ICCJ. Decizia nr. 2415/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2415/2010
Dosar nr. 9843/1/2009
Şedinţa de la 23 iunie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 4439/87/2007 la Tribunalul Teleorman, creditoarea SC R.T.I. SRL Bucureşti a solicitat emiterea unei ordonanţe care să cuprindă somarea debitoarei SC D.C. SRL Turnu Măgurele să-i plătească suma de 400.000 dolari S.U.A., cu cheltuieli de judecată. La 11 februarie 2008, reclamanta şi-a înlocuit cererea în realizare cu o cerere în constatare.
Prin sentinţa comercială nr. 143 din 12 mai 2008, Tribunalul Teleorman a admis excepţia invocată de pârâta SC D.C. SRL Turnu Măgurele, în contradictoriu cu reclamanta SC R.T.I. SRL Bucureşti şi a respins ca inadmisibilă acţiunea în constatare formulată de reclamantă împotriva pârâtei.
Prin Decizia nr. 501 din 20 noiembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei mai sus menţionate precum şi cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Critica de nelegalitate relativă la lipsa motivelor de fapt şi de drept, ce au fundamentat convingerea instanţei la momentul pronunţării hotărârii, raportat la prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., este nefondată. În ce priveşte excepţia netimbrării, Curtea de Apel a reţinut că instanţa de fond a calificat în mod expres şi judicios acţiunea drept o acţiune în constatare întemeiată pe prevederile art. 111 C. proc. civ., a apreciat că aceasta se timbrează cu taxă de timbru fixă, a indicat temeiul de drept incident şi, raportat la actele de la dosar, a reţinut achitarea taxei de timbru şi a timbrului judiciar în cuantum mai mare decât cel legal datorat.
În ceea ce priveşte excepţia de inadmisibilitate, Curtea de Apel a reţinut că prima instanţă a calificat corespunzător acţiunea raportat la cererea modificatoare şi la petitul acesteia, a indicat în mod corect temeiul juridic ce guvernează regimul al unei astfel de acţiuni, temei indicat de altfel expres chiar de apelanta-reclamantă şi, subsecvent acestei operaţiuni, a dat eficienţă dispoziţiilor art.111 teza a II-a C. proc. civ., reţinând caracterul subsidiar al acţiunii în constatare atunci când partea are deschisă calea acţiunii de realizare, Curtea de Apel apreciind că o motivare sintetică şi riguroasă nu poate fi asimilată lipsei motivelor de fapt şi de drept care fundamentează soluţia.
În raport de dispoziţiile art. 111 teza a II-a C. proc. civ., Curtea de Apel a apreciat că, deşi legiuitorul nu vorbeşte in terminis de inadmisibilitate şi de natura acesteia de excepţie procesuală, finalitatea reglementării se apropie de cea a excepţiilor, respectiv de a limita accesul reclamantului la o hotărâre pe fondul acţiunii în constatare şi de a mărgini cercetarea judecătorească la examinarea existenţei unei eventuale acţiuni în realizare, consacrându-se astfel caracterul subsidiar al actiunii în constatare faţă de cea în realizare.
Curtea de Apel a reţinut, în completarea considerentelor primei instanţei, că apelanta-reclamantă avea la îndemână acţiunea în realizare a pretenţiei sale chiar împotriva intimatei-pârâte, aceasta fiind calea procedurii execuţionale (ca ultimă fază a procesului civil), prin intermediul căreia putea să îşi valorifice drepturile consacrate de sentinţa comercială nr. 92/2005 a Tribunalului Teleorman.
Toate aceste argumente au condus la concluzia că acţiunea în constatare de faţă nu putea fi primită şi a fost corect respinsă ca inadmisibilă faţă de existenţa acţiunii în realizare în modalitatea executării silite împotriva intimatei-pârâte.
Prin Decizia nr. 2249 din 2 octombrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei comerciale nr. 501 din 20 noiembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a avut în vedere că prin cererea de recurs reclamanta a susţinut că în mod greşit instanţa de apel a apreciat că „hotărârea pronunţată de Tribunalul Teleorman se circumscrie condiţiilor de legalitate, aşa cum acestea sunt instituite de art. 261 pct. 5 C. proc. civ."; prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. au un caracter imperativ şi judecătorii fondului au obligaţia a arăta motivele de fapt şi de drept care au format convingerea lor, a enunţa cele constatate, inclusiv dovezile care au determinat pronunţarea soluţiei în cauză.
