ICCJ. Decizia nr. 2337/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2337/2010
Dosar nr. 10137/1/2009
Şedinţa publică de la 18 iunie 2010
Asupra cererii de revizuire de faţă :
Circumstanţele cauzei, anterioare cererii de revizuire.
Reclamanta SC I.W. SRL Bucureşti a chemat în judecată S.C.U.S.A.A. Galaţi şi a solicitat Tribunalului Galaţi să pronunţe o sentinţă prin care pârâtul să fie obligat la plata sumei de 8.480.319.018 lei actualizată cu rata inflaţiei reprezentând chirie şi service conform contractului de închiriere nr. 9745 din 5 iun ie 2002 şi contractului de service nr. 9745 din 5 iunie 2002, precum şi la plata dobânzii calculată conform O.G. nr. 9/2000 pentru perioada cuprinsă între data de 20 iunie 2005 şi data plăţii efective.
Tribunalul Galaţi, secţia comercială, prin sentinţa nr. 60 pronunţată la data de 3 februarie 2006, a admis cererea formulată de reclamantă şi l-a obligat pe pârât la plata sumei de 10.015.436,8572 lei reprezentând contravaloarea închirierii pachetului informatic H.M. şi la plata dobânzii legale, conform O.G. nr. 9/2000.
Sentinţa tribunalului Galaţi a fost apelată de pârâtul S.C.U.S.A.A. Galaţi, iar Curtea de Apel Galaţi, prin decizia nr. 87/ A din 7 iunie 2006, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza pentru rejudecare.
Această decizie, a fost reformată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care prin decizia nr. 3646 din 16 noiembrie 2006 a admis recursul reclamantei SC I.W. SRL şi a trimis cauza pentru rejudecare aceleiaşi instanţe apreciind că desfiinţarea sentinţei fondului nu se justifică legal în condiţiile în care Curtea avea de analizat criticile aduse soluţiei pronunţată de tribunal care a cercetat fondul administrând probele propuse de părţile în proces. A mai reţinut Înalta Curte şi obligaţia instanţei de apel de a răspunde criticilor formulate cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care o invocă părţile.
În rejudecare, Curtea de Apel Braşov a pronunţat decizia nr. 178/2007 prin care a respins apelul S.C.U.S.A.A., a admis în parte cererea de aderare la apel formulată de reclamanta SC I.W. SRL Bucureşti împotriva aceleiaşi sentinţe (nr. 60 din 3 februarie 2006), pe care a completat-o în sensul obligării pârâtei la plata dobânzii legale de 803.520 Ron care urma să fie calculată şi în continuare până la data plăţii efective a debitului, restul pretenţiile fiind respinse. Prin aceeaşi decizie s-au menţinut dispoziţiile instanţei de fond şi s-au respins cheltuielile de judecată.
Decizia nr. 178/ A din 4 octombrie 2007 a Curţii de Apel a fost recurată atât de reclamanta SC I.W. SRL Bucureşti cât şi de pârâtul S.C.U.S.A.A. din Galaţi.
Recursurile au fost soluţionate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care prin decizia nr. 2742 din 7 octombrie 2008, a casat decizia nr. 178/ A din 4 octombrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, şi a trimis cauza spre rejudecare apreciind în raport de criticile formulate de pârâtul S.C.U.S.A.A. Galaţi că acesta nu este comerciant în sensul art. 7 C. com., raportate la art. 56 din acelaşi cod, astfel că, dobânda potrivit O.G. nr. 9/2000 trebuia stabilită la nivelul dobânzii de referinţă diminuată cu 20 %. A mai reţinut Înalta Curte faptul că instanţa de apel nu a observat prevederile art. 56 C. com. şi art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 9/2000 care exceptează situaţiile în care legea dispune altfel, o astfel de situaţie, regăsindu-se în cauză.
