ICCJ. Decizia nr. 2181/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2181/2010
Dosar nr. 3286/3/2008
Şedinţa publică din 9 iunie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 25 ianuarie 2008 pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanta SC M.D.M.V. SRL Voluntari a chemat în judecată pe pârâta A.V.A.S. Bucureşti solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată pârâta la plata sumei de 34.350 dolari S.U.A. echivalentul a 102.018 ron, reactualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, sumă ce reprezintă contravaloarea garanţiei de participare la licitaţia din data de 22 februarie 2006, invocând îmbogăţirea fără just temei.
Prin sentinţa comercială nr. 6193 din 9 mai 2008 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, reţinând aplicabilitatea dispoziţiilor art. 45 din OG nr. 51/1998.
Prin sentinţa nr. 166 din 20 noiembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, s-a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâta A.V.A.S. Bucureşti şi s-a respins ca prescrisă cererea formulată de reclamanta SC M.D.M.V. SRL Voluntari.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de apel a analizat cu prioritate excepţia necompetenţei materiale invocată de reclamantă, reţinând că prezenta cerere de chemare în judecată îşi are originea în procedura execuţională întreprinsă de pârâta A.V.A.S. în vederea valorificării unei creanţe neperformante, considerând pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 44 – art. 45 din OG nr. 51/1998 privind competenţa materială şi teritorială în primă instanţă a Curţii de Apel Bucureşti.
Pârâta A.V.A.S. Bucureşti a susţinut excepţia prescipţiei dreptului material la acţiune, invocată prin întâmpinare.
În conformitate cu prevederile art. 49 alin. (1) din OG nr. 51/1998, termenul de prescripţie a acţiunilor îndreptate împotriva A.V.A.S. este de 6 luni de la data la care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască actul sau faptul pe care se întemeiază acţiunea.
În acest context, instanţa de control judiciar a apreciat că faptul reţinerii garanţiei de participare la licitaţie şi motivaţia măsurii reţinerii, au fost cunoscute de către reclamantă la data de 14 mai 2007, dată faţă de care acţiunea în pretenţii de faţă trebuia exercitată în termenul de 6 luni prevăzut de art. 49 alin. (1) din OG nr. 51/1998, termen care s-ar fi împlinit la 14 noiembrie 2007.
Astfel, instanţa de apel a reţinut că acţiunea reclamantei expediată prin poştă la data de 23 ianuarie 2008 a fost formulată la mai mult de două luni de la împlinirea termenului de prescripţie prevăzut de art. 49 alin. (1) din OG nr. 51/1998.
În termen legal, reclamanta SC M.D.M.V. SRL Voluntari a declarat recurs împotriva sentinţei comerciale nr. 166 din 20 noiembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Bucureşti, criticând hotărârea recurată pentru nelegalitate în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În completarea şi dezvoltarea motivelor de recurs depuse la dosar, recurenta a invocat şi motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3, criticând sentinţa atacată ca fiind pronunţată de către o instanţă necompetentă material, respectiv Curtea de Apel Bucureşti.
În ceea ce priveşte critica adusă sub aspectul prevederilor art. 304. pct. 9 C. proc. civ., reclamanta consideră că hotărârea pronunţată de instanţa de apel a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 44 şi ale art. 49 din OG nr. 51/1998, precizând, totodată, că din eroare în declararea recursului a fost invocată aplicarea greşită a art. 45 din textul de lege menţionat.
În acest context, recurenta – reclamantă a susţinut, în esenţă, că pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 44 din OG nr. 51/1998 era necesar ca licitaţia la care a participat să aibă ca obiect valorificarea unor creanţe neperformante preluate la datoria publică, iar nu - ca în speţa de faţă – valorificarea unor creanţe de drept comun împotriva unei companii naţionale, sens în care recurenta consideră că litigiul putea fi soluţionat doar pe calea dreptului comun, cu aplicarea normelor de competenţă materială conform art. 2 C. proc. civ.
De asemenea, în opinia recurentei-reclamante, termenul de prescripţie de 6 luni prevăzut de art. 49 din OG nr 51/1998 se aplică numai litigiilor care se soluţionează după procedura prevăzută de art. 44 din actul normativ menţionat, fapt pentru care litigiul de faţă ar fi supus regulilor de drept comun, termenul de prescripţie extinctivă fiind cel de drept comun, respectiv termenul de 3 ani prevăzut de dispoziţiile Decretului nr. 167/1959.
În subsidiar, prin concluziile scrise depuse prin serviciul registratură, la data de 27 aprilie 2010 reclamanta a solicitat repunerea în termenul de prescripţie prevăzut de art. 49 din OG nr 51/1998, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.
În apărare, intimata pârâtă A.V.A.S. Bucureşti a formulat întâmpinare şi ulterior concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, subliniind faptul că regulile de competenţă instituite de dispoziţiile art. 44 şi art. 45 din OG nr 51/1998 sunt reglementări de natură specială, fiind norme de strictă interpretare, obligatorii pentru toţi subiecţii de drept, inclusiv pentru instanţa de judecată, iar în ceea ce priveşte termenul de prescripţie a acţiunilor îndreptate împotriva A.V.A.S., acesta este cel prevăzut de art. 49 din OG nr 51/1998, respectiv termenul de 6 luni.
