ICCJ. Decizia nr. 2408/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2408/2010
Dosar nr. 30165/3/2008
Şedinţa de la 23 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Reclamanţii G.A.V., C.D. şi C.V. prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să se dispună rezoluţiunea antecontractului de vânzare - cumpărare autentificat din 22 noiembrie 2007 încheiat între reclamanţi şi pârâta SC B.G.R.E.C. SRL, pentru neîndeplinirea de către aceasta a obligaţiei asumate potrivit art. 6.2.2 din antecontract; obligarea pârâtei SC B.G.R.E.C. SRL la plata sumei de 578.018 euro, în echivalent în lei la data plăţii, cu titlu de daune evaluate convenţional (clauză penală) conform art. 8.1 din antecontractul de vânzare-cumpărare sus menţionat.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa nr. 4280 din 16 martie 2009, a respins cererea de chemare în judecată a reclamanţilor G.A.V., C.D. şi C.V., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că la momentul 28 ianuarie 2008, promitentul-cumpărător şi-a îndeplinit obligaţiile potrivit art. 3.2 din antecontract, în sensul că a prezentat un extras de cont care, împreună cu contractul încheiat cu dl. A.K. la data de 27 noiembrie 2007 demonstrează că acesta a acţionat ca un "procurator de fonduri", având un interes direct, aşa cum rezultă din convenţie, în procurarea imobilului respectiv. Pe de altă parte, potrivit art. 1093 C. civ,obligaţia de plată poate fi achitată de orice persoană interesată şi chiar o persoană neinteresată.
Tribunalul a constatat că prin art. 4.3 se stipulează că îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 4.2 lit. a) este prevăzută în sarcina promitentului cumpărător, iar cele prevăzute de art. 4.2 lit. b)-g) şi art. 6.1 în sarcina promitentului vânzător, care avea obligaţia de a furniza documentele cu cel puţin 30 de zile înainte de data de 28 ianuarie 2008 pentru ca promitentul cumpărător să le poată revizui. Prin art. 4.2 lit. f), promitenţii-vânzători s-au obligat să furnizeze documentele şi informaţiile cerute pentru efectuarea unui raport due-diligence în mod satisfăcător pentru promitentul cumpărător, în caz contrar aceasta din urmă având posibilitatea, în condiţiile art. 4.4 să procedeze în mod unilateral la prelungirea perioadei de obţinere până la obţinerea tuturor, fără formalitate.
In opinia tribunalului, solicitarea promitentului-cumpărător cu privire la verificarea existenţei unei notificări în baza Legea nr. 10/2001 privind acest imobil era întemeiată în condiţiile în care, faţă de adresa din 25 iulie 2007 potrivit împuternicirii din 13 noiembrie 2007, SC I.E.A. SA a făcut demersuri în legătură cu notificări aferente imobilelor aflate în Bucureşti, Splaiul Independentei şi care ar putea avea legătură cu proprietatea localizată în Str. Piatra Craiului.
În acest sens, s-a reţinut că nu există certitudinea cu privire la lipsa unor impedimente la vânzarea imobilului, promitenţii vânzători neprezentând documente în acest sens. Societatea pârâtă a depus la dosar înscrisuri din care rezultă că a efectuat demersuri în vederea verificării situaţiei juridice a imobilului la P.M.B. – Serviciul analiza dosar Legea nr. 10/2001; Prefectura Municipiului Bucureşti; Primăria Sectorului 6 Bucureşti; Ministerul Mediului şi Dezvoltării.
După lămurirea situaţiei cu privire la notificările pe Legea nr. 10/2001, SC B.G.R.E.C. SRL a notificat promitenţii-vânzători în vederea încheierii contractului în forma autentica.
În ceea ce priveşte rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare în condiţiile art. 1020 – art. 1021 C. civ. şi art. 9.3 din antecontract, tribunalul a apreciat că nu poate fi reţinută culpa societăţii pârâte în neexecutarea antecontractului în sensul încheierii contractului de vânzare-cumpărare până la data de 28 ianuarie 2008.
Împotriva sentinţei nr. 4280 din 16 martie 2009 au declarat apel reclamanţii G.A.V., C.D. şi C.V., care a fost respins ca nefondat prin Decizia comercială nr. 79 din 9 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că susţinerile reclamanţilor referitoare la culpa pârâtei în neexecutarea obligaţiei de perfectare a vânzării ulterioară datei de 28 ianuarie 2008 excede susţinerilor din cererea de chemare în judecată şi nu poate fi analizată de către instanţa de control judiciar.
