ICCJ. Decizia nr. 2186/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2186/2010
Dosar nr. 19883/3/2008
Şedinţa publică din 9 iunie 2010
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 19883/3/2008, la Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, reclamanta SC B.C. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A.V.A.S. şi SC C.G. SA, să se constate inexistenţa dreptului de proprietate al pârâtei a doua asupra pachetului de acţiuni rezultat în urma conversiei creanţelor deţinute faţă de SC U.S.G. SA, ca urmare a stingerii dreptului în termen de 5 zile de la data realizării conversiei şi obligarea aceleiaşi pârâte la plata sumei de 675.440 lei şi contravaloarea în lei a sumei de 5.428.223,08 euro.
Prin sentinţa comercială nr. 1396 din 26 ianuarie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii în constatare, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active în cererea de despăgubiri şi în consecinţă a respins acţiunea.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că litigiul de faţă are alt obiect decât cel soluţionat prin sentinţa comercială nr. 6917/2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, astfel că nu există identitatea de obiect prevăzută de art. 1201 C. civ. pentru a se putea constata existenţa autorităţii de lucru judecat, că într-adevăr, constatările din acea hotărâre pot fi opuse părţilor din acel proces, dar aceasta nu determină respingerea prezentei acţiuni ca efect al autorităţii de lucru judecat.
S-a mai arătat de către prima instanţă că cererea de constatare a inexistenţei dreptului de proprietate al pârâtei a doua asupra pachetului de acţiuni rezultat în urma conversiei creanţelor deţinute faţă de SC U.S.G. SA este inadmisibilă, deoarece nu sunt întrunite cerinţele art. 111 C. proc. civ. pentru formularea acţiunii, că reclamanta are interesul de a se constata că a doua pârâtă nu a avut un drept de proprietate asupra acţiunilor începând cu cea de-a cincia zi de la data conversiei creanţelor sale în acţiuni, dar textul art. 111 C. proc. civ. ocroteşte interese actuale pentru protejarea unor drepturi actuale, iar nu protejarea unor situaţii de fapt, că părţile au convenit, prin susţinerile lor, că pârâta a doua nu are în prezent un drept de proprietate asupra acţiunilor, ceea ce lipseşte de interes cererea, interesul fiind o condiţie de admisibilitate a acţiunii în constatare. Pe de altă parte, este real interesul reclamantei de a se constata că pârâta nu a avut un drept de proprietate, dar cererea în acest sens este o cerere de constatare a unei situaţii de fapt ale cărei consecinţe se răsfrâng asupra modului de soluţionare a cererii de despăgubire şi cum textul art. 111 C. proc. civ. nu vizează determinarea unor stări de fapt, cererea este inadmisibilă şi din acest punct de vedere.
S-a mai reţinut de către prima instanţă şi că reclamanta nu are calitate procesuală activă în cererea pentru plata de despăgubiri, că prin renunţarea la dreptul de a cere obligarea pârâtei a doua la transferarea acţiunilor către A.V.A.S., reclamanta a acceptat toate consecinţele produse de încălcarea obligaţiei de transfer a acţiunilor şi a putut să încheie contractul de înstrăinare a acţiunilor către societatea poloneză la un preţ superior celui plătit la achiziţionarea acestor acţiuni de la A.V.A.S. şi că din chiar susţinerile reclamantei reiese că acesteia nu i s-a produs un prejudiciu. Astfel, suma pe care susţine că trebuia să o plătească pentru neîndeplinirea obligaţiilor de mediu era datorată, conform susţinerilor reclamantei şi prevederilor art. 11 din contractul de privatizare, numai dacă reclamanta nu a folosit poziţia sa de acţionar majoritar pentru îndeplinirea acelor obligaţii, ori chiar reclamanta afirmă că nu a avut poziţie de acţionar majoritar, ceea ce conduce la concluzia că nu trebuia să plătească această sumă, respectiv că nu există raport de cauzalitate între conduita pârâtei şi deducerea sumei din preţul acţiunilor vândute către societatea poloneză. Altfel spus, reclamanta invocă propria eroare în interpretarea şi aplicarea contractului de privatizare pentru a obţine o sumă de bani pe care nu trebuia să o plătească.
