ICCJ. Decizia nr. 2285/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2285/2010
Dosar nr. 2038/1371/2008
Şedinţa publică din 16 iunie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La data de 25 noiembrie 2008 reclamanta SC C.R. SRL Reghin le-a chemat în judecată pe pârâtele SC B. SRL Drăgăşani şi SC N. SRL, membră a grupului de firme SC M. SA şi a solicitat obligarea pârâtelor la refacerea porţiunii de linie ferată industrială de tranzit (L.F.I.) situată în zona industrială Iernuţeni a municipiului Reghin pe care au desfiinţat-o fără a deţine autorizaţia, avizele şi acordurile prevăzute de Legea nr. 402/2004 de aprobare şi modificare a OG nr. 60/2004, în perioada 21 – 22 octombrie 2008, sub sancţiunea obligării acestora la plata daunelor cominatorii pentru fiecare zi de întârziere începând cu data pronunţării hotărârii judecătoreşti şi până la data îndeplinirii efective a obligaţiei de a reface această linie ferată şi cheltuielile de judecată aferente.
A susţinut în cererea sa că este proprietară de L.F.I. în zona industrială Iernuţeni a municipiului Reghin, conform înscrierilor din Iernuţeni, situată în amonte faţă de L.F.I. de tranzit, afirmativ proprietatea pârâtei SC N. SRL şi că în perioada 21 - 22 octombrie 2008 prepuşi ai pârâtei SC B. SRL Drăgăşani au desfiinţat o porţiune de circa 300 m. din linia ferată de tranzit proprietatea acesteia din urmă, linie ferată ce făcea legătura între linia ferată a reclamantei şi reţeaua publică de transport pe cale ferată ce tranzitează zona, desfiinţarea acestei porţiuni fiind făcută în baza unei conivenţe frauduloase între cele două pârâte, desfiinţare care nu a avut la bază autorizaţia şi avizele prevăzute de OG nr. 60/2004, aprobată şi modificată prin Legea nr. 402/2004, reclamantei fiindu-i încălcat dreptul de preemţiune prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) din OG nr. 60/2004, nesolicitându-i acordul pentru această operaţiune.
A mai arătat că a încercat să discute cu reprezentanţii SC B. SRL Dragăşani, cerându-i să înceteze această operaţiune frauduloasă, aceştia refuzându-i cererea şi apărându-se în sensul că cele două pârâte au convenit ca această cale ferată să fie demontată, urmând a obţine şi avizele necesare, că au fost sesizate organele de poliţie şi autorităţile administrative din cadrul Primăriei Municipiului Reghin care au dispus oprirea activităţii de desfiinţare a liniei ferate şi că până la momentul emiterii acestei dispoziţii au fost demontate şi transportate în loc necunoscut de prepuşi ai pârâtei SC B. SRL Dragăşani circa 300 m. de cale ferată, subansamble şi elemente aferente acesteia, astfel că fizic, orice activitate de transport feroviar pe acel tronson pe cale ferată care asigură legătura L.F.I. din amonte cu reţeaua naţională publică de transport pe cale ferată este imposibil de desfăşurat, blocându-i astfel orice posibilitate de a beneficia de drepturile ce derivă din calitatea de proprietar de L.F.I. cu staţie automată de încărcare-descărcare la punctul de lucru din zonă.
Şi-a motivat cererea în conformitate cu art. 998 şi urm. C. civ., art. 1003, art. 1041, art. 1073, art. 1075, art. 1078 C. civ., OG nr. 60/2004, Legea nr. 402/2004 şi O.M.T.C.T. nr. 880/2005 cu menţiunea că anterior promovării acţiunii le-a somat pe cele două pârâte să procedeze la refacerea căii ferate pe care au desfiinţat-o, acestea răspunzând negativ solicitării sale.
Prin încheierea din 11 februarie 2009 Tribunalul Comercial Mureş a respins excepţia lipsei de interes a reclamantei SC C.R. SRL Reghin, a respins ca nefondată excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Comercial Mureş, excepţii invocate de pârâta SC B. SRL Dragăşani şi a unit cu fondul excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC N. SRL.
Prin sentinţa nr. 1045 din 17 aprilie 2009 Tribunalul Comercial Mureş a respins excepţia privind neefectuarea procedurii prealabile a concilierii, a respins ca nefondată acţiunea reclamantei în contradictoriu cu SC B. SRL Dragăşani, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC N. SRL, respingând acţiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acesteia şi a respins cererea formulată de pârâta SC N. SRL privind cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre Tribunalul a reţinut că reclamanta este proprietara liniei feroviare situată în Reghin, Iernuţeni înscrisă în cartea funciară Iernuţeni, linie care se situează în amonte faţă de linia ferată industrială ce a aparţinut pârâtei SC N. SRL, şi că pârâta SC N. SRL a vândut pârâtei SC B. SRL Dragăşani racordul de cale ferată şi materiale aferente, conform contractului de vânzare - cumpărare din 29 septembrie 2008 prin care pârâta SC N. SRL s-a obligat să obţină autorizaţiile de demontare necesare. A mai reţinut instanţa că linia ferată de tranzit aflată în iniţial în proprietatea pârâtei SC N. SRL nu mai este în funcţiune din 31 martie 2001, contractul de exploatare al acesteia fiind reziliat din 1 aprilie 2001, că începând cu această dată toate liniile de tranzit de pe acea platformă au fost închise, aşa cum rezultă din adresa emisă de către sucursala regională de căi ferate Braşov, că reclamanta SC C.R. SRL Reghin a cumpărat linia ferată aflată în proprietatea sa în anul 2004 – pentru care nu deţine un contract de exploatare încheiat cu C.F.R. –, linia ferată respectivă nefiind folosită de la acea dată de către reclamantă şi că toate liniile de pe aceeaşi platformă sunt închise din anul 2001, iar beneficiarii acestora nu au întreprins niciun fel de demersuri pentru întocmirea Regulamentului tehnic de exploatare şi autorizaţie de exploatare în conformitate cu OG nr. 60/2004, respectiv HG nr. 2299/2004.