Referitor la termenii folosiţi în redactarea antecontractului, a constatat că apelanta apreciază că părţile s-au referit în cuprinsul antecontractului la informaţii „cerute",verbul folosit având relevanţă în ceea ce priveşte modul în care se va stabili dacă au fost îndeplinite sau nu obligaţiile contractuale până la termenul limită de 28 ianuarie 2008. Astfel, s-a apreciat că intimata a manifestat o atitudine de dezinteres faţă de perfectarea vânzării în condiţiile în care nu a cerut apelanţilor să-i prezinte niciun document considerat util pentru efectuarea raportului de due diligence până la data de 28 ianuarie 2008.
Cu privire la raportul de due diligence acesta urma a fi finalizat conform documentelor şi informaţiilor „furnizate" de promitentul vânzător,verbul „a furniza" având sensul de „a oferi", „a livra" sau „a procura" această obligaţie fiind în sarcina promitentului cumpărător.
Referitor la obligaţia de furnizare de către promitentul vânzător a documentelor şi informaţiilor cerute pentru efectuarea unui raport due diligence în mod satisfăcător pentru promitentul cumpărător, instanţa de apel a apreciat că sensul termenului „cerute" este acela de „necesare" sau „trebuincioase" întrucât nu se raportează la persoana căreia urmează să-i fie solicitate informaţiile.
În consecinţă, s-a reţinut că din interpretarea semantică a termenilor antecontractului nu relevă, obligaţia promitentului vânzător de a furniza informaţii şi documente numai la cererea promitentului cumpărător, iar ansamblul clauzelor contractuale au condus la concluzia că părţile urmau să colaboreze la întocmirea unui raport de due diligence cu rezultate pozitive pentru promitentul cumpărător.
S-a mai avut în vedere că, chiar dacă s-ar fi admis ideea că informaţiile trebuiau solicitate de către intimată apelanţilor, iar în lipsa oricărei solicitări a intimatei, apelanţilor nu li se poate reproşa neîndeplinirea obligaţiilor contractuale la data de 28 ianuarie 2008, Curtea de Apel reţinând că singurul motiv pentru care nu a fost încheiat actul de vânzare-cumpărare în formă autentică este solicitarea intimatei de a se prelungi termenul în vederea efectuării de verificări la P.M.B cu privire la existenţa unei notificări pe Legea nr. 10/2001 cu privire la bun.
Deşi existenţa unor notificări poate fi verificată pe site-ul instituţiei, instanţa de apel apreciat că intimatei nu i se poate reproşa lipsa de diligenţă în acest sens, atât timp cât prin antecontract promitentul vânzător a declarat că nu are cunoştinţă de existenţa unor acţiuni sau cereri de restituire a imobilului inclusiv în conformitate cu Legea nr. 10/2001.
Împrejurarea că intimata nu a solicitat în mod nejustificat prelungirea termenului pentru perfectarea vânzării este susţinută şi de toate demersurile acesteia pentru a lămuri situaţia juridică a imobilului la Primăria municipiului Bucureşti - Serviciul analiză dosar Legea 10/2001, Primăria Sectorului 6, Prefectura Municipiului Bucureşti, Ministerul Mediului şi Dezvoltării, astfel încât solicitarea acesteia la data de 28 ianuarie 2008 nu poate fi apreciată ca fiind făcută pro causa.
Faţă de valoarea considerabilă a preţului vânzării, instanţa de apel a reţinut că nu se poate reproşa intimatei solicitarea unor verificări concrete cu privire la situaţia juridică a imobilului, atât timp cât aceasta şi-a îndeplinit celelalte obligaţii care îi reveneau pentru perfectarea vânzării la data de 28 ianuarie 2008. Astfel, promitentul a prezentat un extras de cont privind existenţa disponibilului pentru achitarea preţului vânzării, iar împrejurarea că domnul A.K. a acţionat în calitate de procurator de fonduri în temeiul contractului încheiat la 27 noiembrie 2007 nu reprezintă un impediment la perfectarea vânzării întrucât plata poate fi efectuată de orice persoană interesată sau neinteresată (art. 1093 C. civ.), iar părţile nu au condiţionat cesiunea contractului de acordul promitentului vânzător (art. 14.1).