Cu privire la cererea de despăgubiri pentru diferenţa de preţ a acţiunilor, tribunalul a constatat că reclamanta poate avea calitate procesuală activă numai dacă afirmă şi dovedeşte existenţa unui prejudiciu, însă chiar din susţinerile reclamantei reiese că diferenţa de preţ ar fi obţinut-o doar dacă A.V.A.S. îi vindea şi acţiunile dobândite de pârâtă prin conversia creanţelor şi dacă, la rândul său, reclamanta ar fi vândut toate acţiunile societăţii poloneze. Este evident, însă, că atunci când a renunţat la dreptul de a cere obligarea celei de-a doua pârâte să transfere acţiunile către A.V.A.S., reclamanta a renunţat şi la o posibilă vânzare a acelor acţiuni (conform contractului de privatizare ar fi avut vocaţia de a le dobândi de la A.V.A.S.) către societatea poloneză. In aceste condiţii este certă imposibilitatea de revânzare a acţiunilor emise pentru a doua pârâtă, adică este certă imposibilitatea producerii prejudiciului invocat. Cum din chiar afirmaţiile reclamantei, corelate cu conţinutul sentinţei comerciale nr. 6917/2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reiese că pretinsul prejudiciu este inexistent, reclamanta nu are calitatea de a cere acoperirea lui.
S-a mai menţionat de către instanţa de fond şi faptul că întrucât chiar reclamanta a afirmat că a chemat în judecată pârâta A.V.A.S. doar pentru opozabilitatea sentinţei, este inutil a se analiza raporturile dintre reclamantă şi această pârâtă.
Prin Decizia comercială nr. 19 din 19 ianuarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis apelul formulat de reclamanta SC B.C. SA împotriva sentinţei tribunalului, pe care a desfiinţat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe – Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
În raport de motivele invocate de apelanta-reclamantă, faţă de petitul acţiunii, precum şi faţă de cele reţinute în considerentele hotărârii atacate, Curtea de Apel a apreciat că, în mod greşit, prima instanţă a admis excepţia inadmisibilităţii primului capăt de cerere.
În motivarea acestei soluţii a arătat astfel că:
Prin cererile în constatare reglementate de art. 111 C. proc. civ. reclamantul solicită instanţei numai să constate existenţa unui drept al său, ori inexistenţa unui drept al pârâtului împotriva sa. (Codul de procedură civilă comentat şi adnotat, G.B. şi D.R., editura A., Bucureşti 1994).
Cererea formulată de apelanta-reclamantă este o acţiune în constatare negativă formulată în temeiul art. 111 C. proc. civ. şi priveşte constatarea unei situaţii de drept, iar nu a unei situaţii de fapt.
Nu poate fi primită apărarea intimatelor-pârâte în sensul că apelanta-reclamantă a cerut constatarea unei situaţii juridice care nu putea fi obţinută decât pe calea acţiunii în realizare, deoarece drepturile invocate prin prezenta acţiune nu sunt născute direct din contractul de privatizare, iar intimata SC C.G. SA este terţ faţă de contractul de privatizare.
Totodată, apelanta-reclamantă nu avea la îndemână acţiunea în constatarea nulităţii absolute a contractului prin care SC C.G. SA a înstrăinat cu titlu oneros acţiunile către A.V.A.S., deoarece apelanta-reclamantă şi-a înstrăinat, la rândul său, către societatea poloneză, acţiunile dobândite prin contractul de vânzare-cumpărare acţiuni din 23 decembrie 2002 şi a renunţat la vocaţia de a achiziţiona acţiunile rezultate în urma conversiei în acţiuni a datoriilor SC U.S.G. SA faţă de SC C.G. SA.
Apelanta-reclamantă a invocat că inexistenţa dreptului de proprietate al intimatei-pârâte SC C.G. SA asupra acţiunilor rezultate în urma conversiei creanţelor în acţiuni a subzistat pe toată perioada cuprinsă între 18 iunie 2004-22 noiembrie 2006.
