ICCJ. Decizia nr. 2406/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2406/2010
Dosar nr. 3097/105/2007
Şedinţa publică din 23 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 48 din 3 februarie 2009 Tribunalul Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active în cererea reconvenţională a pârâtei-reclamante SC R. SA, excepţia de neexecutare a contractului, ambele invocate de reclamanta-pârâtă SC M.H. SRL a admis cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă SC M. SA, continuată de SC R. SA, în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă SC M.H. SRL, şi a obligat reclamanta-pârâtă să plătească pârâtei-reclamante SC R. SA suma de 278.804 lei, cu titlu de valoare actualizată a cotei de asociere aferentă lunilor ianuarie-octombrie 2004 conform contractului de asociere nr. 14/C/1997.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că la data de 8 mai 1997 între pârâta-reclamantă SC M. SA şi reclamanta SC M.H. SRL, s-a încheiat contractul de asociere în participaţiune nr. 14/C/1997 pe o durată de 5 ani cu posibilitatea prelungirii.
Potrivit convenţiei părţilor, SC M. SA participa în cadrul contractului cu un spaţiu comercial în suprafaţă de 886 mp sală de vânzare şi 286 mp hol acces şi anexe situat în cadrul raionului de mobilă din Complexul G.C. SRL Ploieşti spaţiu destinat în exclusivitate activităţii de desfacere a produselor „M.H.", în schimbul căruia SC M.H. SRL se obliga să cedeze către SC M. SA 5 % din desfacerea realizată dar nu mai puţin de 39 milioane lei vechi inclusiv TVA lunar, până la data de 5 pentru luna precedentă, cota fixă indexându-se semestrial cu procentul oficial al inflaţiei pe perioada respectivă. Pentru nerespectarea obligaţiilor asumate prin contract SC M. SA a solicitat rezilierea contractului de asociere în participaţiune.
Prin Decizia nr. 794 din 12 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 3545 din 9 iunie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a dispus rezilierea contractului nr. 14/C/1997 şi evacuarea SC M.H. SRL din imobilul ce a făcut obiectul contractului. Pentru a pronunţa această decizie instanţele au reţinut în mod irevocabil că începând cu luna ianuarie 2004 SC M.H. SRL, nu a mai asigurat plata redevenţei lunare, respectiv procentul de 5 % din desfacerea realizată dar nu mai puţin de 39 milioane lei vechi plus TVA.
Faţă de deciziile amintite, tribunalul a apreciat că în cauză s-a stabilit cu putere de lucru judecat culpa SC M.H. SRL, în executarea contractului de asociere în participaţiune nr. 14/C/1997, constând tocmai în neplata redevenţei începând cu luna ianuarie 2004. Aşadar, în virtutea obligaţiilor asumate reclamanta pârâtă SC M.H. SRL datorează plata redevenţei.
Potrivit raportului de expertiza contabila efectuat în cauza de expert F.I.A. valoarea actualizata a cotei minime de asociere în suma de 39.00.000 rol, conform contractului, în raport de indicele general de inflaţie al preturilor este de 278.804 lei Ron.
În ceea ce priveşte excepţia de neexecutare a contractului, ca şi apărare de fond invocată de către reclamanta pârâtă SC M.H. SRL, tribunalul a reţinut că susţinerile acesteia legate de atitudinea pârâtei reclamante M. SA de împiedicare în normala desfăşurare a activităţii comerciale, sunt lipsite de suport probator.
De altfel, această excepţie a fost invocată pentru prima dată de către aceeaşi parte în dosarul având ca obiect rezilierea contractului de asociere, excepţie care de asemenea a fost respinsă implicit prin Decizia nr. 794 din 12 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti rămasă irevocabilă.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active a SC M. SA, titularul iniţial al cererii reconvenţionale având ca obiect plata redevenţei invocate de reclamanta pârâtă SC M.H. SRL, din considerentele deciziilor anterior menţionate tribunalul a reţinut că aceste aspecte au fost implicit tranşate.
Astfel atât timp cât s-a apreciat că SC M. SA justifică legitimare procesuală activă în a promova o cerere având ca obiect rezilierea contractului de asociere nr. 14/C/1997 şi evacuarea SC M.H. SRL având în vedere calitatea sa de parte în contractul de asociere, este evident că justifică şi dreptul de a pretinde şi obţine plata despăgubirilor reprezentând prejudiciul cauzat respectiv plata redevenţei calculată de la data de 01 aprilie 2004 la data de 31 octombrie 2004, ultima lună anterioară rezilierii contractului.