De altfel, din conţinutul încheierii de certificare din 28 ianuarie 2008 nu rezultă că apelanţii ar fi formulat obiecţiuni cu privire la aceste aspecte.
Solicitarea de amânare a încheierii contractului a fost determinată de riscul ca promitentul cumpărător, în cazul perfectării vânzării, să fie evins de un terţ dobânditor în cazul unei hotărâri de restituire a bunului în natură în temeiul Legii nr. 10/2001.
În acest sens, solicitarea intimatei de prelungire a termenului a fost apreciată de instanţă ca fiind rezonabilă având în vedere faptul că intimata nu a arătat nici un moment că nu mai doreşte încheierea contractului.
În ceea ce priveşte lipsa răspunsului intimatei la interogatoriu, instanţa de apel a apreciat că nu se poate reţine lipsa unor motive temeinice pentru care partea a refuzat să răspundă la interogatoriu pentru a se aprecia că lipsa răspunsului la interogatoriu constituie o mărturisire deplină sau un început de dovadă în folosul părţii potrivnice, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 225 C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii, reclamanţii G.A.V., C.D. şi C.V. au declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, în principal modificarea în tot a deciziei recurate în sensul admiterii apelului şi pe cale de consecinţă admiterea acţiunii, iar în subsidiar casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.
Cu privire la primul motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ, recurenţii susţin că instanţa de apel nu a analizat apelul în cauză, motivându-şi Decizia haotic şi fără vreo legătură cu cererea de chemare în judecată supusă controlului judiciar.
Recurenţii consideră că instanţa de apel în motivarea deciziei recurate a preluat integral motivele expuse în sentinţa de la fond, dezvoltând pe larg opinia instanţei de fond. Astfel că, argumentele arătate sunt contradictorii, aceasta reţinând în mod greşit că nu poate analiza susţinerile referitoare la culpa pârâtei în neexecutarea obligaţiilor de perfectare a vânzării, ulterioară datei de 28 ianuarie 2010, întrucât aceasta excede susţinerilor din cererea de chemare în judecată.
Se mai susţine că, instanţa de apel s-a limitat în motivarea sa, la interpretarea semantică a termenilor antecontractului, analizând pe sărite clauzele prevăzute în antecontract, contrazicând dispoziţiile exprese ale antecontractului şi reţinând în mod greşit în sarcina promitenţilor vânzători obligaţia de a furniza datele necesare întocmirii raportului de due dilligence în totală contradicţie cu dispoziţiile art. 6 pct. 1.3 din antecontract.
Totodată, consideră că instanţa de apel, preluând motivarea instanţei de fond, în mod greşit a apreciat că această terţă persoană A.K., care nu şi-a exprimat vreodată acceptul pentru efectuarea plăţii contractului, ar fi putut îndeplini rolul de «procurator de fonduri». În opinia recurenţilor, aceasta susţinere depăşeşte cu mult limitele cererii cu care a fost învestită instanţa, aceasta înlăturând pentru a doua oară dispoziţiile cuprinse în antecontractul de vânzare-cumpărare (art. 14).
Recurenţii reclamanţi mai arată că atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au ignorat faptul că singurul lucru care trebuia demonstrat de către promitenţii vânzători era neîndeplinirea de către promitentul cumpărător a obligaţiilor asumate - prin contract, culpa acestuia prezumându-se.
Instanţa de apel a omis să cerceteze înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reprezentând corespondenţa dintre SC B.G.R.E.C. SRL, Primăria Municipiului Bucureşti, Primăria Sectorului 6, Prefectura Municipiului Bucureşti, Ministerul Mediului şi Dezvoltării, pentru că dacă le-ar fi analizat, ar fi constatat cu uşurinţă că toate aceste pretinse demersuri sunt iniţiate de intimata-pârâtă după data de 28 ianuarie 2008. Aceste aspecte evidenţiate, nu au fost supuse controlului judiciar de către instanţa de apel, deşi la numai două zile de la împlinirea datei limită pentru încheierea contractului, pârâta nu mai avea incertitudini cu privire la situaţia juridică, întrucât aceasta a adresat instanţei solicitarea de a pronunţa o hotărâre care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare, cu privire la acelaşi imobil.
Recurenţii susţin că instanţa de apel a înlăturat toate notificările referitoare la încheierea contractului, aceasta depărtându-se în mod flagrant de dispoziţiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ., omiţând ca în motivarea deciziei comerciale să-şi expună motivele care au format convingerea instanţei, dar şi cele pentru care cererile părţilor au fost înlăturate.