În rejudecare, Curtea de Apel Braşov prin decizia nr. 12/ Ap din 10 februarie 2009, a admis în parte apelul S.C.U.S.A.A. şi cererea de aderare la apel formulată de reclamanta SC I.W. SRL Bucureşti, a schimbat în parte sentinţa nr. 60 din 3 februarie 2006 pronunţată de Tribunalul Galaţi şi l-a obligat pe pârât să-i plătească reclamantei suma de 803.520 lei cu titlu de pretenţii şi dobândă legală prevăzută de art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 9/2000, de la data scadenţei până la data plăţii efective a debitului. Restul dispoziţiilor sentinţei au fost menţinute, iar pârâtul a fost obligat să-i plătească reclamantei suma de 12.056 lei cu titlu de cheltuieli parţiale de judecată. În considerentele deciziei Curtea de Apel a procedat la rejudecarea apelului în limitele deciziei de casare pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi în consecinţă păstrând suma principală la care a fost obligat pârâtul potrivit sentinţei nr. 60/2006, a stabilit că dobânda, după criteriile prevăzute de art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 9/2000, urmează să fie calculată la nivelul de referinţă B.N.R. diminuat cu 20 % până la data plăţii debitului, în procedura de executare. Celelalte pretenţii privind actualizarea debitului cu rata inflaţiei au fost respinse faţă de limitele stabilite pentru rejudecare de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 2742 din 7 octombrie 2008.
Recursul declarat de pârâtul S.C.U.S.A.A.
Împotriva ultimei decizii (nr. 12/ Ap din 10 februarie 2009) pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, a declarat recurs pârâtul S.C.U.S.A.A.
Reanalizând criticile care vizau obligarea la plata dobânzii legale în raport de prevederile art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 9/2000 şi de obiectul cauzei, Înalta Curte prin decizia nr. 3135 din 26 noiembrie 2009 a admis recursul şi a modificat decizia nr. 12/ Ap din 10 februarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în sensul respingerii capătului de cereri pentru plata dobânzilor ca nefondat.
Înalta Curte a stabilit că părţile au stipulat prin convenţie o sancţiune pentru nerespectarea de către debitor a obligaţiei de plată. Prin clauza 9.4 părţile contractante au convenit pentru situaţia întârzierilor la plată cu mai mult de 60 de zile, având în vedere deprecierea leului, să se emită o factură de diferenţă de curs. Solicitarea dobânzii prin mărirea câtimii obiectului cererii a fost apreciată de Înalta Curte ca fiind în contradicţie cu prevederile contractului citând în acest scop pe lângă cauza analizată şi dispoziţiile art. 1082, 1088 şi art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 9/2000. Cu această motivare soluţia de acordare a dobânzii a fost înlăturată, observând instanţa de recurs şi faptul că repararea prejudiciului extrinsec, dincolo de prevederile contractuale se constituie într-o agravare a răspunderii pentru daune, care nu poate fi reţinută.
Cererea de revizuire îndreptată împotriva deciziei nr. 3135/2009 a Înaltei Curţi.
Reclamanta SC I.W. SRL a formulat cerere de revizuire solicitând Înaltei Curţi ca în temeiul art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., să retracteze decizia atacată şi să pronunţe o hotărâre prin care să modifice dispozitivul deciziei nr. 3135 din 26 octombrie 2009, în limitele obiectului stabilit de recurent.
În argumentarea cererii de revizuire, autoarea a susţinut că nici un moment în cuprinsul cererii de recurs, S.C.U.S.A.A. nu a contestat dispoziţiile conform cărora este obligată să plătească dobânda legală pentru debitul restant. Singura problemă ridicată în cererea de recurs a fost cea a cuantumului lor şi a modului de calcul, or, în opinia sa solicitarea calculării dobânzilor conform art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 9/2000 nu poate să ducă decât la concluzia că S.C.U.S.A.A. a recunoscut în mod implicit că datorează dobânda legală pentru debitul principal. Înlăturând dobânda legală, a mai susţinut revizuienta, Înalta Curte soluţionând recursul s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut. În opinia revizuientei din simpla analiză a motivelor de recurs se poate observa că recurentul nu a cerut ceea ce s-a dat, iar decizia nr. 3135/2009 a încălcat principiul disponibilităţii şi prevederile art. 315 C. proc. civ.