Analizând litigiul prin prisma dispoziţiilor art. 16 din OG nr. 60/2004 instanţa de fond a reţinut că potrivit acestui text de lege obligaţia de a solicita acordul tuturor proprietarilor de linii ferate industriale situate în amonte faţă de liniile ferate de tranzit care urmează să fie închise, există doar în cazul când aceste linii ferate sunt deschise circulaţiei şi sunt autorizate conform acestor dispoziţii şi că numai în cazul liniilor ferate deschise circulaţiei, respectiv a celor pentru care au fost autorizate, reclamanta poate invoca dreptul de preemţiune prevăzut de art. 16 din OG nr. 60/2004, iar prin actul depus la dosar reclamanta a comunicat pârâtei SC N. SRL că nu este de acord nici cu achiziţionarea nici cu închirierea liniilor ferate proprietatea acesteia şi care ulterior au fost înstrăinate, apreciind că în situaţia de faţă liniile ferate în proprietatea părţilor nu sunt deschise circulaţiei, întrucât acestea nu au fost autorizate din 2001, neexistând contracte de exploatare încheiate cu Regionala de Căi Ferate şi pentru că OG nr. 60/2004 nu conţine nicio reglementare a dreptului de dispoziţie a proprietarilor de linii ferate închise circulaţiei, nu sunt incidente în cauză dispoziţiile acestui act normativ, motiv pentru care acţiunea promovată este lipsită de temei legal.
Pentru aceste motive, constatând că în raport de dispoziţiile legale invocate pârâta SC N. SRL nu este titulara vreunei obligaţii pe care trebuia s-o îndeplinească faţă de reclamantă cu ocazia înstrăinării liniilor ferate aflate în proprietatea acesteia, instanţa a apreciat că pârâta nu are calitate procesuală pasivă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC N. SRL şi în consecinţă a respins acţiunea ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate, în contradictoriu cu această pârâtă.
Împotriva acestei sentinţe reclamanta SC C.R. SRL Reghin a declarat apel care a fost soluţionat prin Decizia nr. 94/A din 14 decembrie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, în sensul că a fost admis apelul reclamantei, a fost admisă cererea de intervenţie în interesul apelantei formulată de intervenientele SC S. SRL Reghin, SC M. SRL Reghin şi SC A.C. SRL Reghin, a fost schimbată în parte hotărârea apelată şi în consecinţă s-a admis acţiunea reclamantei fiind obligată pârâta la refacerea porţiunii de linie ferată industrială de tranzit situată în zona industrială Iernuţeni a Municipiului Reghin sub sancţiunea obligării acesteia la plata de daune cominatorii în cuantum de 5 lei/zi de întârziere calculate la data pronunţării hotărârii şi până la îndeplinirea efectivă a obligaţiei de refacere a L.F.I. De asemenea a fost eliminată din cuprinsul hotărârii dispoziţia privind obligarea reclamantei să-i plătească pârâtei suma de 3.000 lei cheltuieli de judecată, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate şi a fost obligată pârâta SC B. SRL Dragăşani să-i plătească reclamantei SC C.R. SRL Reghin suma de 2.009 lei cheltuieli de judecată în primă instanţă şi apel, iar intervenientelor SC S. SRL Reghin, SC M. SRL Reghin şi SC A.C. SRL Reghin suma de 600 lei cheltuieli de judecată în apel.
De menţionat este faptul că la data de 16 octombrie 2009 SC S. SRL Reghin, SC M. SRL Reghin şi SC A.C. SRL Reghin au formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul reclamantei, care a fost admis în principiu de Curtea de Apel Tg. Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea de şedinţă din data de 16 noiembrie 2009.
Analizând apelul şi examinând sentinţa atacată, instanţa de apel a constatat că prima instanţă a interpretat greşit obiectul acţiunii introductive întrucât reclamanta a înţeles să reclame prin acţiunea sa desfiinţarea frauduloasă a liniei ferate şi să solicite obligarea pârâtei la refacerea acesteia şi faţă de acest obiect, în cauză sunt incidente prevederile art. 2 din OG nr. 60/2004, potrivit cărora liniile ferate industriale se pot construi, modifica sau desfiinţa cu aprobarea M.T.C.T., în conformitate cu legislaţia în vigoare, raportate la art. 5 din HG nr. 2299 din 14 decembrie 2004, care cuprinde normele de aplicare a OG nr. 60/2004 şi care indică acţiunile ce vor fi întreprinse de beneficiarul unei linii industriale existente, în vederea obţinerii aprobării de la M.T.C.T. pentru desfiinţarea unei linii ferate industriale, printre aceste acţiuni regăsindu-se şi obţinerea unui acord de principiu din partea celorlalţi proprietari de linie ferată industrială din amonte.
Instanţa de apel a verificat regimul juridic al liniei ferate industriale desfiinţate de către pârâta SC B. SRL Dragăşani şi din adresa comunicată de C.C.F. SA, a reţinut că linia ferată deţinută de reclamantă şi pârâtă, dar şi de către interveniente, este o linie colectoare racordată direct la infrastructura publică feroviară, celelalte societăţi fiind racordate indirect la această infrastructură, această linie având rolul de linie de tranzit pentru liniile ferate industriale deţinute de intervenientele SC S. SRL Reghin, SC M. SRL Reghin şi SC A.C. SRL Reghin, acelaşi regim juridic fiind reţinut şi prin procesul verbal întocmitde A.F.R. data de 10 decembrie 2008 cu ocazia cercetării la faţa locului, ca urmare a solicitării SC N. SRL în vederea obţinerii acordului de principiu pentru desfiinţarea liniei ferate.
