ICCJ. Decizia nr. 2182/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2182/2010
Dosar nr. 3826/90/2008
Şedinţa publică din 9 iunie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea formulată la 21 decembrie 2007, creditoarea SC T.B.D. SRL a solicitat emiterea ordonanţei de somaţie de plată faţă de debitoarea SC T. SRL pentru suma de 72.317,6 lei, compusă din 56.208,28 lei rest contravaloare marfă şi 16.109,3 lei dobânzi legale calculate pentru perioada 24 decembrie 2008 - 11 decembrie 2007.
În motivarea cererii reclamanta-creditoarea arătat că este beneficiara unei creanţe certe, lichide şi exigibile ce decurge dintr-un raport contractual între părţi, în derularea căruia creditoarea a livrat marfă debitoarei, marfa ce a fost acceptată prin semnarea şi ştampilarea facturii, urmând ca plata să se efectueze parţial prin girarea a două file C.E.C., care la data introducerii nu au putut fi onorate datorită lipsei de disponibil bănesc.
La 11 februarie 2008, creditoarea şi-a precizat cererea în sensul că suma pentru care se solicită emiterea somaţiei de plată este de 119.500,8 lei, la care se adaugă dobânda legală de 34.272,8 lei.
Prin solicitarea de la dosarul defond, aceeaşi creditoare şi-a modificat cererea,în sensul că suma totală solicitată de 153.773,6 lei are la bază raportul contractual dintre părţi, solicitându-se nu emiterea unei somaţii de plată, aşa cum s-a arătat iniţial, ci aplicarea cerinţelor răspunderii civile contractuale, aşa cum sunt ele enunţate în art. 969 şi art. 970 C. civ., reţinându-se că reclamanta a livrat marfă, pe care pârâta a primit-o, dar pe care însă nu a achitat-o, iar faptul girării unor C.E.C.-uri nu este de natură să o exonereze pe cumpărătoare de achitarea preţului datorat, câtă vreme nu s-a reuşit încasarea acestuia.
Prin sentinţa comercială nr. 3685/2008, secţia a VI-a comercială a Tribunalului Bucureşti, şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Vâlcea, reţinând că din punct de vedere teritorial acestei instanţe îi revine sarcina soluţionării pricinii.
Prin Sentinţa nr. 341 din 2 martie 2009, Tribunalul Vâlcea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantei reţinând că este învestit cu o acţiune cauzală, aşa cum este ea reglementată de dispoziţiile art. 56 alin. (1) din Legea nr. 59/1934, acţiune ce nu poate fi însă exercitată decât cu îndeplinirea unor condiţii printre care şi conservarea acţiunilor de regres, cerinţă care nu a fost îndeplinită.
Prin Decizia nr. 84/A-C din 9 septembrie 2009, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei pronunţate de tribunal.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că:
Pentru ca reclamanta, titulara unei acţiuni derivată din raportul fundamental, adică a unei acţiuni cauzale, să o poată exercita cu succes trebuie să îndeplinească două cerinţe majore: să restituie sau să depună C.E.C.-urile şi să justifice îndeplinirea formalităţilor necesare pentru conservarea acţiunilor de regres.
Conservarea acestor acţiuni se face în condiţiile art. 43, adică prin protest, prin declaraţia trasului dată şi scrisă pe C.E.C. şi, în sfârşit, printr-o declaraţie „datată a unui oficiu de compensaţiune, constatatoare că C.E.C.-ul i-a fost remis în termen util şi nu a fost plătit".
Aşa cum corect a reţinut tribunalul, reclamanta nu a fost în măsură sa justifice conservarea acţiunii de regres pentru că C.E.C.-ul a fost retras de la plată, iar C.E.C.-ul a fost refuzat la plată la 12 aprilie 2006, în condiţiile în care le a fost emis la 5 ianuarie 2005.
În această ordine de idei a apreciat că este fără relevanţă motivul pentru care C.E.C. ul s-a retras de la plată şi faptul că s-a făcut plângere penală de către apelantă împotriva propriei angajate, care a luat o astfel de măsură.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea C.E.C., a considerat că este real că el a fost prezentat la plată, însă art. 43 alin. (1) cere ca aceasta să se facă în termen util, termenul util fiind cel la care se referă art. 30 din aceeaşi lege, respectiv în 15 zile ce încep să curgă „din ziua arătată în C.E.C. ca dată a emiterii". Or, C.E.C.-ul s-a emis la 5 ianuarie 2005, iar refuzul de plată s-a dresat la 12 aprilie 2006, deci mult în afara termenului util la care se referă legea.
Pentru aceste raţiuni, a concluzionat că reclamanta-apelantă, deşi avea acces la o acţiune cauzală, cea cu care, de altfel, a învestit instanţa, nu a dovedit îndeplinirea formalităţilor necesare pentru conservarea faţă de debitor a acţiunilor de regres ce-i puteau aparţine.
