ICCJ. Decizia nr. 2295/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2295/2010
Dosar nr. 580/1/2010
Şedinţa publică din 17 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului în recurs după admiterea contestaţiei în anulare se reţine că:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă C.C.I.R. la data de 20 octombrie 2005, reclamanta SC I. SRL a chemat în judecată pe pârâţii SC C.C. SRL, SC C.D. SRL şi C.C. solicitând ca în baza sentinţei ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestora în solidar la plata sumei de 20.174,03 euro cu titlu de preţ, 20.174,03 euro penalităţi de întârziere calculate de la 1 aprilie 2004 până la 20 septembrie 2005.
În motivarea cererii arbitrale se arată că prin contractul de vânzare – cumpărare cu plata în rate din 21 aprilie 2003 reclamanta în calitate de vânzător s-a obligat să predea pârâtei SC C.C. SRL în calitate de cumpărător cantitatea de 12.610 kg seminţe de porumb, la preţul de 29.917,33 euro ce va fi plătit în rate până la data de 15 septembrie 2003 la cursul BNR din ziua plăţii.
Ori, deşi reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile asumate în sensul de a livra pârâtei SC C.C. SRL întreaga cantitate de seminţe contractată aceasta din urmă nu şi-a îndeplinit obligaţia de a plăti preţul convenit, în sensul că a achitat numai avansul de 2.786,72 euro rămânând de achitat 20.174,03 euro.
În plus mai arată reclamanta, a fost chemată în judecată şi pârâta SC C.D. SRLdeoarece potrivit art. 13 din contract s-a stipulat că „plata contravalorii mărfii livrate va fi efectuată de către SC C.D. SRL (societate asociată cu PF C.C. SRL Constanţa, prin reprezentantul său legal C.C. conform datelor scadente din contract, dar nu mai târziu de 30 septembrie 2003, iar prin addendum-ul din 10 august 2003 la contractul din 21 aprilie 2003 conform art. 13 s-a convenit cu pârâta SC C.D. SRL care a semnat şi parafat addendum-ul că „suma totală de 20.837,30 euro va fi achitată în rate direct în contul reclamantei".
Cât priveşte pârâtul C.C. tot prin contract s-a convenit că, acesta în calitate de reprezentant legal al pârâtei SC C.C. SRL să garanteze şi să răspundă solidar cu acesta de executarea obligaţiilor asumate, conform art. 1652 C. civ. şi art. 42 C. com., urmând a fi obligat în solidar cu cele două pârâte la plata debitului restant, aceasta neputând în niciun caz să susţină că şi-ar fi îndeplinit o parte din obligaţiile de plată faţă de reclamantă prin plata unor sume către pârâta SC C.D. SRL atâta timp cât o astfel de clauză nu există în contractul din 21 aprilie 2003.
Prin sentinţa nr. 64 din 21 mai 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C.C. şi a neîndeplinirii procedurii de conciliere conform art. 720 C. proc. civ. şi s-a respins ca neîntemeiată acţiunea în anulare a sentinţei arbitrale nr. 103 din 17 mai 2007 dată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă C.C.I.R. prin care s-a respins acţiunea reclamantei SC I. SRL.
Împotriva soluţiei instanţei de apel a declarat recurs reclamanta, criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine că instanţa de apel nu s-a pronunţat în legătură cu faptul că tribunalul arbitral a admis excepţia lipsei caracterului arbitral al litigiului faţă de pârâtul persoană fizică deşi această excepţie nu a fost invocată de niciuna din părţi.
Nesoluţionând litigiul faţă de pârâtul C.C., Tribunalul Arbitral a încălcat şi dispoziţiile imperative ale art. 3431 alin. (1) C. proc. civ.
De asemenea recurenta susţine că s-a ignorat încălcarea de către Tribunalul Arbitral a dispoziţiilor art. 1042 şi art. 969 C. civ.
Din conţinutul contractului rezultă că instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii respectiv art. 13 din contractul din 2003.
Recursul este fondat.
Prin criticile formulate, rezultă că instanţa de apel a încălcat, în soluţionarea acţiunii în anulare a hotărârii arbitrale ordinea publică şi dispoziţiile imperative ale legii.
Din conţinutul contractului încheiat rezultă că plata preţului trebuia făcută de C.C. aceiaşi persoană care este reprezentant legal al SC C.C. SRL, întrucât art. 13 din contract prevede că plata se face de SC C.D. SRL prin C.C.
Eronat, nu s-a ţinut cont de încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 1042 C. civ., cât şi art. 7 din contractul încheiat care prevede expres că „plata contravalorii mărfii livrate va fi efectuată de SC C.D. SRL prin reprezentantul său legal.
