ICCJ. Decizia nr. 4427/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4427/2010
Dosar nr. 32283/3/2008
Şedinţa publică din 15 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamanta SC S.C. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC A.P. SRL, solicitând instanţei să dispună:
-rezilierea contractului de antrepriză generală din 31 mai 2007 potrivit dispoziţiilor art. 3 pct. 6 şi 9 pct. 1 din contract;
-obligarea societăţii pârâte la plata sumei de 185.900 RON cu titlu de daune interese conform art. 9 pct. 1 din contract;
-obligarea societăţii pârâte la plata sumei de 15.772,27 RON reprezentând penalităţi de întârziere calculate conform dispoziţiilor art. 3 pct. 4 din contract;
-obligarea societăţii pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta SC A.P. SRL a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat instanţei să fie autorizată să aducă la îndeplinire, pe cheltuiala reclamantei pârâte SC S.C. SRL operaţiunea de vopsire a structurii metalice aferente halei de producţie situată în Bucureşti, sector 3, operaţiune pe care reclamanta avea obligaţia de a o executa în temeiul contractului de antrepriză din 31 mai 2007; Să fie obligată reclamanta la plata sumei de 405.000 RON cu titlu de daune interese pentru întârzierea în îndeplinirea obligaţiei de finalizare a lucrărilor de construcţie la care s-a angajat, daune stabilite anticipat prin clauza penală prevăzută la art. 6 pct. 9 din acelaşi contract de antrepriză.
Prin sentinţa nr. 3251/2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea principală formulată de reclamanta SC S.C. SRL a fost admisă cererea reconvenţională formulată de pârâta SC A.P. SRL, aceasta fiind autorizată să aducă la îndeplinire pe cheltuiala reclamantei pârâte SC S.C. SRL, operaţiunea de vopsire a structurii metalice aferente halei de producţie din Bucureşti, sector 3.
Reclamanta pârâtă SC S.C. SRL a fost obligată să plătească pârâtei reclamante SC A.P. SRL suma de 405.000 RON daune interese pentru întârzierea obligaţiei de finalizare a lucrărilor de construcţie conform contractului din 2007.
Împotriva sentinţei nr. 3251/2009 a Tribunalului Bucureşti, a formulat apel reclamanta pârâtă SC S.C. SRL, apel ce a fost respins ca nefondat prin Decizia comercială nr. 216/2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
În motivarea deciziei, Curtea de Apel a reţinut că părţile litigante au încheiat contractul de antrepriză generală – execuţie din 31 mai 2007, prin care apelanta în calitate de antreprenor general s-a obligat să realizeze lucrări de construcţii montaj pentru investiţia aparţinând intimatei, situată în sector 3.
Termenul de execuţie şi respectiv recepţie a fost stabilit la 12 septembrie 2007, termen modificat prin actul adiţional la data de 12 noiembrie 2007.
Antreprenorul general s-a obligat să execute o serie de lucrări suplimentare enumerate în actul adiţional considerate ca „bonus la contract".
La art. 13 din actul adiţional, s-a prevăzut că investorul „nu mai are niciun fel de pretenţie prezentă, trecută, viitoare, de orice natură izvorâtă din contractul de execuţie din 2007".
Clauza respectivă a fost interpretată de instanţă ca având semnificaţia renunţării de către investitor la orice fel de pretenţii faţă de antreprenorul general, în raport de prejudiciul suferit prin nerespectarea termenului de finalizare a lucrărilor contractate şi decalarea acestuia, la un termen ulterior, antreprenorul obligându-se, în compensaţie, la efectuarea unor lucrări suplimentare faţă de cele stabilite iniţial, fără a mai pretinde şi plata acestora.
Din extrasul de carte funciară din 2007, pe terenul aferent investiţiei, situat în sector 3 se află o hală industrială compusă din parter şi câteva construcţii, iar autorizaţia de construţie din 18 octombrie 2007 face referire la proiectul întocmit de SC S.C. SRL, care viza lucrări de amenajare a halei industriale în sensul extinderii şi supraînălţării pe de o parte a construcţiei preexistente, plus efectuarea de compartimentări, precum şi finisaje.
Existenţa autorizaţiei de construcţie reprezintă o obligaţie care trebuia îndeploinită în prealabil, doar după obţinerea acesteia putând fi demarate lucrările de către antreprenor dar apelanta, a executat cea mai mare parte a lucrărilor înainte de obţinerea autorizaţiei, astfel că nu mai poate invoca aspecte legate de inexistenţa autorizaţiei date.
