ICCJ. Decizia nr. 2290/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2290/2010
Dosar nr. 3165/111/2008
Şedinţa publică din 17 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor sub nr. 3165/111 din 8 iulie 2008 reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâta R.M.L. solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să o oblige pe aceasta să predea administratorului toate actele contabile ale societăţii.
Prin sentinţa nr. 384/COM din 19 martie 2009 Tribunalul Bihor a fost admisă cererea formulată de reclamanta SC A. SRL Tulea împotriva pârâtei R.M.L. şi în consecinţă a fost obligată pârâtă să predea administratorului reclamantei toate documentele contabile aparţinând SC A. SRL, începând cu data de 15 iunie 2007 până la zi.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că documentele contabile ale SC A. SRL, de la data înfiinţării societăţii şi până în prezent, se află la sediul SC V. SA, fiind puse la dispoziţia martorei K.E.E. în vederea întocmiri bilanţurilor contabile şi a celorlalte situaţii financiare de către pârâtă, singura persoană care are posibilitatea concretă şi efectivă de a le furniza şi reclamantei, neavând nicio relevanţă juridică dacă acţionează în nume propriu sau în calitate de mandatară a SC V. SA.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta, solicitând modificarea în întregime a acesteia, în sensul respingerii cererii.
In motivarea apelului său, pârâta a arătat că a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, actele solicitate de reclamantă fiind gestionate de SC V. SA Oradea, întreaga contabilitate a acesteia fiind ţinută prin intermediul unui expert contabil angajat de această societate.
Mai învederează faptul că ea nu are niciun raport juridic cu SC A. SRL, fiind doar administrator al SC V. SA, la sediul căreia se află documentele, dar nefiind parte în proces, hotărârea nu-i este opozabilă.
De asemenea, arată că interesul pentru predarea documentelor a apărut după formarea dosarului penal nr. 5442/P/2008 în care A.D. este cercetat pentru fals, uz de fals şi înşelăciune, situaţie în care interesul nu este legitim, până în prezent contabilitatea SC A. SRL fiind organizată de SC V. SA, neexistând motive de predare a actelor.
In drept apelul nu a fost motivat.
Prin Decizia nr. 76/C din 13 octombrie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta pârâtă R.M.L. împotriva sentinţei nr. 384/COM din 19 martie 2009 a Tribunalului Bihor.
A fost respinsă cererea de renunţare la judecată formulată de SC A. SRL.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Motivul de apel privind lipsa interesului legitim al reclamantei în cauză este neîntemeiat.
Potrivit art. 24 din Actul constitutiv al societăţii reclamante, din 15 iunie 2007, aceasta este administrată şi reprezentată de A.D., în calitate de administrator cu drepturi depline şi nelimitate, având obligaţia gestionării profitabile a societăţii pe o perioadă de 4 ani.
Or, faţă de prevederile art. 73 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990 potrivit cărora administratorii sunt răspunzători pentru stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, respectiv actul constitutiv le impun, raportat la prevederile art. 24 din actul constitutiv al reclamantei, care instituie în sarcina reprezentantului său legal obligaţia gestionării profitabile a societăţii, instanţa de apel a apreciat că este justificat interesul legitim al acesteia în promovarea acţiunii.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, motivul de apel privind respingerea greşită a excepţiei respective este neîntemeiat, instanţa de fond reţinând corect că aceasta are această calitate, raportat la recunoaşterea ei, coroborată cu probele administrate în cauză, că documentele se află la sediul societăţii al cărei administrator este, neavând relevanţă juridică dacă societatea respectivă este sau nu parte în proces.
Faţă de aceste considerente, instanţa apreciază că toate motivele de apel invocate sunt neîntemeiate, urmând ca, în baza art. 296 raportat la art. 298 C. proc. civ., să respingă apelul declarat de pârâtă, ca nefondat.
În ce priveşte cererea de renunţare la judecată, formulată de intimata reclamantă reprezentată prin apelantă sunt de reţinut următoarele:
Susţinerea apelantei în sensul că intimata reclamantă este reprezentată legal de ea, în calitate de administrator, numită prin Hotărârea A.G.A. din 2 iulie 2009, la 4 luni după pronunţarea sentinţei apelate, urmează a fi înlăturată, câtă vreme n-a făcut dovada că numirea sa în această calitate ar fi fost notată în registrul comerţului şi publicată în Monitorul Oficial al României, în conformitate cu prevederile art. 45 şi art. 15319 din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora societatea nu poate invoca faţă de terţi numirea în funcţia de administrator sau încetarea acestei funcţii, dacă ea n-a fost publicată în conformitate cu legea.
Or, în speţă s-a făcut dovada înregistrării pe rolul instanţei a unei acţiuni în anularea Hotărârii A.G.E.A. din 2 iulie 2009, ce face obiectul dosarului nr. 4912/111/2009, precum şi a unei ordonanţe preşedinţiale de suspendare a executării hotărârii A.G.E.A. respective, ce face obiectul dosarului nr. 4908/111/2009, ambele dosare aflate pe rolul Tribunalului Bihor, situaţie în care hotărârea A.G.E.A. menţionată nu produce efecte, conform art. 132 alin. (10) din Legea nr. 31/1990, decât din momentul rămânerii irevocabile a hotărârii de anulare sau de menţinere a acesteia.