A mai reţinut instanţa de apel că pârâta SC B. SRL Dragăşani a dobândit dreptul de proprietate asupra liniei ferate în litigiu în baza contractului de vânzare - cumpărare din 29 septembrie 2008 încheiat cu SC N. SRL care prevedea că vânzătorul se obliga să pună la dispoziţie autorizaţia de demontare, şi, că după încheierea acestui contract pârâta a procedat la desfiinţarea liniei ferate industriale fără să obţină o autorizaţie de demontare din partea M.T.C.T. sau să întreprindă acţiunile necesare pentru obţinerea unei astfel de autorizaţii şi constatând că din probele administrate în cauză s-a făcut dovada demontării liniei ferate industriale de către pârâtă fără respectarea normelor legale în vigoare respectiv art. 2 din OG nr. 60/2004, Normele de aplicare a OG nr. 60/2004 aprobate prin HG nr. 2299/2004, Ordinul nr. 880/2005 al M.T.C.T., şi cu încălcarea drepturilor proprietarilor de linie ferată industrială din amonte, care sunt puşi în imposibilitatea de a-şi mai putea exploata liniile ferate industriale pe care le deţine în proprietate, a admis apelul în conformitate cu dispoziţiile art. 296 C. proc. civ., schimbând hotărârea atacată în sensul menţionat mai sus.
De asemenea, instanţa de apel, constatând că fiind în prezenţa unei obligaţii de a face şi pentru a o sili pe pârâtă să o respecte, a obligat-o pe aceasta din urmă la plata de daune cominatorii şi având în vedere că intervenientele au dovedit că sunt proprietare ale liniei ferate industriale în amonte, în temeiul art. 54 C. proc. civ. a admis cererile de intervenţie formulate de SC S. SRL Reghin, SC M. SRL Reghin şi SC A.C. SRL Reghin, menţinând dispoziţia din hotărârea de fond referitoare la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC N. SRL în prezent SC M.I. SRL Reghin în condiţiile în care aceasta şi-a înstrăinat dreptul de proprietate asupra liniei ferate industriale în litigiu şi nu s-a demonstrat că ar fi desfăşurat vreo acţiune de demontare a acestei linii, eliminând din hotărârea apelată dispoziţiile privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3.000 lei şi în conformitate cu art. 274 C. proc. civ., întrucât pârâta a căzut în pretenţii, a fost obligată să-i plătească reclamantei suma de 2.009 lei cheltuieli de judecată la fond şi în apel iar intervenientelor suma de 600 lei cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva acestei decizii, la data de 2 martie 2010, pârâta SC M.I. SRL Reghin a formulat recurs.
De asemenea la 3 martie 2010 a fost înregistrat recursul declarat de SC B. SRL Dragăşani împotriva aceleiaşi decizii.
Pârâta SC M.I. SRL Reghin a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate şi în consecinţă respingerea acţiunii formulată de SC C.R. SRL Reghin, cu cheltuieli de judecată, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Prin recursul său pârâta SC M.I. SRL Reghin a făcut o trecere în revistă a soluţiilor instanţei de fond şi a celei de apel, cu precizarea că în mod corect a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale a sa, întrucât nu este titulara vreunei obligaţii pe care să o îndeplinească faţă de apelantă şi că în raport de data înregistrării acţiunii nu mai este proprietara liniei ferate industriale în litigiu. A criticat Decizia Curţii de Apel în sensul că reclamanta, nefolosind nici măcar o singură dată această linie care a fost închisă încă din anul 2001, acţiunea trebuia respinsă ca fiind formulată de o persoană lipsită de interes şi că racordul CF nu a fost evidenţiat niciodată în cartea funciară, astfel încât este imposibil să se solicite desfiinţarea a ceva ce nu există evidenţiat, pentru aceleaşi motive urmând a fi respinsă şi cererea de intervenţie. A mai arătat în recursul său că refacerea porţiunii de cale ferată distrusă este imposibil de realizat întrucât o parte a acestei linii a fost sustrasă de autori necunoscuţi şi este nefiresc ca SC B. SRL Dragăşani să refacă ceva ce nu se datorează culpei sale, cu atât mai mult, cu cât intimata şi intervenientele nu au contribuit la paza şi conservarea acestui racord.
Conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ. instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii, dispoziţii faţă de care Curtea va analiza cu prioritate excepţia constatării nulităţii recursului invocată din oficiu în temeiul art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., constatând următoarele:
Instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată decât în limitele motivelor de recurs evocate. Pe de altă parte în cazul exercitării unui recurs nu pot fi examinate decât acele motive care în mod riguros corespund celor enunţate de art. 304 C. proc. civ., în vreme ce acelea care exced limitelor stabilite de lege nu pot fi primite spre analiză.
În acest context Curtea constată că motivele invocate de pârâta SC M.I. SRL Reghin sunt motive de netemeinicie prin care se vrea o reapreciere a probelor cu privire la elementele de fapt ale cauzei, concluzii prin care să fie combătute considerentele instanţei de apel, o astfel de reapreciere a dovezilor neputând fi circumscrisă vreunuia dintre motivele prevăzute de pct. 1 - 9 ale art. 304 C. proc. civ. şi că niciunul dintre motivele dezvoltate în recurs nu face posibilă încadrarea lor în art. 304 C. proc. civ., astfel că acestea exced limitelor stabilite de art. 304 C. proc. civ., neputând fi primite spre analiză conform acestui articol, ele intrând sub incidenţa art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. raportat la art. 306 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., aşa cum vor fi analizate în continuare.
Conform art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde sub sancţiunea nulităţii motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.
