ICCJ. Decizia nr. 2407/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2407/2010
Dosar nr. 2787/122/2008
Şedinţa de la 23 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 21 noiembrie 2008 reclamanta SC A.U. SA a chemat-o în judecată pe pârâta SC A.T.A. SA solicitând ca în baza hotărârii ce se va pronunţa să fie obligată la plata sumei de 349.200 lei, cu titlu de sumă asigurată în baza poliţelor de asigurare din 14 decembrie 2004 şi din 24 mai 2005 precum şi cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 223 din 29 iulie 2009 Tribunalul Giurgiu, secţia civilă, a admis în parte acţiunea reclamantei SC A.U. SA.
Omologhează raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de expert S.V. Obligă pârâta SC A.T.A. SA să plătească reclamantei SC A.U. SA suma totală de 2.968.200.000 lei vechi rol (296.820 lei ron) cu titlu de contravaloare pagubă pentru culturile de grâu şi floarea soarelui calamitate în anul 2005 asigurate potrivit poliţelor din 14 decembrie 2004 şi 24 mai 2005.
În motivarea soluţiei, instanţa de fond a reţinut că prin încheierea de şedinţă din data de 11 decembrie 2008, instanţa de fond a respins excepţia prematurităţii acţiunii şi excepţia prescripţiei extinctive ca neîntemeiată.
Cu privire la excepţiile invocate de către pârâtă, tribunalul a reţinut că acestea sunt neîntemeiate, în cauză facându-se dovada îndeplinirii procedurii concilierii prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., pe de o parte, iar pe de altă parte neconstatându-se incidenţa dispoziţiilor legale referitoare la prescripţie.
Referitor la prescripţia dreptului la acţiune, tribunalul a reţinut că, in speţa, termenul de prescripţie (care a început să curgă în vara anului 2005, când s-au produs evenimentele asigurate) a fost întrerupt în anul 2006, când reclamanta a introdus două acţiuni împotriva pârâtei, solicitând obligarea acesteia la întocmirea dosarelor de daune în baza celor două poliţe anterior menţionate, ambele admise de Tribunalul Giurgiu prin sentinţa civilă nr. 1570 din 23 noiembrie 2006 şi din 23 noiembrie 2006, prima dintre acestea irevocabilă prin Decizia comercială nr. 1544 din 8 mai 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar cea de-a doua prin neapelare la 28 mai 2007.
Astfel că, în cauza sunt incidente dispoziţiile art. 17 din Decretul nr. 167/1958, în sensul că după rămânerea definitivă a hotărârii, începe să curgă un nou termen de prescripţie, prescripţia începută înainte de a se ivi împrejurarea care a întrerupt-o, neintrând în calcul. Prin urmare, aceasta se socoteşte în raport cu data de 8 mai 2008 când a devenit irevocabilă prin Decizia comercială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1544, sentinţa comercială nr. 1570 din 23 noiembrie 2006 a Tribunalului Giurgiu şi cu data de 28 mai 2007 când a devenit irevocabilă prin neapelare sentinţa comercială nr. 1571/2006 a aceluiaşi tribunal, iar la data introducerii prezentei acţiuni 21 noiembrie 2008. termenul nu era împlinit.
Pe fondul cauzei, instanţa de fond a reţinut că pârâta nu a contestat încasarea primelor de asigurare, iar în ceea ce priveşte avizarea companiei de asigurare eu privire la producerea riscului. aceasta a fost făcută de către reclamantă cu adresa din 15 iulie 2005, pârâta refuzând să se prezinte pentru întocmirea dosarelor de daune.
Instanţa a mai reţinut că în perioada mai-august 2005, s-au înregistrat fenomene meteorologice, de genul ploi torenţiale şi vânt cu aspect de vijelie, din categoria riscurilor asigurate de cele două poliţe, fenomene ce au dus la calamitarea în totalitate a culturilor înfiinţate de către reclamantă pe o suprafaţă de 100 ha de grâu şi 356 ha de floarea- soarelui. Acest aspect a fost apreciat ca dovedit de către prima instanţă de fond, date fiind informaţiile furnizate de Administraţia Naţională de Meteorologie, depoziţiile martorilor şi raportul de expertiză întocmit în cauză.