De asemenea s-a ignorat faptul că addendumul din 10 august 2003 nu poate fi considerat decât cel mult un contract de fidejusiune din care s-ar înţelege că SC C.D. SRL s-a obligat să facă plata datoriei către creditor, dacă debitorul nu o face şi că din textul art. 13 din contractul din 21 aprilie 2003 nu rezultă că SC C.D. SRL ar fi mandatată de creditoarea reclamantă să primească plata preţului de la pârâtă, societatea neavând calitatea de mandatar.
Procedând la admiterea excepţiei lipsei caracterului arbitral al litigiului faţă de persoana fizică s-au încălcat dispoziţiile art. 364 lit. f), iar pentru motivele mai sus arătate lit. i), astfel că recursul urmează a fi admis, sentinţa nr. 64 din 21 mai 2009 modificată în sensul admiterii acţiunii în anulare şi anulează hotărârea arbitrală nr. 103 din 17 mai 2007.
Constatând că litigiul este în stare de judecată s-a trecut la soluţionarea în fond a cauzei, în limitele convenţiei arbitrale conform art. 366 C. proc. civ.
Prin precizările făcute la data de 9 mai 2007 reclamanta şi-a stabilit cadrul procesual pasiv la SC C.C. SRL şi pârâtul C.C. solicitând obligarea acestora în solidar la plata sumelor pretinse.
De reţinut că, clauza compromisorie opera şi asupra persoanei fizice atâta timp cât prin contractul din 21 aprilie 2003 s-a convenit la art. 9.1 că „Reprezentantul legal al cumpărătorului SC C.C. SRL – garantează şi răspunde solidar cu acesta de executarea obligaţiilor asumate conform art. 1652 C. civ. şi art. 42 C. com., iar la art. 10 s-a convenit că orice litigiu în legătură cu acest contract se va soluţiona pe calea arbitrajului".
Potrivit art. 969 C. civ. „Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante".
Deci, contractul din 21 aprilie 2003 au putere de lege.
Raporturile contractuale au fost încheiate şi parafate de vânzătorul reclamant, comisionar (mandatar) SC E.C. SRL şi cumpărător pârâta SC C.C. SRL.
Prin art. 7 raportat la art. 4 s-a stabilit că plata se face de cumpărător, adică de pârâta SC C.C. SRL către vânzător, adică către reclamanta SC I. SRL.
Comisionarul – mandatar nu avea nicio obligaţie în contract în ceea ce priveşte plata preţului seminţelor.
Prin art. 9.1 din contract reprezentantul legal al pârâtei s-a obligat solidar cu pârâta să execute obligaţiile.
Art. 13 din contractul încheiat s-a stabilit că „plata contravalorii mărfii livrate va fi efectuată de către SC C.D. SRL prin reprezentantul său legal, acelaşi C.C.
Din economia acestor texte nu se poate reţine că pârâta va face plata preţului seminţelor către SC C.D. SRL şi nu către SC I. SRL.
Ulterior s-a constatat că pârâtul C.C. nu este reprezentant al SC C.D. SRL, iar din conţinutul addendumului din 10 august 2003 rezultă caracterul de contract de fidejusiune iar din textul art. 13 din contractul iniţial încheiat nu rezultă că SC C.D. SRL ar fi mandatată de creditoarea reclamantă să primească preţul de la pârâtă.
De altfel pârâta a recunoscut prin întâmpinare că a primit cantitatea de porumb prevăzută în contract, precizând că „Marfa a fost recepţionată şi transportată la societatea noastră".
Prin art. 7 şi art. 9.1 pârâţii s-au obligat să facă plata preţului.
Clauza de la art. 13 nu poate fi de folos pârâtei atâta timp cât a afirmat că reprezentantul legal al SC C.D. SRL este C.C.
Chiar dacă s-ar accepta această clauză ca fiind în folosul pârâtei, pârâtul persoană fizică nu poate fi apărat de răspundere.
Dacă în adevăr pârâta ar fi făcut plata către SC C.D. SRL, are calea unei acţiuni împotriva acestei societăţi.
Făcându-se dovada livrării cantităţii de seminţe contractate, pârâţii urmează a fi obligaţi în solidar în baza art. 1361 C. civ. şi art. 42 C. com. la plata preţului în sumă de 20.174,03 euro.
De asemenea pârâţii, potrivit clauzei penale din contractul încheiat, vor fi obligaţi şi la plata penalităţilor de întârziere în sumă de 69.933,24 lei.
Faţă de cele arătate văzând art. 312 C. proc. civ. coroborat cu art. 366 C. proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC I. SRL Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 64 din 21 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, pe care o modifică în sensul că admite acţiunea în anulare, anulează hotărârea arbitrală nr. 103 din 17 mai 2007 a Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional, admite acţiunea reclamantei SC I. SRL Bucureşti şi obligă pârâţii SC C.C. SRL Constanţa şi C.C. în solidar la plata sumei de 20.174,03 euro preţ produse livrate şi la 69.933,24 lei penalităţi de întârziere.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 17 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2294/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2299/2010. Comercial → |
|---|