În această ordine de idei, tribunalul a cenzurat susţinerea SC M.H. SRL în sensul că o eventuală calitate procesuală în a pretinde plata despăgubirilor ar fi revenit fostului SC Complex G.C., atât timp cât SC M. SA a participat la capitalul social al SC Complex G.C. aducând ca aport în natură întreg imobilul Complex G.C. Ploieşti.
Sub acest aspect, tribunalul a reţinut că potrivit înscrisurilor existente la dosarul cauzei rezulta că SC M. SA a participat în calitate de unic asociat la constituirea SC Complex G.C. SRL aportul său constând în vărsăminte în numerar şi în natură constituit din Complexul G.C. Ploieşti, participarea la beneficii şi pierderi a asociatului unic fiind 100%.
Nu în ultimul rând, tribunalul a apreciat că nici excepţia lipsei calităţii procesuale active a SC R. SA, nu este întemeiată.
Astfel, în cursul derulării procesului prin Hotărârea nr. 1 din 25 iunie 2007 a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor SC M. SA s-a aprobat fuziunea prin absorbţie a SC M. SA (societate absorbită) cu SC R. SA (societate absorbantă) şi radierea din evidenţele ORC a SC M. SA ca urmare a aprobării fuziunii, ceea ce înseamnă că SC R. SA este succesoare în drepturi a SC M. SA în urma transmiterii patrimoniului, justificând astfel calitatea procesuală activă.
În final tribunalul nu a mai analizat susţinerile reclamantei parate SC M.H. SRL referitoarea la existenta unei clauze leonine în conţinutul art. 3.5. din contract, întrucât acestea au fost invocate cu ocazia concluziilor orale si dezvoltate pe larg in concluziile scrise, fapt ce a împiedicat parata-reclamanta să formuleze apărări sub aceste aspecte.
Prin Decizia nr. 151 din 24 noiembrie 2009, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul declarat de reclamanta SC M.H. SRL PLOIEŞTI împotriva sentinţei mai sus menţionate, pe care a desfiinţ-o în tot şi a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de fond.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că:
Prin excepţie, instanţa de apel poate desfiinţa hotărârea atacată şi trimite cauza spre rejudecare primei instanţe în situaţiile limitativ prevăzute de art. 297 C. proc. civ., prevedere legală, care, prin modul în care este redactată, are un caracter imperativ ce priveşte şi impune ordinea firească a procesului.
Caracterul imperativ al prevederilor legale menţionate se întemeiază pe necesitatea asigurării celor două grade de jurisdicţie, şi apărarea interesului părţilor.
În cazul în speţă, instanţa de fond prin soluţia pronunţată a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia de neexecutare a contractului practic fără a le motiva, arătând că aceasta se impune dat fiind considerentele deciziilor anterior menţionate, aceste aspecte fiind implicit tranşate.
O astfel de motivare nu este de natură a răspunde excepţiilor invocate şi proceda la soluţionarea fondului cauzei, în condiţiile în care cele două acţiuni principala, respectiv reconvenţională, au capete de cerere diferite, temeiuri de drept diferite, cauzele fiind soluţionate separat, prima dintre soluţii rămânând anterior irevocabilă, fiind în puterea lucrului judecat, însă aceasta nu are consecinţa nepronunţării asupra excepţiilor în cererea reconvenţională.
În această situaţie, dat fiind că ne aflăm în faţa unei nepronunţări asupra excepţiilor invocate, cu influenţă asupra fondului cauzei, curtea de apel a dat eficienţă dispoziţiilor art. 297 C. proc. civ., a desfiinţat în tot sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de fond.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs pârâta SC R. SRL Bucureşti, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă critică aplicarea şi interpretarea vădit eronată a prevederilor art. 297 C. proc. civ. şi consideră că în mod neîntemeiat instanţa de apel a reţinut faptul că prin soluţia pronunţată în fond nu ar fi fost soluţionate cele două excepţii invocate de societatea M.H. SRL. Astfel, excepţia de neexecutare a contractului, a fost unită cu fondul şi soluţionată în consecinţă odată cu acesta. Practic, prin însăşi soluţionarea şi motivarea fondului cererii a fost motivată şi excepţia de neexecutare a contractului de asociere.
