ICCJ. Decizia nr. 2547/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2547/2010
Dosar nr. 1870/99/2007
Şedinţa publică din 1 iulie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Iaşi, secţia comercială de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1913/COM din 25 septembrie 2008 a admis acţiunea reclamantei SC H. SRL Bacău şi a obligat pârâta SC A. SA să redeschidă branşamentul de apă şi canalizare faţă de reclamantă conform contractului din 2004 încheiat între părţi, precum şi la anularea facturii din 5 decembrie 2006 şi la emiterea unei noi facturi care să cuprindă consumul real de apă aferent lunii noiembrie 2006.
A respins cererea reconvenţională a pârâtei SC A. SA Iaşi şi cererea de chemare în garanţie a SC C.T.B. SRL Iaşi formulată de reclamantă.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că între reclamantă şi pârâtă s-a încheiat contractul din 16 aprilie 2004, prin care pârâta s-a obligat să asigure reclamantei serviciile publice de alimentare cu apă, de canalizare şi epurare a apelor uzate şi meteorice, că la căminul de apă aflat în stradă, pe domeniul public s-au efectuat lucrări de remediere a ţevilor sparte, că la data de 11 decembrie 2006 reclamanta a primit factura din 5 decembrie 2006 în care s-a facturat un consum de 28.797 mc apă pe luna noiembrie în valoare de 57.941,7 lei pe care reclamanta nu a acceptat-o la plată, că din expertiza tehnică făcută în cauză a rezultat că lucrările executate de RA J.A.C. Iaşi au fost necorespunzătoare, şi că responsabilă de producerea avariei este RA J.A.C. Iaşi.
Totodată s-a reţinut că în baza sentinţei civile nr. 446/E din 23 februarie 2007 a Tribunalului Iaşi pronunţată pe ordonanţă preşedinţială i s-a admis acţiunea reclamantei, obligând pârâta să o rebranşeze la reţeaua de apă.
Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială, prin Decizia nr. 3 din 18 ianuarie 2010 a respins ca nefondat apelul pârâtei SC A. SA (fostă RA J.A.C.) Iaşi, declarat împotriva hotărârii instanţei de fond reţinându-se aceiaşi motivare, că avaria s-a datorat culpei pârâtei, care putea să o prevină şi că pe contoarul reclamantei se înregistra şi consumul de apă al consumatorilor racordaţi la căminul de apă şi pierderile de apă din reţea.
Împotriva menţionatei decizii, pârâta SC A. SA Iaşi a declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 8 şi art. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii acţiunii reclamantei şi obligarea acesteia la plata contravalorii facturii menţionate, cu 2.122,09 lei penalităţi de întârziere pentru perioada decembrie 2006 – februarie 2007.
În criticile formulate, recurenta-pârâtă a susţinut în esenţă următoarele:
- că societatea sa a efectuat lucrarea de branşament a reclamantei în baza unui proiect, lucrare care nu a fost contestată, că SC A. SA ca furnizor de apă, nu poate interveni în reţeaua interioară a consumatorului care este proprietatea utilizatorului, decât în condiţiile prevăzute de lege; că faţă de această situaţie greşit s-a reţinut culpa sa, obligaţiile sale de întreţinere oprindu-se la contoarul de branşament.
- că la expertizele efectuate în cauză a făcut obiecţiuni, întrucât au interpretat greşit dispoziţiile legii, singurul punct comun al acestora constând în faptul că pierderea de apă s-a produs după contoarul de branşament, deci în reţeaua interioară a reclamantei.
- greşit s-a reţinut de instanţă că pierderea de apă a avut loc în afara proprietăţii consumatorului şi că de pe instalaţia interioară a SC H. SRL se alimentează şi alţi consumatori în condiţiile în care obligaţia de întreţinere şi exploatare a instalaţiei îi revenea acesteia.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata - reclamantă SC H. SRL Bacău a cerut respingerea recursului ca nefondat.
Recursul pârâtei este nefondat.
Înalta Curte, analizând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi în raport de dispoziţiile legale incidente în cauză constată că acestea nu se încadrează în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. care să conducă la casarea s-au modificarea acesteia.
Astfel, se reţine că în mod corect instanţa de apel a reţinut situaţia de fapt, în sensul că la baza raporturilor dintre părţi a stat contractul din 16 aprilie 2004 prin care pârâta s-a obligat să-i asigure reclamantei serviciile publice de alimentare cu apă, de canalizare şi epurare a apelor uzate şi meteorice; că la sesizarea consumatorului s-a constatat că în căminul de apă aflat în stradă, pe domeniul public sunt branşate şi alte societăţi comerciale fără contract cu furnizorul de apă, că în căminul de apă pârâta a observat pierderi masive de apă înregistrate pe apometrul reclamantei, care i-au fost ulterior facturate acesteia, şi că în cauză au fost efectuate două expertize tehnice pentru stabilirea situaţiei de fapt.
Prima critică a recurentei pârâte prin care susţine că societatea sa nu poate interveni în reţeaua interioară a consumatorului şi că greşit au reţinut instanţele culpa sa, nu poate fi reţinută în raport de situaţia de fapt şi de reţinerile experţilor, care au concluzionat că pierderea apei s-a produs într-un cămin situat în afara perimetrului construcţiilor reclamantei SC H. SRL Bacău şi că de la această reţea se alimentau şi alţi consumatori, racordaţi după contorul de reţea.
În ceea ce priveşte critica ce vizează neanalizarea obiecţiunilor pârâtei făcute la expertizele efectuate în cauză, instanţa în virtutea rolului său activ, potrivit art. 129 C. proc. civ., este singura în măsură să aprecieze oportunitatea probelor administrate în cauză pentru aflarea adevărului.
Nu poate fi primită nici critica prin care recurenta pârâtă susţine că s-a reţinut greşit de instanţă că pierderea de apă a avut loc în afara proprietăţii consumatorului şi că de pe instalaţia interioară a reclamantei s-au alimentat şi alţi consumatori, în raport de expertizele şi probele administrate în cauză, care conduc la concluzia că avaria s-a produs din culpa pârâtei.
Amplu documentat şi bine argumentat, instanţa de apel a apreciat că rapoartele de expertiză întocmite corespund exigenţelor şi raţiunilor pentru care au fost încuviinţate, şi că răspunsurile lor la obiectivele fixate au avut la bază verificarea întregii documentaţii în materie.
Faţă de această situaţie, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă ca nefondat recursul pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A. SA Iaşi împotriva deciziei nr. 3 din 18 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 1 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2545/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2549/2010. Comercial → |
|---|