Răspunzând criticilor formulate de pârâtă prin Decizia nr. 91 din 19 februarie 2010 - Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vi-a comercială, a admis apelul promovat de SC A.T.A. SA. Schimbă în tot sentinţa apelată, în sensul că, respinge cererea de chemare în judecată ca nefondată.Obligă intimata la plata sumei de 3.343 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către apelantă.
În fundamentarea soluţiei instanţa de control judiciar a reţinut că instanţa de fond a reţinut,.că între părţile implicate au intervenit două poliţe de asigurare de bunuri, respectiv, culturi agricole de grâu şi floarea-soarelui, astfel încât suni guvernate de principiul îndemnitar, ceea ce presupune că prestaţia asigurătorului sub forma indemnizaţiei de asigurare este limitată de valoarea prejudiciului efectiv invocat de asigurat cu ocazia producerii sinistrului, a evenimentului asigurat. Ca atare, sub aspect probator, plata indemnizaţiei de asigurare de către compania de asigurări este subordonată probei atât a existenţei, cât şi a întinderii prejudiciului încercat de persoana asigurată, în speţă, societatea reclamantă.
S-a apreciat de către instanţa de apel că intimata-reclamantă nu a făcut dovada celor susţinute în cererea de chemare în judecată şi reţinute în motivarea sentinţei atacate, cu privire la calamitarea în totalitate a suprafeţei de 356 ha floarea-soarelui şi 100 ha grâu, neprobând astfel prejudiciul efectiv invocat şi întinderea acestuia.
Sub acest aspect, instanţa de apel a reţinut că, în privinţa culturii de floarea-soarelui, intimata-reclamantă a emis două adrese cu conţinut diferit în aceeaşi zi, respectiv, 15 iulie 2005: adresa de avizare a companiei de asigurări, prin care invocă generic calamitarea culturilor de orz, grâu şi floarea-soarelui din cauza excesului de umiditate, datorită ploilor intermitente şi adresa din 15 iulie 2005, adresată Primăriei Călugăreni, în care specifică că, la cultura de floarea-soarelui există băltiri pe o suprafaţă de 4,5 ha din 356 ha existente.
Aceste două înscrisuri coroborate cu concluziile expertului tehnic din completarea raportului de expertiză tehnică în care se reţine că la cultura de floarea-soarelui. producţia a fost afectată pe o suprafaţă de 4,5 ha, iar nu pe suprafaţa de 356 ha cum a reţinut prima instanţă de fond.
Argumentul reţinut de instanţa de fond, în sensul că deşi prin adresa reclamantei s-a menţionat că suprafaţa afectată de cultura de floarea-soarelui este de 4,5 ha. totuşi ploile abundente au continuat şi după data emiterii acestei adrese este superfluu, fiind vorba de o simplă prezumţie a judecătorului fondului cu privire la afectarea în totalitate a culturii de 356 ha floarea-soarelui, iar nu despre o probă certă sub aspectul prejudiciului suferit de intimata-reclamantă. Mai mult, o atare prezumţie este infirmată de completarea la raportul de expertiză tehnică, dar şi de constatarea tăcută de intimata-reclamantă şi de procesul-verbal întocmit şi semnat de către acesta, aflat la dosarul de fond.
Instanţa de apel a reţinut din analiza conţinutului poliţei de asigurare din 24 mai 2005, (fila 19 din dosarul de fond), că pentru cultura de floarea-soarelui de pe suprafaţa de 356 ha ce face obiectul acestei asigurări părţile au negociat o fransiză de 15%, suprafaţa de 4.5 ha afectată din cele 356 ha asigurate, încadrându-sc în această cotitate.
