ICCJ. Decizia nr. 2299/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2299/2010
Dosar nr. 481/116/2009
Şedinţa publică din 17 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 481/116/2009 pe rolul Tribunalului Călăraşi la data 27 februarie 2009, reclamanta SC C. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC I. SRL, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 206.889 lei, cu dobândă legală aferentă de la data rămânerii definitive a hotărârii, sumă ce reprezintă: 110.000 lei, diferenţa sumă de adjudecare nelegală a sediului reclamantei; 36.000 lei, lipsă de folosinţă a sediului adjudecat nelegal; 23.083 lei, cheltuieli cu amenajarea unui nou sediu social; 32.895 lei, onorarii plătite avocaţilor în procesele cu pârâta; 3.840 lei, cheltuieli judiciare şi 1.071 lei cheltuielile de executare, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
Pârâta a depus întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Tribunalul a încuviinţat reclamantei proba cu înscrisuri şi expertiză tehnică imobiliară de evaluare a imobilului adjudecat de pârâtă.
La termenul din data de 9 iulie 2009, reclamanta şi-a precizat cuantumul pretenţiilor solicitate, arătând că reduce creanţa la valoarea de 124.071 lei, cu titlu de daune.
Prin sentinţa comercială nr. 929 din 9 iulie 2009, Tribunalul Călăraşi a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut că reclamanta nu poate cere diferenţa dintre preţul de adjudecare a imobilului şi valoarea de piaţă a acestuia, întrucât apartamentul a făcut obiectul unei executări silite nefondate, valoarea de executare fiind stabilită de comun acord cu debitoarea, în speţă, reclamanta, astfel încât aceasta nu-şi poate invoca propria culpă. În plus, reclamanta ar fi trebuit să exercite altă cale procedurală, în speţă, contestaţia la executare, neputând să solicite pe calea dreptului comun despăgubiri, conform art. 998 – art. 999 C. civ.
Instanţa de fond a apreciat că, în speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză, întrucât evaluarea apartamentului s-a făcut chiar de către debitoare.
Cât priveşte cheltuielile judiciare, tribunalul a arătat că reclamanta trebuia să precizeze aceste cheltuieli în mod defalcat, pentru fiecare proces în parte.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, reclamanta, apel înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, la data de 27 august 2009.
În motivarea apelului declarat, apelanta - reclamantă a arătat că motivările instanţei de fond sunt vădit nefondate, astfel:
Motivarea că executarea silită este desfiinţată este nefondată, întrucât s-a admis contestaţia la executare silită a apelantei din prezenta cauză şi s-a anulat executarea silită începută de intimată, conform probelor de la dosar.
Apelanta - reclamantă a arătat că şi motivarea instanţei de fond privind invocarea propriei culpe de către reclamantă este nefondată, întrucât, în speţă, intimata este cea care a încălcat legea, făcând din reclamantă un debitor aparent şi deposedându-l de sediul social.
Motivarea instanţei de fond în sensul că apelanta - reclamantă nu poate cere daune pe cale separată, ci doar pe calea contestaţiei la executare, vizează, în fapt, inadmisibilitatea cererii, care, conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ., trebuia pusă în discuţia părţilor, în caz contrar fiind încălcat dreptul reclamantei la un proces echitabil, conform art. 6 alin. (1) din C.E.D.O.
Apelanta - reclamantă a arătat că, în speţă, a dovedit şi culpa intimatei - pârâte care a falsificat factura fiscală în care a specificat că a livrat apelantei - reclamante 151 tone de floarea-soarelui, în valoare de 1.541.000 lei, factură în baza căreia a fost pusă în executare fila CEC emisă de apelantă cu titlu de garanţie.
Prin Decizia comercială nr. 92 din 19 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost admis apelul declarat de apelanta SC C. SRL împotriva sentinţei comerciale nr. 299 din 9 iulie 2009 a Tribunalului Călăraşi, a fost anulată sentinţa apelată şi s-a trimis cauza spre competentă soluţionare la Judecătoria Călăraşi.
Instanţa de apel a pus în discuţia părţilor, din oficiu, excepţia necompetenţei Tribunalului Călăraşi, ca primă instanţă.
Examinând motivul învederat, relativ la competenţa instanţei de executare, în speţă, judecătoria, având în vedere că în cauză este vorba despre o întoarcere a executării silite, văzând şi dispoziţiile art. 297 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel a reţinut următoarele:
Potrivit art. 4041 C. proc. civ.: "în toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia", iar potrivit art. 404 C. proc. civ.:"În cazul în care instanţa judecătorească a desfiinţat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeaşi hotărâre, şi asupra restabilirii situaţiei anterioare executării (...). Dacă nu s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare executării în condiţiile alin. (1) şi (2) cel îndreptăţit o va putea cere instanţei judecătoreşti competente potrivit legii".
Analizând aceste texte de lege prin raportare la acţiunea de faţă, având în vedere şi precizările făcute de apelanta - reclamantă, instanţa de apel a apreciat că, în speţă, apelanta - reclamantă a solicitat întoarcerea executării silite desfiinţată prin admiterea contestaţiei la executare a apelantei, în sensul prevăzut de art. 4041 C. proc. civ., respectiv prin restabilirea situaţiei anterioare acestei executări, legea, în speţă, art. 404 1 C. proc. civ., permiţând inclusiv reactualizarea creanţelor cu indicele de inflaţie.
