ICCJ. Decizia nr. 2289/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2289/2010
Dosar nr. 46627/3/2007
Şedinţa publică din 17 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 20 decembrie 2007 reclamanta SC A.R.A.R.D.A.F. SA, a chemat în judecată pârâta A.S.N. CO, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să se constate că a intervenit rezilierea contractului de reasigurare din data de 7 februarie 2007 încheiat de SC A.R.A.R.D.A.F. SA, în calitate de reasigurator şi A.S.N. CO Dubai, în calitate de asigurat, din culpa exclusivă a asiguratului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii se arată că în urma corespondenţei purtate prin email, între reclamanta SC A.R.A.R.D.A.F. SA şi pârâta A.S.N. CO Dubai, prin intermediul mandatarului Z.S. Beirut, cea de-a doua i-a făcut propunere fermă, neechivocă şi precisă, societăţii române, în vederea încheierii unui contract de reasigurare.
În urma unor negocieri desfăşurate pe email, reclamanta SC A.R.A.R.D.A.F. SA a primit oferta de reasigurare în data de 7 februarie 2007, care a fost acceptată la aceeaşi dată, încheindu-se la distanţă, între absenţi, contractul de reasigurare, SC A.R.A.R.D.A.F. SA fiind de acord să reasigure o cotă parte din risc.
Contractul încheiat avea ca obiect reasigurarea vaporului H., construit în anul 1977, asigurat iniţial pentru suma de 200.000 dolari S.U.A., perioada pentru care a fost încheiat era de 12 luni din data de 7 februarie 2007 până în data de 7 februarie 2008.
Ulterior la acest contract au fost ataşate şi reasigurările pentru încă două vapoare: P., asigurat pentru perioada 13 martie 2007 – 7 februarie 2008 şi D., asigurat pentru perioada 1 mai 2007 – 7 februarie 2008.
În oferta iniţială, prima de reasigurare care trebuia achitată către reclamanta SC A.R.A.R.D.A.F. SA pentru vasul H. era în cuantum de 2,90% din suma reasigurată de 200.000 dolari S.U.A., reprezentând suma de 5.800 dolari S.U.A.
Prima de asigurare care trebuia achitată către SC A.R.A.R.D.A.F. SA pentru vasul P. era în cuantum de 2,30% din suma reasigurată de 150.000 dolari S.U.A.
Prima de asigurare care trebuia achitată către reclamanta SC A.R.A.R.D.A.F. SA pentru vasul D. era în cuantum de 2,30% din suma reasigurată de 150.000 dolari S.U.A.
Prima de reasigurare trebuia achitată de reasigurat începând cu data acceptării contractului, respectiv:
- în perioada 7 februarie 2007 – 7 mai 2007, pentru vasul H.
- în perioada 13 martie 2007 – 13 iunie 2007, pentru vasul P.
- în perioada 1 mai 2007 – 1 august 2007, pentru vasul D.
Reasiguratul avea obligaţia de a plăti sumele în interiorul celor trei intervale de timp anterior menţionate.
Arată reclamanta că după încheierea acestui contract, pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia esenţială de plată a primei pentru navele pe care reclamanta SC A.R.A.R.D.A.F. SA le-a reasigurat. Nici până în ziua de astăzi, prima de reasigurare nu a fost achitată către reclamanta SC A.R.A.R.D.A.F. SA.
Solicită reclamanta să se constate că acest contract nu a produs efecte juridice, întrucât asigurătorul a solicitat rezilierea contractului de asigurare, de la data la care trebuia făcută plata primei de asigurare.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa nr. 12125 din 12 noiembrie 2008 a admis excepţia de necompetenţă a instanţelor române şi pe cale de consecinţă a respins acţiunea ca inadmisibilă.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de fond a reţinut că contractul de reasigurare încheiat, la distanţă, între reclamanta SC A.R.A.R.D.A.F. SA şi pârâta A.S.N. CO este supus legii engleze şi jurisdicţiei engleze, întrucât contractul s-a încheiat în forma MAR 91, formă ce intră, în mod exclusiv, sub jurisdicţia instanţelor judecătoreşti engleze şi este supus normelor legale engleze.
S-a mai reţinut că detaliile contractului au fost stabilite de clauze standard Institute Clauses care sunt, de asemenea, supuse legii şi jurisdicţiei engleze, fapt consemnat expres în cuprinsul acestora. Totodată, în contractul de reasigurare părţile nu au stabilit în mod expres legea aplicabilă, caz în care se aplică automat legea engleză, contractul intrând sub jurisdicţia exclusivă a instanţelor engleze.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel, legal timbrat, reclamanta, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei apelate, în sensul respingerii excepţiei de necompetenţă generală a instanţelor române şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
În motivarea apelului, reclamanta a arătat, în esenţă, următoarele:
Motivarea instanţei de fond este lapidară şi insuficientă, deoarece nu face referire la argumentele de care a ţinut cont în admiterea excepţiei, neprezentând raţionamentul în ceea ce priveşte competenţa instanţelor din Anglia. Pentru a aprecia existenţa clauzei de alegere a competenţei, instanţa trebuia să fi verificat dacă a existat consimţământul SC A.R.A.R.D.A.F. SA la încheierea acelei clauze, căci fără consimţământ nu există clauză de alegere a competenţei.
Instanţa de fond nu şi-a întemeiat în drept admiterea excepţiei de necompetenţă generală, nu se menţionează actul normativ în baza căruia aceasta a constatat necompetenţa instanţelor din România, ţinând seama doar de formularul MAR 91 depus de către intimata-pârâtă, ignorând orice alt aspect legal invocat.
