ICCJ. Decizia nr. 416/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 416/2010
Dosar nr. 632/1/2009
Ședința publică din 4 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, sub nr. 28506/3/2006, reclamantul A.F. a chemat în judecată pe pârâta SC Ş.T.I. SRL, solicitând instanţei să constate nulitatea absolută a hotărârii nr. 2 din 29 iunie 2006 a A.G.A. SC Ş.T.I. SRL şi pe cale de consecinţă să dispună înlăturarea menţiunilor efectuate la O.R.C. Bucureşti în temeiul hotărârii atacate.
La data de 23 august 2006, reclamantul A.F. a chemat în judecată pe pârâta SC Ş.T.I. SRL solicitând instanţei să dispună anularea hotărârii nr. 2 din 29 iunie 2006 a A.G.A., cerere ce a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a comercială, sub nr. 28502/3/2006.
Prin încheierea de şedinţă din data de 1 februarie 2007 instanţa a dispus conexarea Dosarului nr. 28506/3/2006 la Dosarul nr. 28502/3/2006, având în vedere dispoziţiile art. 164 C. proc. civ.
Prin Sentinţa comercială nr. 7763 din 7 iunie 2007 pronunţată în Dosarul nr. 28502/3/2006 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune privind cererea având ca obiect nulitatea relativă a hotărârii A.G.A. din 29 iunie 2006 şi pe cale de consecinţă cererea a fost respinsă ca prescrisă. Prin aceiaşi sentinţă, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantului F.A. în contradictoriu cu pârâta SC Ş.T.I. SRL, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a hotărârii A.G.A. din 29 iunie 2006.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel reclamantul F.A., iar prin Decizia comercială nr. 40 din 4 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a fost admis apelul formulat în contradictoriu cu SC Ş.T.I. SRL. Sentinţa comercială nr. 7763 din 7 iunie 2007 a fost schimbată în parte în sensul că a fost admisă în parte acţiunea conexă şi a fost constatată nulitatea absolută a hotărârii nr. 2 din 29 iunie 2006 a SC Ş.T.I. SRL.
În motivarea deciziei, instanţa a reţinut în esenţă că societatea intimată nu a dovedit prin nici un mijloc de probă faptul că în absenţa unei convocări legale a reclamantului, aceasta ar fi suplinită de prezenţa acestuia la şedinţa adunării generale. Societatea nu a fost în măsură să prezinte instanţei registrele societăţii şi Procese-vebale ale adunării generale a asociaţilor, registrul părţilor sociale şi nici originalul hotărârii A.G.A. nr. 2 din 29 iunie 2006 a cărui nulitate se solicită, fără a dovedi în vreun mod legal, cu probe concludente, că aceste documente nu mai există din vina reclamantului. Prin analogie cu dispoziţiile art. 174 teza a II-a C. proc. civ., neprezentarea de către societatea intimată la cererea instanţei şi a reclamantului apelant, a documentelor menţionate care să ateste prezenţa reclamantului apelant la adunarea generală din 29 iunie 2006, se creează prezumţia, în favoarea reclamantului apelant, în sensul confirmării susţinerilor acestuia că nu a fost convocat potrivit dispoziţiilor legale şi statutare să participe la adunarea generală a asociaţilor din data de 29 iunie 2006, că nu i-a fost adusă la cunoştinţă ordinea de zi, deşi era obligatoriu, deoarece cuprindea măsuri ce vizau modificarea actului constitutiv.
De asemenea, se creează prezumţia, în absenţa originalului hotărârii A.G.A., că nu i-ar fi fost prezentată reclamantului apelant spre semnare varianta finală, ce a fost înregistrată la Registrul Comerţului, în absenţa originalului, neputând fi efectuată o expertiză concludentă, astfel că această prezumţie este în favoarea reclamatului apelant, în sensul dovedirii lipsei consimţământului al acestuia la adoptarea hotărârii A.G.A. atacată în forma înregistrată la O.R.C.T.B., ceea ce atrage nulitatea absolută a hotărârii.
Prin Decizia nr. 50 din 15 ianuarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Comercială, a fost respins ca nefondat recursul declarat de pârâta SC Ş.T.I. SRL împotriva Deciziei nr. 40 din 4 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, în contradictoriu cu reclamantul F.A.
În motivarea deciziei menţionate Înalta Curte a reţinut că majoritatea criticilor invocate de recurentă privesc motive de netemeinicie şi nu de nelegalitate.