Art. 306 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. prevede că motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de către instanţa de judecată şi că indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Cum casarea sau modificarea deciziei atacate este posibilă numai în cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar conform art. 3021 (1) lit. c) acelaşi cod, cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate şi dezvoltarea lor şi cum recurenta nu s-a conformat acestor exigenţe legale, având în vedere, deopotrivă, şi inexistenţa motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ. şi că motivele dezvoltate de recurentă nu pot fi încadrate în niciunul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia invocată şi va constata nul recursul dedus judecăţii de către pârâta SC M.I. SRL Reghin.
Cu privire la cel de-al doilea recurs se constată că recurenta pârâtă SC B. SRL Dragăşani a solicitat admiterea recursului şi, în principal, admiterea excepţiei lipsei de interes a reclamantei în promovarea acţiunii şi respingerea acţiunii ca fiind promovată de o persoană lipsită de interes, iar, în subsidiar, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii apelului formulat împotriva sentinţei comerciale nr. 1045 din 17 aprilie 2009 a Tribunalului Mureş şi pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiate conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
După prezentarea cauzei şi datele speţei analizate recurenta a susţinut excepţia lipsei de interes a reclamantei SC C.R. SRL Reghin precum şi a intervenientelor în interesul reclamantei cu privire la care a învederat că a fost invocată atât în faţa instanţei de fond cât şi în instanţa de apel – ca apărare de fond –, precizând că înţelege să o reitereze în faţa instanţei de recurs cu atât mai mult cu cât în Decizia atacată, instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra acestei excepţii.
În acest sens a arătat că acţiunea a fost promovată în scop pur şicanator, fără ca reclamanta SC C.R. SRL Reghin şi intervenientele SC S. SRL Reghin, SC M. SRL Reghin şi SC A.C. SRL Reghin să justifice un interes născut şi actual, întrucât activitatea recurentei SC B. SRL Dragăşani nu are un potenţial prejudiciabil pentru interesele şi patrimoniul acestor societăţi, aşa cum rezultă din adresele: din 2001 a Regionalei C.F.R. Braşov, divizia linii, din 2009 a Sucursalei R.C.F. Braşov, divizia linii, din care reiese cu claritate că începând cu anul 2001 respectiva zona feroviară industrială nu a mai fost folosită, niciuna dintre societăţile proprietare de linie ferată industrială din această zonă neavând contract de exploatare încheiat cu C.F.R., că niciuna dintre aceste societăţi nu şi-a manifestat intenţia şi nici nu a efectuat demersuri în vederea autorizării şi a încheierii cu C.F.R. a unor contracte de exploatarea respectivelor linii şi că aceste societăţi nu doar că s-au arătat dezinteresate de cumpărarea sau închirierea acestor linii ferate industriale proprietatea SC N. SRL, dar au manifestat şi rea credinţă, refuzând să semneze un proces-verbal în legătură cu acest refuz, cu toate că fuseseră cu toţii legal convocaţi şi prezenţi la convocarea A.F.E.R. Braşov, instanţa de apel neluând în discuţie o informaţie deosebit de importantă a adresei din 2009 a Sucursalei R.C.F. Braşov, divizia linii, în sensul că Primăria Reghin a asfaltat racordul cu partea carosabilă, făcând absolut impracticabilă pentru orice fel de transport feroviar şi pentru orice fel de tip de utilizare industrială feroviară, respectiva linie colectoare.
În continuare, recurenta a atacat Decizia instanţei de apel în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susţinând că hotărârea este lipsită de temei legal, fiind pronunţată cu aplicarea greşită a OG nr. 60/2004, întrucât, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, dispoziţiile OG nr. 60/2004 nu sunt incidente în cauză, acestea vizând alte situaţii, respectiv cele prin care se declanşează procedura de închidere a circulaţiei pe linia ferată industrială de tranzit care, prin ipoteză, trebuie să fie deschisă circulaţiei şi că liniile ferate proprietatea pârâtei SC B. SRL Dragăşani nu mai sunt deschise circulaţiei din anul 2001, neexistând contracte de autorizare şi contracte de exploatare cu C.F.R., regionala de căi ferate Braşov, iar legea nu conţine nicio reglementare a dreptului dispoziţiilor al proprietarilor de linii ferate închise circulaţiei, precizând că liniile ferate industriale sunt linii pe care se desfăşoară operaţiuni de transport feroviar, precum şi servicii conexe sau adiacente acestora şi care nu sunt administrate de CN C.F. SA (art. 1 din OG nr. 60/2004), că nefiind obţinută autorizaţia de exploatare conform art. 8 şi art. 9 din OG nr. 60/2004 linia ferată industrială nu este deschisă circulaţiei şi operaţiunilor de transport feroviar atâta timp cât nu s-a încheiat un contract cu C.F.R., de acces pe infrastructura feroviară publică, cu plata unui tarif racord şi că art. 1 din HG nr. 2299/2004 nu se aplică liniilor ferate neracordate la infrastructura feroviară publică, pe care nu se desfăşoară transport feroviar public şi că nu interesează alte căi de comunicaţii.
De asemenea a arătat că art. 4 din HG nr. 2299/2004 privind normele de aplicare a OG nr. 60/2004 nu sunt aplicabile în speţă deoarece nu sunt întrunite cumulativ cele trei condiţii prevăzute de acest text de lege (liniile ferate să nu fie racordate la infrastructura ferată publică; pe respectiva linie ferată să nu se desfăşoare activităţi de transport public feroviar; respectiva linie ferată să nu intereseze alte căi de comunicaţie), regimul juridic al respectivelor linii ferate industriale urmând a fi guvernate de normele de drept comun, existând o neconcodanţă în motivarea instanţei de apel în sensul că a reţinut că porţiunea de linie ferată industrială care face obiectul judecăţii aparţine atât reclamantei SC C.R. SRL Reghin, cât şi pârâtei SC B. SRL Dragăşani precum şi intervenientelor, în timp ce este de necontestat aspectul că respectiva linie ferată industrială se află în proprietatea exclusivă a SC B. SRL Dragăşani în temeiul contractului de vânzare – cumpărare din 2008 şi că deşi instanţa a reţinut că respectiva linie ferată ar aparţine tuturor părţilor din proces, aceasta este o linie colectoare racordată direct la infrastructura publică feroviară, celelalte societăţi fiind racordate indirect la infrastructura publică feroviară, o altă concluzie reieşind din aspectul că se reţine că această linie are rol de tranzit pentru liniile ferate industriale deţinute de interveniente.
