ICCJ. Decizia nr. 2264/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2264/2010
Dosar nr. 4894/180/2006
Şedinţa publică din 16 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată instanţei, petenta SIF M. SA a formulat opoziţie la somaţia de executare comunicată de A.V.A.S. Bucureşti, în baza biletului la ordin emis de Asociaţia T. Bucureşti în favoarea SC B. SA, la data de 29 septembrie1995, solicitând instanţei următoarele:
- să se constate lipsa unui titlu executoriu valabil aflat în posesia A.V.A.S., care să justifice plata sumei din biletul la ordin invocat,
- să se constate lipsa dovezii unei posesii valabile a biletului la ordin de către A.V.A.S.,
- să se constate nulitatea actelor de executare ca urmare a neprezentării în termen a biletului la ordin,
- să se constate prescripţia obligaţiei de plată, a biletului la ordin,
- să se constate nulitatea biletului la ordin pentru vicii grave de formă, respectiv inexistenţa unor semnături valabile care să valideze obligaţia cambială şi să oblige societatea din acest punct de vedere,
- să se constate că beneficiarul iniţial şi posesorul actual au acţionat cu bună- ştiinţă în paguba celorlalţi participanţi la nextul cambial,
- suspendarea executării până la soluţionarea definitivă a litigiului.
Prin sentinţa nr. 10468 din 25 octombrie 2006, Judecătoria Bacău a admis excepţia de necompetenţă materială invocată de intimată şi a dispus declinarea de competenţă în soluţionarea cauzei, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Recursul declarat de petentă împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 219 din 2 martie 2007 a Tribunalului Bacău, secţia civilă, care a statuat că executarea silită declanşată de A.V.A.S. priveşte o creanţă neperformantă preluată la datoria publică, fiind incidente prevederile OUG nr. 51/1998 care stabileşte o competenţă excepţională, respectiv a curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul pârâtului.
Soluţionând cauza, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a pronunţat sentinţa nr. 125 din 26 octombrie 2009 prin care a respins excepţia de necompetenţă materială, a admis excepţia lipsei de interes invocată de A.V.A.S. Bucureşti şi a respins contestaţia la executare formulată de SIF M. SA ca lipsită de interes.
În considerentele sentinţei, instanţa a constatat că la data de 22 mai 2009, petenta a depus precizări cu privire la obiectul cererii, arătând că aceasta are natura unei contestaţii la executare silită pornită de A.V.A.S., iar la data de 26 octombrie 2009 a susţinut – contrar precizării menţionate că cererea sa este o opoziţie cambială, întemeiată pe prevederile art. 62 din Legea nr. 88/1934, apreciind că aceasta este de competenţa judecătoriei.
De asemenea, instanţa a mai constatat că, la acelaşi termen, intimata a invocat excepţia lipsei de interes a petentei în condiţiile în care, împotriva aceluiaşi bilet la ordin a mai fost admisă o contestaţie la executare prin sentinţa nr. 238/2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
Cu privire la excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Bucureşti s-a apreciat că este nefondată întrucât, aşa cum s-a reţinut şi prin Decizia nr. 219 din 2 martie 2007- decizie irevocabilă, cererea petentei priveşte drepturi şi obligaţii în legătură cu activele bancare preluate a A.V.A.S., astfel că sunt incidente prevederile art. 45 din OUG nr. 51/1998 potrivit cu care competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Curţii de Apel Bucureşti.
S-a mai considerat că precizările succesive ale petentei cu privire la obiectul cauzei s-au efectuat cu încălcarea prevederilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ., iar cum acestea au privit exclusiv competenţa de soluţionare a cauzei, aceasta a fost tranşată în mod irevocabilă de către Tribunalul Brăila.
În ce priveşte excepţia lipsei de interes invocată de intimată s-a constatat că prin sentinţa comercială nr. 238/2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 3784 din 16 decembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, s-a admis contestaţia la executare formulată de aceeaşi petentă şi s-a dispus anularea formelor de executare declanşate de A.V.A.S., în baza aceluiaşi bilet la ordin.
