ICCJ. Decizia nr. 2340/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2340/2010
Dosar nr. 28179/3/2006
Şedinţa publică de la 18 iunie 2010
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
1. Obiectul cauzei.
Reclamanta SC M.T.S.C. SRL Târgu Mureş, a solicitat prin acţiunea introductivă, formulată în contradictoriu cu pârâtele SC A. SRL – A.L.Î.A.T. SRL şi SC F.L. SA următoarele:
- în principal obligarea pârâtei SC A. SRL – A.L.Î.A.T. SRL la predarea şi montarea pieselor şi părţilor componente originale ale autoturismului M.P.S. piese care trebuiau să se afle în dotarea acestuia la data achiziţionării corespunzător pentru CIP 24.500 euro; obligarea pârâtei SC B.T.F.L. SA la respectarea prevederilor art. 18 din contractul de leasing nr. 143/2004 privind transferul de proprietate, în favoarea societăţii reclamante pentru autoturismul în litigiu, urmare constatării îndeplinirii de reclamantă a plăţii preţului; obligarea aceleiaşi pârâte la predarea documentelor în vederea îndeplinirii formalităţilor privind înmatricularea în circulaţie a autovehiculului pe numele reclamantei, iar în caz de refuz hotărârea să ţină loc de act apt de înmatriculare sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii în cuantum de 100 lei/zi de la data pronunţării hotărârii şi până la respectarea efectivă a obligaţiilor contractuale;
- în subsidiar reclamanta a solicitat rezoluţiunea contractului de leasing financiar înregistrat sub nr. 143 din 10 noiembrie 2004 şi repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului.
2. Sentinţa comercială nr. 7284 din 12 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Examinând cauza, Tribunalul Bucureşti, ca primă instanţă, prin sentinţa pronunţată la 12 iunie 2008, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâta SC A. SRL – A.L.Î.A.T. SRL şi pe fond a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantă.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt şi de drept.
La data de 9 noiembrie 2004 între reprezentanţii reclamantei şi cei ai pârâtei SC A. SRL – A.L.Î.A.T. SRL s-a încheiat procesul verbal de predare primire cu privire la suma de 8000 euro reprezentând avans/garanţie fermă pentru achiziţionarea unui autoturism de teren M.P.S. model 2005, ce se afla în antrepozitul vamal la preţul CIP 24.500 euro. Ulterior, la data de 10 noiembrie 2004, reclamanta încheie cu societatea de leasing contractul de leasing financiar nr. 143 cu privire la autoturism având valoarea de intrare de 24.600 euro şi valoarea totală de 31.915,31 euro inclusiv TVA.
Autoturismul a fost predat reclamantei la 30 noiembrie 2004, iar componentele lipsă la predare respectiv un set de praguri laterale şi un set de jante din aliaj uşor au fost livrate ulterior la 13 decembrie 2004, context în care tribunalul constată că primul capăt de cerere din acţiunea reclamantei apare ca nefondat.
Referitor la capetele 2 şi 3 din cerere, prima instanţă reţine din probatoriul administrat că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii tuturor obligaţiilor contractante, respectiv dovada plăţii asigurării, aşa cum s-a obligat expres prin act 12.2, deşi pârâta SC B.T.F.L. SA a depus dovada încheierii poliţei de asigurare, reclamanta a refuzat să achite contravaloarea asigurării, situaţie confirmată şi de expertiza efectuată în cauză.
În raport de această conduită a reclamantei şi de prevederile art. 18 din contract, instanţa constată că se impune respingerea şi a capetelor 2 şi 3 din cerere ca nefondate.
Capătul de cerere subsidiar având ca obiect rezoluţiunea contractului cu repunerea în situaţia anterioară a fost apreciat ca nefondat cu motivarea că nu se poate solicita rezoluţiunea unui contract cu executare succesivă, iar reclamanta este partea din contract care nu şi-a îndeplinit propriile obligaţii.
3. Apelul. Decizia comercială nr. 448 din 4 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Sentinţa tribunalului a fost apelată de reclamantă pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, apelanta solicitând în principal pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare, iar în subsidiar rezilierea contractului de leasing ca urmare a nerespectării culpabile de pârâtă a obligaţiilor contractuale.
Instanţa de apel, astfel investită, prin decizia pronunţată la data de 4 noiembrie 2009, a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat în tot sentinţa primei instanţe şi a dispus rezilierea contractului de leasing financiar nr. 143/2004 cu repunerea părţilor în situaţia anterioară.
