ICCJ. Decizia nr. 2327/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2327/2010
Dosar nr. 441/46/2009
Şedinţa publică din 18 iunie 2010
Asupra recursului de faţă :
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele :
1. Hotărârea arbitrală nr.1 pronunţată de Tribunalul Arbitral din cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie Argeş.
Prin hotărârea arbitrală nr. 1 pronunţată la data de 13 februarie 2009 de Tribunalul Arbitral din cadrul Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Argeş, a fost admisă cererea arbitrală astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta A.O.M. Dragoslăveni în contradictoriu cu pârâta SC C.U. SRL în sensul obligării pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 132.861,81 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului adus reclamantei din exploatarea masei lemnoase, determinat conform contractului de vânzare-cumpărare a masei lemnoase pe picior nr. 1048 încheiat de părţi la 14 decembrie 2006.
Tribunalul Arbitral a reţinut din examinarea contractului de vânzare-cumpărare a masei lemnoase încheiat de părţi la 14 decembrie 2006 că reclamanta s-a obligat să livreze pârâtei un volum de 1389 mc de fag din producţia anului 2007 la un preţ de 100.000 fără TVA. În baza contractului, pârâta a primit de la O.S. Autorizaţia nr. 272 din 8 ianuarie 2007 de exploatare a masei lemnoase din partida 214 – Valea Hotarului pentru un volum de 1389 mc corespunzător unui număr de 791 arbori marcaţi, autorizaţie prin care au fost delimitate porţiunile de tăiere a pădurii şi termenele de recoltare şi colectare , termenul de valabilitate fiind până la 31 octombrie 2007.
Reţine totodată tribunalul ca urmare controlului efectuat la 24 ianuarie 2008 de O.S. Dragoslavele asupra modului cum pârâta a exploatat masa lemnoasă, s-a stabilit că în anul 2008 lucrările s-au efectuat fără autorizaţie de exploatare, constatându-se un număr de 466 arbori tăiaţi proaspăt, procesul verbal întocmit cu ocazia controlului fiind însuşit de pârâtă prin semnătură şi ştampilă.
Cum în art. 21 din contractul de vânzare-cumpărare încheiat, părţile au convenit modalitatea prin care reclamanta va fi desdăunată de pârâtă prin plata volumului de masă lemnoasă tăiat în afara marcajului şi a autorizaţiilor de exploatare, Tribunalul Arbitral apreciază că urmează a fi angajată răspunderea pârâtei prin prisma acestei clauze contractuale, dar şi în raport de dispoziţiile art. 45 alin. (2) C. silvic în vigoare la data încheierii şi derulării contractului.
2. Acţiunea în anulare promovată de SC C.U. SRL. Motive.
Prin acţiunea în anulare înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti la data de 7 aprilie 2009 reclamanta a susţinut că hotărârea arbitrală este nelegală pentru următoarele motive:
- nepronunţarea tribunalului arbitral asupra cererii reconvenţionale prin care se solicită eliberarea autorizaţiei de exploatare pentru materialul lemnos rămas pe picior;
- obiectul cauzei sub aspectul întinderii prejudiciului nu se circumscrie în totalitate convenţiei arbitrale;
- nu au fost avute în vedere înscrisurile depuse în probaţiune - respectiv rezoluţia nr. 484/P/2008 a Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung;
- tribunalul arbitral extinde clauza din art. 21 din contract şi asupra prejudiciului din afara parcelei ce face obiectul contractului.
3. Prin sentinţa nr. 161/F din data de 9 octombrie 2009 Curtea de Apel Piteşti admite acţiunea în anulare promovată de SC C.U. SRL, desfiinţează hotărârea arbitrală nr. 1 din 13 februarie 2009 şi pe fond respinge acţiunea reclamantei arbitrale ca nefondată.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa investită cu exercitarea controlului judecătoresc asupra hotărârii arbitrale, în raport de dispoziţiile care reglementează expres şi limitativ desfiinţarea hotărârii arbitrale a apreciat că hotărârea tribunalului arbitral pronunţată în cauză încalcă dispoziţiile imperative ale legii [art. 364 lit. i) C. proc. civ.] privind răspunderea civilă, angajând greşit răspunderea contractuală a pârâtei pentru un prejudiciu care provine dintr-un delict, ce atrage răspunderea delictuală.