Recurenta a criticat Decizia instanţei de apel susţinând că adresa din 2009 emisă de Sucursala R.C.F. Braşov, divizia linii, a fost interpretată greşit şi citată trunchiat, aceasta necuprinzând informaţii care să formeze convingerea instanţei cum că linia ferată industrială aparţinând recurentei pârâte SC B. SRL Dragăşani are rol de linie de tranzit pentru liniile ferate deţinute de societăţile în amonte, fiind racordată direct la infrastructura feroviară, iar procesul verbal înregistrat din 3 iunie 2009 întocmit şi semnat din comisia formată din reprezentanţii CN C.F.R. SA, staţia Reghin, divizia de linii Braşov, diviza instalaţii Braşov şi divizia trafic Braşov, a fost omis a fi analizat, acesta demonstrând că C.F.C.F. SA, sucursala regională de căi ferate Braşov, a avizat desfiinţarea schimbătorilor de racord centralizaţi ai SC N. SRL şi sistematizarea instalaţia din Staţia Reghin, desfiinţarea liniei de tragere şi montarea unor opritori ficşi care să marcheze închiderea liniei.
A mai fost criticată hotărârea atacată şi faţă de împrejurarea că din extrasul de carte funciară eliberat la data de 12 august 2008 de către O.C.P.I. Mureş, B.C.P.I. Reghin, nu rezultă că respectivul teren ar avea afectaţiunea de cale ferată de tranzit cu rol de racord către calea ferată publică şi că potrivit extrasului de informare eliberat la 11 septembrie 2008 de către aceeaşi autoritate rezultă că reclamanta SC C.R. SRL Reghin are în proprietate pe platforma Iernuţeni o linie ferată uzinală de 65 m.p. lungime, iar intervenienta SC S. SRL Reghin deţine o porţiune de linie ferată de garaj şi deci niciuna dintre ele nu deţin respectivele porţiuni de cale ferată industrială cu scopul de a desfăşura activităţi de transport, pentru care ar fi necesar racordul la linia ferată publică, concluzionând că în mod netemeinic şi nelegal instanţa de apel a considerat că în speţă nu sunt întrunite în mod cumulativ cele trei condiţii impuse de art. 4 din Normele metodologice de aplicare a OG nr. 60/2004, apreciind în mod nelegal că în speţă linia ferată industrială aparţinând recurentei pârâte SC B. SRL Dragăşani face parte din categoria liniilor colectoare racordate direct la infrastructura publică feroviară, astfel că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal, fiind rezultatul unei greşite aplicări la speţă a dispoziţiilor OG nr. 60/2004.
La data de 3 iunie 2010 intimata reclamantă SC C.R. SRL Reghin şi intimatele interveniente SC S. SRL Reghin, SC M. SRL Reghin şi SC A.C. SRL Reghin au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, invocând aplicarea în speţă a dispoziţiilor OG nr. 60/2004, Ordonanţa nr. 1303 din 18 mai 2009 pronunţată în dosarul nr. 750/1371/2009 al Tribunalului Comercial Mureş, irevocabilă, prin care s-a dispus oprirea lucrărilor de demolare a liniei ferate de tranzit dar şi adresa din 27 mai 2010 a I.P.J. Mureş Poliţia Municipiului Reghin.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes ridicată de recurentă, Curtea constată că această excepţie a fost invocată de pârâta SC B. SRL Dragăşani şi în instanţa de fond, fiind soluţionată irevocabil prin încheierea de şedinţă de la 11 februarie 2009 potrivit căreia a fost respinsă excepţia lipsei de interes pe motivul că reclamanta invocă un drept de proprietate asupra liniei ferate industriale situată în amonte faţă de linia ferată industrială, astfel că justifică un interes legitim şi actual în promovarea acţiunii care are ca finalitate obligarea pârâtelor la refacerea porţiunii de linie ferată industrială de tranzit desfiinţată, încheiere care nu a fost atacată cu apel de către recurenta din cauza de faţă, deşi avea acest drept pe care nu l-a exercitat, astfel că lipsa de interes a reclamantei în exercitarea acţiunii nu mai poate fi invocată nici ca motiv de recurs nici ca excepţie de fond.
Pe fondul recursului, pârâta SC B. SRL Dragăşani a precizat în cererea de recurs că îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând astfel ca recursul să fie examinat în limitele acestui articol, potrivit căruia hotărârea atacată poate fi modificată când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, reţinând că dispoziţiile legale aplicate greşit au fost cele prevăzute de OG nr. 60/2004 şi corelativ Norma Metodologică de aplicare a prevederilor OG nr. 60/2004 privind reglementările referitoare la construirea, întreţinerea, repararea şi exploatarea căilor ferate, altele decât cele administrate de CN C.F.R. SA, Ordinul nr. 880 al M.T.C.T. din 3 iunie 2005 pentru aprobarea procedurilor de aplicarea prevederilor OG nr. 60/2004.
