
Pe de altă parte susţine că cererea de recuzare a fost determinată de antepronunţarea judecătorului iniţial investit cu soluţionarea cauzei, asupra unei cereri privind nulitatea hotărârii A.G.A., care formează obiectul dosarului nr. 4993/62/2007. Întrucât cererea de recuzare a fost admisă şi toate actele declarate nule, instanţa a procedat la judecarea separată a cererilor şi pe cale de consecinţă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, a respins cererea de suspendare a judecăţii, a respins excepţia de conexitate, a admis excepţia tardivităţii formulării cererii reconvenţionale şi a menţinut judecarea ei separată, a respins proba cu interogatoriul reclamanţilor şi expertiză şi a judecat acţiunea în pretenţii în raport strict de susţinerile reclamanţilor.
În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâta a susţinut că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 244 pct. 1 C. proc. civ., în raport de cererea formulată de pârâtă în sensul suspendării judecăţii până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. 4993/62/2007, aflat pe rolul Tribunalului Braşov prin care s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a hotărârilor A.G.A. arătate. În continuare arată că motivul de nulitate invocat în acea acţiune este nelegala convocare a adunărilor, ceea ce nu poate conduce decât la anularea totală a hotărârii A.G.A.
Drepturile solicitate cu titlu de dividende pentru anii 2002 şi 2003 sunt prescrise, întrucât drepturile se pot pretinde în termen de 3 ani de la naşterea lor, respectiv de la data de 19 iunie 2003 pentru dividendele anului 2002, data aprobării lor prin hotărârea A.G.A. şi respectiv 19 ianuarie 2004, pentru dividendele anului 2003, data aprobării hotărârii A.G.A. Instanţa de apel a preluat considerentele judecătorului recuzat, deşi aceste pretenţii nu au fost recunoscute niciodată, iar de la data respectivei acţiuni s-a împlinit un alt termen de prescripţie.
Instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra cuantumului pretins de reclamanţi cu titlu de dividende, deşi a respins proba cu expertiză.
Reclamanţii au exercitat calitatea de administratori ai societăţii în mod ilegal, fără a fi abilitaţi de adunarea generală a acţionarilor.
Cererea reconvenţională a fost considerată tardivă şi înregistrată separat, cu toate că recuzarea judecătorului a fost admisă, iar actele îndeplinite au fost declarate nule, ceea ce conduce la inexistenţa primei zile de înfăţişare în cauză.
Înalta Curte, având în vedere încheierea din data de 27 august 2009 a Tribunalului Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin care a fost deschisă procedura insolvenţei debitoarei SC A.C. SA BRAŞOV, a dispus introducerea în cauză a administratorului judiciar desemnat, potrivit art. 87 pct. 5 C. proc. civ., în vederea opozabilităţii hotărârii.
Examinând cererea de recurs prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că prezentul recurs este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele care urmează :
Prealabil examinării motivelor de recurs, Înalta Curte arată că această cale de atac are o configuraţie aparte, neputând atrage o rejudecare a procesului în întregul său aşa cum doreşte recurenta. În recurs, instanţa verifică dacă faptelor declarate ca stabilite de hotărârea atacată, li s-a făcut o corectă aplicare a legii, iar chestiunile de fapt rămân astfel cum au fost stabilite de instanţele inferioare.
Din acest punct de vedere, chestiunea contestării cuantumului dividendelor pretinse de reclamanţi, în condiţiile în care instanţa de apel a respins proba cu expertiză contabilă, nu poate fi analizată de către instanţa de recurs, reprezentând o chestiune de fapt care este lăsată la libera apreciere a instanţei de apel, în virtutea efectului devolutiv al aceste căi de atac. Instanţa de apel are facultatea de a repeta sau completa probele deja administrate la prima instanţă, în situaţia în care consideră necesar.
De asemenea, criticile privind exercitarea în mod ilegal a funcţiei de administratori de către reclamanţi, încasarea unor sume mari de bani în urma activităţilor frauduloase desfăşurate nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs, deoarece ele reprezintă situaţii de fapt, iar pe de altă parte exced cadrului procesual al acţiunii de faţă, aceste apărări putând fi valorificate în cadrul unei alte cereri de chemare în judecată.
Înalta Curte, prin prisma analizării hotărârii atacate în ceea ce priveşte aplicarea greşită a legii de către instanţa de apel, constată că ambele critici subsumate acestui motiv de nelegalitate sunt nefondate.
Astfel, suspendarea legală facultativă reprezintă o formă a suspendării lăsată la aprecierea instanţei, care va aprecia asupra oportunităţii sistării temporare a judecăţii.
Scopul suspendării judecăţii este de a realiza o optimă administrare a justiţiei şi de a preîntâmpina pronunţarea unor hotărâri contradictorii.
