ICCJ. Decizia nr. 2183/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2183/2010
Dosar nr. 13682/3/2008
Şedinţa publică de la 9 iunie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 5731 din 08 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, a fost admisă excepţia prematurităţii acţiunii şi s-a respins acţiunea formulată de reclamanta C.T.F.B. SA împotriva pârâtei SC M. SA Turnu Severin, ca prematur introdusă.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că în cauză nu au fost respectate dispoziţiile art. 7201 alin. (2) şi (5) C. proc. civ.
De asemenea, s-a reţinut că natura imperativă, obligatorie, a încercării de soluţionare a pretenţiilor deduse judecăţii prin conciliere directă nu poate fi înfrântă numai prin caracterul notoriu al introducerii cererii de chemare în judecată.
Împotriva acestei sentinţe precum şi a încheierii din 11 martie 2009 a formulat apel reclamanta C.T.F.B.
Prin decizia comercială nr. 462 din 10 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială. Apelul a fost admis, s-a desfiinţat sentinţa atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că acţiunea iniţială a fost înregistrată la 20 decembrie 2007 pe rolul Tribunalului Prahova, secţia comercială, având ca obiect obligarea pârâtelor SC M. SA Turnu Severin şi S.N.T.F.M. C.F.R. M. să procedeze la predarea către reclamantă a 139 vagoane T. în conformitate cu contractul de cesiune încheiat între părţi în vederea efectuării reparaţiei capitale a acestora.
Tribunalul a încuviinţat probatorii şi în cauză a fost efectuat un raport de expertiză şi ulterior au fost încuviinţate obiecţiuni la acest raport de expertiză.
Raţiunea concilierii prealabile directe prevăzută de articolul 7201 C. proc. civ., este aceea de a simplifica şi degreva judecăţile având ca obiect pretenţii de natură bănească ce pot fi soluţionate pe cale amiabilă şi într-un termen scurt.
În speţă, părţile aveau cunoştinţă de pretenţiile reciproce, au formulat probatorii şi acestea chiar au fost administrate. În aceste condiţii a respinge acţiunea ca prematur introdusă la un an şi 4 luni de la data înregistrării cererii de chemare în judecată echivalează cu o interpretare excesiv de rigidă a dispoziţiilor articolului 7201 C. proc. civ.
Această excepţie putea fi invocată la prima zi de înfăţişare şi nu după ce s-au administrat probatorii.
Curtea de apel a apreciat că în cauză scopul şi finalitatea prevederilor articolului 7201 C. proc. civ., au fost aduse la îndeplinire stabilindu-se că voinţa părţilor este aceea de a rezolva litigiul pe cale judecătorească şi nu pe cale amiabilă câtă vreme au propus probe şi acestea au fost administrate inclusiv aceea cu expertiză.
Faţă de aceste considerente, Curtea de apel a apreciat că în mod greşit tribunalul a admis excepţia prematurităţii acţiunii şi a anulat ca netimbrată cererea privind obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere câtă vreme se acordase termen pentru a se lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză şi potrivit dispoziţiilor articolului 297 C. proc. civ., a admis apelul şi a desfiinţat hotărârea atacată trimiţând cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC M. SA DROBETA TURNU SEVERIN care a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. Recurenta a susţinut în dezvoltarea motivelor de recurs: încălcarea şi aplicarea greşita a legii, prin aceea că s-au ignorat implicaţiile prevederilor art. 105 alin. (2) si art. 109 alin. (2) C. proc. civ., iar în plus, s-au aplicat eronat prevederile art. 7201 şi art. 136 – art. 137 C. proc. civ., interpretarea greşita a actului dedus judecăţii, cu privire la Adresa C.T.F. de convocare la conciliere datată 16 martie 2009 şi inexistenta motivelor pe care se sprijină soluţiile de respingere e excepţiilor prematurităţii şi de netimbrare a cererii.
Înalta Curte, analizând recursul prin prisma criticilor formulate, constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente.
1. Referitor la pretinsa ignorare a prevederilor art. 105 alin. (2) şi art. 109 alin. (2) C. proc. civ., şi la pretinsa aplicare greşită a prevederile art. 7201 şi art. 136 – art. 137 C. proc. civ.
