ICCJ. Decizia nr. 2333/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2333/2010
Dosar nr. 171/40/2009
Şedinţa publică de la 18 iunie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei:
Reclamantul P.M. în contradictoriu cu SC A.C.B.P.S.N.C. Crişan a solicitat Tribunalului Botoşani să dispună excluderea din societate a asociatului său B.A. motivând că acesta în decursul activităţii societăţii a folosit bunurile societăţii fără consimţământul său, a demolat construcţiile situate în localitatea Crişan care au constituit aport în natură la capitalul social şi a folosit în nume propriu banii încasaţi din realizarea unor lucrări contractate de societate. În drept s-au invocat prevederile art. 222 lit. c) şi art. 80, 82 şi 223 din Legea nr. 31/1999.
Pe cale reconvenţională pârâtul B.A. a solicitat să se dispună dizolvarea societăţii în nume colectiv pentru gravele neînţelegeri care fac imposibilă desfăşurarea activităţii, din lipsa intenţiei de conlucrare în vederea funcţionării societăţii. A mai arătat pârâtul că din anul 2004 nu s-a mai depus nici bilanţul anual subliniind şi faptul că niciunul dintre asociaţi nu s-a mai preocupat de buna desfăşurare a activităţii. Au fost anexate înscrisuri pentru a demonstra că societatea are cifra de afaceri zero.
Sentinţa Tribunalului Botoşani, secţia comercială.
Prin sentinţa nr. 916 din 24 septembrie 2009, a fost respinsă, ca nefondată, acţiunea reclamantului P.M., s-a admis cererea reconvenţională şi s-a dispus dizolvarea SC A.C.B.P.S.N.C. Crişan.
Pentru respingerea cererii principale instanţa de fond a avut în vedere că în cauză s-au invocat fapte care datează de circa 10 ani, timp în care asociaţii au desfăşurat activitate în societate ceea ce înseamnă că aceste fapte pe care le reclamă prin acţiunea de excludere au fost tolerate de reclamant. Sub aspectul demolării unei construcţii şi a însuşirii materialelor de către pârât, tribunalul a reţinut că aceste fapte nu au fost dovedite, după cum nu s-a dovedit că fondurile societăţii au fost folosite pe cont propriu de către acesta.
Tribunalul a stabilit, însă, că cererea reconvenţională este întemeiată şi că se impune admiterea ei în condiţiile în care societatea nu funcţionează şi din actele dosarului rezultă că pe perioada 2004-2007 nu a desfăşurat activitate. Faţă şi de contextul cauzei acţiunea dintre asociaţi şi cererea reconvenţională dovedeşte că între aceştia sunt neînţelegeri grave care împiedică funcţionarea societăţii. În consecinţă, tribunalul a făcut aplicarea art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990 şi a dispus dizolvarea societăţii.
Apelul. Decizia Curţii de Apel Suceava.
Reclamantul P.M. a apelat sentinţa fondului criticând respingerea acţiunii principale pe considerentul că pârâtul intimat a înstrăinat tractorul proprietatea societăţii şi că şi-a însuşit suma de 38 mil. lei, că a vândut materialele de construcţii şi că şi-a însuşit contravaloarea lucrărilor efectuate în baza unei convenţii încheiate cu Primăria Comunei Hilişău Horia. Criticând admiterea cererii reconvenţionale reclamantul apelant a susţinut că intimatul nu a dovedit imposibilitatea continuării activităţii societăţii şi că nu s-a făcut aplicarea art. 229 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 prin care se admite posibilitatea continuării activităţii de către asociatul rămas singur în societatea în nume colectiv.
Examinând apelul reclamantului, Curtea de Apel l-a apreciat ca întemeiat şi în consecinţă a schimbat în tot sentinţa apelată şi admiţând cererea principală a dispus excluderea asociatului B.A. din societatea SC A.M.D.C.B.P.S.N.C. Crişan. Prin aceeaşi decizie cererea reconvenţională a fost respinsă ca nefondată.
