ICCJ. Decizia nr. 714/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.714/2010
Dosar nr. 5576/118/2008
Şedinţa publică din 23 februarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 26 din 10 februarie 2009, Tribunalul Constanţa a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta S.I.F.T. împotriva pârâtei SC S.B.C. SA.
Reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune în anularea hotărârii A.G.E.A. a pârâtei din data de 5 mai 2008 prin care s-a aprobat: raportul de expertiză, privind aportul în natură reprezentând investiţii efectuate de acţionarul majoritar; majorarea capitalului social al societăţii cu suma de 66.630 lei, reprezentând valoarea evaluată a aportului în natură, prin emisiunea unui număr de 26652 acţiuni; modificarea art. 6 din actul constitutiv al societăţii în ceea ce priveşte modificarea valorii capitalului social şi a cotei de participare, precum şi la transformarea societăţii în societate de tip închis.
În considerentele sentinţei s-a reţinut că, anterior prezentului demers judiciar, prin sentinţa nr. 8 din 24 ianuarie 2008 a Tribunalului Constanţa, a mai fost anulată o hotărâre identică de majorare a capitalului social cu aport în natură însă anularea a avut ca temei alte motive ce au vizat modalitatea de convocare a adunării generale.
S-a constatat că, în cauză acţionarul majoritar nu a urmărit un interes propriu pentru următoarele argumente:
O.R.C. a solicitat instanţei (în cadrul dosarului nr. 6690/118/2007) să se dispună dizolvarea societăţii pârâte pentru majorarea capitalului social, la nivelul de 90.000 lei, în condiţiile legii.
Aşa fiind, s-a considerat că majorarea capitalului social era absolut necesară a fi realizată într-un termen scurt pentru a se evita dizolvarea societăţii, rezultând cu prisosinţă interesul societar.
Pentru aceleaşi considerente au fost înlăturate şi susţinerile potrivit cu care ar fi trebuit ca, acţionarul majoritar să se abţină de la vot, neavând relevanţă faptul că acesta a fost singurul care a efectuat investiţi în societate.
Reţinându-se că dispoziţiile art. 127 din Legea nr. 31/1990 nu au fost încălcate s-a constatat că hotărârea atacată a fost adoptată cu majoritatea cerută de lege.
În ceea ce priveşte modalitatea de efectuare a raportului de evaluare s-a avut în vedere că acesta a fost întocmit de un expert A.N.E.V.A.R., iar faptul că nu a fost desemnat în condiţiile art. 38 din Legea nr. 31/1990 nu poate atrage decât o nulitate relativă, în condiţiile dovedirii unei vătămări.
De asemenea, s-a considerat că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 216 din Legea nr. 31/1990 în sensul respectării dreptului de preferinţă al acţionarilor, dat fiind că acestea nu privesc şi situaţia majorării capitalului social prin aport în natură, acesta fiind şi sensul dispoziţiilor art. 215 din aceeaşi lege.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 78 din 1 iulie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că, în speţă, nu sunt incidente prevederile art. 127 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 în condiţiile în care nu se poate reţine că acţionarul majoritar ar fi avut un interes contrar societăţii deoarece majorarea capitalului social a profitat acesteia, salvând-o de la dizolvare.
S-a mai avut în vedere că incidenţa dispoziţiilor art. 125 alin. (5) din Legea nr. 31/1990 nu poate fi analizată deoarece a fost indicată direct în apel, nefăcând obiectul dezbaterilor în faţa instanţei de fond.
De asemenea, în privinţa procedurii desemnării expertului evaluator, s-a reţinut că raportului de expertiză efectuat de expert nu i-au fost aduse critici care să susţină o eventuală vătămare a intereselor reclamantei.
În ce priveşte incidenţa prevederilor art. 216 din Legea nr. 31/1990 s-a considerat că majorarea de capital social prin aport în natură este reglementată de art. 215 alin. (4) care stabileşte că noile acţiuni emise vor fi pe numele persoanelor care aduc acest aport, iar dispoziţiile art. 216 se aplică în toate cazurile de majorare a capitalului, care nu se realizează prin aport în natură.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, care a invocat motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia susţine următoarele:
1. Prevederile art. 127 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 au fost aplicate greşit deoarece:
- prin aportul său în natură şi în propriul interes, acţionarul majoritar nu ţine cont de interesul societăţii.
- prin ridicarea ilegală a dreptului de preferinţă acţionarul majoritar împiedică „de plano" pe ceilalţi să participe la majorarea capitalului social.
- faptul că se impunea majorarea capitalului social nu justifică înlăturarea celorlalţi acţionari de la posibilitatea de participare la majorare şi, nici lipsirea societăţii de resurse financiare.
- argumentul iminentei dizolvări a societăţii pârâte este nefondat întrucât, la 18 septembrie 2007, problema limitei minime nu mai reprezintă o urgenţă.
2. Instanţa a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 125 alin. (5) din Legea nr. 31/1990 deoarece acţionarii nu pot fi reprezentaţi de către administratori sub sancţiunea nulităţii hotărârii, dacă fără votul acestora nu s-ar fi obţinut majoritatea cerută, fiind vorba de o nulitate absolută, iar nu de una relativă.