Aşa fiind, instanţa a considerat că interesul petentei nu mai este actual.
Împotriva sentinţei a declarat recurs petenta, care a invocat prevederile art. 304 pct. 3–9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora susţine următoarele:
Instanţa de fond a soluţionat în mod nelegal excepţia necompetenţei materiale, reţinându-se în mod greşit că aceasta a fost stabilită în mod absolut prin hotărârea Tribunalului Bacău.
Consideră că eroarea fundamentală a instanţei constă în faptul că, o hotărâre de declinare de competenţă are autoritate de lucru judecat numai în ceea ce priveşte dezînestirea instanţei respective, iar nu şi în privinţa învestirii unei alte instanţe pentru că aceasta trebuie să-şi verifice propria competenţă.
Instanţa de fond a schimbat în mod nelegal obiectul cererii cu care a fost sesizată, încălcând principiul disponibilităţii părţilor.
Recurenta arată că a învestit instanţa cu soluţionarea unei opoziţii cambiale, întemeiată pe dispoziţiile art. 61 şi art. 62 din Legea nr. 58/1934, iar instanţa întâi sesizată a schimbat obiectul cererii apreciind că a fost sesizată cu o contestaţie la executare.
Se apreciază că recalificarea obiectului cererii este abuzivă şi nu are autoritate de lucru judecat, obiectul real al cererii fiind opoziţia cambială.
Hotărârea instanţei de fond este nelegală pentru că judecarea cauzei s-a făcut după dispoziţii legale inaplicabile în speţă.
În dezvoltarea acestei critici se arată că – prin cererea adresată instanţei – s-a indicat în mod expres obiectul acesteia ca fiind opoziţia cambială prin care a urmărit desfiinţarea titlului executoriu, indiferent dacă actele de executare sunt sau nu contestate.
Prin întâmpinarea depusă la 9 iunie 2010, intimata A.V.A.S. Bucureşti a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 219 din 2 martie 2007 pronunţată de Tribunalul Bacău, dată în soluţionarea recursului declarat împotriva hotărârii de declinare a competenţei dispusă de Judecătoria Bacău prin sentinţa nr. 10468 din 25 octombrie 2006 s-a statuat în mod irevocabil asupra competenţei materiale în soluţionarea cauzei, situaţie în care, în mod corect, s-a dat eficienţă puterii de lucru judecat a deciziei atacate, fiind nefundamentate susţinerile recurentei cu privire la faptul că o asemenea hotărâre ar avea autoritate numai în ceea ce priveşte dezînvestirea instanţei.
Nici critica prin care se susţine că instanţa de fond a schimbat obiectul cererii, încălcând dreptul de dispoziţie al părţii nu este fondată câtă vreme, prin Decizia nr. 219 din 2 martie 2007 – anterior menţionată, analizarea competenţei materiale s-a axat pe calificarea obiectului cererii de către instanţa de recurs, calificare ce a intrat de asemenea, în puterea lucrului judecat.
De altfel, prin actele depuse la instanţa stabilită ca fiind competentă în soluţionarea cauzei, recurenta însăşi a dovedit o inconsecvenţă asupra demersului său juridic apreciind fie că este vorba de o contestaţie la executare, fie că este o opoziţie cambială, precizări făcute însă, cu încălcarea prevederilor art. 132 C. proc. civ. şi oricum inutile raportat la cele arătate anterior.
În atare situaţie, recurenta susţine în mod nefundamentat că judecarea cauzei s-ar fi făcut după dispoziţii legale inaplicabile în cauză, mai ales că tocmai incidenţa în cauză a prevederilor OUG nr. 51/1998 a fost esenţială în stabilirea instanţei competente în soluţionarea cauzei.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de contestatoarea SIF M. SA Bacău împotriva sentinţei comerciale nr. 125 din 26 octombrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2261/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2545/2010. Comercial → |
|---|