Pentru a răspunde acestei critici, faţă de multitudinea de probleme pe care o ridică aplicarea art. 7201 C. proc. civ., este importantă interpretarea corectă a dispoziţiilor lui, cât mai apropiată de voinţa legiuitorului.
În interpretarea acestui articol, opinia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este în sensul că scopul art. 7201 C. proc. civ., este de a simplifica şi degreva judecăţile cu obiect pretenţii băneşti, iar această interpretare este în deplin acord cu opinia Curţii Constituţionale care a reţinut că art. 7201 instituie o procedură extrajudiciară care să ofere părţilor posibilitatea de a se înţelege asupra eventualelor pretenţii ale reclamantului fără implicarea autorităţii judecătoreşti competente. Prin instituirea procedurii concilierii prealabile legiuitorul a urmărit soluţionarea rapidă a neînţelegerilor dintre comercianţi fără a apela la procedura judiciară mai complexă şi mai lentă şi degrevarea activităţii instanţelor judecătoreşti.
Potrivit articolului 7201 C. proc. civ., în procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată reclamantul va încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte.
Toate susţinerile recurentei sunt neîntemeiate şi contrazise, aşadar, de practica constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în privinţa procedurii convocării la conciliere prealabilă prevăzută de art. 7201.
În acest sens, contrar susţinerilor făcute prin intermediul motivelor de recurs, trebuie observat că în temeiul art. 7201 alin. (2) C. proc. civ., intimata a realizat convocarea la concilierea directă a litigiului dedus judecăţii,comunicându-i recurentei atât pretenţiile şi actele care au stat la baza acestora, cât şi data, ora şi locul întâlnirii, anterior soluţionării excepţiei neîndeplinirii acestei proceduri.
Recurenta a luat cunoştinţă de pretenţiile intimatei şi de actele care au stat la baza acestora încă de la data promovării cererii introductive, situaţie în care, aşa cum în mod corect s-a reţinut şi în apel, dacă ar fi dorit în orice mod soluţionarea litigiului pe cale amiabilă, avea posibilitatea să îşi exprime această poziţie în cei peste un an şi patru luni trecuţi până la momentul invocării excepţiei.
Instanţa a făcut trimitere la acest termen scurs de la data promovării acţiunii şi până la data invocării excepţiei, tocmai pentru a evidenţia că, la momentul soluţionării ei, părţile îşi cunoşteau foarte bine poziţiile raportat la dreptul litigios dedus judecăţii; o soluţionare amiabilă, deşi posibilă de principiu în tot acest răstimp, dovedindu-se imposibil de realizat în concret.
Convocarea la conciliere nu trebuie realizată ca simplă formalitate, ci cu scopul încercării efective de soluţionare a unei dispute legale pe cale amiabilă, tot aşa, excepţia nu poate fi invocată în mod formal, pentru neîndeplinirea unei simple formalităţi, ci doar în raport de posibilitatea efectivă de soluţionare amiabilă a litigiului şi de o eventuală vătămare produsă prin inexistenţa acestei posibilităţi.
Iar posibilitatea soluţionării amiabile a litigiului a existat aşa cum am arătat şi mai sus, în tot timpul scurs de la data sesizării instanţei de judecată şi până la data invocării excepţiei în discuţie.
Referitor strict la dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., se va reţine că ele au fost în mod corect evaluate şi aplicate în cauză. Instanţa reţinând indirect că indiferent de momentul şi forma sub care se realizează procedura convocării, condiţiile aplicării sancţiunii pentru îndeplinirea defectuoasă şi/sau neîndeplinirea ei sunt prevăzute expres de textul de lege în discuţie, în conformitate cu care: „Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.”
Raportat la aceste prevederi, neîndeplinirea corectă a procedurii concilierii, chiar şi dacă este reală, nu atrage automat nulitatea concilierii sau respingerea cererii de chemare în judecată, sancţiunea intervenind numai dacă partea dovedeşte o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel.
Recurenta M. SA nu a dovedit nicicând o astfel de vătămare produsă fie prin pretinsa neefectuare a procedurii, fie prin efectuarea acesteia ulterior introducerii cererii introductive.
