ICCJ. Decizia nr. 2353/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2353/2010
Dosar nr.1007/118/2007
Şedinţa publică din 22 iunie 2010
Deliberând asupra recursului de faţă, din analiza actelor şi lucrărilor reţine următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia maritimă şi fluvială, reclamanta SC C.S. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC G.S.C. SRL, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună rezoluţiunea contractului de asociere din data de 7 martie 2005 şi obligarea pârâtei la restituirea sumei de 53.780 lei, plătită de reclamantă în contul asocierii, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 23/MF din 16 aprilie 2009 Tribunalul Constanţa, secţia maritimă şi fluvială, a respins acţiunea reclamantei ca nefondată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că, fiind vorba despre activităţi ce trebuie realizate în comun, reclamanta nu poate să invoce rezoluţiunea contractului. Tribunalul a mai reţinut, din analiza probelor administrate, că reclamanta este aceea care nu şi-a îndeplinit propriile obligaţii contractuale asumate constând în virarea în totalitate a contribuţiei la asociere şi neîndeplinirea celorlalte obligaţii asumate în comun, cum ar fi nedesemnarea consiliului de administraţie. Ca atare, nefiind în prezenţa unor obligaţii intuitu personae ale pârâtei, de a realiza activităţile de exploatare portuară, de exploatare a facilităţilor portuare şi de desfăşurare a activităţilor rentabile, ci în prezenţa unor obligaţii ce incumbă ambelor părţi contractante, reclamanta nu poate să solicite rezoluţiunea contractului de asociere, cu atât mai mult cu cât ea însăşi nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale asumate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, reclamanta criticând sentinţa atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia civilă nr. 20/MF din 3 decembrie 2009 Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins apelul declarat ca nefondat, obligând apelanta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.380 lei către intimată.
Pentru a pronunţa această decizie, curtea de apel a reţinut că apelanta – reclamantă a făcut două plăţi care nu acoperă în integralitate suma de 60.000 dolari S.U.A., pe care s-a obligat să o achite la încheierea contractului de asociere. Or, conform art. 7 din contract, apelanta – reclamantă era obligată să plătească 60.000 dolari S.U.A. la semnarea contractului şi 10000 dolari S.U.A. lunar, începând cu a 2-a lună de la semnarea contractului.
Instanţa de apel a reţinut că, faptul că scopul asocierii nu a fost realizat, pentru că nu au fost desfăşurate activităţi din cele prevăzute în contract şi care reprezentau obligaţii comune, aspect reţinut şi de expertiză, duce la încetarea contractului conform art. 14 lit. c) din contract, nefiind aplicabilă sancţiunea rezilierii. Curtea de apel a apreciat că, faptul că această apelantă nu şi-a executat propriile obligaţii, determină inaplicabilitatea sancţiunii rezilierii contractului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, apelanta – reclamantă criticând Decizia recurată pentru motive de nelegalitate subsumate dispoziţiilor din art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor aduse deciziei atacate cu recurs, recurenta – reclamantă a arătat că Decizia instanţei de apel este lipsită de temei legal, fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii în speţă a dispoziţiilor art. 1020 – art. 1021 C. proc. civ. privind rezoluţiunea judiciară.
Recurenta a arătat că vinovăţia în sensul de culpă contractuală reglementată de art. 1082 C. civ., nu este impusă de dispoziţiile art. 1020 – art. 1021 C. civ., ci este o condiţie generală a răspunderii contractuale.
Ca atare, instanţa de judecată este obligată, în aplicarea art. 1020 – art. 1021 C. civ. să analizeze gradul culpei fiecărei părţi, în executarea contractului.