Apelanta a mai învederat faptul că acest formular este emis de I.A.M. din Londra, acesta fiind un simplu model pentru care, în niciun caz apelanta-reclamantă nu a optat să-l folosească, un astfel de formular neputând fi încheiat de o societate din România, fiind destinat unui număr restrâns de societăţi de asigurări agreate de acest institut din Anglia.
La data de 16 februarie 2009 intimata a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea hotărârii primei instanţe, ca fiind legală şi temeinică.
Răspunzând criticilor formulate de către reclamantă Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 227 din 12 mai 2009 a respins apelul ca nefondat.
În fundamentarea soluţiei, instanţa de control judiciar a reţinut că în mod corect s-a reţinut că contractul de reasigurare a fost încheiat în forma MAR 91 formă supusă exclusiv legii engleze şi jurisdicţiei instanţelor engleze, iar în temeiul art. 157 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, modificată, a respins cererea ca nefiind de competenţa instanţelor române.
În cuprinsul ofertei de reasigurare propusă de intimată prin intermediul mandatarului Z.S. Beirut se face trimitere expresă la formularul MAR 91, formular care prevede în mod expres că asigurarea va fi supusă jurisdicţiei exclusive a instanţelor judecătoreşti din Anglia.
S-au înlăturat şi celelalte critici cu motivarea că din probele administrate cu caracter tehnic din cuprinsul formularului MAR 91 nu a rezultat faptul că părţile au înţeles să preia doar reglementări cu caracter tehnic din cuprinsul formularului MAR 91 şi nu toate clauzele menţionate în cuprinsul său.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs în termen şi legal timbrat, criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Se susţine că Decizia criticată cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii.
Astfel se susţine că în mod greşit Decizia a fost motivată pe practica maritimă englezească şi având în vedere dreptul englez deşi nici practica engleză şi nici legea engleză nu a fost dovedită prin niciun mijloc de probă, o hotărâre trebuind motivată în baza unui temei legal concret, nu a practicii judiciare unui alt stat.
Se arată că formularul MAR 91 prevede ca o condiţie ad validitatem pentru naşterea poliţei, ştampila Departamentului de poliţe, inexistentă în speţă şi deci aşa zisa clauză de alegere a competenţei este nulă sau întregul contract este nul, în lipsa îndeplinirii condiţiilor cerute pentru încheierea sa validă.
Recursul este nefondat.
Părţile au încheiat o poliţă de asigurare, prin corespondenţă, respectiv contractul de reasigurare din 13 februarie 2007, apelanta având calitatea de reasigurator, iar intimata calitatea de asigurat, aceasta din urmă fiind reprezentată de mandatarul Z.S. Beirut.
În oferta de reasigurare propusă de către intimată, prin intermediul mandatarului său, se face trimitere expresă la formularul MAR 91, al I.L.U., formular care prevede în mod expres în cuprinsul său că sunt supuse legii şi jurisdicţiei britanice, atâta timp cât părţile nu prevăd altfel.
Din probele administrate Curtea reţine că în practica maritimă engleză, există două tipuri de formular MAR 91, care cuprinde clauzele unei poliţe de reasigurare, respectiv un formular emis de I.A.M. din Londra şi altul emis de L., ambele tipuri de formular atrăgând jurisdicţia exclusivă a instanţelor engleze, cu excepţia cazurilor când părţile din contractul de asigurare optează expres pentru o altă jurisdicţie, opţiune care în speţă nu există.
Nu pot fi reţinute susţinerile apelantei referitoare la faptul că poliţa nu s-ar fi putut încheia în forma MAR 91, lipsind una din cerinţele esenţiale de valabilitate şi anume semnătura autorităţilor englezeşti, şi anume a departamentului de poliţie din cadrul I.A.M. din Londra de la care emană, având în vedere că instanţa nu a fost învestită cu o cerere privind valabilitatea ori legalitatea încheierii contractului de reasigurare.
Contractul de reasigurare nu putea fi încheiat într-o altă formă decât MAR 91, atâta timp când condiţiile asigurării au fost stabilite prin Institute Time Clauses, precum şi alte clauze Institute Clauses, care prevăd în mod expres în cuprinsul lor că se pot utiliza numai cu formularul actual de asigurare MAR, în speţă formularul MAR 91, ambele formulare, aşa cum s-a mai reţinut, prevăzând în mod expres în cuprinsul lor faptul că sunt supuse legii şi jurisdicţiei engleze, atâta timp cât părţile nu prevăd altfel.
Din niciuna din probele administrate în cauză nu rezultă faptul că părţile au înţeles să preia acele reglementări cu caracter tehnic din cuprinsul formularului MAR 91 şi nu toate clauzele cuprinse în acesta; acest lucru vizând inclusiv acele norme care reglementează aplicarea legislaţiei şi a jurisdicţiei britanice.
Ca atare, atâta vreme cât părţile nu au optat în mod expres pentru alegerea unei alte instanţe ori jurisdicţiei competentă să soluţioneze eventualele litigii apărute între acestea, respectiv instanţele româneşti, astfel încât să atragă competenţa materială a acestora în soluţionarea cauzei, Curtea apreciază că instanţele au pronunţat o hotărâre temeinică şi legală atunci când a admis excepţia generală a instanţelor româneşti.
În aceste condiţii, văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.R.A.R.D.A.F. SA Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 227 din 12 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 17 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2287/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2290/2010. Comercial → |
|---|