În considerentele deciziei care explicitează soluţia adoptată instanţa de control judiciar reţine că reclamanta a achitat integral preţul contractului inclusiv valoarea reziduală, şi în luna noiembrie 2005, urmare îndeplinirii acestei obligaţii autoturismul a fost radiat din circulaţie urmând să fie înmatriculat pe numele reclamantei. Că, pârâta SC B.T.F.L. SA a formulat noi pretenţii solicitând în plus suma de 4920 euro reprezentând taxe vamale, accize, comision vamal şi TVA, obligaţii necuprinse în contract.
Curtea constată că în aceste condiţii, predarea şi montarea pieselor noi, după 5 ani de utilizare a bunului nu mai este eficientă, şi se datorează culpei pârâtei.
În acelaşi sens, Curtea reţine culpa pârâtei societatea de leasing, faptul că nu i-a comunicat reclamantei Anexa 1 la contract ceea ce a determinat imposibilitatea identificării tuturor pieselor lipsă.
Referitor la neplata primelor de asigurare, instanţa apreciază că pârâta nu a încheiat o asigurare valabilă care să determine plata primelor, conduita culpabilă a pârâtei impunând activarea clauzei înscrisă la art. 16 din contract cu consecinţa rezilierii contractului pentru neîndeplinirea de către această parte a obligaţiilor esenţiale asumate.
4. Recursul. Motivele de recurs.
Împotriva deciziei nr. 448/2008 a Curţii de Apel Bucureşti au declarat recurs ambele pârâte SC B.T.F.L. SA BUCUREŞTI (conform actualei denumiri) la data de 1 februarie 2010 şi SC A. SRL – A.L.Î.A.T. SRL la data de 5 februarie 2009.
Recurenta SC B.T.F.L. SA şi-a întemeiat recursul pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., în argumentarea cărora a susţinut următoarele:
a) - Instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii schimbând natura sa neîndoielnică prin aceea că admiţând rezilierea a dispus şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, deşi contractul de leasing este un contract cu execuţie succesivă în timp, iar rezilierea presupune desfiinţarea pe viitor, restituirea prestaţiilor reciproce fiind imposibil de făcut; susţine recurenta distinct de acestea că în cauză contractul fusese reziliat de societate (art. 304 pct. 8).
b) - Instanţa de apel a încălcat forme de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., ignorând cadrul procesual stabilit de reclamanta potrivit principiului disponibilităţii, respectiv raportul de accesorialitate /subsidiaritate creat de reclamantă prin capetele de cerere formulate.
Potrivit recurentei urmare acestei încălcări instanţa a lăsat nesoluţionate capetele de cerere principale pronunţându-se numai asupra subsidiarului (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.).
c) - Hotărârea instanţei nu cuprinde motivele pe care se sprijină repunerea părţilor în situaţia anterioară.
d) - Hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv O.G. nr. 51/1997 şi art. 969 C. civ., potrivit cărora utilizatorul este obligat să achite taxa vamală calculată la valoarea reziduală, care nu poate fi mai mică de 20 % din valoarea de intrare a bunului; dezlegarea dată cu privire la poliţa de asigurare este greşită, la dosar existând documentul semnat şi parafat de părţi:
4.1. - Recurenta SC A. SRL – A.L.Î.A.T. SRL a solicitat prin cererea de recurs modificarea deciziei în sensul respingerii apelului declarat de reclamantă şi menţinerii sentinţei pronunţate de tribunal.
Recurenta şi-a întemeiat recursul pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., reiterând argumentele formulate de copârâta recurentă SC B.T.F.L. SA în cererea sa de recurs.
Intimata-reclamantă a depus la data de 18 iunie 2010 întâmpinare la cererile de recurs, concluziile sale fiind de respingere a recursurilor ca nefondate.
În esenţă, intimata a arătat că pârâta nu justifică un interes legitim pentru a critica soluţia pe capetele de cerere principale, pârâta în calitate de debitor neavând opţiunea între executarea în natură sau prin echivalent.
Potrivit intimatei decizia instanţei de apel este amplu motivată, iar concluzia în sensul că pârâtele nu şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale rezultă din probele administrate.
5. Asupra recursurilor.
Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate, constată că recursurile sunt fondate pentru considerentele ce urmează:
5.1. Instanţa de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., prin încălcarea principiului disponibilităţii ca regulă generală şi imperativă care guvernează desfăşurarea procesului civil şi care din punct de vedere procesual civil îşi găseşte consacrare şi în dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cu care judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
În acelaşi sens, curtea reţine şi incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 295 C. proc. civ., referitoare la judecata apelului care obligă instanţa de apel să verifice, în limitele cererii de apel, hotărârea supusă controlului.
În cauză, Curtea observă că atât acţiunea introductivă cât şi motivele de apel formulate de reclamanta au fost structurate în mod explicit pe capetele de cerere principale, şi un capăt subsidiar privind rezoluţiunea contractului.
