ICCJ. Decizia nr. 2449/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2449/2010
Dosar nr.1150/1371/2007
Şedinţa publică din 24 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 2477 din 22 decembrie 2008 a Tribunalului comercial Mureş a fost admisă în parte acţiunea formulată de SC Y.C. SRL, societate în insolvenţă, reprezentată prin lichidator C.C. IPURL Targu Mureş, iar pârâta SC T.C. SA Targu Mureş a fost obligată să plătească reclamantei suma de 164.927,92 ron, cu titlu de despăgubiri, plus dobânda legală, calculată conform art. 3 alin. (1) din OG nr. 9/2000, calculată începând cu 1 mai 2003 şi până la plata efectivă a debitului.
Restul pretenţiilor reclamantei au fost respinse ca nefondate, cu obligarea pârâtei la 2.488 ron cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanţa a avut în vedere cele convenite de părţi prin cap.IV din contractul de închiriere, prin actele adiţionale la acest contract, încheiate, privitor la lucrările de reparaţii şi modernizări pentru spaţiul închiriat şi condiţiile şi proporţiile în care costul acestora va putea fi recuperat, împrejurarea că de comun acord contractul a încetat, iar spaţiul a fost eliberat de reclamantă la 30 aprilie 2003, că valoarea totală a investiţiilor făcute de reclamantă în spaţiul închiriat a însumat 250.928 ron, conform expertizei efectuată în cauză, că din acest total urmează a fi scăzută scutirea de chirie acordată (53.014,5 ron) iar din restul de 197.913,5 ron a fost scăzută suma care trebuia suportată de reclamantă proporţional cu perioada în care a folosit spaţiul, aşa încât, în final, pârâta a fost obligată la 164.927,92 ron.
La această sumă instanţa a apreciat că pârâta datorează dobânzi legale nu şi penalităţi de întârziere întrucât în contract nu s-a stipulat vreo clauză penală, exigibilitatea sumei datorate fiind raportată la data eliberării spaţiului de către reclamantă întrucât acesta a fost momentul în care pârâta s-a „îmbogăţit" cu valoarea investiţiilor.
Ţinând cont de acordul pârâtei pentru admiterea acţiunii reclamantei în limita sumei de 104.934 ron, instanţa de fond a acordat cheltuielile de judecată reprezentând taxele de timbru, onorariul expertului şi al avocatului doar în limita cotei de 46%, adică în limita în care au fost admise pretenţiile reclamantei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apeluri atât reclamanta cât şi pârâta.
În apelul său reclamanta a criticat admiterea în parte a despăgubirilor solicitate, împrejurarea că instanţa nu i-a acordat şi costul celor trei facturi emise de SC S. SRL referitoare la manopera, instalaţiile şi piesele utilizate pentru instalaţia electrică complexă, deşi pârâta beneficiază de această instalaţie, deducerea sumei de 13.500 dolari SUA + TVA din cuantumul despăgubirilor, precum şi acordarea greşită a cheltuielilor suportate şi care însumau 14.620 ron, aşa încât 46% reprezenta 6.725,20 ron şi nu suma stabilită de instanţa de fond.
În apelul său pârâta a criticat obligarea sa la plata dobânzilor legale începând cu 1 mai 2003, data predării spaţiului de către reclamantă şi aprecierea că aceasta era data scadenţei debitului, deşi aceasta nu a emis facturi fiscale pentru debitul pretins.
De asemenea, curgerea dobânzilor până la plata efectivă a debitului a fost criticată de pârâtă, întrucât la rândul său deţine o creanţă contra reclamantei ce urmează a fi compensată în procedura falimentului cu cea stabilită în prezenta cauză şi pentru care ea nu a mai putut pretinde penalităţi, iar cu privire la cuantumul despăgubirilor pretinse în acţiunea de faţă, apelanta pârâtă apreciază că din totalul de 250.958 ron trebuiau să fie deduse şi alte contribuţii directe ale sale la amenajarea spaţiului în sumă totală de 73.796 ron (amenajarea vitrimei 11.900 euro, scutire chirie pe perioada 20 iunie 2002 – 31 iulie 2002 în sumă de 10.750 dolari SUA) aşa încât debitul datorat de ea însuma 103.412 ron.