Analizând motivele de recurs se constată că între pârâtele SC B. SRL Dragăşani şi SC N. SRL devenit ulterior SC M.I. SRL Reghin a fost încheiat contractul de vânzare - cumpărare din 29 septembrie 2008 având ca obiect vânzarea - cumpărarea racordului CF la contravaloarea de zonă, format din linie CF, plus materialul mărunt aferent, dubla joncţiune, schimbătoare, traversa beton şi traversa lemn, preţul urmând a fi achitat în tranşe, respectiv 100.000 lei în termen de 15 zile de la data semnării contractului şi diferenţa de la data începerii demontării liniei, durata contractului fiind de patru luni cu începere de la 29 septembrie 2008 până la 27 ianuarie 2009. Prin art. 6 din contract vânzătorul s-a obligat să pună la dispoziţie autorizaţia de demontare şi în zece zile de la data semnării contractului să pună la dispoziţie linia CF care face obiectul prezentului contract.
În perioada 21 – 22 octombrie 2008 pârâta SC B. SRL Dragăşani a procedat la desfiinţarea efectivă a unei porţiuni din linia ferată de tranzit proprietatea sa, linie ferată ce făcea legătura între linia ferată industrială, proprietatea reclamantei şi reţeaua publică de transport de cale ferată care tranzitează zona.
Din adresa din 2009 a Sucursalei regionala de căi ferate Braşov rezultă că linia de tranzit aflată în proprietatea SC N. SRL a fost construită şi dată în funcţiune în anul 1984 ca investiţie a SC M.I. SRL Reghin, că în anul 2001 această din urmă societate a renunţat la contractul cu linia industrială de tranzit, că adresa din 2009 Regionala C.F.R. Braşov a aprobat rezilierea contractului de exploatare a liniei de tranzit începând cu data de 1 aprilie 2001, când aceasta şi inclusiv celelalte linii industriale de pe platforma Iernuţeni-Reghin au fost închise. Din aceeaşi adresă rezultă că SC C.R. SRL Reghin a devenit proprietara sectorului A.D.P. din Reghin care cuprinde şi calea ferată şi că această linie industrială nu a fost folosită niciodată şi că nu a existat un contract încheiat cu C.F.R. şi că nici SC N. SRL de la cumpărarea liniilor de tranzit nu a folosit această linie şi nici nu a avut contract cu Regionala C.F.R. Braşov, astfel că pentru liniile industriale de pe platforma Iernuţeni, beneficiarii acestora nu au întreprins niciun demers privind regulamentul de exploatare în conformitate cu OG nr. 60/2004, respectiv HG nr. 2299/2004.
La data de 10 decembrie 2008 Comisia întrunită în conformitate cu prevederile Ordinului M.T.C.T. nr. 880 din 3 iunie 2005, anexă, în urma solicitării SC N. SRL pentru emiterea acordului de principiu privind desfiinţarea liniei ferate industriale care a fost proprietatea societăţii, a constatat că societatea a avut un dispozitiv de linii ferate industriale în lungime constructivă totală de 2300 ml cu şină, traverse de lemn şi de beton, o traversare cu joncţiune dublă şi şase schimbători simpli de cale, care a fost vândută SC B. SRL Dragăşani, că această linie ferată industrială se racordează direct la infrastructura feroviară publică din staţia Reghin, prin traversarea cu joncţiune dublă, având şi rol de linie de tranzit pentru liniile ferate industriale deţinute de societăţile comerciale D.R., SC M. SRL Reghin, Z. SA, SC S. SRL Reghin şi SC C.R. SRL Reghin, că proprietarii liniei ferate din amonte Z. SA Reghin şi SC C.R. SRL Reghin nu şi-au dat acordul privind desfiinţarea liniei de tranzit, motivând faptul că SC B. SRL Dragăşani a procedat la demontarea a cca. 200 ml din linia industrială de tranzit, contrar prevederilor Ordinului M.T.C.T. nr. 880 din 3 iunie 2005, anexă, că niciunul dintre proprietarii liniilor industriale menţionate mai sus nu deţine contract de exploatare cu Regionala CF Braşov, nu s-au făcut demersuri pentru autorizarea liniilor de exploatare contrar prevederilor OG nr. 60/2004 aprobată şi completată cu Legea nr. 402/2004 şi HG nr. 2299 din 14 decembrie 2004, neexprimându-şi intenţia reluării activităţii pe linia ferată industrială şi că desfiinţarea liniei ferate de tranzit se poate face numai după respectarea prevederilor legale menţionate mai sus iar desfiinţarea acesteia nu ar putea avea implicaţii privind traficul feroviar în zonă, acordul de principiu privind desfiinţarea dispozitivului de linii ferate industriale putând fi dat numai după întocmirea documentaţiei prevăzut de Ordinul M.T.C.T. nr. 880 din 3 iunie 2005, anexă, şi emiterea avizului de desfiinţare.
Cu privire la acest proces verbal, reprezentantul recurentei pârâte SC B. SRL Dragăşani a precizat că este real şi că nu îl contestă.
OG nr. 60/2004 privind reglementările referitoare la construirea, întreţinerea, repararea şi exploatarea căilor ferate, altele decât cele administrate de CN C.F.R. SA prevede că liniile ferate industriale sunt linii pe care se desfăşoară operaţiuni de transport feroviar, precum şi servicii conexe sau adiacente acestora şi care nu sunt administrate de CN C.F.R. SA (art. 1), iar art. 2 prevede că „liniile ferate industriale se pot construi, modifica sau desfiinţa cu aprobarea M.T.C.T., în conformitate cu legislaţia în vigoare".
Normele metodologice din 14 decembrie 2004, aprobate prin HG nr. 2299/2004, de aplicarea prevederilor OG nr. 60/2004, prevăd în art. 4 că acestea nu se aplică liniilor ferate industriale neracordate la infrastructura feroviară publică pe care nu se desfăşoară transport feroviar public şi care nu interesează alte căi de comunicaţie, iar art. 5 reglementează procedura de construire, modificare sau desfiinţare a acestora numai cu aprobarea M.T.C.T.