Or, din probele administrate, rezultă că reclamanta a adus un aport la asociere de 71.479.dolari S.U.A., în timp ce pârâta nu şi-a respectat nicio obligaţie contractuală asumată, astfel încât, concluzia instanţei de apel şi de fond în sensul că reclamanta nu şi-a respectat obligaţia de plată a contribuţiei la asociere, este greşită şi formală, întrucât este admisibilă rezoluţiunea judiciară a unui contract sinalagmatic chiar în cazul culpei comune a părţilor contractante, deoarece rezoluţiunea este o modalitate a executării silite prin echivalent a contractului.
Recurenta a arătat că nu este încălcat principiul invocării propriei culpe, în ipoteza culpei comune, pentru că partea prejudiciată nu este despăgubită corespunzător propriei culpe, ci, în funcţie de culpa celeilalte părţi.
Intimata a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând motivele de nelegalitate, invocate, prin raportare la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Rezoluţiunea judiciară a contractelor sinalagmatice, prevăzută de art. 1020 – art. 1021 C. civ., este o sancţiune ce intervine în caz de nerealizare culpabilă a obligaţiilor contractuale asumate de către una dintre părţile contractante, la solicitarea creditorului judiciar.
Ca atare, rezoluţiunea, ca sancţiune de drept civil, presupune, ca premiză, existenţa unei culpe contractuale, Înalta Curte neputând reţine susţinerea recurentei reclamante în sensul că, noţiunea de culpă reglementată de art. 1082 C. civ., nu se regăseşte în dispoziţiile art. 1020 – art. 1021 C. civ. Totodată, se reţine că rezoluţiunea – care presupune desfiinţarea contractului sinalagmatic pentru neexecutare culpabilă – intervine pe tărâmul răspunderii civile contractuale şi, deci, partea care nu este în culpă contractuală – creditorul obligaţiei, are alegerea între a proceda la executarea silită a contractului sinalagmatic, optând, deci, pentru menţinerea raporturilor contractuale, sau a solicita instanţei în condiţiile art. 1020 – art. 1021 C. civ., rezoluţiunea judiciară cu daune interese.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 1020 – art. 1021 C. civ. – care prezumă condiţia rezolutorie în contractele sinalagmatice, se desprinde concluzia că, în litigiul civil având ca obiect rezoluţiunea unui contract sinalagmatic, calitate procesuală activă are doar creditorul obligaţiei contractuale, respectiv, partea contractantă care şi-a executat sau este gata să-şi execute propriile obligaţii civile, fiind deci exclusă posibilitatea invocării rezoluţiunii în ipoteza culpei comune în executarea contractului. Această ipoteză este exclusă de regimul juridic al efectelor speciale ale contractelor sinalagmatice care presupun obligaţii reciproce şi interdependente, permiţând părţii contractante chemate în judecată în calitate de pârâtă să invoce în apărare, în cazul culpei părţii reclamante, excepţia de neexecutare a contractului – exceptio non adimpleti contactus.
Ca atare, având în vedere cele expuse în precedent, Înalta Curte va respinge ca nefondate motivele invocate de recurenta – reclamantă care fac referire la posibilitatea invocării rezoluţiunii judiciare în ipoteza culpei comune, instanţa de judecată fiind ţinută să analizeze gradul culpei în executare, întrucât gradul culpei în executare, vizează exclusiv analiza culpei pârâtei, fiind un element de fapt care se apreciază de la caz la caz, instanţa putând dispune rezoluţiunea şi pentru culpa levissima în ipoteza în care apreciază că obligaţia neexecutată era esenţială pentru creditorul contractual.
Înalta Curte, va respinge şi susţinerile relative la despăgubirea persoanei prejudiciate în raport cu vina celeilalte părţi, iar nu în raport cu propria culpă, ceea ce exclude aplicarea principiului neinvocării propriei culpe, întrucât regula expusă vizează materiei răspunderii delictuale pentru ipoteza culpei comune, nefiind aplicată în cazul răspunderii contractuale, cazul în speţă.
Pentru considerentele mai sus invocate, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC C.S. SRL Constanţa împotriva deciziei nr. 20/MF din 3 decembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2305/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2356/2010. Comercial → |
|---|