Aşadar, prin primul capăt de cerere se solicită constatarea unei situaţii de drept, în opinia apelantei-reclamante această situaţie fiind generatoare de prejudicii, care îi afectează şi în prezent patrimoniul.Prin urmare, apelanta-reclamantă tinde la protejarea unui drept actual.
Curtea de Apel a apreciat că în mod greşit prima instanţă a dispus admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active şi a ignorat solicitarea de a se dispune unirea cu fondul cauzei a excepţiei, având în vedere că apelanta-reclamantă şi-a întemeiat cererea de despăgubiri pe răspunderea delictuală, iar nu pe răspunderea contractuală. Criticile pe care este întemeiată excepţia vizează chiar neîndeplinirea condiţiilor de angajare a răspunderii delictuale, astfel că instanţa nu poate soluţiona acţiunea decât făcând verificări de fapt sau de drept care ţin de fondul cauzei, fiind necesară administrarea de probe în acest sens.
În ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat, deşi prin motivele de apel nu se aduce nici o critica sub acest aspect, curtea de apel a reţinut că prima instanţă a dispus respingerea acesteia, însă în considerentele hotărârii se reţine, pe de o parte, că nu există identitatea de obiect prevăzută de art. 1201 C. civ. pentru a se putea constata existenţa autorităţii de lucru judecat în raport de litigiul soluţionat prin sentinţa comercială nr. 6917/2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, iar pe de altă parte, că totuşi constatările din acea hotărâre pot fi opuse părţilor din proces.
Această motivare este de natură să inducă contrarietate între considerente şi dispozitivul hotărârii, iar pentru a se asigura o judecată unitară, Curtea de Apel a apreciat că se impune desfiinţarea în totalitate sentinţei atacate, astfel că în temeiul art. 297 C. proc. civ., a dispus trimiterea cauzei primei instanţe, cu prilejul rejudecării urmând a fi avute în vedere toate susţinerile şi apărările formulate de părţi.
Împotriva deciziei curţii de apel au declarat recurs pârâtele SC C.G. SA Râmnicu Vâlcea şi A.V.A.S. Bucureşti.
Recurenta-pârâtă SC C.G. SA îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ. şi solicită admiterea recursului şi modificarea în totalitate a deciziei recurate, cu consecinţa menţinerii sentinţei apelate, ca fiind legală şi temeinică.
Recurenta arată că instanţa de apel a acordat mai mult decât s-a cerut – motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Sub acest aspect, susţine că, astfel cum rezultă din cuprinsul hotărârii recurate, instanţa de apel a desfiinţat în totalitate sentinţa apelată, cu toate că reclamanta solicitase schimbarea în parte a acesteia, în sensul respingerii ca neîntemeiate a excepţiilor inadmisibilităţii şi lipsei calităţii procesuale active.
Recurenta arată că instanţa de apel a apreciat că motivarea tribunalului în ceea ce priveşte respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat este de natură să inducă contrarietate între considerentele şi dispozitivul sentinţei, întrucât s-a stabilit că pot fi opuse părţilor constatările din sentinţa comercială nr. 6917 din 14 septembrie 2006 a Tribunalului Bucureşti, rămasă irevocabilă prin nerecurare, or, în mod corect, prima instanţă a stabilit că pot fi opuse părţilor constatările din această sentinţă, acest fapt neînsemnând admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat, pe care SC C.G. SA a invocat-o.
Hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină – motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât, susţine recurenta, judecătorii fondului sunt datori să arate motivele de fapt şi de drept, să enunţe constatările lor şi dovezile care au justificat soluţia pronunţată, să menţioneze pentru ce au admis susţinerile unei părţi şi le-au respins pe ale celeilalte, nerespectarea acestei cerinţe determinând modificarea hotărârii atacate, or, soluţia pronunţată de curtea de apel este fundamentată exclusiv pe susţinerile reclamantei, fără ca susţinerile sale să fie analizate şi, totodată, motivarea deciziei recurate nu este clară şi precisă, atât timp cât instanţa de apel se rezumă la o argumentaţie succintă, prin care nu sunt analizate probele administrate în cauză.