Prin Ordinul M.T.C.T. nr. 880 din 3 iunie 2005 pentru aprobarea procedurilor de aplicare a prevederilor OG nr. 60/2004 privind reglementările referitoare la construirea, întreţinerea, repararea şi exploatarea căilor ferate, altele decât cele administrate de CN C.F.R. SA, a fost aprobată procedura pentru obţinerea aprobării M.T.C.T. privind desfiinţarea L.F.I. existente (anexa 3) precum şi componenţa comisiei de examinarea documentaţiei şi de verificare pe teren a datelor cuprinse în aceasta, prevăzută în anexa 5.
Art. 1 din anexa 3 prevede că pentru desfiinţarea unei L.F.I. existente, proprietarul acesteia trebuie să obţină aprobarea din partea M.T.C.T. în vederea dobândirii documentelor legale care să-i dea dreptul de a proceda la desfiinţarea – demolarea L.F.I. care îi aparţine, iar art. 4 prevede că „singura situaţie în care se poate aproba de către M.T.C.T. desfiinţarea unei L.F.I. de tranzit, este aceea în care toţi proprietarii de L.F.I. din amonte de aceasta îşi dau acordul notificat pentru desfiinţarea L.F.I. în cauză".
Analizând motivele de nelegalitate invocate pe fondul cauzei raportate la actele normative menţionate, se constată că linia ferată industrială care face obiectul litigiului proprietatea pârâtei SC B. SRL Dragăşani este racordată direct la infrastructura feroviară publică din Staţia Reghin având şi rol de linie de tranzit pentru liniile ferate deţinute de reclamantă şi interveniente, aşa cum rezultă din procesul verbal încheiat la 10 decembrie 2008 de comisia constituită anexei 3 şi 5 din Ordinul M.T.C.T. nr. 880 din 3 iunie 2005, proces verbal care nu a fost contestat de recurentă, precum şi din adresa comunicată de CN C.F.R. SA.
Fiind linie ferată industrială racordată la infrastructura feroviară publică, regim juridic corect stabilit de instanţa de apel, aceasta intră sub incidenţa dispoziţiilor OG nr. 60/2004.
Din interpretarea art. 4 din Normele Metodologice de aplicare a OG nr. 60/2004 rezultă că aceste norme se aplică liniilor ferate racordate la infrastructura feroviară publică.
Art. 2 din OG nr. 60/2004, art. 4 şi art. 5 din Normele Metodologice de aplicare a prevederilor OG nr. 60/2004 şi Ordinul M.T.C.T. nr. 880 din 3 iunie 2005 anexa nr. 3, art. 1 şi art. 4 din anexa 3 privind procedura pentru obţinerea aprobării M.T.C.T. privind desfiinţarea unei L.F.I. existente, reglementează fără echivoc că liniile ferate industriale se desfiinţează numai cu aprobarea M.T.C.T. în vederea dobândirii documentelor legale care să-i dea dreptul de a proceda la desfiinţarea – demolarea L.F.I. care îi aparţine, singura situaţie în care se poate aproba de către M.T.C.T. desfiinţarea unei L.F.I. de tranzit fiind aceea în care toţi proprietarii de L.F.I. din amonte de aceasta îşi dau acordul notificat pentru desfiinţarea L.F.I. în cauză.
Susţinerea recurentei cum că nu sunt întrunite cumulativ cele trei condiţii prevăzute de art. 4 din Normele Metodologice de aplicare a OG nr. 60/2004 nu poate fi reţinută faţă de împrejurarea că art. 4 prevede clar următoarele: „Prevederile prezentelor norme metodologice nu se aplică liniilor ferate neracordate la infrastructura feroviară publică (...)". Folosind argumentul per a contrario de interpretare logică a acestui text rezultă că prevederile normelor metodologice se aplică liniilor ferate racordate la infrastructura feroviară publică, deci şi liniilor ferate care fac obiectul prezentei cauze.
Reglementarea specială prevăzută de OG nr. 60/2004 precum şi Normele Metodologice de aplicare ale acesteia şi Ordinul M.T.C.T. nr. 880/2005 au fost cunoscute şi aplicate de recurenta pârâtă SC B. SRL Dragăşani şi de vânzătoarea SC N. SRL încă de la încheierea contractului de vânzare - cumpărare din 29 septembrie 2008, deoarece au prevăzut în art. 6 al contractului obligaţia vânzătorului de a pune la dispoziţie autorizaţia de demontare, autorizaţie pe care cumpărătoarea nu au mai solicitat-o înainte de a proceda la demontarea L.F.I., încălcând cu bună ştiinţă dispoziţiile legale în materie precum şi prevederile contractului.
Aceeaşi poziţie au avut-o şi după începerea operaţiunilor de demolare ilegală a liniei ferate în litigiu când au demarat procedurile pentru obţinerea autorizaţiei de desfiinţare prevăzute de actele normative mai sus menţionate şi faţă de împrejurarea că nefiind îndeplinite condiţiile legale prevăzute de lege pentru această operaţiune, au invocat reaua credinţă a reclamantei şi s-au apărat în sensul că legislaţia specială nu se aplică, fiind prioritară legislaţia de drept comun, deşi actele normative invocate mai sus cuprind dispoziţii clare care reglementează regimul juridic al liniilor ferate industriale racordate la infrastructura feroviară publică, inclusiv procedura de desfiinţare a acestora, cum este cazul în speţă.
Se constată, de asemenea, că recurenta a încălcat şi dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) din OG nr. 60/2004 privind respectarea dreptului de preemţiune al reclamantei şi intervenientelor privind închirierea sau cumpărarea liniei ferate respective, acestea din urmă dovedind că sunt deţinători de linii ferate industriale aflaţi în amonte faţă de racordul la infrastructura feroviară publică, având vocaţia de utilizare a acestei linii.