Potrivit art. 3 pct. 1 din contract, preţul estimat al contractului trebuia achitat de intimată pe parcursul executării lucrărilor, iar ultima tranşă de preţ a corespuns lucrărilor de montaj, a structurii metalice pentru hala de producţie în valoare de 150.025,10 RON.
Lucrările erau detaliate la pct. 12,13 din „devizul ofertă" inclusiv tipurile şi cantităţile de lucrări privind achiziţionarea structurii metalice, montarea acesteia, grunduirea şi vopsirea, ultimele două operaţiuni nefiind efectuate de către apelantă, motiv pentru care lucrările respective au şi fost incluse în cererea reconvenţională.
Plata lucrărilor se putea efectua condiţionat de întocmirea procesului verbal de recepţie, documente care nu au fost întocmite în cauză cu consecinţa neexigibilităţii sumei pretinse.
În consecinţă, în mod corect prima instanţă a reţinut culpa contractuală în sarcina reclamantei, a respins acţiunea principală şi a admis cererea reconvenţională.
Împotriva deciziei comerciale nr. 216/2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, a formulat recurs reclamanta SC S.C. SRL prin administrator judiciar B.C.G. SPRL, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului cu consecinţa admiterii acţiunii principale şi respingerea cererii reconvenţionale.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta arată că instanţa de apel a interpretat greşit contractul din 2007 şi dispoziţiile art. 969 C. civ. în privinţa posibilităţii rezilierii, precum şi al obligării părţii în culpă la plata penalităţilor de întârziere.
Potrivit art. 5 pct. 4 „investitorul va avea toate acele drepturi, obligaţii şi răspunderi prevăzute în cuprinsul prezentului contract sau care îi revin din actele normative în vigoare aplicabile. Între obligaţiile contractuale şi legale esenţiale în soluţionarea cauzei se evidenţiază obligaţia de a prezenta autorizaţia de construcţie înainte de începerea lucrărilor şi obligaţia de a plăti sumele datorate la scadenţă.
Deşi s-a solicitat intimatei să prezinte autorizaţia de construcţie, aceasta a refuzat motiv pentru care s-a solicitat Primăriei sector 3 de a comunica dacă a fost eliberată o autorizaţie de contrucţie pentru imobil pe numele societăţii intimate.
La data de 12 octombrie 2007, Primăria a comunicat că „nu s-a eliberat nicio autorizaţie de construcţie la adresa respectivă".
În afară de încălcarea dispoziţiilor legale evocate, intimata a încălcat şi termenul de plată a facturii din 2007, deşi lucrările au fost executate conform procesului verbal din 12 august 2007 şi 30 august 2008, fiind încălcat termenul de 5 zile prevăzut de art. 3 pct. 4 din acelaşi contract.
Potrivit art. 3 pct. 6 din contract „contractul poate fi reziliat fără procedură prealabilă, pentru întârzierea la plată a lucrărilor de către investitor cu cel mult 30 de zile calendaristice aplicându-se prevederile art. 9 paragraf 9.1".
În temeiul acestui articol a fost solicitată rezilierea contractului pentru întârzierea excesivă la plata unei sume facturate care nu a fost contestată niciodată, dar plătită cu mare întârziere.
Astfel, ambele instanţe au interpretat greşit art. 3 pct. 6 coroborat cu art. 9 pct. 1 din contract, ignorând voinţa părţilor, instanţa de apel mărginindu-se a aprecia că penalităţile solicitate se referă numai la neachitarea sau achitarea cu întârziere a sumelor aferente vopsirii structurii de rezistenţă, ceea ce este total greşit faţă de obiectul acţiunii.
Acţiunea introductivă, la cel de-al doilea capăt face vorbire de „penalităţi de întârziere calculate conform dispoziţiilor art. 3 pct. 4 din contract, pentru factura din 2007, suma acestora fiind de 15.772,27 RON.
Penalităţile de întârziere se referă la întreaga sumă facturată şi achitată cu luni de întârziere, iar nu la suma aferentă vopsirii, aspect reţinut greşit de instanţa de apel.
Costul aplicării vopselei se cifrează la 16.982,262 RON, iar nu la 35.000 RON, cum susţine intimata.
În privinţa autorizaţiei de construcţii, este de menţionat că, chiar şi numai lipsa autorizaţiei de contrucţie, constituie un motiv sufieicent pentru rezilierea contractului având în vedere Legea nr. 50/1991.