Cererea de revizuire va fi respinsă pentru următoarele considerente:
Calea de atac extraordinară a revizuirii a fost întemeiată pe motivul prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., potrivit căruia,,Revizuirea unei hotărâri … dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se poate cere … dacă instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut … ori s-a dat mai mult decât s-a cerut”.
Condiţia explicită cerută de dispoziţiile citate pentru a se solicita revizuirea unei hotărâri pronunţate în recurs, atunci când evocă fondul, este întrunită în cauză întrucât prin decizia nr. 3135 din 26 noiembrie 2009, Înalta Curte a admis recursul şi a modificat decizia nr. 12/ Ap din 10 februarie 2009 a Curţii de Apel Braşov în sensul respingerii cererii pentru plata dobânzii.
În ce priveşte pct. 2 al art. 322 C. proc. civ. invocat, Înalta Curte va reţine mai întâi faptul că textul procedural vizează inadvertenţele dintre obiectul pricinii supuse judecăţii, respectiv între ceea ce s-a cerut şi ceea ce instanţa a decis.
Raportarea la această cerinţă şi la soluţia pronunţată, ceea ce sintetic exprimat vizează principiul disponibilităţii, duce la concluzia că Înalta Curte avea a se pronunţa asupra criticilor privind obiectul cererii care se regăseşte argumentat în recurs la pct. 9 al art. 304, partea invocând încălcarea legii în legătură cu pretenţiile privind „dezdăunarea”, aspecte pe care le-a dezvoltat citând dispoziţiile legale, care în opinia sa au fost încălcate.
Întrucât dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., sunt de strictă interpretare şi vizează respectarea principiului disponibilităţii, Înalta Curte observă că revizuienta, în realitate, s-a raportat la temeiurile cererii (aşa cum a fost argumentată în recurs) şi la mijloacele de apărare evocate de recurentă, fără ca aceste aspecte să fie de esenţa revizuirii întemeiată pe prevederile redate mai sus, şi pe baza acestui raţionament revizuienta a ajuns la concluzia că instanţa de recurs s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut. Este evident că în cauză s-a cerut şi dobânda calculată pentru sumele neachitate la scadenţă, iar instanţa de recurs a rezolvat această cerere pronunţându-se în dispozitiv în raport de ceea ce părţile au stipulat prin convenţie drept criteriu de evaluare al daunelor interese. Faptul că s-a respins cererea pentru plata dobânzii nu înseamnă că s-a rezolvat o cerere neformulată sau că „s-a dat mai mult decât s-a cerut”.
De asemenea, prin soluţia pronunţată în recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a examinat legalitatea deciziei pronunţate de Curtea de Apel astfel că nu se afla în ipoteza art. 315 C. proc. civ.
Faţă de cele ce preced, se va reţine că Înalta Curte nu s-a pronunţat extra petita sau plus petita şi că, în orice caz, nu poate fi primit acest motiv, numai pentru simplul fapt că „evocând fondul” în calea de atac a recursului, Înalta Curte în urma unui examen de legalitate pe o situaţie de fapt stabilită dar reconsiderată a ajuns la concluzia că dobânda nu este datorată. Raţionamentul instanţei s-a bazat pe prevederile legale privind daunele, interese pe care le-a raportat la convenţia care constituie legea părţilor, în limitele motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aşa cum de altfel s-a arătat mai sus.
În fine, raţiunea reglementării instituită prin dispoziţiile art. 322 C. proc. civ., a fost aceea de a îndrepta „erorile de fapt” printr-o cale de retractare dar numai în condiţiile strict prevăzute la pct. 1-9, aşa încât sub cuvânt că s-a acordat mai mult decât s-a cerut sau ce nu s-a cerut nu poate fi utilizat textul de lege pentru a se reconsidera motivele de recurs atât sub aspectul legalităţii, cât şi al fundamentului dreptului.
În consecinţă, întrucât cererea de revizuire nu întruneşte cerinţele art. 322 alin. (2) C. proc. civ., va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta SC I.W. SRL BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 3135 din 26 noiembrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2333/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2340/2010. Comercial → |
|---|