Recurenta susţine şi că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a legii – motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Referitor la soluţia instanţei de apel cu privire la excepţia inadmisibilităţii, recurenta arată că cererea de constatare a unei situaţii de drept, existente în trecut, cum afirmă reclamanta, dar care nu mai este de actualitate este inadmisibilă, deoarece tinde la stabilirea unei situaţii de fapt; pentru a fi fost admisibilă acţiunea în constatare negativă, ar fi trebuit ca anterior sesizării instanţei pârâta să pretindă de la reclamantă o anumită conduită sau prestaţie, însă anterior sesizării instanţei, pârâta SC C.G. SA nu a avut nicio pretenţie în legătură cu acţiunile în discuţie; la momentul sesizării instanţei nu mai era proprietarul acţiunilor, or, reclamanta a cerut a se constata o situaţie juridică ce nu putea fi obţinută decât pe calea acţiunii în realizare.
Prin urmare, se impunea respingerea acţiunii ca inadmisibilă, pentru că, a admite contrariul, adică a aprecia că acţiunea în constatare formulată de reclamantă poate fi soluţionată pe fondul cererii, ar conduce la o concluzie de neacceptat din punct de vedere juridic, în care pe de-o parte s-ar stabili, reductio ad absurdum, că SC C.G. SA nu a avut calitatea de proprietar al acţiunilor în discuţie, iar pe de ală parte, că ele au fost totuşi valabil înstrăinate de un neproprietar.
Referitor la soluţia instanţei de apel cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a SC B.C. SA, recurenta arată că în mod corect prima instanţă a apreciat că SC B. SA nu este titulara vreunui drept subiectiv care să fi fost încălcat de pârâta SC C.G. SA şi care s-o îndreptăţească la despăgubiri, deoarece la 26 octombrie 2006 s-a încheiat actul adiţional la contractul de vânzare-cumpărare acţiuni din 23 decembrie 2002, prin care C. s-a subrogat în toate drepturile şi obligaţiile SC B. SA, care a renunţat în mod expres la efectele pe care condiţia rezolutorie le putea produce anterior actelor adiţionale din 26 octombrie 2006.
În raport de împrejurarea că toate drepturile şi obligaţiile intimatei au fost transferate fără a exista nicio rezervă cu privire la eventualele drepturi pe care aceasta şi le-ar fi rezervat pentru a-şi acoperi un eventual şi teoretic prejudiciu cauzat de o pretinsă conduită culpabilă a SC C.G. SA, de natură să-i afecteze drepturile născute din contract, rezultă că SC B. SA nu are calitate de persoană îndreptăţită să pretindă nicio reparaţie de nicio natură de la SC C.G. SA sau de la terţe persoane în legătură cu calitatea de acţionar transmisă prin novaţie.
Mai mult decât atât, într-un litigiu ce s-a aflat pe rolul instanţelor, având ca obiect cererea A.V.A.S. de rezoluţiune a contractului de vânzare-cumpărare acţiuni din 23 decembrie 2002, finalizat prin încheierea unei tranzacţii, SC B. SA a renunţat în mod expres la „termenul şi efectele condiţiei rezolutorii prevăzute în contract", respectiv la vocaţia de a achiziţiona acţiunile rezultate în urma conversiei în acţiuni a datoriilor SC U.S.G. SA faţă de SC C.G. SA.
Recurenta-pârâtă A.V.A.S. îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicită admiterea acestuia şi modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul respingerii apelului şi menţinerea în totalitate a sentinţei pronunţate de tribunal, ca legală şi temeinică.
Recurenta susţine că hotărârea curţii de apel este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 111 C. proc. civ.