Reexaminând probele administrate în cauză instanţa reţine că în mod greşit tribunalul arbitral a ignorat procesul verbal încheiat la 20 noiembrie 2007 şi înregistrat la O.S. prin care pachetul primit spre exploatare de SC C.U. SRL a fost reprimit de O.S., şi prin urmare societatea nu mai avea paza juridică a pachetului, astfel că nu putea răspunde material potrivit art. 21 din contract, în acest sens fiind şi cele statuate prin Rezoluţia nr. 484/2008 a parchetului.
4. Recursul. Motivele de recurs.
Prin cererea de recurs înregistrată la data de 2 decembrie 2009, pârâta O.M. Dragoslăveni, critică sentinţa pronunţată în acţiunea în anulare pentru motive de nelegalitate întemeiate pe ipoteza reglementată de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Potrivit recurentei, dezlegarea dată de instanţă în sensul încălcării ordinii publice şi a dispoziţiilor imperative ale legii este greşită, deoarece atât răspunderea contractuală cât şi cea delictuală sunt forme de răspundere civilă fundamentate pe principiul reparării unui prejudiciu patrimonial , culpa contractuală având aceeaşi natură ca şi culpa delictuală în privinţa atitudinii psihice faţă de fapta ilicită.
În cauză, obligaţia încălcată de intimată este cea prevăzută expres în art. 21 din contract, potrivit cu care pentru tăierea arborilor nemarcaţi şi prejudicierea nejustificată a acestora, cumpărătorul plăteşte volumul respectiv la nivelul de trei ori valoarea de cumpărare.
În acelaşi sens, recurenta arată că reaprecierea probelor de către instanţă în cadrul acţiunii în anulare este greşită, iar concluzia la care ajunge este infirmată de procesul verbal din 24 ianuarie 2008 de control al exploatării pachetului, proces verbal care poartă semnătura şi ştampila intimatei.
În concluzie, recurenta solicită, admiterea recursului şi respingerea acţiunii în anulare ca nefondată.
În cauză recurenta a depus în condiţiile prevăzute de art. 305 C. proc. civ. în cadrul probei cu înscrisuri Decizia penală nr. 160 din 25 februarie 2010a Tribunalului Argeş, secţia penală, prin care a fost admisă plângerea formulată de A.O.M. împotriva rezoluţiei nr. 484/P/2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, dispunându-se redeschiderea urmăririi penale împotriva persoanelor din cadrul SC C.U. SRL, în legătură cu modul de derulare şi exploatare a masei lemnoase ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat de părţi.
5. Recursul este fondat pentru considerentele ce urmează:
Circumstanţial, Curtea subliniază că în raport de obiectul prezentului recurs care vizează o hotărâre pronunţată în cadrul unei acţiuni în anulare arbitrale se impun câteva consideraţii de ordin general cu privire la motivele care pot sta la baza anulării hotărârii arbitrale reglementate de art. 364 C. proc. civ.
Un examen obiectiv al motivelor prevăzute în art. 364 lit. a)-i), impune o primă concluzie în sensul că indiferent de criteriile utilizate în clasificarea lor, în motive care privesc competenţa, procedura, încălcarea convenţiei arbitrale, sau motive care pun în discuţie ordinea publică, niciuna din categoriile de motive grupate după natura încălcării pe care o sancţionează, nu se referă la netemeinicia hotărârii arbitrale , ci la nelegalitatea acesteia, iar admisibilitatea lor nu implică în niciuna din ipotezele reglementate de la lit. a)-i) un examen pe fond a hotărârii şi o reapreciere a probatoriilor administrate .