Or, considerentele instanţei sunt axate aproape în exclusivitate pe capătul subsidiar de cerere, singura referire la capetele principale priveşte predarea şi montarea pieselor noi.
Concluzia instanţei pe acest aspect, apare, însă, în contradicţie cu cererea reclamantului, aprecierea instanţei că predarea pieselor lipsă, după cinci ani de utilizare este lipsită de eficienţă, se plasează în afara obiectului cauzei şi a solicitărilor reclamantului prin cererea de apel.
Interesul legitim al examinării capetelor de cerere, respectiv al motivelor de apel, astfel cum au fost formulate şi structurate, există nu numai în ce priveşte pe titularul cererii reclamant sau apelant. Pârâţii intimaţi justifică în aceeaşi măsură interesul în respectarea principiului disponibilităţii şi a limitelor investirii instanţei deoarece construcţia apărării lor se fundamentează pe ceea ce s-a cerut şi argumentat.
Aşa fiind, argumentul în sensul că predarea pieselor lipsă este lipsită de eficienţă după 5 ani de utilizare, ar fi impus, în raport de capătul de cerere formulat de reclamant, respingerea lui pe raţionamentul instanţei.
Concluzionând, Curtea reţine incidenţa acestui motiv de ordine publică care sancţionează nesocotirea unor principii şi reguli esenţiale pentru buna administrare a justiţiei.
5.2. Hotărârea instanţei a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente din O.G. nr. 51/1997 şi art. 969 C. civ.
Câteva precizări prealabile:
Izvorul obligaţiilor ce fac obiectul prezentului litigiu îl constituie Contractul de leasing financiar nr. 143 încheiat de părţi la 10 noiembrie 2004 cu o durată de 12 luni având ca obiect transmiterea de către locator (societatea de leasing utilizatorului (reclamantul) a dreptului de folosinţă asupra autovehicului descris în Anexa 1.
Operaţiunile de leasing fac obiectul reglementării speciale cuprinsă în O.G. nr. 51/1997, care stabileşte obligaţiile şi răspunderile părţilor de la care nu pot deroga precum şi unele dispoziţii obligatorii în legătură cu bunurile ce fac obiectul unei operaţiuni de leasing.
De esenţa operaţiunilor de leasing este transmiterea folosinţei asupra unui bun de către locator finanţator utilizatorului contra unei plăţi periodice denumită rată de leasing, la sfârşitul perioadei locatorul fiind obligat să respecte dreptul de opţiune al utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul, sau de a înceta relaţiile.
Fiind un contract cu executare succesivă în care ambele părţi îşi asumă drepturi şi obligaţii desfiinţarea contractului în cazul în care o parte nu îşi execută obligaţia, impune rezilierea contractului, respectiv desfacerea numai pentru viitor, (ex nunc), iar repunerea părţilor în situaţia anterioară nu mai operează dat fiind efectul numai pentru viitor al desfiinţării contractului, ipoteză în care pot fi cerute numai daune-interese.
Relevante sub acest aspect sunt şi dispoziţiile art. 16 şi 17 din Ordonanţa care reglementează răspunderea părţilor în situaţia neîndeplinirii obligaţiilor ce ţin de esenţa leasingului.
Prin urmare, revenind la speţă, soluţia adoptată de instanţa de apel sub aspectul repunerii în situaţia anterioară nu are fundament legal.
Distinct de acestea instanţa nu motivează în niciun mod în ce constă repunerea în situaţia anterioară, cu referire expresă la dispoziţiile legale relevante în materia operaţiunilor de leasing.
Sub un al doilea aspect obligaţiile a căror nerespectare o reţine în sarcina finanţatorului, pârâta recurentă SC B.T.F.L. SA trebuiau analizate şi prin prisma dispoziţiilor cuprinse în ordonanţă, incidente fiind în acest sens prevederile art. 26 şi art. 27 alin. (2) referitoare la cheltuielile cu asigurarea bunurilor şi regimul vamal de import aplicabil pentru bunurile introduse în ţară de societăţile de leasing.
În sfârşit, Curtea constată că o serie de chestiuni de fapt, esenţiale în dezlegarea pricinii, statuate de instanţa de apel, nu îşi găsesc reflectarea în probele administrate ceea ce se converteşte într-o veritabilă nelegalitate a hotărârii astfel adoptate.
Faţă de considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., va admite ambele recursuri şi va casa decizia atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de pârâtele SC B.T.F.L. SA BUCUREŞTI şi SC A. SRL – A.L.Î.A.T. SRL TG. MUREŞ împotriva deciziei comerciale nr. 448 din 4 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2337/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 277/2010. Comercial → |
|---|
