ICCJ. Decizia nr. 2451/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2451/2010
Dosar nr. 36762/3/2008
Şedinţa publică de la 24 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 36762/3/2008, pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanta SC 5.D.A. SRL a chemat în judecată pârâţii S.E., G.E., G.N. şi S.D., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea acestora la plata sumei de 35.200 euro şi T.V.A., suma actualizată la data efectuării plăţii, reprezentând contravaloare comision ce revenea reclamantei în calitate de comisionar ce a intermediat vânzarea terenurilor conform contractului de intermediere imobiliară, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii s-a învederat ca reclamanta şi pârâtul S.D. în calitate de mandatar al pârâţilor S.E., G.E. si G.N., proprietari ai imobilelor terenuri, au încheiat contractul de prestări servicii imobiliare, având ca obiect intermedierea vânzării cumpărării terenurilor deţinute de mandanţi, contractul fiind încheiat pe o perioada determinată de la 1 iunie 2007 până la 1 august 2007.
S-a mai arătat că reclamanta şi-a îndeplinit întocmai obligaţiile asumate, intermediind vânzarea în condiţiile stipulate în contract, între pârâţii mandanţi prin împuternicitul acestora, pârâtul S.D. şi cumpărătorul SC A.T. SRL fiind încheiate contracte de vânzare - cumpărare.
Pârâţi nu şi-au îndeplinit obligaţia asumată prin contract de a achita contravaloarea prestaţiilor constând în comision în sumă de 35.200 euro şi T.V.A.
Prin cererea precizatoare, depusă la dosarul cauzei la termenul din 27 noiembrie 2008, reclamanta a precizat valoarea pretenţiilor în moneda naţională, 130.240 lei şi T.V.A.
Prin sentinţa comercială nr. 1725 din 29 ianuarie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, a fost admisa excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtiilor S.E., G.E. si G.N., a fost respinsă acţiunea formulată în contradictoriu cu aceştia ca fiind îndreptată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, a fost admisă acţiunea formulată împotriva pârâtului S.D. şi a fost obligat pârâtul la plata sumei de 35.200 euro reprezentând contravaloare servicii imobiliare, precum şi la plata sumei de 3.857 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamanta a încheiat cu pârâtul S.D. contractul de prestări servicii imobiliare, din cuprinsul contractului nerezultând calitatea de mandatar a pârâtului, astfel ca nu se poate aprecia că, prin contract, vânzătorii s-au obligat în nume propriu.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel, în termen legal, pârâtul S.D., iar prin Decizia nr. 2 de la 11 ianuarie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI- a comercială, a respins ca nefondat apelul, reţinând că în cauză, reclamanta a încercat concilierea prealabilă, că de la data convocării, au trecut 30 de zile, fără ca pârâtul să fi dat curs acesteia, rezultând astfel că soluţionarea amiabilă a litigiului nu este posibilă.
Potrivit art. 7201 raportat la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., vătămarea nu se prezumă, fiind necesar a se dovedi cauzarea vătămării ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.
Cu privire la cel de al doilea motiv de apel, a reţinut Curtea de Apel că între SC 5.D.A. SRL, în calitate de prestator servicii imobiliare şi S.D., în calitate de beneficiar al serviciilor imobiliare a intervenit contracul de prestări servicii imobiliare din 1 iunie 2007, având ca obiect intermedierea vânzării - cumpărării a trei terenuri situate în Splaiul Dâmboviţei, pentru perioada cuprinsă între 1 iunie 2007 si 1 august 2007, pentru un comision de 35.200 euro, din comision prestatorul obligându-se să achite impozitul pe tranzacţie.