Astfel, consideră că neîntemeiat instanţa de apel a apreciat că tribunalul în mod greşit a dispus admiterea excepţiei inadmisibilităţii primului capăt de cerere, deoarece cererea formulată este o acţiune în constatre negativă şi priveşte constatarea unei situaţii de drept, iar nu a unei situaţii de fapt, - fără să ţină cont de criticile sale referitoare la faptul că cererea de chemare în judecată formulată de SC B.C. SA nu întruneşte cerinţele art. 111 C. proc. civ.
Consideră neîntemeiată motivarea curţii de apel, referitoare la greşita admitere de către instanţa de fond a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a SC B.C. SA – de vreme ce în mod corect tribunalul a constatat că SC B.C. SA nu a afirmat şi nici dovedit existenţa unui prejudiciu în susţinerea cererii de despăgubiri pentru diferenţa de preţ a acţiunilor la care face referire, deoarece renunţând la dreptul de a cere obligarea SC C.G. SA să transfere aceste acţiuni către A.V.A.S., SC B.C. SA a renunţat implicit şi la eventuala vânzare a acelor acţiuni către societatea poloneză.
În consecinţă, consideră că instanţa de fond a hotărât corect şi legal admiterea excepţiilor invocate de SC C.G. SA şi respingerea cererii de chemare în judecată formulată de SC B.C. SA Timişoara.
Recursurile nu sunt fondate.
În ce priveşte recursul declarat de pârâta SC C.G. SA, se constată următoarele:
Referitor la prima critică, întemeiată de recurentă pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., prin care se susţine că instanţa de apel a acordat mai mult decât s-a cerut, se constată că nu poate fi primită, nefiind îndeplinite cerinţele textului legal invocat.
Aceasta, deoarece, pe de-o parte, atât timp cât instanţa de fond a respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de însăşi pârâta-recurentă SC C.G. SA, soluţia pronunţată de instanţa de apel de desfiinţare în totalitate a sentinţei apelate, în scopul asigurării unei judecăţi unitare, cu consecinţa reanalizării acestei excepţii de către prima instanţă în rejudecarea cauzei, nu îi este defavorabilă recurentei-pârâte mai sus menţionate, care nu justifică interes în formularea unei astfel de critici.
Pe de altă parte, în împrejurarea în care instanţa de apel a apreciat ca fiind întemeiat apelul reclamantei, în sensul rejudecării cauzei, a considerat oportun cu această ocazie să fie înlăturat şi orice eventual echivoc care ar putea să inducă ideea unei contrarietăţi între considerentele şi dispozitivul sentinţei pronunţate de tribunal, cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat.
Se mai constată că soluţia instanţei de apel nu se încadrează în noţiunea de ultra petita, în sensul dispoziţiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ., invocate de recurenta-pârâtă, întrucât considerentele privind excepţia autorităţii lucrurlui judecat nu se regăsesc în dispozitivul deciziei pronunţate de curtea de apel, nu îl explică şi nu se reflectă în acesta, o astfel de ipoteză putând să existe într-adevăr doar în măsura în care deşi neinvetită cu soluţionarea excepţiei autorităţii de lucru judecat, instanţa de apel ar fi analizat-o în cadrul apelului şi ar fi pronunţat o hotărâre prin care constatând că aceasta este întemeiată, ar fi admis-o.
Referitor la cea de-a doua critică, formulată de recurenta-pârâtă prin invocarea dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se constată că, de asemenea, că nu poate fi primită, deoarece instanţa de apel a analizat şi susţinerile pârâtei SC C.G. SA, atunci când le-a înlăturat, instanţa nefiind obligată să se refere în mod expres la toate argumentele conţinute de acestea. Totodată, critica recurentei-pârâte conform căreia Decizia recurată nu este clară şi precisă este neîntemeiată atât timp cât au fost examinate toate aspectele legate de soluţionarea excepţiilor invocate în susţinerea sau combaterea acestora, context în care şi critica referitoare la argumentaţia succintă a deciziei curţii de apel, care nu a analizat probele administrate în cauză, acestea privind în realitate chiar fondul cauzei apare ca fiind şi ea, în mod evident, neîntemeiată.