Motivarea instanţei de apel, în sensul că cea mai mare parte a lucrărilor a fost executată fără autorizaţie de construcţie şi nu se mai pot invoca aspecte legate de existenţa sau legalitatea acesteia, constituie o interpretare greşită a normelor legale.
Ca urmare, în mod greşit a fost respins apelul vizând acţiunea principală.
Decizia instanţei de apel în privinţa cererii reconvenţionale este contradictorie, iar intimata pârâtă nici nu a precizat care ar fi valoarea lucrărilor de vopsitorie.
În condiţiile în care la pct. 13 din anexa la contract costurile pentru aplicarea vopselei se cifrează la 16.982,265 RON, este nelegală acordarea unei sume mai mari.
La data de 12 octombrie 2007 s-a stabilit cert că intimata nu deţine autorizaţie de construcţie, fapt ce a dus la sistarea lucrărilor, intimata fiind anunţată prin adresa din 15 octombrie 2007.
Ca atare, în mod greşit şi nelegal a fost reţinută culpa antreprenorului pentru neexecutarea obligaţiilor, culpa aparţinând exclusiv intimatei, potrivit prevederilor Legii nr. 10/1995 şi Legea nr. 50/1991.
Autorizaţia de construcţie evocată de instanţă a fost eliberată după sistarea lucrărilor respectiv 18 octombrie 2008, şi comunicată recurentei la 3 decembrie 2007, dar această autorizaţie nu se referea la lucrările care făceau obiectul contractului din 2007, autorizaţia din 18 octombrie 2007 prevăzând doar lucrări de „reamenajare interioară pentru funcţionarea de tipografie parter P+Mezanin +1E şi se referea la imobilul 25 şi nu 2N cum s-a prevăzut în contract – art. 1.1".
Din adresa din 2007 rezultă că domnul V.M., deţine 3 imobile, contractul de antrepriză priveşte imobilul 2N, iar autorizaţia de construcţie vizează imobilul 2S.
Sistarea lucrărilor la data de 16 octombrie 2007 şi neînceperea acestora după data de 3 decembrie 2007 nu poate fi imputată reclamantei, singura culpabilă fiind intimata.
Ca urmare, nefiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile, în mod greşit antreprenorul a fost obligat la plata sumei de 405.000 RON daune interese.
În mod greşit a interpretat instanţa dispoziţiile art. 9 pct. 6 din contract şi actul adiţional încheiat la data de 12 septembrie 2007, acesta fiind o adevărată tranzacţie între părţi, prin care s-a urmărit prevenirea declanşării unui proces între părţi.
După semnarea actului adiţional din 2007, şi aflarea situaţiei reale privind autorizaţia de construcţie, antreprenorul a fost obligat să înceteze lucrările fără să se poată reţine culpa acestuia, instanţa de apel ignorând principiul legalităţii şi respectării normelor legale.
Culpa antreprenorului de a începe lucrările de construcţie înainte ca intimata să prezinte autorizaţia de contrucţie nu poate atrage întreaga răspundere, intimata fiind cea care trebuia să deţină autorizaţia de contrucţie.
Intimata SC A.P. SRL a formulat întâmpinare prin care solicită în esenţă respingerea recursului ca nefondat întrucât instanţa a aplicat şi interpretat corect prevederile art. 969 C. civ., iar lipsa autorizaţiei de construcţie nu mai poate fi invocată în condiţiile în care cea mai mare parte a lucrărilor a fost executate în lipsa autorizaţiei.
Analizând Decizia recurată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate, se constată că recursul este fondat.
Recurenta a invocat în motivarea recursului dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar motivul de recurs expus la pct. 2 lit. a), motiv de recurs ce vizează „motivarea confuză a deciziei recurate" se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. urmând ca Decizia recurată să fie analizată în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 raportat la art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
Este de necontestat că părţile au încheiat contractul de antrepriză generală – execuţie din 31 mai 2007, având ca obiect potrivit art. 1 din contract, realizarea de către recurentă, în calitate de Antreprenor General a lucrărilor de construcţie - montaj pentru investiţia situată în sector 3 „Amenajare Hală de producţie cu specific tipografic şi Spaţii Birouri".
La art. 6 pct. 1 din contract a fost prevăzut termenul pentru executarea şi finalizarea lucrărilor până la data de 12 septembrie 2007, termen ce a fost prelungit prin act adiţional la data de 12 noiembrie 2007.
Lucrările au fost în mare parte executate în termenul contractual, iar la data de 15 octombrie 2007, lucrările au fost sistate în lipsa autorizaţiei de construcţie.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor –„Executarea lucrărilor de construcţie este permisă numai pe baza unei autorizaţii de construcţie sau de desfiinţare".