Din examinarea criticilor aduse sentinţei fondului în raport de motivele invocate de apelantul reclamant, Curtea a apreciat că pârâtul a efectuat în nume propriu lucrări de împrejmuire la Primăria comunei Hilişău Horia pentru care a încasat sume pe care şi le-a însuşit, a vândut un tractor proprietatea societăţii şi a încasat şi folosit sumele în interes personal. A apreciat instanţa de apel că sunt întrunite condiţiile art. 222 lit. c) şi d) pentru excluderea din societate a intimatului pârât. În privinţa reconvenţionalei, Curtea a stabilit că în cauză că nu s-a demonstrat existenţa neînţelegerilor grave care ar duce la imposibilitatea continuării activităţii. În conformitate cu art. 229 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, Curtea a considerat că după excluderea din societate a pârâtului, activitatea societăţii poate fi continuată de un singur asociat sub forma unui SRL cu asociat unic, situaţie care poate fi apreciată numai de către reclamant.
Recursul. Motivele de recurs.
Împotriva deciziei nr. 16 din 25 februarie 2010 a declarat recurs, pârâtul B.A. care a invocat prevederile art. 304 C. proc. civ., pentru a susţine că s-au încălcat dispoziţiile art. 222 lit. c) şi d), art. 80 şi 82 din Legea nr. 31/1990.
În privinţa art. 222 lit. c) a susţinut că poate fi exclus din societate, asociatul cu răspunderea nelimitată care se amestecă fără drept în administraţie ori contravine dispoziţiilor art. 80 şi 82. Cu privire la lit. d) a art. 222 din L.S.C. recurentul a susţinut că în cazul în care asociatul comite fraudă în dauna societăţii devin aplicabile prevederile art. 82 alin. (4) din aceeaşi lege, potrivit căruia dreptul de a i se cere despăgubiri se stinge după trecerea a 3 luni din ziua în care societatea a avut cunoştinţă de producerea fraudei.
Ca urmare a excluderii, în opinia autorului recursului trebuia ca instanţa să hotărască asupra structurii participării la capitalul social al celorlalţi asociaţi şi astfel a considerat că s-au încălcat prevederile art. 223 alin. (3) din Legea nr. 31/1990. În continuare a arătat că din declaraţiile martorilor rezultă faptul că între asociaţi, există neînţelegeri ori acestea constituie un motiv de dizolvare şi nu de excludere. Faptul că asociaţii nu sunt preocupaţi de continuarea societăţii rezultă din actele provenind de la registrul comerţului care atestă că nu a fost completat capitalul social conform Legii nr. 101/2005 şi că nu s-au depus bilanţurile anuale din 2004.
În consecinţă, a solicitat admiterea recursului şi menţinerea soluţiei pronunţată de tribunal.
Intimatul P.M. a combătut prin întâmpinare susţinerile recurentului apreciind că dispoziţiile art. 82 alin. (3) şi (4) se referă la dreptul societăţii de a lua o hotărâre pentru recuperarea pagubei de la asociat şi nu la dreptul de a cere excluderea, care nu este supus vreunui termen de prescripţie.
Faptele pentru care s-a dispus excluderea a mai arătat intimatul se încadrează în prevederile art. 80 şi 82 din aceeaşi lege, iar în privinţa art. 223 alin. (3) a apreciat că nu constituie un motiv de nelegalitate nepronunţarea pe structura acţionariatului de vreme ce nicio parte nu a formulat o astfel de cerere.
Intimatul, respinge şi critica prin care s-a susţinut că s-ar fi impus dizolvarea societăţii pentru existenţa neînţelegerilor grave din moment ce erau relevante motivele de excludere. În sensul acestor susţineri a fost citată decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 768/2008 prin care s-a reţinut că lipsa lui affectio societatis nu conduce la dizolvare dacă societatea are posibilitatea şi se doreşte continuarea activităţii.