În realitate, o astfel de vătămare este inexistenta în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat şi mai sus, excepţia analizată a fost invocată după un an şi 4 luni de la introducerea cererii de chemare în judecată, timp în care recurenta a formulat toate apărările necesare, a solicitat şi administrat toate probatoriile pe care le-a găsit de cuviinţă.
În condiţiile în care recurenta nu a putut dovedi vreo vătămare prin convocarea la conciliere ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, cu atât mai mult aceasta nu a făcut dovada necesităţii anulării cererii/convocării la conciliere pentru înlăturarea vreunei vătămări. În plus, vătămarea nu are nici o legătură cu valoarea pretenţiilor deduse judecăţii.
Independent de data la care s-a făcut sau s-ar fi făcut aceasta convocare la conciliere, situaţia ar fi rămas aceeaşi, recurenta manifestându-şi refuzul de a satisface măcar într-o oarecare măsură, pretenţiile deduse judecăţii.
Referitor la dispoziţiile art. 109 alin. (2) şi la cele ale art. 136 – art. 137 C. proc. civ., despre care recurenta susţine că ar fi fost greşit evaluate în apel, se va reţine că instanţa nu a reţinut nici un moment că excepţia lipsei procedurii prealabile a concilierii directe nu ar fi o excepţie de ordine publică şi nu ar putea fi invocată în tot cursul judecăţii.
Trimiterea la acest moment procesual: „prima zi de înfăţişare” s-a făcut în apel doar pentru că acesta este momentul în care părţile sunt în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la poziţiile reciproce asupra dreptului litigios dedus judecăţii şi pot pune concluzii pe excepţii, probe şi/sau chiar pe fondul cauzei.
În aceeaşi ordine de idei, invocarea excepţiei după momentul indicat mai sus, chiar dacă strict procedural este posibilă, se dovedeşte a fi formală şi neîntemeiată, partea exprimându-şi deja opţiunea de a nu soluţiona cauza în mod amiabil, ci prin intermediul instanţei de judecată, atunci când nu a invocat excepţia şi mai mult, a propus şi administrat probe.
Contrar celor susţinute de recurentă, raţionamentul precizat mai sus şi reţinut întocmai şi de către instanţa de apel, nu este în contradicţie cu scopul procedurii prealabile şi nici cu caracterul imperativ al acesteia, de vreme ce, anterior invocării/soluţionării excepţiei, părţile şi-au exprimat în mod neîndoielnic voinţa în sensul nesoluţionării litigiului pe cale amiabilă.
Referitor la dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ., se va reţine că şi acestea au fost corect evaluate de către Curtea de Apel Bucureşti, reţinându-se în mod expres că: „scopul şi finalitatea prevederilor articolului 7201 C. proc. civ., au fost aduse la îndeplinire stabilindu-se că voinţa părţilor este aceea de a rezolva litigiul pe cale judecătorească şi nu pe cale administrativă câtă vreme au propus probe şi acestea au fost administrate, inclusiv aceea cu expertiza”.
În aceeaşi ordine de idei, fără a mai relua cele mai sus prezentate, neîndeplinirea unora din condiţiile prevăzute de art. 7201 C. proc. civ., nu atrage nulitatea procedurii prealabile a concilierii directe decât dacă partea care o invocă justifică o vătămare. În plus, din atitudinea procesuală a recurentei se poate lesne observa că oricum un astfel de demers ar fi fost inutil şi nu ar fi putut să asigure finalitatea urmărită de legiuitor, aceasta din urma negând constant dreptul intimatei la obţinerea reparaţiilor pretinse.
Societatea intimată a fost în măsură să o convoace pe recurentă doar după finalizarea raportului de expertiză contabilă şi relevarea tuturor aspectelor importante, însă la data şi ora indicate, aceasta nu a înţeles să se prezinte, confirmând o dată în plus că demersul convocării la conciliere, în cazul concret, era şi a rămas inutil.
2. Referitor la pretinsa interpretarea greşită a actului dedus judecăţii, cu privire la Adresa C.T.F. de convocare la conciliere din data de 16 martie 2009.
