ICCJ. Decizia nr. 2481/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2481/2010
Dosar nr. 1484/1/2010
Şedinţa publică din 29 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamantul C.C. a chemat în judecată pe pârâţii A.L.P.U.B., C.C. şi SC C.I.C.C.S. SRL, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună desfiinţarea punctului de lucru al SC C.C.C.S. SRL şi deblocarea uscătorului situat la nivelul 8, garsonierele 45 - 46, pe care pârâtul C.C. îl foloseşte.
Prin sentinţa nr. 11473 din 16 octombrie 2007, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, a fost admisă excepţia lipsei de interes şi s-a respins acţiunea reclamantului C.C., ca fiind lipsită de interes.
Prin decizia nr. 380 din 11 septembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vi-a comercială, a admis apelul reclamantului, a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare.
Prin sentinţa comercială nr. 8857 din 4 iunie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI a comercială, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C.C. pe capătul doi al cererii, obligarea pârâţilor la deblocarea accesului în uscătorie, a respins acţiunea faţă de acesta, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Prin aceeaşi hotărâre, s-a admis în parte acţiunea reclamantului şi s-a dispus obligarea pârâtei A.L.P.U. BUCUREŞTI la desfiinţarea zidului ce blochează accesul în uscătoria situată la nivelul 8 al blocului situat în Bd. Corneliu Coposu.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada că pârâtul C.C. i-a încălcat dreptul de acces în spaţiul comun cu destinaţie de uscătorie, astfel că acesta nu are calitate procesuală pasivă în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la obligarea pârâţilor la deblocarea accesului în uscătorie. Având în vedere că la termenul de judecată din 5 februarie 2009, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C.C. şi pe capătul de cerere privind desfiinţarea punctului de lucru al SC C.C.C.S. SRL, acţiunea a fost respinsă faţă de acest pârât. A mai reţinut instanţa că A.L.P.U. BUCUREŞTI este cea care administrează condominiul, iar din probatoriul administrat rezultă că reclamantul este împiedicat să folosească spaţiul comun cu destinaţia de uscătorie, ca urmare a zidirii uşii de acces dinspre casa scărilor şi a schimbării destinaţiei acestui spaţiu, iară acordul proprietarilor.
Sentinţa primei instanţe a fost apelată de către pârâţii A.L.P.U. BUCUREŞTI şi C.C., iar prin decizia nr. 496 din 20 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a admis apelul, a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare.
În argumentarea soluţiei pronunţate, instanţa de apel a reţinut că decizia de trimitere nr. 380 din 11 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, a obligat instanţa de rejudecare să antameze fondul cererii cu care a fost învestită iniţial, astfel încât în această fază procesuală, nu se mai putea modifica nici petitul acţiunii, nici cadrul procesual, reclamantul nemaiavând posibilitatea de a se prevala de dispoziţiile art. 132 C. proc. civ., privind întregirea sau modificarea cererii de chemare în judecată. Aşa fiind, Curtea a constatat că hotărârea apelată este nelegală deoarece prima instanţă nu a pronunţat sentinţa şi în contradictoriu cu SC C.C.C.S. SRL, iar capătul de cerere privind desfiinţarea punctului de lucru al acestei societăţi a rămas nesoluţionat, întrucât din actele dosarului nu rezultă că s-ar fi luat act de renunţarea la judecată faţă de acest petit.
Împotriva deciziei sus-menţionate, a declarat recurs reclamantul C.C., arătând că pârâtul C.C. şi administratorul asociaţiei au închiriat spaţiul comun-uscătorie, unei societăţi de avocatură şi precizează că a solicitat deblocarea accesului la uscătorie şi desfiinţarea SC C.C.C.S. SRL, deoarece această societate are sediul deasupra apartamentului său.
Pentru considerentele ce urmează, Înalta Curte constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamantul C.C.:
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pentru care se critică hotărârea recurată şi dezvoltarea lor, sau după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, potrivit art. 303 alin. (1) C. proc. civ. , prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar potrivit dispoziţiilor art. 306 alin. (1) acelaşi cod, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
Motivarea recursului presupune, pe de o parte, arătarea motivului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind judecata instanţei care a pronunţat hotărârea recurată.
Analizând cererea de recurs în raport de prevederile art. 304 C. proc. civ., se constată că argumentele aduse nu pot fi încadrate în dispoziţiile legale sus menţionate şi niciunui alt motiv de nelegalitate din cele reglementate în cuprinsul acestui text de lege. In speţă, se constată că recurentul nu a indicat niciunui dintre motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., iar susţinerile acestuia vizează aspecte ce ţin de stabilirea situaţiei de fapt şi modalitatea de apreciere a probatoriului administrat în cauză, atribut al instanţelor anterioare, ce nu pot face obiectul controlului judiciar în această fază procesuală.
Aşa fiind, cum casarea sau modificarea deciziei atacate este posibilă numai în cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar conform art. 302 alin. (1) lit. c) acelaşi cod, cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate şi dezvoltarea lor şi cum recurentul nu s-a conformat acestor exigenţe legale, având în vedere, deopotrivă, şi inexistenţa motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia invocată şi va constata nul recursul reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea recursului declarat de reclamantul C.C. împotriva deciziei nr. 496 din 20 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi 29 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 224/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2520/2010. Comercial → |
|---|