Invocarea procesului verbal încheiat la 10 decembrie 2008 de către Comisia întrunită în conformitate cu prevederile Ordinului M.T.C.T. nr. 880 din 3 iunie 2005 anexa nr. 3, în urma solicitării SC N. SRL pentru emiterea acordului de principiu privind desfiinţarea liniei ferate industriale care a fost proprietatea acestei societăţi, pentru a demonstra reaua credinţă a reclamantei în declanşarea litigiului de faţă, în sensul că aceasta a refuzat să accepte desfiinţarea L.F.I. în litigiu, echivalează cu invocarea propriei culpe a recurentei pârâte în procedura de obţinere a autorizaţiei privind desfiinţarea L.F.I., cererea privind autorizarea desfiinţării L.F.I. fiind formulată de către SC N. SRL – care la acel moment nu mai deţinea titlul de proprietate – ulterior demolării L.F.I. în litigiu, refuzul acordului de desfiinţare a L.F.I. fiind una dintre opţiunile acesteia faţă de solicitarea SC N. SRL şi fiind justificat faţă de împrejurarea că prin desfiinţarea L.F.I. reclamanta a fost prejudiciată, blocându-i astfel orice posibilitate de a beneficia de drepturile ce derivă din calitatea de proprietar de L.F.I. cu staţie automată de încărcare-descărcare la punctul de lucru din zonă.
Ca urmare, Curtea constată că motivele de recurs potrivit cărora instanţa de apel a aplicat greşit legea specială, nu pot fi reţinute faţă de considerentele de mai sus, urmând a fi respinse.
În condiţiile imperative ale actelor normative speciale care au fost analizate mai sus, sunt nefondate şi motivele de recurs privitoare la inexistenţa dovezilor potrivit cărora reclamanta şi intervenientele nu deţin respectivele porţiuni de cale ferată industriale cu scopul de a desfăşura activităţi de transport ca şi cele referitoare la neaplicarea legislaţiei speciale pentru faptul că nu sunt autorizate să exploateze şi să gestioneze infrastructura în baza unui Regulament tehnic de exploatare întocmit de către proprietarul liniei ferate industriale, deoarece litigiul de faţă priveşte numai legalitatea operaţiunii de desfiinţare a L.F.I., instanţa nefiind investită în a soluţiona probleme legate de desfăşurarea activităţii de transport şi exploatarea liniei ferate aşa cum sunt reglementate de art. 8 şi art. 9 din OG nr. 60/2004, activităţi care oricum nu se puteau desfăşura decât în situaţia existenţei L.F.I.
Pentru aceleaşi motive nu au relevanţă adresele din 2001 a Regionalei C.F.R. Braşov, divizia linii, din 2009 a Sucursalei R.C.F. Braşov, divizia linii, invocate de recurentă, referitoare la problemele legate de asfaltarea de către Primărie a racordului cu partea carosabilă din care rezultă şi imposibilitatea refacerii L.F.I., renunţarea la folosirea liniei colectoare, lipsa relaţiilor contractuale cu Sucursala Regională Braşov privind exploatarea liniilor feroviare pe această platformă, nefolosirea liniei din anul 2001, nemanifestarea interesului şi intenţiei dar şi inexistenţa demersurilor pentru autorizarea şi încheierea contractului cu C.F.R. de exploatarea liniei, dezinteresul pentru cumpărarea sau închirierea liniei ferate, toate aceste adrese neputând fi reţinute în susţinerea motivelor de recurs nici în ceea ce priveşte lipsa de interes a reclamantei, excepţie soluţionată irevocabil de instanţa de fond, dar nici asupra fondului litigiului, întrucât se referă la desfăşurarea activităţii de transport şi exploatare a L.F.I. I, activitate care nu vizează obiectul litigiului referitor la desfiinţarea neautorizată a L.F.I., nefiind motive care să susţină argumentul neaplicării dispoziţiilor OG nr. 60/2004 aprobată prin Legea nr. 402/2004, ca lege specială, în favoarea aplicării dreptului comun.
Motivarea cum că OG nr. 60/2004 nu conţine nicio reglementare a dreptului de dispoziţie a proprietarului de linii ferate închise circulaţiei situaţie faţă de care se aplică dreptul comun, nu poate fi primită deoarece pe de o parte, speţa nu analizează L.F.I. ca fiind închisă ci, L.F.I. desfiinţată, instanţa neputând trece peste limitele acţiunii cu care a fost investită de către reclamantă şi interveniente, pe de altă parte, dreptul de dispoziţie al proprietarului L.F.I. urmând a avea în vedere, în situaţiile de construire, modificare, desfiinţare a L.F.I. existente, reglementarea specială a OG nr. 60/2004, Normele Metodologice privind aplicarea acesteia şi Ordinul M.T.C.T. nr. 880/2005.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală, la adăpost de orice critică şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 C. proc. civ. recursul formulat de pârâta SC B. SRL Drăgăşani, urmează a se respinge ca nefondat.
Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ. partea care cade în pretenţii este obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată şi cum intimata reclamantă şi intervenientele au solicitat cheltuieli de judecată dovedite prin chitanţele la dosar recurs, recurenta urmează a fi obligată să plătească reclamantei şi intervenientelor câte 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de pârâta SC M.I. SRL Reghin împotriva deciziei nr. 94/A din 14 decembrie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC B. SRL Dragăşani împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă recurentele la plata a câte 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă SC C.R. SRL Reghin şi intimatele interveniente SC A.C. SRL Reghin, SC M. SRL Reghin şi SC S. SRL Reghin.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2272/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2286/2010. Comercial → |
|---|