Cu privire la cel de al doilea motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenţii consideră că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal, întrucât Decizia recurată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute de art. 1020 – art. 1021 C. civ. şi art. 1093 C. civ.
Recurenţii susţin că societatea pârâtă s-a aflat continuu în culpă şi chiar dacă ar fi dorit să răstoarne prezumţia de culpă, nu ar fi avut cu ce să dovedească, acţiunile sale dovedind din plin contrariul.
Solicită instanţei, ca în temeiul dispoziţiilor art. 1079 C.civ, să constate că şi această condiţie a fost îndeplinită de recurenţii-reclamanţi prin intermediul executorului judecătoresc în data de 26 februarie 2008, în această situaţie singura soluţie ce se poate pronunţa în cauza dedusa judecaţii fiind admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată şi sancţionarea atitudinii culpabile a promitentei - cumpărătoare prin desfiinţarea antecontractului şi obligarea acesteia la daune interese conform art. 8.1. din antecontractul de vânzare - cumpărare.
Recurenţii reclamanţi mai susţin că din motivarea simplistă şi plină de omisiuni a instanţei de apel nu rezultă că dispoziţiile art. 1093 C.civ ar fi fost îndeplinite de către societatea pârâtă, aceasta înţelegând să facă aplicarea dispoziţiilor legale în mod trunchiat şi fără să urmărească dacă condiţiile prevăzute în textul de lege au fost sau nu aplicate de părţile semnatare ale acordului intitulat agreement.
Totodată, recurenţii consideră că instanţa de apel a aplicat greşit şi dispoziţiile art. 225 C. proc. civ., întrucât în motivarea deciziei recurate instanţa de apel a constatat că intimata a formulat la data de 23 februarie 2009 o cerere pentru imposibilitate de prezentare a apărătorului său, cerere care a fost respinsă de tribunal, motivat de faptul că potrivit dispoziţiilor art. 1069 C. civ., cererea de acordare a unui termen pentru imposibilitatea de prezentare a apărătorului este nedovedită.
Dispoziţiile textului de lege invocat în motivare nu au nicio legătură cu cererea de acordare a unui termen pentru imposibilitate de prezentare, art. 1069 C. civ. având un alt conţinut, astfel că după ce tribunalul a luat act de solicitarea reclamanţilor, dar nu s-a pronunţat asupra aplicării sau neaplicării dispoziţiilor art. 225 C. proc. civ., instanţa de apel vine şi prin atitudinea sa vădit părtinitoare, constată că dispoziţiile art. 225 C. proc. civ. nu erau aplicabile faţă de situaţia în care societatea pârâtă nu a înţeles să răspundă la întrebări, în termenul stabilit de instanţa de judecată.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata pârâtă SC B.G.R.E.C. SRL Bucureşti a solicitat respingerea recursului.
Înalta Curte, analizând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate şi a probatoriilor administrate, va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motive pe care se sprijină sau când cuprinde motivele contradictorii ori străine de natura pricinii.
Faţă de textul de lege evocat, motivarea unei hotărâri este contradictorie atunci când există considerente contradictorii, din care să rezulte atât temeinicia cât şi netemeinicia cererii de chemare în judecată, ori atunci când există contradicţie între considerente şi dispozitiv.
Înalta Curte, constată că Decizia instanţei de apel cuprinde motivele de fapt şi de drept, a obiectului supus judecăţii, care au format convingerea instanţei în sensul textului de lege pretins a fi încălcat şi că aceasta nu cuprinde motive contradictorii. De altfel, se poate observa fără dubii că instanţa de apel a motivat detaliat în concordanţă cu textele de lege incidente cauzei.
Totodată, se constată că, recurenţii au subsumat acestui motiv de recurs critici de netemeinicie, referitoare la pretinsa "contradictorialitate" a hotărârii atacate cu privire la faptul că instanţa de control judiciar nu a analizat susţinerile cu privire la culpa pârâtei în neexecutarea obligaţiilor de perfectare a vânzării ulterioară datei de 28 ianuarie 2008, la faptul că a analizat pe sărite clauzele prevăzute în antecontract, la faptul că A.K. ar fi îndeplinit rolul unui procurator de fonduri, la faptul că a omis să cerceteze înscrisurile de la dosar, că s-a pronunţat în totală contradicţie cu dispoziţiile antecontractului şi cu acţiunile săvârşite de societatea pârâtă precum şi că a înlăturat toate notificările referitoare la încheierea contractului, critici ce nu pot fi supuse controlului de legalitate fiind aspecte de netemeinicie.