Recurenta nu se poate prevala de o analiză a susţinerilor referitoare la netemeinicia deciziei recurate, întrucât a beneficiat deja de căi devolutive pentru cercetarea probelor şi stabilirea situaţiei de fapt. Neprezentarea de către intimată, la cererea instanţei şi a reclamantului a documentelor care să ateste prezenţa acestuia la adunarea generală din 29 iunie 2006, creează prezumţia în favoarea reclamantului, în sensul confirmării susţinerilor că nu a fost convocat potrivit dispoziţiilor legale şi statutare să participe la A.G.A. din 29 iunie 2006, instanţa de apel interpretând corect dispoziţiile legale ce atrag nulitatea absolută a hotărârii atacate.
Împotriva Deciziei nr. 50/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a formulat contestaţie în anulare contestatoarea SC Ş.T.I. SRL, contestaţie ce a fost înregistrată sub nr. 632/1/2009.
Prin Decizia nr. 1949 din 18 iunie 2009 a fost admisă contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC Ş.T.I. SRL împotriva Deciziei nr. 50/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, deciziei ce a fost anulată, fixându-se termen pentru judecata recursului.
În motivarea deciziei Înalta Curte a reţinut că recurenta pârâtă SC Ş.T.I. SRL prevalându-se de dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., prin cererea de recurs a învederat mai multe aspecte de nelegalitate ale deciziei date în faza procesuală a apelului, acestea nefiind examinate în totalitate.
În dezvoltarea motivelor de recurs formulate de recurenta SC Ş.T.I. SRL, aceasta critică Decizia nr. 40/2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, pentru nelegalitate şi netemeinicie, motive de recurs ce au fost întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta a făcut o prezentare generală a situaţiei de fapt arătând în esenţă că dispoziţiile legale invocate de intimatul A.F. atrag nulitatea relativă a hotărârii A.G.A. iar semnarea hotărârii de către toţi asociaţii acoperă lipsa convocării, fiind aplicabile dispoziţiile art. 121 din Legea nr. 31/1990 Normele ce reprezintă temeiul de drept al acţiunii, aşa cum au fost invocate de reclamant, nu protejează un interes general obştesc cum în mod greşit au reţinut ambele instanţe, ci interese personale, particulare.
Reclamantul recunoaşte că a semnat la data de 30 iunie 2006 hotărârea atacată, astfel că, în raport de dispoziţiile art. 132 coroborat cu dispoziţiile art. 196 din Legea nr. 31/1990, acţiunea formulată de reclamant este tardivă.
Din probele administrate în cauză, intimatul nu a demonstrat că, menţiunile din hotărârea atacată privind majorarea capitalului social, revocarea sa din funcţia de administrator şi participarea la beneficii şi pierderi, au fost adăugate ulterior semnării hotărârii, relevante fiind în acest sens cele două expertize criminalistice efectuate, din care rezultă că nu se poate stabili dacă menţiunile respective au fost adăugate ulterior. Instanţa de apel nu a analizat aceste probe în raport de care se poate trage concluzia că acţiunea reclamantului este tardiv declarată.
Instanţa de apel a făcut exclusiv analiza declaraţiilor martorilor şi a faptului că nu s-a prezentat registrul de procese verbale ale adunării generale a asociaţilor, şi celelalte registre ale societăţii, concluzionând că aceste dovezi confirmă susţinerile reclamantului că nu a fost convocat la adunarea generală din 29 iunie 2006, constatând greşit nulitatea absolută a hotărârii.
Un aspect esenţial pe care instanţa de apel nu l-a analizat în cauză, îl reprezintă cele afirmate de reclamant în şedinţele de judecată din 1 februarie 2007, 8 martie 2007 şi 12 aprilie 2007, precum şi comportamentul manifestat de reclamant pe tot parcursul procesului referitor la obiectul judecăţii.
Comportamentul intimatului reclamant nu este credibil, acesta în mod deliberat şi public a relatat situaţii neadevărate cu scopul de a induce în eroare şi a prezenta deformat adevărul.
Dispoziţiile art. 174 teza finală C. proc. civ., sunt aplicabile în favoarea societăţii şi nu a intimatului, aşa cum greşit a concluzionat instanţa de apel.
În concluzie intimatul reclamant a luat cunoştinţă de existenţa hotărârii la data de 30 iunie 2006 iar cererea de chemare în judecată este tardiv declarată.
Intimatul A.F. a formulat întâmpinare prin care solicită în esenţă respingerea recursului ca nefondat arătând că motivele invocate de recurent sunt simple afirmaţii fără suport probator, critici care nu se circumscriu în motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. Critica recurenţilor se limitează la motive de fapt, fără a analiza legalitatea Deciziei nr. 40/2007, pe aspecte de interpretare sau aplicare greşită a legii, sau pe motive de nelegalitate a hotărârii.