În consecinţă, instanţa urmează a respinge cererea de renunţare la judecată, ca fiind formulată de societatea reclamantă reprezentată de un administrator numit printr-o hotărâre A.G.E.A., care nu-i este opozabilă administratorului care reprezenta legal societatea la data pronunţării sentinţei apelate, câtă vreme nu există hotărâre judecătorească irevocabilă de menţinere a acestei hotărâri A.G.E.A. publicată în Monitorul Oficial al României, dată de la care ar produce efecte şi ar deveni opozabilă în condiţiile prevăzute de art. 132 alin. (10) din Legea nr. 31/1990.
Fiind în culpă procesuală, în baza art. 274 C. proc. civ., apelanta a fost obligată să plătească intimatei reclamante, suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial, justificat cu împuternicirea avocaţială şi chitanţa depuse la dosar.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta-recurentă R.M.L., care a adus următoarele critici deciziei recurate.
1. Hotărârea instanţei de apel este greşită în ce priveşte soluţionarea cererii de renunţare la judecată, formulată de reclamanta SC A. SRL, deoarece prin hotărârea A.G.E.A. a SC A. SRL din 2 iulie 2009 numitul A.D. a fost revocat din funcţia de administrator, în această calitate fiind numită d-na R.M. şi chiar dacă această hotărâre a fost suspendată prin încheierea nr. 9789/2009 a judecătorului delegat la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bihor (încheiere atacată cu recurs), totuşi această hotărâre îi este opozabilă lui A.D., în conformitate cu dispoziţiile art. 132 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, acesta având calitatea de asociat în cadrul SC A. SRL, cu o cotă de participare de 23,52% din capitalul social.
2. Instanţa de apel a făcut o confuzie între persoana recurentei pârâte care se numeşte R.M.L. şi persoana administratorului SC A. SRL care se numeşte R.M. şi este o altă persoană decât recurenta.
3. Recurenta susţine că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 132 alin. (1)0 din Legea nr. 31/1990, susţinând că încetarea efectelor juridice ale hotărârii anulate se realizează doar la momentul publicării ei în Monitorul Oficial.
În consecinţă, până la momentul rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de anulare a hotărârii A.G.E.A., aceasta continuă să-şi producă efectele, atâta timp cât executarea hotărârii nu a fost suspendată în temeiul art. 133 din Legea nr. 31/1990.
4. Instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 246 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că nu putea să dispună în niciun fel asupra cererii de renunţare la judecată, ci doar să constate îndeplinirea efectelor ei.
5. Recurenta mai susţine că în mod greşit a fost respinsă excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.
Astfel, reclamanta a mai formulat împotriva sa o cerere de ordonanţă preşedinţială, cerere ce a fost soluţionată prin sentinţa comercială nr. 664/COM/2008 a Tribunalului Bihor şi a făcut obiectul dosarului de executare nr. 10/E/2009 al BEJ P.B.
În cadrul acestui dosar, s-a constatat că documentele nu se găsesc la domiciliul său din Oradea, documentele fiind de către SC V. SA la sediul acesteia.
Recurenta susţine că nu este unicul asocial al acestei din urmă societăţi, ci doar mandatara acestei societăţi şi SC A. SRL.
În acest context, recurenta susţine că în mod greşit a reţinut instanţa de apel că nu are importanţă calitatea în baza căreia recurenta-pârâtă deţine actele şi nici faptul că SC V. SA nu este parte în proces.
Chiar dacă, s-ar reţine calitatea de mandatar a recurentei-pârâte în raport cu SC V. SA tot societatea SC V. SA, ca persoană juridică de sine stătătoare, trebuia citată în cauză.
6. În mod greşit instanţa de apel nu a reţinut şi lipsa de interes a cererii formulate de către reclamantă.
Recurenta arată că împotriva ei, ca persoană fizică, s-a pornit executare în dosarul nr. 10/E/2009 al BEJ P.B., care viza tot predarea aceloraşi documente, constatându-se că executare nu poate fi efectuată întrucât documentele nu se aflau la domiciliul ei ci la sediul SC V. SA.
7. Pe fondul cauzei, recurenta arată că din probele administrate în cauză rezultă că martora K.E.E. este cea care a ţinut contabilitatea reclamantei.
Dacă documentele contabile s-ar fi aflat în posesia recurentei atunci bilanţul contabil nu ar fi putut fi întocmit de către aceasta, fapt cunoscut şi de A.D.
Analizând Decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează.
1.Prima critică nu poate fi reţinută.
Astfel, chiar după cum recurenta-pârâtă a recunoscut, nu există identitate între persoana sa şi persoana numitei R.M., despre care recurenta pretinde că are, în prezent, calitatea de administrator al SC A. SRL, şi care a semnat cererea de renunţare la judecată.