De asemenea, în recurs, s-a susţinut că instanţa de apel în mod greşit a tratat regimul juridic aplicabil acţiunii principale, apreciind că aceasta nu se poate circumscrie condiţiilor de admisibilitate incidente unei acţiuni în constatare, recurenta arătând şi că excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi a obiectului acţiunii au rămas nesoluţionate.
Temeiul de drept pe care recurenta l-a indicat îl constituie art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea soluţiei, instanţa de recurs a reţinut următoarele:
Recursul nu este fondat.
În raport de motivul invocat, de înscrisurile dosarului şi de dispoziţiile incidente, situaţia expusă nu se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Critica recurentei nu poate fi primită, întrucât hotărârea cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, neexistând astfel o încălcare a legii de procedură respectiv a prevederilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
Instanţa a stabilit corect situaţia de fapt, a făcut o corectă şi riguroasă aplicare a dispoziţiilor legale incidente, pronunţând o hotărâre ce respectă cerinţele art. 261 C. proc. civ.
În speţă, potrivit art. 111 C. proc. civ., „partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenţei sau neexistenţei unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului", astfel că reclamanta avea posibilitatea să introducă acţiune în realizarea dreptului împotriva pârâtei care -consideră reclamanta - este succesor universal al SC T. SA Turnu Măgurele.
Referitor la critica potrivit căreia excepţiile invocate au rămas nesoluţionate, aceasta nu poate fi reţinută, deoarece instanţa pronunţându-se asupra inadmisibilităţii acţiunii, analiza acestora nu mai prezenta relevanţă asupra cauzei.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a respins recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.
Împotriva deciziei nr. 2249 din 2 octombrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a formulat contestaţie în anulare recurenta-reclamantă SC R.T.I. SRL, solicitând admiterea acesteia, anularea în tot a deciziei mai sus menţionate, rejudecarea şi soluţionarea recursului prin cercetarea tuturor motivelor de nelegalitate invocate, admiterea acestuia şi modificarea în tot a deciziei recurate, urmând ca pe fond să se dispună admiterea cererii principale, cu cheltuieli de judecată.
Fără o sistematizare a motivelor de contestaţie, contestatoarea susţine în esenţă, în primul rând, prefigurând motivul de contestaţie prevăzut de teza I alin. (1) art. 318 C. proc. civ., că, în pofida aspectelor de nelegalitate detaliate şi argumentate în mod distinct, prin trimitere expresă la probele depuse la dosar, instanţa de recurs, ca distanţă ierarhică de control s-a mulţumit a tranşa în mod irevocabil soluţionarea unei cauze complexe, prin pronunţarea unei hotărâri lipsite de orice fundament şi raţionament juridic, ce se oglindeşte a fi gravă eroare judiciară.
Mai susţine şi că în cauză devin incidente şi dispoziţiile tezei a II-a reţinute în cuprinsul art. 318 C. proc. civ., întrucât instanţa de recurs nu numai că a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de nelegalitate invocate, ci a omis să supună controrului judiciar întregul ansamblu de critici, grupate distinct de către recurentă în cuprinsul dispoziţiilor art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ.
Astfel, arată că:
Instanţa de control judiciar a omis cu desăvârşire a supune analizei juridice cel dintâi motiv de nelegalitate ce viza „nelegalitatea hotărârii pronunţate de C.A.B. din prisma nerespectării dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ."
De acelaşi „tratament" arbitrar şi superficial s-a bucurat şi cea ce-a doua critică de nelegalitate, instanţa omiţând a supune controlului judiciar aspectele sesizate de către SC R.T.I. SRL ce priveau expres şi explicit „greşita interpretare a regimului juridic al acţiunii principale, precum şi tratarea total eronată a problematicii inadmisibilităţii acesteia".