Prin Decizia nr. 86/A din 23 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Targu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, au fost admise apelurile ambelor părţi, iar sentinţa de fond a fost schimbată în parte în sensul obligării pârâtei la 164.927,92 ron despăgubiri la care se adaugă dobânda legală începând cu 1 mai 2003 şi până la data deschiderii procedurii insolvenţei faţă de reclamantă.
Totodată, pârâta a fost obligată la plata sumei de 6.725,20 ron cheltuieli de judecată la fond, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În esenţă, instanţa de apel a apreciat că prejudiciul pretins a fi reparat de reclamantă a fost corect calculat de instanţa de fond, că cele trei facturi emise de SC S. SRL nu au fost luate în calcul pentru că reclamanta a încălcat clauza prevăzută în cap.IV pct. 1 alin.(1) din contract, nefiind întocmit un deviz pentru respectivele lucrări şi nici respectiva societate nu s-a înscris cu valoarea acelor facturi la masa credală a reclamantei, că în mod corect a fost dedusă suma de 13.500 dolari SUA + TVA din cuantumul despăgubirilor reprezentând chiria pe perioada 1 august 2002 – 15 septembrie 2002 întrucât, în condiţiile în care reclamanta a cerut valoarea investiţiilor este firesc ca şi pârâta să beneficieze de această sumă.
Dintre criticile apelantei reclamante instanţa de apel a găsit întemeiată critica vizând acordarea cheltuielilor de judecată, găsind că din totalul de 14.620 ron cota de 46% reprezintă 6.725,20 ron şi nu 2.488 ron cât a acordat instanţa de fond.
În ceea ce priveşte apelul pârâtei a apreciat că prejudiciul a fost corect calculat, valoarea vitrinei fiind dedusă de părţi din procesul-verbal din 20 mai 2006, iar în ceea ce priveşte scutirea de la plata chiriei pe perioada indicată de pârâtă, din nici o clauză contractuală nu a rezultat acest lucru. Exigibilitatea creanţei reclamantei s-a apreciat că a fost corect raportată la data de 1 mai 2003, data predării spaţiului pârâtei, în schimb, curgerea dobânzilor până la data achitării efective a debitului s-a apreciat a fi greşită, considerându-se, prin aplicarea principiului echipolenţei, că acestea sunt datorate doar până la data deschiderii procedurii insolvenţei faţă de debitoarea reclamantă.
Nemulţumită de această decizie reclamanta a declarat recurs solicitând, în principal, casarea ei pentru nelegalitatea prevăzută de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., iar în subsidiar, modificarea ei pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticii întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. recurenta critică Decizia din apel pentru încălcarea dreptului său la apărare la termenul din 9 noiembrie 2009 şi a principiului contradictorialităţii, probele fiind încuviinţate la termenul din 15 iunie 2009 după ce fusese acordat termen de judecată, doar în prezenţa avocatului advers, care s-a prezentat după dezbateri în sala de şedinţă şi fără a fi supuse discuţiei în contradictoriu.
De asemenea, la 9 noiembrie 2009 instanţa de apel a revenit nejustificat asupra obligaţiei pârâtei apelante de a-şi timbra apelul, ca şi asupra completării expertizei încuviinţate.
Aceste încălcări procedurale apreciază că sunt sancţionate cu nulitate în temeiul dispoziţiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ., vătămarea ei neputând fi înlăturată decât prin casarea deciziei şi trimiterea cauzei pentru rejudecare.
Cât priveşte fondul litigiului recurenta apreciază că soluţia din apel încalcă dispoziţiile art. 977, art. 978 C. civ. şi în special art. 985 C. civ. atunci când este interpretat contractul şi cele înscrise în cap.III pct. 1 alin. (2), aplicabile doar în cazul când încetarea contractului avea loc din iniţiativa proprietarului, nu şi atunci când părţile contractante ajung la un acord pe acest aspect, caz în speţă.
Cum contractul dintre ele a încetat prin acord instanţa urma să facă aplicarea art. IX pct. 1 şi să acorde despăgubirile în totalitate.
De asemenea, instanţa de apel a încălcat şi dispoziţiile art. 1420 şi 1421 C. civ. raportat la art. 1077 C. civ. prin neincluderea celor trei facturi emise de SC S. SRL în legătură cu instalaţiile electrice realizate.
Argumentele pentru care instanţa de apel a înlăturat valoarea celor trei facturi în valoarea despăgubirilor sunt irelevante în cauză atâta vreme cât ea a probat cu filele CEC achitarea acestor sume către SC S. SRL.