În absenţa îndeplinirii cerinţelor de admisibilitate a acţiunii cauzale a apreciat că, în mod corect, tribunalul a hotărât respingerea acţiunii, atât sub aspectul cererii principale, cât şi al dobânzilor pretinse în condiţiile OG nr. 9/2000.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs reclamanta SC T.B.D. SRL Otopeni, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând instanţei să dispună:
a)admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului său şi schimbării în tot a sentinţei tribunalului, cu consecinţa admiterii acţiunii sale şi obligării intimatei la plata sumei de 153.773,6 ron, compusă din:
-119500,8 ron, debit principal, reprezentând contravaloarea mărfurilor (ţigarete) livrate către SC T. SRL, conform facturii din 23 decembrie 2004
-34.272,8 ron, reprezentând dobânda legală datorată până la data depunerii cererii modificatoare, calculată conform dispoziţiilor OG nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti (OG nr. 9/2000) şi în continuare, până la achitarea debitului;
b) obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, reclamanta arată următoarele:
Hotărârea atacată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii. Astfel, soluţia instanţei de apel ignoră faptul că temeiul juridic al acţiunii introductive îl reprezintă dispoziţiile Codului Civil, respectiv art. 969 C. civ şi art. 970 C. civ., iar nu dispoziţiile art. 56 din Legea nr. 59/1934, deoarece reclamanta nu s-a prevalat de existenţa celor două cecuri, solicitând suma indicată în cuprinsul acestora, ci de contractul de vânzare-cumpărare (negotium) încheiat cu intimata, suma solicitată reprezentând contravaloarea facturii, la care se adaugă dobânda legală aferentă. Consideră că se impune obligarea pârâtei la plata preţului indicat în factură întrucât, în speţă, sunt îndeplinite condiţiile atragerii răspunderii contractuale a acesteia.
În subsidiar, Decizia recurată ignoră dispoziţiile art. 56 din Legea nr. 59/1934, raportat la art. 30 şi art. 43 din aceeaşi lege, în conformitate ca care reclamanta a demonstrat că SC T. SRL nu a pierdut vreun drept de regres, precum şi incidenţa art. 19 din Legea nr. 59/1934, potrivit căreia SC T. SRL răspunde pentru efectuarea plăţii către reclamantă, indiferent de motivul neachitării sumei datorate.
Recursul este fondat şi va fi admis pentru considerentele ce vor fi arătate.
Sintetizând motivele de recurs formulate de reclamantă împotriva deciziei curţii de apel se constată că acestea se referă la două aspecte şi anume:
A.acţiunea reclamantei este o acţiune de drept comun şi nu o acţiune cauzală şi, ca urmare, art. 56 din Legea nr. 59/1934 nu este aplicabil.
Chiar dacă art. 56 din Legea nr. 59/1934 ar fi fost aplicabil, reclamanta ar fi îndeplinit toate condiţiile prevăzute de acest text legal, impunându-se a fi fost avută în vedere şi incidenţa dispoziţiilor art. 19 din aceeaşi Lege.
În ce priveşte primul aspect relevat de recurenta-reclamantă se constată că la data de 14 februarie 2008, în temeiul dispoziţiilor art. 132 C. proc. civ., reclamanta creditoare şi-a modificat cererea iniţială, în sensul că suma totală pe care o solicită are la bază raportul contractual dintre părţi, că temeiul juridic al acţiunii îl reprezintă dispoziţiile art. 969 C. civ. şi art. 970 C. civ., considerându-se a fi îndeplinite condiţiile atragerii răspunderii civile contractuale a pârâtei, precum şi cele care o îndreptăţesc pe reclamantă să solicite dobânzile legale, în temeiul art. 43 C. com. şi art. 2 şi art. 3 alin. (1) din OG nr. 9/2000.
Examinând actele dosarului, rezultă că prima instanţă în mod evident a ignorat cererea modificatoare a acţiunii, depusă de reclamantă la dosar, apreciind eronat, cu încălcarea principiului disponibilităţii, că această cerere nu poate reprezenta decât o cerere cauzală prevăzută de art. 56 alin. (1) din Legea nr. 59/1934 care derivă din raportul fundamental, de drept comun dintre girant şi giratar, respectiv acela de vânzare-cumpărare.
Drept urmare, se constată că instanţa de fond a soluţionat practic o altă cerere decât cea cu care a fost investită, iar instanţa de apel, se poate spune că, în raport de dispoziţiile art. 297 C. proc. civ., a preluat o cauză cu un alt obiect şi a judecat apelul în limitele greşit stabilite de prima instanţă.
În consecinţă, primul motiv (aspect) relevat în recurs se reţine a fi întemeiat şi va fi admis, context în care examinarea celui de-al doilea motiv (aspect) exprimat în recurs devine inutilă, excluzându-se prin admiterea celui dintâi.
Astfel fiind, se va admite recursul reclamantei, va fi modificată Decizia atacată în sensul că se va admite apelul aceleiaşi părţi împotriva sentinţei tribunalului, care va fi desfiinţată şi se va trimite cauza aceleiaşi instanţe în vederea judecării pe fond a acţiunii, astfel cum a fost modificată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC T.B.D. SRL Otopeni împotriva deciziei nr. 84/A-C din 9 septembrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, modifică Decizia atacată în sensul că admite apelul aceleiaşi părţi împotriva sentinţei nr. 341 din 2 martie 2009 a Tribunalului Vâlcea, secţia comercială şi de contencios administrativ, pe care o desfiinţează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe în vederea judecării pe fond a acţiunii astfel cum a fost modificată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2181/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2185/2010. Comercial → |
|---|