Autorizaţia de construcţie sau de desfiinţare se emite la solicitarea deţinătorului titlului de proprietate asupra unui imobil – teren şi/sau construcţie – ori a altui act care conferă dreptul de construcţie sau de desfiinţare.
Recurenta a început executarea contractului de antrepriză la imobilul situat în sector 3 în lipsa autorizaţiei de construcţie, dar pentru că pe parcursul derulării contractului intimata nu a dat curs solicitării de a prezenta autorizaţia de construcţie, ţinând cont şi de adresa din 12 octombrie 2007 emisă de Primăria Sector 3 Bucureşti din care rezultă că nu există o autorizaţie de construcţie pentru imobil, la data de 15 octombrie 2007 au fost sistate lucrările.
În aceste condiţii instanţa de apel, printr-o greşită aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 50/1991 şi art. 5 pct. 4 din contract a reţinut culpa exclusivă a reclamantei pârâte în executarea obligaţiilor contractuale.
Autorizaţia de construcţie din 18 octombrie 2007 a fost elibeară de Primăria Sector 3 Bucureşti la 2 zile de la sistarea lucrărilor de către Antreprenorul General şi vizează „Reamenajări interioare pentru funcţionarea de tipografie P+Mezanin+1E la imobilul existent" autorizaţie ce nu corespunde cu obiectul contractului de antrepriză generală – execuţie din 2007 astfel cum a fost descris la art. 1 din contract şi Anexa – „deviz ofertă", situaţie în care se impunea administrare de probe pentriu stabilirea corectă a situaţiei de fapt şi de drept.
Cu toate că instanţa de apel respinge în tot apelul formulat de reclamanta pârâtă, nu motivează soluţia pronunţată privitoare la cererea reconvenţională – vizând obligaţia de a face - respectiv autorizarea pârâtei reclamante de a aduce la îndeplinire pe cheltuiala reclamantei pârâte operaţiunea de vopsire a structurii metalice.
De asemenea, nu a stabilit dacă imobilul – obiect al contractului de autorizare – este acelaşi cu imobilul obiect al autorizaţiei de construcţie.
Procedând astfel, instanţa de apel a încălcat obligaţia stabilită prin art. 261 pct. 5 C. proc. civ., aceea de a demonstra în scris de ce s-a oprit la soluţia dată, pentru ce au fost admise susţinerile unei părţi şi le-a respins pe ale celeilalte, care sunt motivele de fapt şi drept în raport de care a fost reţinută culpa exclusivă a antreprenorului general având în vedere obligaţia leaglă prevăzută de art. 1 din Legea nr. 50/1991 şi dispoziţiile art. 5 pct. 4 din contractul părţilor.
Obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată are în vedere stabilirea în considrentele hotărârii a situaţie de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia dată.
În cauză, motivarea deciziei Curţii de Apel nu răspunde exigenţelor prevăzute de art. 261 C. proc. civ., deoarece nu examinează efectiv apărăreile şi susţinerile părţilor confirmând în termeni generali situaţia de fapt şi dezlegarea în drept statuată de prima instanţă.
Cu alte cuvinte, concluzia instanţei de apel nu este precedată de o examinarea a chestiunilor de fapt şi drept ridicate care vizau lipsa autorizaţie de construcţie, diferenţele existente cu privire la obiectul autorizaţiei de construcţie din 2007 faţă de obiectul contractului de antrepriză din 2007, culpa antreprenorului general şi culpa investitorului în raport de dispoziţiile art. 1, art. 74 din Legea nr. 50/1991 şi dispoziţiile contractuale, cu atât mai mult cu cât, apelul fiind o cale devolutivă, instanţa era obligată conform art. 295 C. proc. civ. să verifice în limitele cererii de apel stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către instanţa de fond.
Deşi recurenta a invocat mai multe motive de recurs, dintre care unele pot atrage modificarea, iar altele casarea hotărârii recurate, Înalta Curte, pentru a asigura o judecată unitară, în temeiul art. 312 alin. (1) cu referire la art. 314 C. proc. civ., admite recursul formulat de reclamanta SC S.C. SRL prin administrator judiciar B.C.G. SPRL Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 216 din 5 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, casează Decizia recurată şi trimite cauza pentru rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC S.C. SRL prin administrator judiciar B.C.G. SPRL Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 216 din 5 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4277/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2298/2010. Comercial → |
|---|