3. Au fost aplicate greşit prevederile art. 215 din Legea nr. 31/1990, în condiţiile în care urgenţa dizolvării pârâtei nu se mai justifica la data ţinerii adunării generale, iar O.R.C. nu efectuase niciun demers nou în acest sens.
4. Este total nefondată reţinerea instanţei de apel în sensul căreia, dreptul de preemţiune al acţionarilor pentru subscrierea noilor acţiuni emise în urma majorării capitalului social prin aport în natură.
Se susţine că potrivit art. 1 şi 3 ale art. menţionat, legiuitorul a prevăzut expres şi limitativ în ce condiţii poate fi ridicat dreptul de preemţiune.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
1. În cauză nu se poate reţine aplicarea greşită a prevederilor art. 127 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 câtă vreme majorarea capitalului social s-a efectuat, în favoarea societăţii pentru a se evita dizolvarea acesteia.
Este adevărat că, potrivit dispoziţiilor art. 127 din aceeaşi lege, acţionarul care, într-o anumită operaţiune, are un interes personal, contrar aceluia al societăţii, trebuie să se abţină de la deliberările privind acea operaţiune. Numai că, în cauză nu a existat un asemenea interes, ci unul societar.
Chiar şi în situaţia în care s-ar fi reţinut existenţa unui interes personal al acţionarului, încălcarea obligaţiei impuse de textul menţionat nu constituie un motiv de anulare a hotărârii adunării generale, ci poate atrage numai o acţiune în răspundere pentru daunele aduse societăţii, dacă fără votul său nu s-ar fi format majoritatea necesară.
2. Nici critica ce vizează aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 125 alin. (5) din Legea nr. 31/1990 nu poate fi primită, în contextul în care dispoziţiile articolului menţionat au fost invocate direct în apel, nefăcând obiectul analizei primei instanţe.
Pe acest aspect, instanţa apelului, în mod corect, a dat eficienţă prevederilor art. 249 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care, în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi.
3. În privinţa modului în care au fost aplicate prevederile art. 215 din Legea nr. 31/1990, instanţele au statuat în mod legal că, şi în situaţia în care numirea expertului nu a fost conformă cu prevederile art. 38 şi 39 din aceeaşi lege, aceasta nu este de natură a atrage nulitatea absolută a hotărârii adunării generale, ci eventual nulitatea relativă, în condiţiile dovedirii vătămării produse prin aceasta.
4. Cu privire la pretinsa nerespectare a dreptului de preemţiune al celorlalţi acţionari se constată că instanţa apelului a dat o interpretare greşită prevederilor art. 216 din Legea nr. 31/1990.
Astfel, prin hotărârea adunării generale de majorare a capitalului social prin aport în natură trebuie să se descrie aporturile în natură, numele persoanelor ce le efectuează şi numărul acţiunilor ce se vor emite în schimb, acţiuni ce vor fi oferite spre subscriere, în primul rând, acţionarilor existenţi, proporţional cu numărul acţiunilor pe care le posedă [(art. 216 alin. (1)].
Cum, în cauză nu s-au respectat aceste dispoziţii şi cum, nu s-a dovedit faptul că printr-o hotărâre a adunării generale extraordinare a acţionarilor dreptul de preferinţă ar fi fost limitat ori ridicat în condiţiile art. 217 din aceeaşi lege, majorarea capitalului social realizată în acest mod este lovită de nulitate.
Această sancţiune este menită a proteja interesele acţionarilor, iar dacă s-ar accepta raţionamentul instanţei anterioare, atunci toţi ceilalţi acţionari ar fi vătămaţi prin diminuarea cotei de participare la capitalul social.
Este adevărat că există anumite situaţii în care, în caz de majorare a capitalului social, dreptul de preemţiune nu operează (când mărirea capitalului social se efectuează prin majorarea valorii nominale a acţiunilor vechi ori prin încorporarea rezervelor) însă, nu în cazul concret dedus judecăţii.
Aşa fiind, în cauză devin incidente prevederile art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 alin. (2) C. proc. civ., în baza cărora Înalta Curte va admite recursul, ca fondat, şi va modifica Decizia atacată, în sensul că ca admite apelul împotriva sentinţei pe care o va schimba şi, în consecinţă, va admite acţiunea reclamantei şi va anula hotărârea A.G.E.A. din 5 mai 2008.
Faţă de prevederile art. 274 C. proc. civ., intimata va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată constând în contravaloarea taxei judiciare de timbru de 20 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta S.I.F.T. SA BRAŞOV împotriva deciziei nr. 78/ COM din 1 iulie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă, fluvială, de contencios administrativ fiscal, modifică Decizia recurată în sensul că admite apelul declarat de reclamanta S.I.F.T. SA Braşov împotriva sentinţei nr. 26/ COM din 10 februarie 2009 a Tribunalului Constanţa pe care o schimbă în sensul că admite acţiunea reclamantei, anulează hotărârea A.G.E.A. din 5 mai 2008.
Obligă intimata – pârâtă SC S.B.C. SA CONSTANŢA să plătească recurentei – reclamante 20 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3529/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2160/2010. Comercial → |
|---|
