ICCJ. Decizia nr. 23/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 23/2010
Dosar nr. 843/289/2006
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 96 din 29 ianuarie 2008 pronunţată de Judecătoria Reghin s-a respins acţiunea formulată de reclamanta - pârâtă reconvenţională SC N.M. SRL în contradictoriu cu pârâtul – reclamant reconvenţional C.M., s-a admis cererea reconvenţională şi a fost obligată pârâta - reconvenţională SC N.M. SRL să plătească reclamantului - reconvenţional C.M. suma de 50.400 lei reprezentând diferenţa de preţ.
În recurs, prin Decizia nr. 3 din 13 ianuarie 2009, Tribunalul Mureş a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Tribunalului Comercial Mureş.
Sa reţinut, în principal, că cererea de constatare a nulităţii absolute sau relative a unui contract de vânzare - cumpărare a unui spaţiu comercial, contract încheiat între o societate comercială cu un necomerciant are caracter comercial conform art. 3 C. com.
Tribunalul Comercial Mureş, la rândul său, prin Decizia nr. 67 din 24 iunie 2009, şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Mureş, apreciind că regimul juridic al dreptului de proprietate este reglementat de dispoziţiile codului civil, iar actele de dispoziţie privitoare la bunurile imobile nu constituie fapte de comerţ fiind irelevantă calitatea de comerciant al părţilor raportului juridic. Concluzia este confirmată şi de definiţia dată faptelor obiective sau subiective de comerţ. Se mai subliniază că în primă instanţă litigiul a fost soluţionat ca şi litigiu civil.
Prin încheierea nr. 30/ CC din 9 noiembrie 2009, Curtea de Apel Tg. Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a stabilit competenţa de soluţionare a cererii (recursului) formulată de SC N.M. SRL Reghin în contradictoriu cu C.M. în favoarea Tribunalului Comercial Mureş.
Pentru a hotărî astfel, curtea apreciază că este pe deplin justificată accentuarea tendinţei jurisprudenţei privind reconsiderarea naturii contractului de vânzare-cumpărare bunuri imobile în care cel puţin o parte este comerciant, ca având o natură comercială ce atrage la rândul său competenţa instanţei comerciale pentru soluţionarea litigiilor derivând din acesta.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâtul C.M. invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea încheierii atacate în sensul stabilirii competenţei de soluţionare a recursului declarat de SC N.M. SRL în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă.
În dezvoltarea în fapt a recursului s-a susţinut că, codul comercial, făcând referire la noţiunea generică de bunuri are în vedere doar bunurile mobile, nu şi cele imobile a căror vânzare este reglementată în exclusivitate de dreptul civil; că spaţiul comercial chiar dacă este unul demontabil este un bun imobil prin destinaţia acestuia şi prin urmare litigiului ivit în legătură cu un astfel de imobil prin destinaţie îi sunt aplicabile dispoziţiile civile; că nu este relevantă în cauză calificarea făcută de Curtea de Apel a leasingului imobiliar ca fiind o operaţiune comercială.
Intimata SC N.M. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs şi dispoziţiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanţa a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de pârât.
Legiuitorul utilizează noţiunea de fapte de comerţ în sens larg, dorind să supusă legilor comerciale şi obligaţiile izvorâte din fapte juridice, luând în considerare fenomenul economic în toată complexitatea sa.
O asemenea opinie concordă cu accepţiunea extinsă a noţiunii de fapte juridice, legiuitorul înţelegând, deci, prin fapte de comerţ, toate acele împrejurări de producerea cărora legea leagă efecte juridice în materie comercială.
Potrivit acestei accepţiuni, sunt supuse legii comerciale nu numai contractele comerciale, ci şi faptele licite sau ilicite săvârşite de comerciant în cursul activităţii sale sau în legătură cu aceasta.
Este unanim în a considera enumerările din art. 3 C. com., ca având doar un caracter exemplificativ al faptelor de comerţ, astfel încât pot fi recunoscute ca şi fapte de comerţ şi alte operaţiuni sau acte juridice care nu sunt prevăzute expres de codul comercial, singura condiţie fiind aceea de a avea caracteristicile faptelor de comerţ reglementate de lege.
Ca atare se poate considera contractul de vânzare-cumpărare bunuri imobile în care cel puţin o parte este comerciant ca având o natură comercială ce atrage la rândul său competenţa instanţei comerciale pentru soluţionarea litigiilor derivând din acesta.
În speţă imobilul ce constituie obiectul contractului de vânzare-cumpărare, contract aflat în litigiu este un spaţiu comercial aparţinând unui comerciant destinat activităţii comerciale.
Aşadar cererea de constatare a nulităţii absolute sau relative a contractului de vânzare-cumpărare privind spaţiul comercial încheiat de societatea comercială cu un necomerciant are caracter comercial şi atrage competenţa instanţei comerciale, respectiv a Tribunalului Comercial Mureş.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte urmează în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul C.M. împotriva încheierii nr. 30/ CC din 9 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Tg. Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2284/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 234/2010. Comercial → |
|---|
