ICCJ. Decizia nr. 277/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 277/2010
Dosar nr. 362/86/2007
Şedinţa publică de la 27 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava, sub nr. 362 din data de 17 ianuarie 2007, reclamanta SC E.I. SRL a solicitat ca, în baza probelor ce se vor administra, să fie obligată pârâta SC C. SRL Suceava:
- să ridice utilajele înglobate sau/şi montate în imobilul clădire, situat în mun. Suceava, str. Mirăuţi, jud. Suceava, identic cu p.f. 737/1. din CF 10168 a com. cad. Suceava, proprietatea reclamantei;
- să aducă în starea iniţială imobilul clădire, proprietatea lor, astfel cum a fost identificat la pct. l, prin ridicarea zidurilor construite, zidirea golurilor practicate în peretele comun al proprietăţilor lor şi a străpungerilor realizate în pereţii interiori ai clădirii, precum şi redeschiderea legăturilor funcţionale între încăperile imobilului clădire proprietatea reclamantei;
- să ridice construcţia edificată pe o parte a platformei betonate de 151 mp identică cu p.f. 737/3 din CF 10169 a com. cad. Suceava şi să refacă platforma betonată şi faţada clădirii proprietatea reclamantei.
4) să se stabilească un termen de 90 de zile de la rămânerea definitivă a sentinţei pentru realizarea de către pârâtă a lucrărilor de la pct. I-3, sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii după expirarea celor 90 de zile şi până la executarea efectiva a acestora.
5) să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
Prin sentinţa nr. 3276 din 10 decembrie 2007, Tribunalul Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea, obligând pârâta să ridice utilajele înglobate sau montate în imobilul clădire, situat în mun. Suceava, str. Mirăuţi, fn, jud. Suceava, identic cu p.f. 737/2 din CF 10168 a com.cad. Suceava proprietatea reclamantei, să aducă în starea iniţială acelaşi imobil şi să ridice construcţia edificată pe o parte a platformei betonatei de 151 mp identică cu p.f.737/3 din C.F. 10169 a com. cad. Suceava şi să refacă platforma betonată şi faţada clădirii proprietatea reclamantei.
Totodată, a obligat pârâta să-i plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 2.932,6 Iei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că deşi pârâta a avut cunoştinţă de adevăratul proprietar al imobilului în litigiu care a refuzat propunerea de efectuare a unor îmbunătăţiri la construcţie, totuşi pârâta a efectuat o serie de intervenţii structurale şi de compartimentare interioară care exced cu mult noţiunii de îmbunătăţiri şi reparaţii, cum rezultă de altfel din raportul de expertiză întocmit în cauză.
A mai reţinut instanţa de fond că pe p.f. 737/3 aflată în proprietate comună, pârâta a amplasat o construcţie nouă, respectiv clădire vestiare şi o cameră de frig-modul metalic, fără consimţământul coproprietarei.
Având în vedere dispoziţiile art. 1431 – art. 1432 C. civ., precum şi dispoziţiile art. IV alin. (4) din contractul de închiriere, prima instanţă a reţinut că pârâta avea obligaţia, ca la sfârşitul locaţiunii să restituie bunul, în stare bună şi cum singurul titlu legal în baza căruia pârâta a deţinut imobilul construcţie este contractul de închiriere, contractul de vânzare-cumpărare fiind nul absolut, obligaţia de restituire a acestuia subzistând faţă de reclamantă, în calitatea sa de nou proprietar.
Ca urmare, a reţinut instanţa de fond, pârâta trebuie să restituie reclamantei bunul în starea în care se afla la data închirierii şi deci trebuie să aducă imobilul la starea sa iniţială.
Totodată, instanţa de fond a reţinut că pârâta a dat dovadă de rea credinţă întrucât a cunoscut că suprafaţa de teren pe care a edificat cele două construcţii nu era proprietatea sa exclusivă, reprezentând un drum de acces la proprietatea reclamantei, aşa încât a fost de rea-credinţă.
Cu privire la capătul de cerere privind stabilirea de către instanţa de judecată a unui termen de 90 de zile pentru îndeplinirea, de către pârâtă a obligaţiei de ridicare a utilajelor şi de ridicare a construcţiei amplasate pe terenurile menţionate, instanţa de fond a constatat că este neîntemeiat întrucât este necesară întocmirea unei documentaţii tehnice de specialitate, avizată legal şi care să stabilească modalitatea de efectuare a acestor operaţiuni.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel atât reclamanta cât şi pârâta şi, prin decizia nr. 129 din 6 octombrie 2008, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, le-a respins ca nefondate.