În ceea ce priveşte asigurarea culturii de 100 ha grâu prin poliţa de asigurare din 14 decembrie 2004, Curtea a reţinut că, sub aspectul calamitării în totalitate a acestei culturi, din înscrisul aflat la fila 12 din dosarul de apel, înscris emanând chiar de la intimata-reclamantă, aceasta a realizat o producţie de 153.800 kg de grâu, în toamna anului 2005, aspect reţinut şi în completarea raportului de expertiză tehnică, ceea ce reprezintă o producţie medie de 1.538 kg conform concluziilor raportului tehnic. infirmând existenţa prejudiciului şi. deci. producerea cazului asigurat convenit de părţi în contractul de asigurare încheiat.
Sub aspectul certitudinii prejudiciului cauzat intimatei-reclamante. instanţa de fond a acceptat în motivarea sentinţei atacate că acest aspect nu este probat, reţinând că probatoriul a fost administrat la peste 3 ani şi fără a se verifica starea culturilor la faţa locului, însă acest aspect se datorează conduitei pârâtei care nu a întocmit la timp dosarul de daune.
Instanţa de apel, a apreciat că o atare motivare, vădeşte imparţialitate în judecarea cauzei. întrucât. în speţă, nu trebuia analizată culpa asiguratului în întocmirea dosarului de daune, acest aspect nelacand obiectul prezentului litigiu şi fiind irevocabil tranşat în sentinţele nr. 1570 din 23 noiembrie 2006 şi nr. 1571 din 23 noiembrie 2006. Or, din analiza contractelor de asigurare încheiate de părţi, se retine obligaţia asiguratului de a-l aviza pe asigurător conform art. 23 alin. (B) lit. c) menţionând locaţiile şi extinderile suprafeţelor de culturi afectate, natura pagubelor şi cuantumul estimativ al acestora. Sub acest aspect, Curtea a arătat deja că la cultura de floarea-soarelui, intimata-rcclamantâ a reţinut afectarea unei suprafeţe de 4,5 ha din cele 356 cultivate, iar la cultura de grâu de toamnă a realizat o producţie medie de 1.538 kg, contrar adresei de avizare a companiei de asigurări în care face referire la calamitarea integrală a culturilor menţionate.
Cât priveşte adresa emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie, Curtea a apreciat că aceasta nu poate fi considerată ca o probă sub aspectul învederat al certitudinii prejudiciului creat societăţii asigurate, revenind acesteia obligaţia de a proba că fenomenele meteorologice reţinute în această adresă, au afectat culturile asigurate prin dovada legăturii de cauzalitate, fapt infirmat de celelalte înscrisuri emanând de la intimata-reclamantă.
Cât priveşte excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune invocată de apclanta-pârâtă. Curtea a reţinut că aceasta este nefondată, soluţia instanţei de fond fiind corectă sub acest aspect. întrucât. în speţă, deşi există un termen special de 2 ani, acesta a fost întrerupt prin cealaltă acţiune promovată de intimata-reclamantă împotriva apelantei-pârâte, conform art. 17 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs reclamanta SC A.U. SA, întemeiat pe dispopzitiile art. 304 pct. 7 si 9 C. proc. civ.
Astfel recurenta apreciază ca fiind nelegală Decizia instanţei de apel pentru următoarele considerente:
-consideră că este de remarcat diligenta sa prin cele 2 adrese emise la data de 15 iulie 2005 către SC A.T.A. SA şi către Primăria Calugareni care au avut ca scop tocmai solicitarea constatării de către organele de stat abilitate a efectelor calamităţii, în vederea obţinerii despăgubirilor de la societatea de asigurare, în adresă făcăndu-se clar precizarea ca solele de culturi calamitate sunt asigurate la aceasta societate de asigurări. A fost şi o iniţiativă necesară pentru că în cazul în care Guvernul ar fi declarat stare de calamitate, reclamanta să fi dispus de dovada semnalării instituţiilor de stat abilitate despre calamitatea suferită.