În raport de argumentele prezentate de recurentă în susţinerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se va reţine că apărarea acesteia este nu numai neîntemeiată dar şi în afara textului legal invocat, în contextul în care actul dedus judecaţii nu este reprezentat de Adresa C.T.F. din 16 martie 2009.
Actul dedus judecăţii este reprezentat de Contractul de cesiune prin care SC M. s-a obligat să încredinţeze intimatei spre reparare un număr de 170 de vagoane din totalul celor 500 ce au făcut obiectul Contractului nr. 2/2004, iar în contextul în care criticile recurentei nu vizează acest contract, ele sunt inadmisibile şi trebuie înlăturate ca atare.
De altfel, analiza acestui pretins motiv de nelegalitate reliefează faptul că recurenta nu face altceva decât să reia criticile care în opinia sa ar fi impus admiterea excepţiei lipsei procedurii prealabile a concilierii.
În nici un moment nu se arată cum ar fi schimbat instanţa înţelesul Adresei C.T.F. din 16 martie 2009 şi nici de ce, în contextul invocării art. 304 pct. 8 C. proc. civ., această Adresa ar reprezenta actul dedus judecăţii.
În contextul în care nu şi-a manifestat niciodată intenţia de soluţionare a litigiului pe cale amiabilă şi mai mult, în contextul în care a propus şi administrat probe pentru a dovedi netemeinicia pretenţiilor intimatei, este evident că recurenta nu poate invoca şi cu atât mai puţin, nu poate dovedi, o vătămare produsă prin aceea că nu s-a realizat convocarea înainte de demararea litigiului.
În ceea ce o priveşte, recurenta şi-a manifestat atât în mod tacit cât şi în mod expres intenţia de a nu soluţiona litigiul pe cale amiabilă, atunci când a ales să propună şi să administreze probe în dovedirea apărărilor sale şi când a înţeles să nu se prezinte la convocarea primită.
3. Referitor la inexistenta motivelor pe care se sprijină soluţiile de respingere a excepţiilor prematurităţii şi de netimbrare a cererii.
Şi aceste argumente sunt neîntemeiate şi se impune respingerea lor ca atare, în condiţiile în care, contrar celor susţinute de recurentă, hotărârea din apel este motivată sub aspectul ambelor chestiuni puse în discuţie.
Astfel, sub aspectul excepţiei prematurităţii instanţa şi-a motivat soluţia în mod amplu, tocmai această motivare generând critici pe care recurenta le-a expus pe parcursul a 9 pagini în cuprinsul cererii sale.
Succint, fără a mai relua cele anterior expuse, instanţa a reţinut că in condiţiile în care excepţia nu a fost invocată la momentul primei zile de înfăţişare, iar părţile au ales să administreze probatorii pe parcursul a peste un an şi 4 luni, înseamnă că, în deplină cunoştinţă de cauză, au înţeles să soluţioneze litigiul dintre ele prin intermediul instanţei de judecată.
În aceleaşi condiţii, instanţa a reţinut că scopul concilierii a fost atins inclusiv prin convocarea făcută recurentei prin Adresa C.T.F. din 16 martie 2009 căreia nu i s-a dat curs.
Referitor la excepţia netimbrării cererii şi la soluţia de respingere a acesteia, hotărârea recurată a fost motivată prin aceea că sancţiunea nu putea opera atâta vreme cât se acordase termen pentru a se lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză, majorarea cuantumului pretenţiilor şi eventuala timbrare suplimentară a acestora urmând să se facă ulterior acestui moment.
În contextul în care această motivare există, aşa cum s-a prezentat mai sus, iar despre existenţa unor motive contradictorii nu se face nicio dezvoltare în cuprinsul recursului, rezultă că şi acest motiv de recurs este în egală măsură neîntemeiat şi se impune a fi respins ca atare.
Pentru considerentele reţinute, conform art. 312 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de pârâta SC M. SA Drobeta Turnu Severin împotriva deciziei comerciale nr. 462 din 10 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta SC M. SA DROBETA TURNU SEVERIN împotriva deciziei comerciale nr. 462 din 10 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2141/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 221/2010. Comercial → |
|---|
