ICCJ. Decizia nr. 2507/2010. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 2507/2010

Dosar nr.6024/110/2007

Şedinţa publică din 30 iunie 2010

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1051, pronunţată la data de 27 octombrie 2008, Secţia comercială, şi de contencios administrativ a Tribunalului Bacău a admis acţiunea formulată de reclamanta SC M.I. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC B.C.R.A. SA, pe care a obligat-o, să-i plătească suma de 381.140 ron, cu titlu de despăgubiri pentru clădiri, suma de 35.013,73 euro, cu titlu de despăgubiri pentru utilaje şi suma de 4.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Apelul formulat de pârâta SC B.C.R.A. SA împotriva sentinţei tribunalului a fost respins, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă, de Secţia comercială, şi de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bacău, prin Decizia nr. 64, pronunţată la data de 10 noiembrie 2009.

Pentru a pronunţa această hotărâte, instanţa de apel a reţinut, în principal, că apelanta SC B.C.R.A SA înmatriculată în registrul comerţului nu a participat la judecata în fond, neavând, aşadar, calitate procesuală de apelant, fiind o persoană juridică distinctă de SC B.C.R.A SA suc. Bacău înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului, care potrivit art. 41 alin. (2) C. proc. civ., poate sta în judecată ca pârâtă şi poate formula apel.

Împotriva menţionatei decizii a formulat recurs apelanta, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 7, 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că instanţa de apel a reţinut eronat cadrul procesual, considerând că SC B.C.R.A. SA nu are calitatea de apelant şi că această calitate aparţine sucursalei acestei societăţi, ce o poate exercita, potrivit art. 41 alin. (2) C. proc. civ.

Intimata a solicitat, prin concluziile scrise depuse la dosar, respingerea recursului, apreciind că, doar SC B.C.R.A. SA suc. Bacău putea să formuleze apel în cauză, „având personalitate juridică".

Recursul este fondat.

Astfel, potrivit art. 43 din Legea nr. 31/1990, sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţilor comerciale şi se înregistrează înainte de începerea activităţii lor în Registrul Comerţului din judeţul în care vor funcţiona, acestea neputându-se substitui societăţii, persoană juridică, care, potrivit art. 41 alin. (1) C. proc. civ., are folosinţa drepturilor civile, iar, potrivit art. 41 alin. (2) C. proc. civ., asociaţiile sau societăţile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere.

Este de observat că, atât în cererea de chemare în judecată, cât şi în dispozitivul hotărârii pronunţată de instanţa de fond, figurează ca pârâtă: SC B.C.R.A. SA, fără indicarea numărului de înregistrare în Registrul Comerţului; că sus numita societate comercială cu sediul în Bucureşti, sector 1, înregistrată în Registrul Comerţului, a formulat în faţa instanţei de fond cereri de amânare a judecăţii pentru termenele stabilite la data de 8 septembrie 2008 şi la data de 13 octombrie 2008 a indicat un sediu ales pentru comunicarea actelor de procedură la adresa cabinetului avocatului D.D., cu delegaţie depusă la dosar; a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză efectuat în cauză şi note de concluzii, în calitate de pârâtă.

Cum instanţa de control judiciar trebuie să stabilească, în privinţa calităţii procesuale a părţilor, că acestea au participat la judecata în primă instanţă şi cum SC B.C.R.A. SA, entitate cu personalitate juridică şi cu folosinţa drepturilor civile, conform exigenţelor art. 41 alin. (1) C. proc. civ., a figurat şi a participat la judecata cauzei în fond în calitate de pârâtă, formulând în această calitate apel, prin avocatul D.D. şi indicând acelaşi sediu pentru comunicarea actelor de procedură, pe care l-a ales şi în faţa primei instanţe, se constată că instanţa de apel, constatând că aceasta nu are calitatea de apelant, a dat o nelegală dezlegare excepţiei lipsei calităţii procesuale active în această cale de atac, inducând, astfel, incidenţa prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta nedezvoltând, conform cerinţelor art. 3021 lit. c) C. proc. civ., motivul invocat, prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., spre a putea fi analizat.

Pentru aceste considerente, constatând că instanţa de apel nu a cercetat fondul cauzei, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 1, alin. (2), (3), (5) şi art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa Decizia atacată şi va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de pârâta SC B.C.R.A. SA, împotriva deciziei Curţii de Apel Bacău nr. 64 din 10 noiembrie 2009, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 iunie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2507/2010. Comercial