ICCJ. Decizia nr. 2303/2010. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2303/2010
Dosar nr. 4977/62/2009
Şedinţa publică din 17 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 28 mai 2009 reclamanta A.V.A.S. Bucureşti a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC M. SA să dispună anularea hotărârii din data de 23/24 aprilie 2009 a A.G.A.
În motivarea acţiunii se arată că la pct. 7 „Diverse" de pe ordinea de zi s-a discutat subpunctele b) şi c) prezentarea „Planului de reorganizare a societăţii", precum şi desemnarea unui administrator special care să reprezinte interesele societăţii pe parcursul procedurii de reorganizare, hotărârea fiind adoptată cu 35,06% din voturi.
Aceste măsuri nu au fost însă publicate în conformitate cu dispoziţiile art. 117 din Legea nr. 31/1990, încălcându-se şi dispoziţiile art. 127 alin. (7) din lege.
Tribunalul Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 39 din 27 octombrie 2009 a respins acţiunea ca rămasă fără obiect.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că în şedinţa A.G.A. SC M. SA din data de 23 martie 2009, la pct. 7 „Diverse" s-au adoptat hotărârile din 24 martie 2009 prin care s-a aprobat „Planul de reorganizare" al societăţii şi numirea Administratorului special, în persoana d-lui I.R.P. pe perioada de reorganizare.
Reclamanta A.V.A.S. a solicitat anularea acestor hotărâri, pentru nerespectarea dispoziţiilor Legii nr. 31/1990 – art. 117, art. 127 alin. (7).
Instanţa reţine că, în cursul judecăţii, prin hotărârea din 11 iulie 2009 A.G.E.A. SC M. SA a revocat hotărârile din 24 martie 2009, aprobate la pct. „Diverse".
Împotriva acestei soluţii a promovat apel reclamanta arătând că, conform art. 117 pct. 6 din Legea nr. 31/1990 convocarea va cuprinde ordinea de zi cu menţionarea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterilor adunării.
Conform procesului verbal din 24 martie 2009 al A.G.O.A. SC M. SA la pct. 7 „Diverse" subpunctele b) şi c) s-a discutat prezentarea planului de reorganizare al societăţii, precum şi desemnarea unui administrator special care să reprezinte interesele societăţii pe parcursul procedurii de reorganizare, hotărârea fiind adoptată cu 35,06%.
Conform art. 127 alin. (7) din Legea nr. 31/1990 nu pot fi adoptate hotărâri asupra unor puncte de pe ordinea de zi care nu au fost publicate conform art. 117 şi art. 177 indice 1, cu excepţia cazului în care toţi acţionarii au fost prezenţi sau reprezentaţi şi niciunul dintre aceştia nu s-a opus sau nu a contestat această hotărâre.
La şedinţă au participat acţionari ce deţin 57,74% din capitalul social, conform procesului verbal de şedinţă din 24 martie 2009. Reprezentantul A.V.A.S. a votat împotrivă, hotărârea fiind adoptată cu 35,06% din acţiuni. Având în vedere faptul că măsurile adoptate la pct. 7 nu au fost publicate conform art. 117 pentru ca hotărârea să fie valabil adoptată, este necesar să fie îndeplinite cerinţele expres prevăzute de lege, cumulativ, respectiv prezenţa tuturor acţionarilor şi neîmpotrivirea nici unuia dintre aceştia la ţinerea adunării sau la dezbaterea unor probleme noi pe ordinea de zi; aceste condiţii legale nu au fost îndeplinite.
Revocarea punctelor menţionate nu exclude sancţionarea actului juridic nelegal raportat la momentul încheierii acestuia.
Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, prin Decizia nr. 9 din 21 ianuarie 2010 a respins apelul ca nefondat.
În fundamentarea soluţiei instanţa de control judiciar a reţinut că, conform art. 127 alin. (7) din Legea nr. 31/1990 nu pot fi adoptate hotărâri asupra unor puncte de pe ordinea de zi care nu au fost publicate conform art. 117 şi art. 177 indice 1, cu excepţia cazului în care toţi acţionarii au fost prezenţi sau reprezentaţi şi niciunul dintre aceştia nu s-a opus sau nu a contestat această hotărâre, situaţie care nu este în speţă.
S-a mai reţinut că în cursul judecăţii la fond prin hotărârea din 11 iulie 2009 A.G.E.A. pârâta a revocat hotărârile din 24 martie 2009, aprobate la punctul „Diverse", astfel că acţiunea a rămas fără obiect.
Or, conchide instanţa de apel cauzele de nulitate se apreciază anterioare sau concomitente actului juridic.
Împotriva acestei soluţii, a declarat recurs reclamanta, criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine în esenţă că revocarea punctelor menţionate în hotărârea A.G.A. nu exclude sancţionarea actului juridic nelegal raportat la momentul încheierii acestuia.
Recursul este nefondat.
Orice hotărâre A.G.A. trebuie să aibă potrivit Legii societăţilor comerciale, interesul social, în speţă a acţionarilor, lucru confirmat în speţă şi prin votul unanim exprimat pentru revocarea hotărârii atacate cu privire la subpunctele neînscrise în ordinea de zi.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de apel cauzele de nulitate se apreciază anterioare sau concomitente actului juridic.
Este de necontestat faptul că, cu unanimitate de voturi, inclusiv cu votul recurentei, intimata a hotărât revocarea hotărârii a cărei anulare se cere.
Hotărârile A.G.A. sunt acte de voinţă internă, deci pot fi revocate, modificate oricând de adunarea generală, sub condiţia respectării drepturilor terţilor dobândite de aceştia între timp pe baza hotărârii A.G.A.
În cauză, recurenta nu a făcut dovada vătămării vreunui interes public sau privat al societăţii, care s-o îndreptăţească a solicita anularea hotărârii, ştiut fiind că acţiunea în anulare are caracterul unei acţiuni sociale, deoarece ea este exercitată exclusiv în folosul societăţii.
Faţă de cele arătate, văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei nr. 9/Ap din 21 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 17 iunie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 2299/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2304/2010. Comercial → |
---|