Pentru a pronunţa această decizie, curtea de apel a reţinut următoarele:
Referitor la apelul reclamantei, a constatat că motivul invocat privind stabilirea unei termen de 90 de zile este neîntemeiat, întrucât îndeplinirea obligaţiilor impuse pârâtei, respectiv readucerea construcţiei la starea iniţială, urmează a fi efectuată doar după întocmirea documentaţiei tehnice de specialitate, avizată legal, care să stabilească modalitatea de efectuare a lucrărilor necesare, aşa cum rezultă de altfel şi din raportul de expertiză efectuat în cauză.
În ce priveşte apelul pârâtei, curtea de apel a constatat, de asemenea, că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Imobilele din litigiu au fost dobândite de SC P.B. SA Suceava reorganizată prin Decizia nr. 525 din 4 octombrie 1996 a fostului C.J. Suceava, iar prin contractul de închiriere nr. 3546 din 22 septembrie 2002 SC P.B. SA Suceava i-a închiriat pârâtei SC C. SRL Suceava imobilul iniţial pe durata de 6 luni, cu începere de la 1 octombrie 1999, fiind apoi prelungit.
Referirile apelantei SC C. SRL Suceava la buna sa credinţă, nu pot fi primite, faţă de situaţia că cererea privind executarea unor lucrări de întreţinere a spaţiului închiriat, aşa cum rezultă din adresa nr. 45 din 3 decembrie 1992 nu a fost aprobată de către proprietarul - locator.
Relevant este şi faptul că Ia data la care apelanta SC C. SA Suceava a cumpărat imobilul clădire în litigiu, prin contractul de vânzare cumpărare nr. 671 din 8 iunie 1993 de la SC B.T. SA, ştia că acesta este proprietatea pârâtei P.B. SA de la care îl închiriase anterior. Acest lucru a fost ştiut şi de vânzător, care, după un an de la încheierea contractului nr. 671 din 8 iunie 1993, respectiv Ia 10 mai 1994, cu adresa nr. 600, a cerut prim pârâtei să-i vândă acest spaţiu.
Aşadar, reaua credinţă a pârâtei-apelante şi a vânzătoarei SC B.T. SA a fost evidentă, motiv pentru care, prin sentinţa 988 din 27 noiembrie 2001, Tribunalul Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a şi dispus constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 671 din 8 iunie 1993 şi nr. 2649 din 20 august 1997, privind suprafaţa de 4575 mp teren (contract neautentificat).
Aşadar, cum reaua-credinţă a pârâtei apelante la dobândirea imobilelor menţionate a fost reţinută irevocabil de către Tribunalul Suceava prin sentinţa nr. 988 din 27 noiembrie 2001, apare evidentă reaua credinţă a acesteia, în ceea priveşte efectuarea intervenţiilor structurale şi de compartimentare interioară care exced noţiunii de îmbunătăţiri şi reparaţii.
Ca urmare, instanţa de apel a apreciat că mod corect instanţa de fond a reţinut ca fiind incidente în cauză dispozițiile art. 1431 – art. 1432 C. civ. şi art. IV alin. (4) din contractul închiriere, singurul titlu legal în baza căruia pârâta apelantă a deţinut imobilele din litigiu, precum şi art. 494 alin. (1) teza a II-a şi alin. (2) C. civ., întrucât pârâta a cunoscut că suprafaţa de teren pe care a edificat cele două construcţii nu era proprietatea sa exclusivă, fiind un drum de acces la proprietatea reclamantei-apelante.
Împotriva deciziei curţii de apel au declarat recurs reclamanta SC E.I. SRL Rădăuţi şi pârâta SC C. SRL Suceava.
Recurenta-reclamantă îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicită admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei curţii de apel, admiterea apelului său şi schimbarea în parte a sentinţei tribunalului, în sensul stabilirii unui termen de 90 de zile de la rămânerea definitivă a sentinţei pentru realizarea de către intimata-pârâtă a lucrărilor la care a fost obligată, sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii de câte 500 lei RON pe fiecare zi de întârziere după expirarea celor 90 de zile. Solicită şi obligarea recurente-pârâte la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs.
Recurenta-reclamantă susţine astfel că instanţa de apel fără temei legal a reţinut că îndeplinirea obligaţiilor impuse pârâtei-recurente urmează a fi efectuată doar după întocmirea documentaţiei de specialitate, avizată legal, deoarece recurenta-pârâtă poate obţine această documentaţie în termenul cerut de ea, cu minime diligenţe, iar lipsa stabilirii acestui termen sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii de 500 lei RON/zi de întârziere, este de natură a o prejudicia, recurenta-pârâtă amânând în continuare executarea acestor lucrări, iar ea neputând intra în posesia imobilului şi a-şi exercita atributele dreptului de proprietatea asupra acestuia.