Faţă de acest ultim aspect, în opinia intimatei-pârâte acţiunea promovată de reclamantă este prescrisă, întrucât calculând termenul de la momentul comunicării decăderii din drepturi şi al reţinerii garanţiei (14 mai 2007) şi până la data introducerii cererii de chemare în judecată (23 ianuarie 2008), dreptul la acţiune era prescris.
Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta-reclamantă se constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Legea aplicabilă creanţelor preluate de A.V.A.S., atât în ceea ce priveşte procedura de recuperare, cât şi în ceea ce priveşte judecarea cauzelor care au ca obiect drepturi şi obligaţii privind creanţele cesionate este OG nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, republicată, modificată şi completată, act normativ special, derogatoriu de drept comun.
În conformitate cu dispoziţiile art. 44 din OG nr. 51/1998 „litigiile în legătură cu activele statului, în care A.V.A.S. este parte, se soluţionează cu respectarea prezentului capitol, completate în mod corespunzător cu dispoziţiile Codului de procedură civilă", iar potrivit prevederilor art. 45 din actul normativ „cererile de orice natură privind drepturile şi obligaţiile în legătură cu activele statului preluate de A.V.A.S., inclusiv cele formulate pentru angajarea răspunderii civile a persoanelor fizice şi juridice, altele decât debitorii prevăzuţi de art. 38, sunt de competenţa curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul sau domiciliul pârâtului".
În acest context, având în vedere faptul că în cauza de faţă A.V.A.S. are calitatea de pârât, iar sediul său este în Bucureşti, este evidentă competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel de la sediul acestei instituţii, respectiv Curte de Apel Bucureşti.
Potrivit textului de lege susmenţionat, prin sintagma cereri de orice natură, legiuitorul a avut în vedere nu numai litigiile patrimoniale propriu-zise (pretenţii), ci şi orice alte cereri de chemare în judecată, cu condiţia ca acestea să privească drepturi şi obligaţii în legătură cu activele statului, inclusiv contestaţii la executare în care se contestă executarea silită efectuată de executorii A.V.A.S. sau acţiuni ce au legătură cu executarea silită declanşată de această instituţie, fie că acestea se referă la obligaţii principale, rezultate din creanţa cesionată, sau la accesoriile acesteia (care însoţesc obligaţia principală şi care nu pot fi despărţite de acestea), ori la proceduri de executare a activelor preluate sau de contestare a legalităţii lor.
În cauză, se reţine că garanţia de participare a cărei contravaloare este solicitată de reclamantă prin acţiune, a fost achitată în cadrul licitaţiei desfăşurate de A.V.A.S. în conformitate cu prevederile OG nr. 51/1998, reclamanta SC M.D.M.V. SRL Voluntari adjudecând anumite active aparţinând debitorului CNMPN R. Baia Mare.
Deoarece prevederile OG nr. 51/1998, cu modificările şi completările ulterioare, au caracter special în raport de dispoziţiile similare ale normei comune în materie procedurală, respectiv Codul de procedură civilă, acestea derogă de la cele din urmă şi potrivit principiului specialia generalibus derogant, se bucură de prioritate în aplicare.
Legiuitorul a stabilit prin norma specială o competenţă teritorială exclusivă şi excepţională, de la care nici părţile şi nici instanţa nu pot deroga, motiv pentru care critica recurentei întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 este nefondată.
Faţă de considerentele expuse anterior se constată că soluţia instanţei de apel este perfect legală şi sub aspectul criticilor formulate în temeiul art. 304 pct. 9 în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicare corectă a dispoziţiilor art. 44 – art. 45 din OG nr. 51/1998.
De asemenea, în aceste condiţii sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 49 din din OUG nr. 51/1998 potrivit cărora „termenul de prescripţie a acţiunilor îndreptate împotriva A.V.A.S. este de 6 luni de la data la care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască faptul sau actul pe care se întemeiază acţiunea, dar nu mai mult de 12 luni de la data producerii faptului sau încheierii actului, dacă legea nu prevede un termen mai scurt".
Termenul de prescripţie prevăzut de acest text legal se aplică tuturor acţiunilor îndreptate împotriva A.V.A.S. şi întemeiate pe prevederile OUG nr. 51/1998, astfel că în mod judicios instanţa de apel a aplicat legea, critica recurentei ivocată în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 în ceeea ce priveşte aplicarea greşită a prevederilor art. 49 din OUG nr. 51/1998 referitoare la prescripţia extincivă fiind total nefondată.
Astfel, instanţa de control judiciar în mod corect a apreciat că la data introducerii cererii de chemare în judecată, dreptul la acţiune al recurentei era prescris, întrucât de la momentul reţinerii garanţiei de participare la licitaţie şi motivaţia măsurii reţinerii cunoscute de reclamantă la 14 mai 2007 (dată faţă de care acţiunea în pretenţii trebuia exercitată în termenul de 6 luni) şi până la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv la 23 ianuarie 2010, au trecut mai mult de două luni de la împlinirea termenului de prescripţie prevăzut de art. 49 alin. (1) din OUG nr. 51/1998.
Pentru toate argumentele de fapt şi de drept care preced, recursul reclamantei este nefondat şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins, menţinându-se hotărârea instanţei de apel, ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC M.D.M.V. SRL Voluntari împotriva sentinţei comerciale nr. 166 din 20 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2178/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2182/2010. Comercial → |
|---|