-susţine că deşi avizată, pârâta a refuzat deschiderea dosarelor de daună, invocând un motiv greu de acceptat, respectiv că inspectorul de dauna care se ocupă de constatarea daunelor agricole a decedat şi nu a fost desemnată o altă persoană care să încheie procesul verbal de constatare a daunelor.
-a fost nevoie de un întreg ciclu procesual pentru a se obţine cele 2 sentinţe judecătoreşti (1570/2006 si 1571/2006) prin care pârâta a fost obligată să deschidă dosarele de daună, dosare care nu au fost deschise nici pana în ziua de astăzi, deşi au trecut circa 4 ani de la pronunţarea sentinţelor judecătoreşti, respectiv 5 ani de la producerea riscului asigurat.
-recurenta apreciază că, motivul real pentru care pârâta nu a deschis dosarul de daună (şi care transpare din lecturarea motivelor de apel) este acela că a sperat că datorită arealului relativ extins pe care s-au manifestat fenomenele meteorologice in vara anului 2005, Guvernul va decreta „starea de calamitate" şi astfel nu va mai fi nevoită să achite despăgubiri în baza poliţelor de asigurare, acestea urmând să fie suportate de stat prin efectul Legii 381/2002.
-încercarea pârâtei de a acredita ideea că fenomenele meteo înregistrate pe raza comunei în litigiu nu reprezintă riscuri asigurate conform poliţelor de asigurare, este contrazis de I.N.M.H.;
-este inadmisibilă concluzia instanţei de apel conform căreia din cele 356 ha cultivate au fost calamitate doar 4.5 ha, înturcât prin înştiinţarea către Primăria Calugareni, reclamanta a precizat că datorita excesului de umiditate din sol şi al băltirilor s-au produs efecte privind frângerea spicelor de orz, scuturarea plantelor, putrezirea plantelor, căderea acestora, încolţirea boabelor în spic la cultura de grâu, scuturarea boabelor de orz pe suprafaţă de 150 ha si grâu 100 ha. De asemenea, la cultura de floarea soarelui existând băltiri pe o suprafaţa de 4.5 ha din cele 356 ha însămânţate;
-în opinia recurentei nu numai suprafaţa de 4.5 ha a fost calamitată ci această suprafaţă a fost calamitată în plus şi prin băltirea solului, dar celelalte riscuri asigurate - ploi torenţiale si furtunile- au afectat tot arealul comunei Calugareni (conform precizărilor I.N.M.H.), toate suprafeţele cultivate pe teritoriul comunei, aceste fenomene neputandu-se manifesta selectiv doar pe cele 4.5 ha.
-instanţa de apel, respingând acţiunea reclamantei, practic concluzionează că fenomenele naturale care au constituit riscurile asigurate nu au avut loc niciodată, nu s-au produs şi nu au afectat culturile calamitate în vara anului 2005, fapt contrazis însă de toate probele de la dosar.
-apreciază că a fost demonstrată legătura de cauzalitate dintre calamitarea culturilor şi producerea riscurilor asigurate de ploi torenţiale şi furtuni.
-în ceea ce priveşte întinderea prejudiciului, cu privire la cultura de grâu, învederează că în urma manifestării riscurilor asigurate aceasta, ajunsă deja la maturitate, a fost afectată atât sub aspect cantitativ cât şi sub aspect calitativ prin fragmentarea spicelor, scuturarea plantelor, căderea la pamant, putrezirea acestora, incoltirea boabelor in spic, iar recoltarea plantelor de pe câmp s-a (acut in scopul eliberării in vederea insamantarii Iui cu alte culturi.