Recurenta-pârâtă invocă dispoziţiile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ. şi solicită admiterea recursului, arătând în motivarea acestuia că decizia curţii de apel este nelegală deoarece:
1) a fost făcută o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 494 alin. (2) C. proc. civ., atât timp cât proprietarul terenului devenind şi proprietarul construcţiei, acesta nu poate fi obligat la demolarea ei, ci la despăgubirea sa; nu a fost dată eficienţă bunei-credinţe a pârâtei, motivaţia fiind aceea că era proprietara terenului şi bunurilor la data executării lor; demolarea dispusă de instanţă nu poate fi făcută fără a pune în pericol securitatea întregii clădiri şi nu s-ar putea face decât după obţinerea unei autorizaţii din partea organelor ce efectuează inspecţia de stat în construcţii.
Recursurile declarate în cauză nu sunt fondate şi vor fi respinse în consecinţă.
În ce priveşte recursul reclamantei SC E.I. SRL Rădăuţi, se constată ca singura critică formulată, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., conform căreia în mod greşit, fără a exista un temei legal, instanţele au respins capătul de cerere privind stabilirea unui termen de 90 de zile pentru îndeplinirea de către pârâtă a obligaţiei de ridicare a utilajelor, de aducere în starea iniţială a imobilului clădire şi de ridicare a construcţiei amplasate pe terenurile menţionate, sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii pe fiecare zi de întârziere, după expirarea celor 90 de zile nu justifică admiterea recursului şi modificarea deciziei curţii de apel, astfel cum s-a solicitat, sub acest aspect.
Aceasta, deoarece, examinând actele dosarului, rezultă fără dubiu că ambele instanţe au reţinut judicios în baza probatoriului administrat şi dând relevanţă juridică concluziilor expertizei tehnice efectuate în cauză ca pentru îndeplinirea obligaţiilor impuse pârâtei este necesară întocmirea unei documentaţii tehnice de specialitate, avizată legal, care să stabilească modalitatea de efectuare a operaţiunilor respective.
Prin urmare, se reţine că recursul reclamantei este nefondat şi va fi respins, ca atare.
Privind recursul pârâtei SC C. SRL Suceava, se constată următoarele:
În ce priveşte critica adusă deciziei curţii de apel sub aspectul greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 494 alin. (2) C. civ., motivată de susţinerea că proprietarul terenului, devenind şi proprietarul construcţiilor, acesta nu poate fi obligat la demolarea ei, ci la despăgubirea sa, se constată că este neîntemeiată.
Se reţine astfel că pârâta-recurentă a efectuat lucrări ce exced noţiunii de îmbunătăţiri sau reparaţii, deşi nu a avut autorizaţie de construire şi nici proiect de execuţie, aşa cum rezultă din raportul de expertiză.
Aceasta trebuia să restituie bunul la sfârşitul locaţiunii în stare bună, respectiv în starea iniţială, la data închirierii.
De asemenea, a edificat cele două construcţii cu toate că a cunoscut că suprafaţa de teren pe care sunt amplasate acestea nu era proprietatea sa exclusivă.
Astfel fiind, contrar celor afirmate de recurenta-pârâtă, se constată că instanţele au apreciat corect că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 1431 – art. 1432 C. civ. şi au făcut o judicioasă aplicare a dispoziţiilor alin. (1) teza a II-a şi alin. (2) C. civ.
Referitor la critica potrivit căreia nu a fost dată eficienţă bunei credinţe a pârâtei se constată că este şi ea neîntemeiată.
Instanţele au reţinut corect că, dimpotrivă, pârâta-reclamantă a fost de rea credinţă atât timp cât a avut cunoştinţă că adevăratul proprietar a refuzat propunerea de efectuare a unor îmbunătăţiri la construcţie, a cunoscut că suprafaţa de teren pe care a edificat construcţiile nu este proprietatea sa exclusivă şi, în fine, reaua credinţă a recurentei-pârâte rezultă şi din hotărârile judecătoreşti prin care s-a dispus constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 671/1993 şi nr. 2649/1997 şi prin care s-a stabilit în ceea ce priveşte efectuarea lucrărilor de către pârâtă că acestea exced noţiunii de îmbunătăţiri şi reparaţii.
Astfel fiind şi recursul declarat de pârâtă se va respinge ca nefondat.
În consecinţă, întrucât niciuna dintre recurente nu au formulat critici de natură să conducă la desfiinţarea sau modificarea deciziei curţii de apel, în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., ambele recursuri vor fi respinse, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de reclamanta SC E.I. SRL RĂDĂUŢI şi de pârâta SC C. SRL SUCEAVA împotriva deciziei nr. 129 din 6 octombrie 2008 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2340/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 278/2010. Comercial → |
|---|