În speţa de faţă, pârâta a solicitat în faţa instanţei de apel suspendarea judecăţii pricinii până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. 4993/62/2007, aflat pe rolul Tribunalului Braşov, susţinând că acest proces vizează o chestiune prejudicială de a cărei soluţionare ar putea depinde şi decizia ce urmează a fi pronunţată în cauză.
Analizând motivele care au condus la aprecierea instanţei de apel în sensul respingerii cererii de suspendare, Înalta Curte constată că a fost observat petitul ambelor cereri de chemare în judecată, în raport de care s-a apreciat că nu există legătura de dependenţa cerută de textul de lege. Astfel, în cadrul acţiunii ce formează obiectul dosarului nr. 4993/62/2007, reclamanta SC A.C. SA BRAŞOV a solicitat anularea hotărârilor A.G.A. prin care s-a aprobat distribuirea dividendelor, cauza de nulitate (astfel cum susţine recurent) fiind nelegala convocare a adunărilor generale, fără a se solicita anularea dispoziţiilor referitoare la aprobarea bilanţului contabil, contului de profit şi pierderi şi stabilirea dividendelor. În această situaţie, dezlegarea dată de instanţa de apel, în sensul inexistenţei unei influenţe a soluţiei pronunţată în acel dosar asupra pricinii de faţă este corectă. Este adevărat că efectul nulităţii unei hotărâri A.G.A. este desfiinţarea acesteia, însă în situaţia de faţă, temeinicia pretenţiilor reclamanţilor decurge din situaţiile financiare anuale şi Nota privind repartizarea profitului net realizat în anul 2004, acte menţionate la Registrul Comerţului, şi Lista dividendelor distribuite acţionarilor pe perioada 2002-2003 întocmite de pârâtă.
În ceea ce priveşte modul de soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, respectiv interpretarea dată în sensul recunoaşterii dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia, situaţie care reprezintă o întrerupere a cursului prescripţiei, care a început să curgă la data de 19 iulie 2003, respectiv 19 ianuarie 2004, Înalta Curte constată legalitatea soluţiei privind respingerea excepţiei.
Deşi susţinerile recurentei vizează considerentele prezentate de către instanţa de apel, care a preluat motivarea dată de către judecătorul recuzat, aceste argumente nu reprezintă o „preluare”, putând constitui chiar şi propria interpretare. De altfel, aceste motive urmează a fi reţinute de către instanţa de recurs în sprijinul respingerii excepţiei.
Prin acţiunea introdusă pe rolul Tribunalului Braşov la data de 26 aprilie 2004 reclamanta SC A.C. SRL a solicitat angajarea răspunderii patrimoniale faţă de societate, precum şi instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor reclamanţilor, fiind vizate în acest fel acţiunile şi dividendele aferente anului 2002 şi 2003, repartizate de A.G.A. şi neridicate. În susţinerea acelei acţiuni, a fost depus un tabel cu valoarea acţiunilor şi a dividendelor care se cuvin fiecăruia dintre reclamanţi.
În cuprinsul noţiunii de „recunoaştere a dreptului” intră manifestările de voinţă ale debitorului cu sensul de reînnoire a recunoaşterii datoriei, putând fi exprese (ca în situaţia de faţă) sau tacite.
În ceea ce priveşte argumentul privind faptul împlinirii unui nou termen de prescripţie de la data introducerii respectivei acţiuni, Înalta Curte constată netemeinicia acestei critici în raport de data introducerii cererii de faţă.
În raport de aceste considerente, se constată că a fost întrerupt cursul prescripţiei extinctive, în condiţiile art. 16 din Decretul nr. 167/1958, ceea ce implică ştergerea efectelor prescripţiei anterioare şi începerea unui nou curs al prescripţiei după încetarea cauzei întreruptive.
Motivul reprezentat de consecinţele procedurale ale admiterii cererii de recuzare, prin prisma menţinerii măsurii vizând tardivitatea înregistrării cererii reconvenţionale şi judecarea ei în cadrul unui dosar separat, nu poate fi analizat deoarece încheierea dată asupra recuzării este irevocabilă. Pe de altă parte, dispoziţiile art. 32 C. proc. civ., se referă la actele îndeplinite după formularea cererii de recuzare, situaţie în care se pune problema unei nulităţi iremediabile. Oricum, dreptul de apreciere aparţine instanţei care soluţionează cererea de recuzare, care va aprecia asupra actelor de procedură şi probelor administrate.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC A.C. SA BRAŞOV prin administrator judiciar I.D.I. SPRL împotriva deciziei comerciale nr. 148/ Ap din 9 decembrie 2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2127/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2141/2010. Comercial → |
|---|