Consideră că este neîntemeiată constatarea instanţei de apel potrivit căreia instanţa de fond a omis să se pronunţe cu privire la excepţia de neexecutare a contractului, în dispozitivul hotărârii (la pagina 6) existând motivarea pentru respingerea excepţiei de neexecutare ca fiind lipsită de suport probator.
Referitor la cea de-a doua excepţie, recurenta susţine că la pagina 7 a sentinţei civile nr. 48 din 3 februarie 2009 se afla motivarea cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a SC R. SA (actuala SC R. SRL).
Astfel, instanţa a reţinut faptul că în cursul judecării procesului prin Hotărârea nr. 1 din 25 iunie 2007 a A.G.E.A. SC M. SA, s-a aprobat fuziunea prin absorbţie a SC M. SA (societatea absorbită) cu SC R. SA (societatea absorbantă) şi radierea din evidenţele ORC a SC M. SA ca urmare a probării fuziunii, ceea ce înseamnă că SC R. SA este succesoare în drepturi a SC M. SA în urma transmiterii patrimoniului, justificând astfel calitatea procesuală activă.
Instanţa de apel a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare având în vedere prima teză a textului legal, respectiv necercetarea fondului de către instanţa de fond, dar dând o interpretare vădit eronată textului de lege. Instanţa nu cercetează fondul atunci când pronunţă soluţia în temeiul unei excepţii procesuale, omite să se pronunţe asupra unei cereri ori dă altceva decât s-a cerut.
În opinia recurentei, raţiunea pentru care legiuitorul a prevăzut posibilitatea desfiinţării cu trimitere spre rejudecare, doar pentru cele două ipoteze, ţine de aplicarea principiului celerităţii în soluţionarea cauzelor civile, principiu care îşi găseşte temei legal în prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţia României, prevederi referitoare la judecarea cauzelor într-un termen rezonabil şi de asemenea, în dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În consecinţă, consideră că instanţa de fond s-a pronunţat asupra celor două excepţii invocate şi ca simplă critică adusă motivării soluţiei, aceasta nu înseamnă că instanţa a omis să se pronunţe asupra fondului cererii, cu atât mai mult cu cât, fiind investită cu judecarea căii de atac a apelului, instanţa de apel avea posibilitatea să analizeze din nou fondul cererii şi să decidă în consecinţă dacă motivarea hotărârii instanţei de fond este pertinentă sau nu.
La data de 17 mai 2010, intimata-reclamantă SC M.H. SRL Ploieşti – prin administrator judiciar M.A. – P.S.P.R.L. Ploieşti a formulat cerere de suspendare a judecării recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 – cerere care a fost pusă în discuţia părţii prezente la termenul de astăzi şi pe care, instanţa luând-o în examinare, o apreciază ca fiind neîntemeiată în raport de textul legal invocat şi de Decizia pronunţată de curtea de apel, nefiind îndeplinite condiţiile suspendării cerute şi, o va respinge, în consecinţă.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor dosarului, se constată că cele două excepţii menţionate de recurentă au fost respinse, apreciindu-se în esenţă că (toate) aspectele legate de acestea au fost implicit tranşate în considerentele unor decizii pronunţate anterior, or, o astfel de abordare şi motivare sunt insuficiente pentru a păşi la o justă soluţionare pe fond a cauzei, legală şi temeinică, în contextul în care este vorba despre acţiuni diferite: cererea principală şi cererea reconvenţională, cu temeiuri diferite şi soluţionare separată.
Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că, în speţă, s-a făcut o aplicare judicioasă a dispoziţiilor art. 297 C. proc. civ., întrucât nepronunţarea asupra excepţiilor arătate este de natură să afecteze soluţia pe fond a cauzei, asigurarea dublului grad de jurisdicţie şi a dreptului la apărare, al părţilor, - aşa încât reţine că susţinerile recurentei nu sunt întemeiate şi nu pot fi primite.
În consecinţă, constatându-se că recurenta nu a formulat nicio critică întemeiată, care, în raport de dispoziţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. să conducă la modificarea sau casarea deciziei curţii de apel, aceasta va fi menţinută, ca fiind legală şi se va respinge recursul declarat în cauză de pârâta SC R. SRL Bucureşti ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea formulată de intimata-reclamantă SC M.H. SRL Ploieşti - prin administrator judiciar M.A. P.S.P.R.L. Ploieşti privind suspendarea judecării recursului întemeiată pe dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC R. SRL BUCUREŞTI împotriva deciziei 151 din 24 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2402/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2434/2010. Comercial → |
|---|