Recursul este fondat.
Chestiuni prealabile.
1. Între părţile în proces, la momentul constituirii societăţii în nume colectiv, s-a stabilit un raport convenţional care este rezultatul acordului de voinţă dintre asociaţi exprimat pentru conlucrarea în cadrul societăţii comerciale. Introducerea acţiunii de excludere şi a cererii reconvenţionale prin care s-a solicitat dizolvarea societăţii demonstrează încetarea stării de convergenţă a asociaţilor care, în speţă, scoate în evidenţă un fond conflictual. Prin cele două cereri introduse în instanţă este evident că cei doi asociaţi urmăresc stingerea divergenţelor apărute între ei.
2. Fiind în discuţie o societate de persoane cu un caracter închis” datorită relaţiei „intuitu personae” este de asemenea evident că primează valenţele elementului afectiv care impune verificarea dezacordului societar din perspectiva celor două cereri dând prevalenţă excluderii sau dizolvării societăţii, după caz.
Valorificând observaţiile de mai sus, în raport de contextul speţei şi de criticile formulate în recurs, se constată că instanţa a dat prevalenţă excluderii apreciind că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 222 pct. 1 lit. c) şi d) din Legea nr. 31/1990 fără a ţine seama de faptul că societatea comercială potrivit situaţiilor provenind de la O.R.C. nu mai desfăşoară activitate de vreme ce nu s-au depus bilanţurile anuale din 2004, situaţiile financiare, cifra de afaceri este zero iar echilibrarea capitalului nu a fost realizată. Aceste împrejurări sunt suficiente pentru a trage concluzia că nu există interes societar, concluzie care se bazează pe faptul că succesul sau insuccesul societăţii depinde de activitatea pe care o desfăşoară cei doi asociaţi. Prin urmare neîndeplinirea obligaţiilor de către cei doi asociaţi, ambii având calitatea de administratori, demonstrează dezinteres pentru pactul societar şi protecţia societăţii. Că este aşa rezultă şi din împrejurările afirmate în cererea principală pentru excluderea pârâtului pentru fapte care s-au petrecut în urmă cu 10 ani, fapte care la acel moment au fost acceptate de asociatul reclamant, care în calitate de administrator cu puteri nelimitate avea dreptul dar şi obligaţia de a exercita un control asupra patrimoniului societăţii, asupra actelor încheiate de celălalt asociat, a registrelor contabile şi a verificării influenţei acestor fapte asupra patrimoniului societăţii.
Concluzia se impune şi faţă de faptul că administratorii, (cei doi asociaţi) cu puteri nelimitate, aveau dreptul să facă toate operaţiile pe care le considerau necesare în exerciţiul administrării societăţii.
În consecinţă, fiind în discuţie un pact societar analiza îndeplinirii obligaţiilor care decurg din acesta nu este străină noţiunii de culpă. Prin urmare, nu s-ar putea solicita excluderea din societate invocând activităţi culpabile prevăzute de lege drept motive de excludere fără a se vedea dacă solicitantul este la rândul său mai presus de culpă în privinţa protejării societăţii.
În acest context va fi primită doar critica referitoare la neobservarea neînţelegerilor dintre asociaţi care s-au concretizat în lipsa de conlucrare pentru protejarea persoanei juridice. Elementul intenţional care se constituie în raţiunea constituirii societăţii, trebuie să subziste şi în timpul funcţionării societăţii aşa încât nu se va putea reţine că s-a realizat obiectivul propus care vizează activitatea şi realizarea obiectului de activitate, care ar impune protejarea societăţii de sancţiunea dizolvării prevăzută de art. 227 din Legea societăţilor comerciale. Din speţa citată de intimată rezultă că şi în cazul particular analizat prin decizia nr. 768/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a avut în vedere conduita culpabilă a asociaţilor care au împiedicat bunul mers al societăţii. Or, aşa cum s-a arătat mai sus, în acest dosar, această conduită se examinează în raport de împrejurările faptelor care s-au manifestat în decursul activităţii societăţii.