Examinând recursul pârâtei, prin prisma motivelor de recurs invocate şi a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează nelegalitatea hotărârii în cazul în care, deşi rezultă fără dubiu natura actului dedus judecăţii, ori înţelesul lui, instanţa de apel prin interpretarea greşită dată acestuia, îi alterează natura sau înţelesul lămurit.
Recurenta SC Ş.T.I. SRL, evocând acest motiv, la asociat greşitei interpretări a probelor, care constituie o chestiune de fapt şi nu justifică invocarea acestui motiv de recurs.
De altfel, pârâta doreşte reaprecierea probelor, urmărind schimbarea situaţiei de fapt arătând că instanţa de apel a făcut exclusiv analiza declaraţiilor martorilor fără să ţină cont de expertizele criminalistice şi alte probe administrate. Reaprecierea probelor administrate de instanţele de fond nu mai este posibilă, odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., prin O.U.G. nr. 138/2000, iar ipoteza reglementată de art. 304 pct. 10 C. proc. civ. a fost şi ea înlăturată prin pct. 49 al Legii nr. 219/2005.
Interpretarea dată probelor constituie o chestiune de fapt, care nu justifica invocarea dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Astfel, instanţa de apel a reţinut că societatea intimată nu a dovedit prin niciun mijloc de probă faptul că în absenţa unei convocări legale a reclamantului, aceasta ar fi suplinită de prezenţa sa la şedinţa adunării generale, în lipsa oricărui probatoriu în acest sens, societatea nefiind în măsură să prezinte registrele societăţii de Procese verbale ale adunării generale şi nici originalul hotărârii A.G.A. nr. 2 din 29 iunie 2006.
Nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu-şi găseşte incidenţa în speţă, întrucât recurenta nu a arătat în ce constă nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva cerinţelor acestui text, iar afirmaţia acesteia în sensul că acţiunea formulată este tardivă nu este susţinută de probatoriul administrat, cum corect a reţinut instanţa de apel care a constatat nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. nr. 2 din 29 iunie 2006, reţinând în raport de dispoziţiile art. 135 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 şi art. 12 din Actul Constitutiv că apelantul reclamant nu a fost convocat legal, potrivit legii şi dispoziţiilor statutare.
Potrivit dispoziţiilor art. 195 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 „Convocarea adunării se va face în forma prevăzută în actul constitutiv, iar în lipsa unei dispoziţii speciale, prin scrisoare recomandată cu cel puţin 10 zile înainte de ziua fixată pentru ţinerea acesteia, arătându-se ordinea de zi”. Nu se poate reţine aplicarea dispoziţiilor art. 121 din Legea nr. 31/1990 având în vedere că recurenta pârâtă nu a administrat probe din care să rezulte că ordinea de zi a fost stabilită de asociaţi şi că intimatul reclamant a semnat Procesul verbal în caietul de Procese-verbale.
Instanţa de apel a dispus nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. nr. 2 din 29 iunie 2006 reţinând motive de nulitate absolută în raport de dispoziţiile art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 şi nu se poate vorbi de tardivitate în cazul nulităţii absolute având în vedere dispoziţiile art. 195 alin. (3) din acelaşi act normativ şi dispoziţiile art. 196 privind convocarea.
În mod corect instanţa de apel nu a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 121 din Legea nr. 31/1990 în condiţiile în care nu a fost dovedit faptul că în absenţa unei convocării legale a reclamantului, aceasta ar fi suplinită de prezenţa reclamantului la şedinţa adunării generale, recurenta nefiind în măsură să prezinte registrele societăţii de procese-verbale ale adunării generale a asociaţilor, registrul părţilor sociale şi nici originalul hotărârii A.G.A. a cărui nulitate se solicită. Afirmaţiile pârâtei recurente în sensul că înscrisurile menţionate au fost sustrase prin efracţie, nu au fost confirmate de organele de urmărire penală şi nici de martorii audiaţi pentru a fi aplicate dispoziţiile art. 174 teza a doua în favoarea recurentului.
Principala critică a recurentei vizează tardivitatea acţiunii în anulare şi motivele de nulitate relativă, apreciate ca fiind incidente, dar aceste aspecte au fost tranşate de către instanţa de fond care a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune privind cererea având ca obiect nulitatea relativă a hotărârii A.G.A. din 29 iunie 2006, iar recurenta nu a declarat apel împotriva hotărârii menţionate.
Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul recurentei-pârâte SC Ş.T.I. SRL Bucureşti împotriva Deciziei comerciale nr. 40 din 4 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta SC Ş.T.I. SRL Bucureşti împotriva Deciziei comerciale nr. 40 din 4 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 9.710 lei cheltuieli de judecată către intimatul F.A.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 4 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2454/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2451/2010. Comercial → |
|---|