Reclamanta şi-a îndeplinit întocmai obligaţiile asumate, asigurând încheierea contractelor de vânzare - cumpărare în termenul stipulat în contract şi în condiţiile convenite de părţile contractante, fiind încheiate contractele de vânzare - cumpărare autentificate din 29 iunie 2007, vânzător fiind pârâţii G.M., G.N. si S.E., prin mandatar S.D., pentru contravaloarea comisionului in cuantum de 131.109, 44 lei reprezentând contravaloare comision in suma de 35.200 euro, in lei la data emiterii facturii, iar pârâtul S.D. a refuzat nejustificat achitarea contravalorii prestaţiilor.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul S.D., solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârilor atacate şi, pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă şi, în subsidiar, ca nefondată. Motivele de nelegalitate invocate sunt cele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâtul a învederat că reclamanta nu a respectat condiţiile cu caracter obligatoriu instituite de art. 720 C. proc. civ., că intimaţii-pârâţi au fost beneficiari ai serviciilor imobiliare prestate şi că cererea precizatoare nu a reprezentat o micşorare a pretenţiilor reclamantei.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Înalta Curte va înlătura susţinerile pârâtului S.D. privind încălcarea dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ. întrucât o interpretare în sensul că în prezentul litigiu nu s-ar fi realizat încercarea de conciliere prevăzută de art. 7201 C. proc. civ. pentru a se putea promova acţiunea în faţa instanţelor judecătoreşti ar fi extrem de rigidă. Aceasta şi în considerarea faptului că prevederile textului menţionat privind efectuarea concilierii prealabile în litigiile comerciale evaluabile în bani sunt obligatorii, în schimb termenele, condiţiile, locul, mijloacele şi modalităţile de manifestare a voinţei părţilor, cât şi conţinutul concret al înscrisurilor sunt recomandate în respectivul articol, începând cu alin. (2) şi nu reprezintă condiţii cerute imperativ de lege, astfel că nerespectarea unora dintre acestea nu atrage automat nulitatea concilierii prealabile, ci numai dacă partea dovedeşte o vătămare, dovadă care în speţă nu s-a făcut.
Nu este fondată nici susţinerea potrivit căreia instanţa de fond a acordat mai mult decât s-a cerut întrucât valoarea în lei a fost stabilită pentru a se determina timbrajul acţiunii şi nu a reprezentat o micşorare a pretenţiilor.
Însă motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este fondat pentru următoarele considerente:
Sub aspectul naturii juridice a raporturilor dintre pârâţii S.E., G.E. şi G.N. şi recurentul S.D. Înalta Curte reţine că în speţa dedusă judecăţii este vorba de un contract de mandat special cu reprezentare, situaţie în care acesta produce efecte nu numai între părţi, dar şi în privinţa terţului cu care se încheie actul juridic ce formează obiectul mandatului.
Din analiza procurilor depuse la dosarul cauzei, anterioare încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, se observă că pârâtul S.D. a acţionat în calitate de mandatar al pârâţilor S.E., G.E. şi G.N., situaţie cunoscută de reclamantă încă de la data semnării contractului de prestări servicii, aşa cum aceasta a recunoscut prin însăşi acţiunea introductivă ( fila 2 dosar Tribunal). Mandanţii, deşi absenţi, au fost reprezentaţi de mandatar şi, prin urmare, toate efectele legale active şi pasive ale actului încheiat de mandatar cu terţul se resfrâng asupra mandantilor, care devin personal debitori ai terţului, respectiv, în speţă, ai reclamantei SC 5.A. SRL.
Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente cauze de nevalabilitate care să permită mandantilor să nu fie obligaţi prin actul juridic încheiat de mandatar în limitele împuternicirii primite.
Întrucât pârâtul S.D. a contractat în numele şi pe contul mandantilor, Înalta Curte apreciază că între acesta şi reclamantă nu s-au creat raporturi juridice, faţă de mandatar actul încheiat în limitele împuternicirii neproducând efecte, pârâtul S.D. nefiind parte în contractul cu prestatoarea serviciilor de intermediere imobiliară.
Întrucât prezenta cauză a fost soluţionată de instanţele de fond şi apel în sensul admiterii excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor S.E., G.E. şi G.N. şi a respingerii acţiunii ca fiind introdusă împotriva unor persoane care nu au calitate procesuală pasivă, Înalta Curte apreciază că instanţele de fond şi apel, deşi au administrat probe, nu au cercetat cauza în fond, ci au tăcut numai verificări limitate la aspectele legate de această problemă. în această situaţie se impune trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, întrucât, sub acest aspect, aceasta a rezolvat procesul fără cercetarea în fond a litigiului.
Această soluţie este conformă principiului celor două grade de jurisdicţie, urmând a se realiza astfel o judecată completă de către cele două instanţe.
Faţă de aceste considerente, în temeiul articolului 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul S.D. împotriva Deciziei nr. 2 din 11 ianuarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI- a comercială, va modifica decizia recurată, va admite apelul aceleiaşi părţi, va desfiinţa sentinţa nr. 1725 din 29 ianuarie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI- a comercială, şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul S.D. împotriva Deciziei nr. 2 din 11 ianuarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI- a comercială, modifică decizia recurată, admite apelul aceleiaşi părţi, desfiinţează sentinţa nr. 1725 din 29 ianuarie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI- a comercială, şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 416/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4158/2010. Comercial → |
|---|