Recurenta critică soluţia din apel şi pentru netemeinicia deducerii sumei de 13.500 dolari SUA + TVA de prima instanţă, această sumă fiind dedusă de două ori, iar pârâta necontestând cele menţionate în procesul verbal din 20 mai 2006 cu privire la această sumă.
Modificând cuantumul cheltuielilor de judecată acordate la fond, prin păstrarea cotei de 46% din totalul acestora, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 274 alin. (2) C. proc. civ., reducând onorariile experţilor.
Privitor la apelul pârâtei, recurenta apreciază că greşit au fost acordate dobânzile legale până la intrarea ei în procedura falimentului, instanţa de apel făcând o greşită aplicare a art. 41 alin.(1) din Legea nr. 85/2006, deoarece textul se referă la dobânzile datorate de debitoarea falită şi nu la cele la care ea este îndreptăţită să le primească pentru creanţele pe care le are împotriva altora.
Prin întâmpinare, intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea soluţiei din apel.
Recursul reclamantei este întemeiat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Criticile recurentei întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. sunt parţial întemeiate întrucât, din actele dosarului de apel rezultă că la termenul din 9 noiembrie 2009 termen când instanţa a respins cererea avocatului său de amânare a cauzei pentru imposibilitate de prezentare în final, pentru a da posibilitate părţilor să depună note scrise, instanţa a amânat pronunţarea la 16 noiembrie 2009, ceea ce nu echivalează cu încălcarea dreptului la apărare ci, din contră, respectarea dispoziţiilor art. 156 alin .(2) C. proc. civ.
În schimb, consemnările instanţei de apel făcute în încheierea de la termenul din 15 iunie 2009 (dosar apel) dovedesc că instanţa, încălcând principiul contradictorialităţii, a încuviinţat probele solicitate de apelanta pârâtă după dezbateri, respectiv, atunci când s-a prezentat apărătorul acesteia în sala de şedinţă şi după ce deja se pronunţase, în prezenţa apărătorului apelantei reclamante, asupra probatoriului apreciat necesar şi util cauzei.
Procedând astfel, instanţa a lipsit partea adversă de posibilitatea de a-şi formula apărări în legătură cu probatoriul solicitat de apelanta pârâtă, ceea ce echivalează cu o încălcare a dreptului său la apărare, cu atât mai mult cu cât partea a fost în imposibilitate de a-şi exprima punctul de vedere în legătură cu cele dispuse de instanţă după dezbateri atât la termenul din 14 septembrie 2009, când a avut loc protestul magistraţilor, cât şi la 6 noiembrie 2009, când grefierul de şedinţă şi nu completul de judecată constată că din eroare s-a acordat acel termen şi întocmeşte citativ pentru 9 noiembrie 2009.
Mai mult, la 9 noiembrie 2009 instanţa revine asupra obligaţiei apelantei pârâte de a timbra apelul său cu 1.535,25 ron taxă judiciară de timbru, stabilită prin încheierea din 15 iunie 2009, revenire determinată de răspunsul primit de la SC S. SRL, deci în raport de o probă administrată în cauză la cererea apelantei pârâte.
Câtă vreme partea în sarcina căreia s-a stabilit timbrajul nu a contestat pe calea reexaminării taxele stabilite în sarcina sa, instanţa nu putea reveni asupra acestei obligaţii legale fiscale, cu atât mai mult cu cât revenirea asupra taxei datorate a fost determinată de o probă administrată în cauză, probă pe care instanţa a apreciat-o înainte de dezbaterea pricinii, ceea ce este inadmisibil.
Încălcând forme procedurale sancţionate cu nulitate de dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. respectiv principiul contradictorialităţii şi dreptul la apărare, Curtea apreciază că recursul reclamantei este întemeiat urmând a fi admis iar Decizia din apel casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleeaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării vor fi analizate şi criticile recurentei privind fondul pricinii, inclusiv greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 41 alin.(1) din Legea nr. 85/2006 în legătură cu curgerea şi datorarea dobânzilor pentru creanţele debitoarei aflate în faliment.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta SC Y.C. SRL Târgu Mureş prin lichidator judiciar C.C. IPURL Târgu-Mureş împotriva deciziei nr. 86/A din 23 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecarea apelurilor aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2443/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2455/2010. Comercial → |
|---|