În speţă, instanţa de apel a apreciat că, respingând acţiunea, în fond, pe motiv că reclamanta nu are deschisă această cale conform art. 998 – art. 999 C. civ., instanţa de fond a adus atingere dreptului părţii implicate la un proces echitabil, potrivit art. 6 alin. (1) din C.E.D.O., atâta timp cât, pe de o parte, potrivit dreptului procesual civil, în speţă art. 84 C. proc. civ., calificarea în drept a cererilor de chemare în judecată o face instanţa judecătorească, iar pe de altă parte, în cauză, calea procedurală era cea reglementată de art. 4041 C. proc. civ., instanţa de judecată fiind obligată să facă o atare încadrare juridică, conform art. 129 C. proc. civ., potrivit principiului rolului activ al judecătorului în procesul civil.
Fată de cele arătate anterior, relativ la calificarea acţiunii de fond drept o cerere de întoarcere a executării silite, instanţa de apel, în baza art. 297 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 4042 alin. (3) C. proc. civ., a reţinut că, în speţă, competenţa de judecată în primă instanţă a cauzei revine judecătoriei, ca instanţă de executare, iar nu Tribunalului.
Sub acest aspect, instanţa de apel a reţinut că, potrivit art. 373 alin. (2) C. proc. civ.: "Instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".
Din coroborarea acestui text de lege cu dispoziţiile 4042 alin. (3) C. proc. civ., care face trimitere, în materie de întoarcere a executării silite, la instanţa judecătorească competentă potrivit legii, având în vedere că acest ultim text de lege este plasat în cartea a V-a a Codului de procedură civilă, intitulată „Despre executarea silită", instanţa de apel a apreciat că trimiterea din partea finală a textului 4042 alin. (3) C. proc. civ. la instanţa competentă potrivit legii, nu poate viza dispoziţiile art. 2 C. proc. civ., ci dispoziţiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ., respectiv, instanţa competentă în materie de executare silită.
O atare interpretare este impusă şi de faptul că întoarcerea executării este reglementată în codul de procedură civilă ca o fază a executării silite însăşi, executare care este tratată drept o procedură specială, în care plenitudinea de competenţă revine instanţei de executare, astfel cum aceasta este definită de dispoziţiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC C. SRL Călăraşi, aducându-i următoarele critici:
1. Instanţa de apel a interpretat în mod greşit actul juridic dedus judecăţii, în sensul că obiectul cererii l-ar constitui întoarcerea executării.
Dacă reclamanta ar fi dorit întoarcerea executării ar fi solicitat restituirea sediului social şi nu obligarea pârâtei la daunele produse prin executare silită, aşa cum de fapt a solicitat.
2. Hotărârea instanţei de apel cuprinde motive străine de natura pricinii, deoarece în mod greşit a reţinut această instanţă că reclamanta ar fi solicitat restituirea imobilului, şi deci întoarcerea executării deşi reclamanta solicitase doar obligarea pârâtei la daunele produse prin executare.
3. Hotărârea instanţei de apel este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 4041 şi art. 4043 C. proc. civ., în sensul că în cazul unei cereri de repunere în situaţia anterioară, în afara procedurii executării silite, competenţa nu revine Judecătoriei Călăraşi, ci, ţinând cont de valoarea litigiului, care este de peste 100.000 lei, competenţa revine Tribunalului Călăraşi, în primă instanţă.
La data de 15 iunie 2010 intimata pârâtă SC I. SRL a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, solicitând totodată, soluţionarea cauzei în lipsă.
Analizând Decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.
1. Hotărârea instanţei de apel nu cuprinde motive străine de natura pricinii, iar prin hotărârea pronunţată nu s-a interpretat în mod greşit actul juridic dedus judecăţii, deoarece, prin felul în care a fost formulată cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat o diferenţă de bani, reprezentând daunele suferite în urma unei executări silite nefondate, fapt ce echivalează, aşa după cum în mod legal a reţinut şi instanţa de apel, cu o cerere de întoarcere a executării silite şi nu cu o acţiune de drept comun.
2. Nu poate fi reţinută nici critica cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 4041 şi art. 4043 C. proc. civ., deoarece, în cazul unei cereri de întoarcere a executării silite, restabilirea situaţiei anterioare executării se dispune, potrivit art. 4042 alin. (1) C. proc. civ., de instanţa care a desfiinţat titlul executoriu sau actele de executare (deci de instanţa de executare), iar în cazul în care nu s-a luat măsura restabilirii situaţiei anterioare, cel îndreptăţit o va putea cere instanţei judecătoreşti competente potrivit legii ([art. 4042 alin. (3) C. proc. civ.], instanţă care nu poate fi decât cea competentă în materie de executare silită, potrivit dispoziţiilor art. 373 alin. (2) C. proc. civ., respectiv, în cauza de faţă - Judecătoria Călăraşi, aşa după cum în mod legal a reţinut şi instanţa de apel.
Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul reclamantei, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC C. SRL Călăraşi împotriva deciziei comerciale nr. 92 din 19 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 17 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2295/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2303/2010. Comercial → |
|---|