În ce priveşte cea de-a treia critică fundamentată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că nu este întemeiată.
Referitor la soluţia dată excepţiei inadmisibilităţii, se constată că instanţa de apel a pronunţat o soluţie legală, apreciind că cererea formulată de reclamantă este o acţiune în constatare negativă, formulată în temeiul art. 111 C. proc. civ. şi priveşte constatarea unei situaţii de drept şi nu a unei situaţii de fapt.
Constatarea situaţiei de drept, în speţă, nu putea fi obţinută pe calea unei acţiuni în realizare atât timp cât, aşa cum a reţinut corect şi instanţa de apel, drepturile invocate prin acţiune nu sunt născute direct din contractul de privatizare, recurenta-pârâtă SC C.G. SA fiind terţ faţă de acest contract.
Intimata-reclamantă SC B.C. SA a invocat inexistenţa dreptului de proprietate al pârâtei SC C.G. SA asupra acţiunilor rezultate în urma conversiei creanţelor în acţiuni, ce a subzistat pe toată perioada cuprinsă între 18 iunie 2004 – 22 noiembrie 2006, solicitând, prin urmare, constatarea inexistenţei unui drept, a unei situaţii de drept determinată în timp, ce se pretinde a fi generatoare de efecte juridice, respectiv de prejudicii ce subzistă şi afectează şi în prezent patrimoniul reclamantei.
Astfel fiind, având în vedere că în acţiunea în constatare negativă interesul se raportează la existenţa/inexistenţa dreptului născut şi actual al reclamantului care să justifice interesul şi nu la raportul juridic cu privire la care reclamantul solicită constatarea inexistenţei dreptului, se constată că, în speţă, reclamanta tinde la protejarea unui drept actual, iar admisibilitatea acţiunii în constatare nu creează nicio anomalie juridică, de vreme ce se solicită a se constata neîndeplinirea unei obligaţii legale în termen.
Referitor la soluţia dată de instanţa de apel cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a SC B.C. SA, se constată că instanţa a apreciat corect, prin Decizia pronunţată, că având în vedere temeiul de drept al acţiunii în despăgubiri formulate de reclamantă, respectiv angajarea răspunderii civile delictuale şi nu a răspunderii contractuale, se impunea unirea excepţiei cu fondul cauzei, fiind necesare verificări şi administrare de probe în acest sens.
Drept urmare, examinarea criticilor recurentelor sub acest aspect de către instanţa de recurs se va limita exclusiv la soluţia de desfiinţare a apelului şi trimiterea cauzei spre rejudecare a cauzei la instanţa de fond, pentru ca excepţia lipsei calităţii procesuale active să fie soluţionată odată cu fondul cauzei, fără a se putea antama în vreun fel fondul cauzei.
În ce priveşte recursul declarat de pârâta A.V.A.S., întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care se critică Decizia instanţei de apel sub cele două aspecte ce se regăsesc şi în contextul criticii recurentei-pârâte SC C.G. SA, întemeiate pe aceleaşi dispoziţii legale, ale art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi anume soluţia dată 1) excepţiei inadmisibilităţii în raport de art. 111 C. proc. civ. şi 2) excepţiei lipsei calităţii procesuale active a SC B.C. SA, cum acestea au fost analizate şi au primit un răspuns cu ocazia examinării recursului pârâtei SC C.G. SA, aceleaşi considerente sunt valabile şi pentru recursul pârâtei A.V.A.S.
În consecinţă, reţinându-se că pârâtele A.V.A.S. Bucureşti şi SC C.G. SA Râmnicu Vâlcea nu au exprimat în recursurile formulate nicio critică întemeiată, care în raport de dispoziţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. să conducă la modificarea ori casarea deciziei curţii de apel, aceasta va fi menţinută ca fiind legală şi se vor respinge recursurile declarate în cauză, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâtele A.V.A.S. Bucureşti şi SC C.G. SA Râmnicu Vâlcea împotriva deciziei comerciale nr. 19 din 19 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 9 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2185/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2187/2010. Comercial → |
|---|
