ICCJ. Decizia nr. 2445/2010. Comercial

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 2445/2010

Dosar nr. 599/57/2009

Şedinţa publică de la 24 iunie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea introductivă reclamantul Consiliul Local al Municipiului Sibiu - Serviciul Public Administraţia Pieţelor a chemat în judecată pârâta SC A. SRL Sibiu, solicitând instanţei obligarea pârâtei la plata sumei de 172.299 lei reprezentând contravaloarea folosinţei spaţiului situat în Piaţa Rahova pentru perioada 1 ianuarie 2002-31 iulie 2006. La termenul din 16 noiembrie 2006 pârâta SC A. SRL a depus întâmpinare şi cerere de chemare în judecată a altor persoane, respectiv a Municipiului Sibiu, solicitând respingerea cererii reclamantei motivat de faptul că pe perioada 1 februarie 2002 - 26 octombrie 2003 pretenţiile reclamantei sunt prescrise, iar pe perioada 27 octombrie 2003 - 31 iulie 2006 pretenţiile sunt neîntemeiate, spaţiul în litigiu fiind folosit în temeiul dreptului de retenţie care a fost instituit în favoarea sa prin sentinţa civilă nr. 3367/2003 a Tribunalului Sibiu. în ceea ce priveşte cererea de chemare în judecată a altor persoane, respectiv Municipiul Sibiu, pârâta SC A. SRL a arătat că proprietarul spaţiului din litigiu este Municipiul Sibiu, în timp ce reclamanta este doar administrator.

Prin sentinţa nr. 1261/ C din 10 mai 2007, Tribunalul Sibiu, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Local al Municipiului Sibiu - Serviciul Public Administraţia Pieţelor în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL Sibiu, reţinând că prin sentinţa civilă nr. 3367/2003 Tribunalul Sibiu a instituit în favoarea pârâtei SC A. SRL un drept de retenţie până la achitarea de către reclamantă a sumei de 22.800 lei. Prin aceeaşi hotărâre a fost respinsă cererea de chemare în judecată a Municipiului Sibiu formulată de pârâta SC A. SRL împotriva Municipiului Sibiu în calitate de proprietar al imobilului, ca rămasă fără obiect.

Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, prin Decizia nr. 17/A/2008, a admis apelul declarat de reclamantul Consiliul Local al Municipiului Sibiu, a schimbat sentinţa atacată în sensul că a admis în parte acţiunea reclamantului şi a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 109.590 lei cu titlu de despăgubiri pentru perioada 27 octombrie 2003 - 31 iulie 2006, respingându-se în rest acţiunea reclamantului.

Împotriva acestei decizii SC A. SRL Sibiu a formulat cerere de revizuire, solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate.

Prin Decizia nr. 59/ A din de la 24 iunie 2009 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, a admis excepţia tardivităţii introducerii cererii de revizuire şi a respins cererea de revizuire.

Decizia Curţii de Apel Alba Iulia a fost atacată cu recurs de SC A. SRL Sibiu, întemeiat pe dispoziţiile art. 302 şi urm. C. proc. civ.

Înalta Curte, luând în examinare cu prioritate, chestiunea timbrajului, reţine că, potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997, cu referire la art. 20 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, taxele de timbru se depun anticipat sau până la termenul de judecată stabilit de instanţă.

Potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi normelor de aplicare a legii, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea va fi anulată ca netimbrată.

În speţă, recurenta a fost citată cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, potrivit dovezii aflate la dosarul cauzei (fila 14 dosar I.C.C.J.), însă aceasta nu a depus până la termenul de judecată stabilit pentru soluţionarea recursului dovada achitării taxei de timbru şi a timbrului judiciar în cuantumul stabilit.

Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat şi nici până la termenul stabilit de Înalta Curte, 24 iunie 2010, pentru când procedura de citare a fost legal îndeplinită, iar în cauză nu operează scutirea legală de obligaţia timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. (1) şi (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, cu referire la art. 9 din O.G nr. 32/1995 modificată şi să dispună anularea ca netimbrat a recursului declarat de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâtul SC A. SRL Sibiu împotriva Deciziei nr. 59/ A din din 24 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2445/2010. Comercial