Recurentei reclamante, neavând nicio calitate în cadrul SC A. SRL, nu îi este opozabilă hotărârea A.G.E.A. din 2 iulie 2009, astfel că nu poate pretinde ca această hotărâre îi este opozabilă, atâta timp cât nu au fost îndeplinite formalităţile prevăzute de art. 15319 din Legea nr. 31/1990.
Prin urmare, ea nu poate pretinde că reprezentantul legal al SC A. SRL este numita R.M. şi nu A.D., instanţa de apel reţinând în mod temeinic şi legal că pentru terţi, cum este şi recurenta, administrator al SC A. SRL este A.D. şi nu R.M., prin urmare aceasta neavând calitatea de a semna cererea de renunţare la judecată.
De altfel, dacă SC A. SRL, s-ar fi simţit vătămată în urma pronunţării acestei soluţii ar fi trebuit ca ea să formuleze cerere de recurs, sub aspectele deja evidenţiate.
2. Este adevărat că s-a făcut o confuzie între persoana recurentei-pârâte, care se numeşte R.M.L. şi persoana numitei R.M., despre care recurenta pretinde că ar fi administratorul în funcţie al SC A. SRL, însă acest lucru nu schimbă cu nimic starea de fapt, tocmai pentru motivele arătate mai sus, faţă de terţi, cum este cazul recurentei-reclamante şi a SC V. SA, hotărârea A.G.E.A. a SC A. SRL din 2 iulie 2009, neproducându-şi efectele, atâta timp cât nu s-au îndeplinit formalităţile prevăzute de art. 15319 din Legea nr. 31/1990.
3. Deşi aparent este adevărat că dispoziţiile art. 132 alin. (1)0 din Legea nr. 31/1990 au fost aplicate greşit de către instanţa de apel, în realitate această situaţie nu priveşte pe recurenta pârâtă, care este un terţ faţă de SC A. SRL, hotărârea A.G.E.A. a acestei societăţi, din 2 iulie 2009, fiind, eventual, opozabilă asociaţilor acestei societăţi, însă acest lucru nu a fost invocat de către aceştia, astfel încât nici această critică nu poate fi reţinută.
4. Instanţa de apel nu a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 246 alin. (2) C. proc. civ., deoarece, instanţa de apel era îndreptăţită să verifice dacă voinţa socială a SC A. SRL a fost exprimată în mod legal, adică de persoana fizică îndreptăţită să o reprezinte, or, aşa cum s-a mai arătat deja, nefiind îndeplineşte formalităţile cerute de art. 15319 din Legea nr. 31/1990, din care să rezulte că R.M. ar fi noul administrator al acestei societăţi, reprezentantul legal al societăţii rămâne A.D., prin urmare, cererea de renunţare la judecată nu a fost semnată de persoana care reprezintă în mod legal SC A. SRL.
5. Nici cea de a cincea critică nu poate fi reţinută.
Deşi în mod formal recurenta pârâtă are dreptate atunci când susţine că trebuia citată în calitate de pârâtă, SC V. SA, dovedindu-se că actele solicitate se află la sediul acestei societăţi, totuşi, recurenta pârâtă a fost chemată în judecată nu în calitate de simplă persoană fizică ci tocmai în calitatea sa de reprezentantă a SC V. SA în relaţiile cu SC A. SRL, calitate recunoscută ce însăşi recurenta pârâtă.
Obligarea persoanei juridice SC V. SA la predarea documentelor nu s-ar fi putut face în mod abstract, ci tot prin persoana reprezentantului său legal în relaţia cu reclamanta, astfel încât ar fi excesiv de formal dacă s-ar admite recursul pentru aceste aspecte, atâta timp cât tot recurenta pârâtă, în calitatea ei de reprezentantă legală a SC V. SA în relaţia cu reclamanta, ar fi trebuit să execute această obligaţie.
6. Tot pentru aceleaşi considerente nu poate fi reţinută excepţia lipsei de interes a cererii formulate de către reclamantă, între interes şi calitatea procesuală pasivă existând o strânsă legătură.
Chiar dacă împotriva recurentei pârâte s-a pornit o executare silită individuală, care nu s-a putut finaliza din cauza faptului că s-a constatat că respectivele documente nu se află la domiciliul pârâtei, ci la sediul SC V. SA, există un interes al reclamantei în a obliga pe aceeaşi pârâtă la predarea respectivelor documente, dar în calitate de reprezentantă legală a SC V. SA în relaţia cu reclamanta şi nu în calitate de simplă persoană fizică.
7. Criticile cu privire la starea de fapt rezultată din greşita interpretare a probelor administrate în cauză nu poate fi analizată în calea de atac, extraordinară, a recursului, deoarece pct. 10 şi 11 ale art. 304 C. proc. civ. au fost abrogate prin OUG nr. 138/2000.
Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta R.M.L. împotriva deciziei nr. 76/C-A din 13 octombrie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 17 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2289/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2291/2010. Comercial → |
|---|