-în ceea ce priveşte întinderea prejudiciului cu privire la cultura de floarea-soarelui, în urma manifestării riscurilor asigurate, această cultură care se afla în proces de gestaţie şi dezvoltare a fost total afectată şi compromisă în întregime. Nu s-a putut valorifica nimic;
-prejudiciul suferit de SC A.U. SA a fost în mod corect determinat de raportul de expertiză judiciară întocmit în cauză, respectiv 85.000 ron pentru cultura de grâu si 211.820 ron pentru cultura de floarea soarelui;
-instanţa de apel a stabilit in mod greşit că fransiza de 15% se refera la suprafaţa cultivata, adică cele 4.5 ha băltite de floarea-soarelui ar reprezenta fransiza de 15% din cele 356 ha cultivate.
-franşiza în asigurări reprezintă „partea din despăgubire suportată de însuşi asiguratul" şi nu procentul de pierderi normale şi inevitabile la care se poate aştepta orice asigurat asa cum greşit motivează instanţa de apel. Franşiza se calculează asupra despăgubirii cuvenite asiguratului şi nu asupra suprafeţei de teren asigurate iar cuantumul ei poate fi negociat si stabilit de părţile contractante putând chiar sa nu existe deloc.
-consideră că în mod corect Tribunalul Giurgiu a admis acţiunea în parte, reţinând că fenomenele meteorologice înregistrare în perioada mai-august 2005 fac parte din categoria de riscuri asigurate prin cele 2 poliţe, că prejudiciul a fost probat prin dovezile administrate in prezentul dosar, culturile fiind calamitate in totalitate iar legătura de cauzalitate de asemenea a fost demonstrată.
-apreciază că motivarea instanţei de apel este contrară probelor administrate in cauza, conţine motivări conlradicatorii si străine de natura pricinii in sensul pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. iar hotărârea a fost dată cu încălcarea si aplicarea greşita a legii in sensul pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.
Recursul este nefondat.
Curtea de Apel Bucureşti a făcut o analiză pertinenta a intregului material probator administrat în cauză, motivând pe larg şi substanţial soluţia de admitere a apelului si pe fond de respingere a cererii de chemare in judecata. În mod just, instanţa de apel a dat eficienta probatoriului scris administrat in cauza şi din care rezultă fără tăgadă că recurenta reclamantă a obţinut o producţie de 153.800 kg de grâu, iar la cultura de floarea soarelui a reţinut afectarea unei suprafeţe de 4,5 ha din 356 ha cultivate (adresa din 15 iulie 2005). Fundamentat, Curtea a statuat ca recurenta reclamanta nu a făcut dovada celor susţinute prin cererea de chemare în judecată şi reţinute în motivarea sentinţei atacate, cu privire la calamitarea în totalitate a suprafeţei de 356 ha floarea soarelui si 100 ha grâu, neprobând prejudiciul efectiv invocat şi intinderea acestuia. Sub acest aspect, hotărârea instanţei de apel este în concordanţă cu principiul indemnitar ce guvernează materia asigurărilor de bunuri, consacrat legislativ prin art. 27 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România.
În mod întemeiat, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat şi ca o posibilă pierdere pe suprafaţa reclamată de 4,5 ha la cultura de floarea soarelui, estimată de expert la valoarea de 6.480 lei (64.800.000 rol) prin completarea raportului de expertiză tehnică, se încadra în fransiza de 15% (procent aplicat la suma asigurata conform prevederilor poliţei de asigurare din 24 mai 2005), în sumă netă de 37.380 lei (373.800.000 rol), partea din prejudiciu suportată de asigurat potrivit contractului de asigurare.
În consecinţă, se constată că motivarea instanţei de apel este clară, precisă, cu analizarea intregului probatoriu administrat în cauză, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de 304 pct. 7 C. proc. civ, iar pe de altă parte instanţa a aplicat corect dispoziţiile art. 969 C. civ. prin raportare la cele prevăzute în Legea nr. 136/1995 şi principiile generale de drept, astfel ca nu subzistă nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi invocate de către recurentă.
Faţă de cele arătate văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC A.U. SA împotriva deciziei nr. 91 din 19 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2403/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2408/2010. Comercial → |
|---|