Fără a face notă discordantă, instanţa de recurs a apreciat că trebuie să acorde „o justă dezlegare" şi celei de-a treia critici de nelegalitate formulate de contestatoarea-recurentă SC R.T.I. SRL, critică care viza „greşita dezlegare adusă excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a intimatei-pârâte, precum şi a lipsei obiectului acţiunii."
În raport de aspectele menţionate, apreciază că prezenta cale extraordinară de atac se circumscrie condiţiilor de admisibilitate instituite de dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., contestatoarea probând fără niciun fel de dubiu superficialitatea hotărârii atacate din prisma gravelor omisiuni săvârşite de către instanţa de recurs la momentul soluţionării căii de atac cu care fusese invetită, precum şi faptul că hotărârea contestată se reflectă într-o soluţie, care în loc să răspundă criticilor de nelegalitate sesizate, a preferat să dea eficienţă juridică maximă, fără vreun control propriu prealabil, aspectelor reţinute în mod nelegal de către instanţa inferioară.
Contestaţia în anulare nu este fondată.
Asupra contestaţiei în anulare de faţă, se constată următoarele:
Motivul de contestaţie prevăzut de art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. are în vedere erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale, ale judecării recursului, cum ar fi respingerea greşită a unui recurs ca tardiv, anularea greşită ca netimbrat sau ca făcut de un mandatar fără calitate şi altele asemănătoare, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Fiind vorba de un text de excepţie, noţiunea de greşeală materială nu trebuie interpretată extensiv şi drept urmare, pe această cale nu pot fi valorificate greşeli de judecată sau orice alte erori care să determine o reanalizare şi reapreciere a probelor administrate în cauză.
Prin criticile aduse şi circumscrise de către contestatoare acestui motiv al căii de atac promovate, nu se face altceva decât să se încerce a se provoca o nouă judecată a pricinii, soluţionate deja, prin Decizia instanţei de recurs, ceea ce este inadmisibil.
În ce priveşte criticile aduse deciziei Înaltei Curţi, prin invocarea dispoziţiilor art. 318 alin. (1) teza a II-a, în sensul că instanţa de recurs a omis să supună controlului judiciar întregul ansamblu de critici formulate în recurs şi grupate distinct de recurentă în cuprinsul dispoziţiilor art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ. se constată că nu sunt întemeiate şi vor fi respinse în consecinţă.
Astfel, din examinarea actelor dosarului, rezultă că acţiunea în constatare promovată de reclamantă a fost respinsă pe cale de excepţie, ca inadmisibilă, în esenţă, cu motivarea că în raport de art. 111 C. proc. civ. reclamanta avea posibilitatea să introducă o acţiune în realizarea dreptului; această soluţie a fost confirmată de instanţa de apel, prin respingerea apelului ca nefondat şi menţinută de instanţa de recurs, prin respingerea recursului, ca nefondat.
Recurenta-reclamantă şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurs ce a fost examinat şi a primit o soluţionare, precum şi o motivare corespunzătoare a celor trei aspecte conţinute, la care face referire contestatoarea, cu respectarea dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., atât timp cât o motivare sintetică şi riguroasă nu poate fi echivalentă cu lipsa unei motivări, - aşa cum eronat susţine contestatoarea.
Se impune a se concluziona, drept urmare, că întrucât cauza a fost soluţionată pe cale de excepţie, iar instanţa de recurs a examinat şi soluţionat recursul sub toate aspectele invocate de recurenta-reclamantă, având în vedere cadrul strict şi limitativ prevăzut de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. şi răspunzând fiecărei critici - se constată că nu există nici un motiv întemeiat, care în raport de dispoziţiile art. 318 C. proc. civ. să conducă la admisibilitatea contestaţiei, aşa încât contestaţia în anulare formulată de SC R.T.I. SRL, Bucureşti se va respinge, ca nefondată.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. va fi obligată contestatoarea la plata cheltuielilor de judecată către intimata SC D.C. SRL Turnu Măgurele.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de SC R.T.I. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 249 din 2 octombrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Obligă contestatoarea SC R.T.I. SRL Bucureşti la plata sumei de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata SC D.C. SRL Turnu Măgurele.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2414/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 243/2010. Comercial → |
|---|