Revenind la motivul de recurs care vizează nelegalitatea prin prisma încălcării dispoziţiilor care reglementează dizolvarea ca urmare a neînţelegerilor grave dintre asociaţi, Înalta Curte reţine că în temeiul art. 227 lit. e) din Legea nr. 31/1990 se poate cere dizolvarea societăţii atunci când aceste neînţelegeri împiedică funcţionarea societăţii. Sfera motivelor temeinice la care se referă lit. e), cuprinde şi situaţia în care se constată ineficienţa societăţii rezultat al neparticipării asociaţilor la viaţa socială a societăţii cu atât mai mult cu cât în discuţie este o societate de persoane.
În privinţa motivelor de nelegalitate care vizează cererea principală, este de reţinut că art. 222 lit. c) care se identifică prin amestecul fără drept în administraţie a asociatului dintr-o societate de persoane nu este aplicabil în speţă întrucât pârâtul, aşa cum s-a arătat mai sus, avea calitatea de administrator cu drepturi nelimitate. În al doilea rând, pentru a deveni aplicabile dispoziţiile respective trebuia demonstrat că s-au adus prejudicii societăţii.
Or, la dosar nu sunt probe care să demonstreze că în contabilitatea societăţii s-au înregistrat prejudicii urmare faptului culpabil invocat (vânzarea unui tractor) prin scoaterea bunului din societate şi lipsa valorii de înlocuire.
Nici art. 82 alin. (3) din aceeaşi lege, nu este aplicabil întrucât dispoziţiile respective se referă la obligaţia de nonconcurenţă şi la posibilitatea societăţii de a-l exclude pe asociat pentru astfel de fapte iar în ipoteza în care acesta a lucrat în contul societăţii, să solicite despăgubiri. În aceste condiţii nici dispoziţiile art. 82 alin. (4) din L.S.C. nu sunt aplicabile instanţa nefiind sesizată cu o astfel de cerere.
În fine, structura capitalului social nu putea să fie pusă în discuţie din moment ce nu s-a solicitat prin cererea principală iar în acest moment nu se mai impune o astfel de analiză faţă de motivul de dizolvare examinat, fundamentat pe alte cauze decât cea vizând excluderea asociatului pârât. Nu este lipsit de relevanţă să se precizeze că invocarea unor motive de excludere nu este suficientă pentru a se reţine dincolo de orice culpă a asociatului reclamant că poate continua societatea cu atât mai mult cu cât nu a fost manifestată voinţa de a schimba forma societăţii prin cererea introductivă.
În privinţa art. 222 lit. d) care-l vizează pe asociatul administrator care comite fraudă în dauna societăţii prin utilizarea semnăturii sociale sau a capitalului social în folosul său personal, instanţa de apel nu a sesizat că frauda presupune pe de o parte analiza elementului intenţional iar pe de altă parte utilizarea în folos personal a rezultatului comiterii faptelor de către asociatul administrator. Aceste fapte trebuie să se reflecte în patrimoniul social aşa cum s-a mai arătat or, aceste aspecte în lipsa unor dovezi concrete nu pot fi prezumate sau deduse din declaraţii de martori dacă nu se coroborează cu evidenţele societăţii.
În consecinţă, admiterea cererii principale este lipsită de fundament şi se constituie într-o nelegalitate prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care are drept consecinţă admiterea recursului declarat de B.A. şi modificarea deciziei criticate în sensul dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul B.A. împotriva deciziei nr. 16 din 25 februarie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia comerciala, contencios administrativ si fiscal.
Modifică decizia recurată în sensul că respinge apelul declarat de reclamantul P.M.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 221/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2337/2010. Comercial → |
|---|
