ICCJ. Decizia nr. 2190/2010. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 2190/2010

Dosar nr. 6789/1/2009

Şedinţa publică din 9 iunie 2010

Asupra contestaţiei în anulare de faţă:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 601 din 25 februarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, s-a admis recursul declarat de recurenta pârâtă SC C.S.G.A. SRL Bucureşti, Decizia atacată a fost casată, iar cauza s-a trimis spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.

Contestaţia în anulare formulată de I.C.D.I.M.P.H. Horting împotriva deciziei nr. 601 din 25 februarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a fost întemeiată în drept la termenul de judecată de astăzi pe dispoziţiile art. 317 şi art. 318 C. proc. civ. susţinându-se că instanţa de recurs a omis din greşeală să motiveze în drept soluţia pronunţată, precum şi faptul că a fost greşit calculată taxa judiciară de timbru.

Analizând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte urmează a o respinge pentru următoarele considerente:

Motivele invocate de contestatoare, nu se încadrează în motivele prevăzute de art. 317 şi art. 318 pentru care poate fi admisă o atare cale de atac. În fapt, prin criticile formulate se reiterează motivele de recurs.

Contestaţia in anulare nu poate fi primită, întrucât aceasta putea fi formulată şi întemeiată pe art. 317 C. proc. civ., "numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului".

Practic, discutarea timbrajului putea fi dezbătută în cadrul şedinţelor de judecată a recursului, părţile nefiind împiedicate să formuleze apărări în acest sens.

Mai mult decât atât, motivul prevăzut de art. 318 teza a II-a C. proc. civ., are în vedere situaţia în care instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare sau de modificare. Partea care se poate prevala de acest motiv de contestaţie nu poate fi decât recurenta, pentru că numai ea ar putea justifica un interes şi reclama un prejudiciu prin omisiunea instanţei de a analiza vreunul din motivele de casare sau modificare invocate de către aceasta.

Analizând Decizia atacată, rezultă că recursul a fost declarat de intimata din prezenta cauză, respectiv SC C.S.G.A. SRL Bucureşti.

În consecinţă, nu se justifică admiterea contestaţiei, deoarece temeiurile invocate de către contestatoare nu corespund prevederilor textului citat, nefiind vorba de absenţa punctului de vedere al instanţei, ca rezultat al omisiunii cercetării unuia dintre motivele de casare invocate. Contestatoarea nu face decât să repună în discuţie soluţia însăşi a instanţei de recurs, ceea ce este inadmisibil pe calea contestaţiei în anulare.

Dispoziţiile legale ale art. 318 C. proc. civ. au un câmp limitat de aplicaţie, astfel că ele trebuie să fie interpretate, în toate cazurile, în mod restrictiv, pentru a nu deschide, în ultimă instanţă, calea unui veritabil recurs la recurs.

Fiind o cale de retractare şi nu de cenzură judiciară, contestaţia în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuţie a unor probleme de fond ce au fost soluţionate de instanţă şi care s-a pronunţat asupra motivelor de casare invocate de parte.

Potrivit art. 318 C. proc. civ., invocat de contestatoare: hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.

Primul motiv prevăzut de art. 318 C. proc. civ. pentru formularea contestaţiei în anulare are în vedere erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecăţii recursului. Textul legal vizează greşeli de fapt, involuntare, iar nu greşeli de judecată, respectiv de interpretare a unor dispoziţii legale, de apreciere a probelor sau de rezolvare a unui incident procedural.

Astfel, pentru considerentele reţinute şi nefiind întrunite cerinţele art. 317 şi art. 318 C. proc. civ. se va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea I.C.D.I.M.P.H. Horting împotriva deciziei nr. 601 din 25 februarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea I.C.D.I.M.P.H. Horting împotriva deciziei nr. 601 din 25 februarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 iunie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2190/2010. Comercial