Numai în ipoteza în care unul dintre motivele prevăzute expres de art. 364, devine incident, admiterea acţiunii în anulare are un dublu efect, respectiv anularea hotărârii şi rejudecarea pe fond a litigiului ca şi când nu ar fi existat convenţia de arbitraj.
Aceste particularităţi de regim juridic statuate în dispoziţiile cuprinse în Cartea a IV-a despre arbitraj – califică acţiunea în anulare arbitrală, ca expresie a dreptului de acces al părţilor la jurisdicţia statală, ca o acţiune prin care se realizează un control judecătoresc în limitele prescrise de art. 364 C. proc. civ. asupra nelegalităţii sentinţei arbitrale şi nu asupra temeiniciei acesteia, şi aceasta deoarece hotărârea arbitrală este rezultatul convenţiei părţilor care cu consimţit să apeleze la arbitraj având o pregnantă componentă contractuală.
Or, în cauza de faţă, instanţa investită cu acţiunea în anulare a ajuns la concluzia încălcării dispoziţiilor care reglementează răspunderea civilă contractantă pornind de la o reexaminare a probelor administrate şi statuând o altă situaţie de fapt, pe baza căreia şi-a fundamentat soluţia în sensul incidentei motivului prevăzut la lit. i), ceea ce constituie, în sine, o abordare greşită şi nelegală a acestei modalităţi specifice de exercitare a controlului judecătoresc asupra unui act jurisdicţional realizat de o instanţă privată.
Sub un al doilea aspect - ipoteza reglementată de art. 364 lit. i) are în vedere încălcarea ordinii publice, a bunelor moravuri ori a dispoziţiilor imperative ale legii.
Or, normele imperative fie că sunt onerative fie prohibitive pot fi împărţite în două categorii, de ordine privată şi de ordine publică, după natura înţelesului ocrotit , individual sau general. O normă imperativă este de ordine publică numai în măsura în care nesocotirea ei atrage sancţiuni ce pot fi invocate de orice persoane sau autoritate şi chiar de instanţă din oficiu. Prin urmare, nu orice normă imperativă este de ordine publică.
Pornind de la aceste repere, Curtea constată că, în cauză instanţa, în acţiunea în anulare nu explicitează în ce măsură au fost încălcate de către tribunalul arbitral dispoziţii imperative de ordine publică, în condiţiile în care părţile au prevăzut expres în contractul lor, răspunderea pârâtei intimate pentru prejudiciul adus de exploatarea masei lemnoase.
În alţi termeni, nu rezultă din considerentele sentinţei, în raport de circumstanţele concrete ale cauzei încălcarea efectivă şi corectă a ordinii publice.
Mai trebuie spus în acest context că răspunderea pentru prejudiciul produs prin exploatarea necorespunzătoare a masei lemnoase, nu este independentă de contractul comercial încheiat de părţi, ci în strânsă legătură cu modul în care părţile şi-au reglementat raporturile , dat fiind specificul acestora, astfel că şi sub acest aspect concluzia instanţei este fondamental greşită.
În alte cuvinte, trecând peste nelegalităţile evocate mai sus, aprecierea instanţei în sensul că în cauză se impunea antrenarea răspunderii civile delictuale şi nu cea contractuală, este eronată deoarece nimic nu împiedică părţile unui raport juridic comercial fundamentat pe principiul autonomiei de voinţă să stabilească contractual daunele interese în situaţia unei conduite culpabile a debitoarei obligaţiei, aşa cum au stabilit părţile în cauză, instanţa arbitrală aplicând întocmai clauza prin care părţile au stabilit întinderea prejudiciului.
Pentru considerentele înfăţişate, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. va admite prezentul recurs şi va modifica sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii în anularea sentinţei arbitrale, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta O.M. DRAGOSLĂVENI împotriva sentinţei nr. 161/F/Com din 9 octombrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa recurată în sensul că respinge acţiunea în anularea sentinţei arbitrale, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2322/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2336/2010. Comercial → |
|---|