Argumentele aduse în sprijinul acestei critici demonstrează nu numai faptul că nu sunt în concordanţă cu cerinţele motivelor de nelegalitate invocate, ci evidenţiază nemulţumirea recurenţilor sub aspectul în care instanţa a înţeles să interpreteze materialul probator administrat în cauză, care excede competenţa instanţei de recurs, astfel că se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigentele impuse de art. 304 C. proc. civ., respectiv de cale extraordinară de atac, care instituie un control de legalitate a hotărârii judecătoreşti recurate.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Înalta Curte, apreciază că, criticile recurenţilor în raport de textul de lege evocat sunt nefondate în condiţiile în care în cauza de faţă nu rezultă că instanţa de apel ar fi recurs la încălcarea unor texte de lege aplicabile speţei sau că a aplicat greşit dispoziţii legale, interpretându-le prea extins sau prea restrâns ori cu totul eronat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte critica vizând greşita aplicare a prevederilor art. 1020 – art. 1021 C. civ., instanţa urmează să o respingă ca nefondată, întrucât textul de lege se referă la rezoluţiunea contractului sinalagmatic, care operează în ipotezele limitativ prevăzute, în cauză, apreciindu-se în mod corect de către instanţa de apel cât şi cea de fond că nu operează atâta timp cât societatea pârâtă nu se face vinovată sau nu este în culpă pentru neexecutarea antecontractului, în sensul încheierii contractului de vânzare-cumpărare până la data de 28 ianuarie 2008. Faptul că instanţa de apel nu şi-a însuşit susţinerile recurenţilor cu privire la rezoluţiunea antecontractului nu se poate susţine că aceasta a încălcat dispoziţiile legale aplicabile în speţă.
Referitor la critica recurenţilor privind aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1093 C. civ., se constată că şi aceasta este nefondată, întrucât instanţa de apel a reţinut în mod corect că plata poate fi efectuată de orice persoană interesată sau neinteresată, că A.K. a acţionat în calitate de procurator de fonduri în temeiul contractului, denumit agreement, încheiat cu societatea pârâtă la data 27 noiembrie 2007 şi având în vedere că părţile din antecontract nu au condiţionat cesiunea contractului cu acordul promitentului vânzător (art. 14.1), fiind astfel îndeplinite obligaţiile care îi reveneau pârâtei pentru perfectarea vânzării la data de 28 ianuarie 2008.
Nici critica vizând greşita aplicare a dispoziţiilor art. 225 C. proc. civ., nu este întemeiată, aceasta urmând a fi înlăturată întrucât potrivit dispoziţiilor art. 225 C. proc. civ., dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfăţişează, instanţa poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă în folosul părţii potrivnice, legiuitorul instituind astfel numai o prezumţie de recunoaştere tacită în favoarea celeilalte părţi şi nu o obligaţie cu caracter absolut.
În speţă, se constată că instanţa de apel în mod corect a apreciat că în raport de cererea de amânare a judecării cauzei pentru imposibilitatea de prezentare a apărătorului ales, formulată de pârâtă la data de 23 februarie 2009, şi de faptul că reclamanţii nu au insistat în administrarea probei testimoniale, nu poate fi reţinută lipsa unor motive temeinice pentru care partea a refuzat să răspundă la interogatoriu pentru a se aprecia că lipsa răspunsului la interogatoriu constituie o mărturisire deplină sau un început de dovadă în folosul părţii potrivnice.
În consecinţă, faţă de prevederile art. 312 C. proc. civ. se vor respinge recursurile declarate de reclamanţii G.A.V., C.D. şi C.V. împotriva deciziei civile nr. 79 din 9 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V–a comercială.
În baza art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenţii reclamanţi la cheltuieli de judecată în suma de 12.000 lei reprezentând onorariu apărător, conform chitanţei de la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii G.A.V., C.D. şi C.V. împotriva deciziei nr. 79 din 9 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Obligă reclamanţii G.A.V., C.D. şi C.V. la plata sumei de 12.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, către pârâta SC B.G.R.E.C. SRL Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2407/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 241/2010. Comercial → |
|---|
