ICCJ. Decizia nr. 2514/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2514/2010
Dosar nr.9399/2/2009
Şedinţa publică din 30 iunie 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 8 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a dispus, în baza art. 1551 C. proc. civ., suspendarea judecăţii privind acţiunea în anulare formulată de reclamanta SC C. SA Târnăveni în contradictoriu cu intimata SC F.B. SRL împotriva sentinţei arbitrale nr. 176 din 14 iulie 2009, pronunţată de CACI Bucureşti de pe lângă CCIR.
Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa de fond a avut în vedere faptul că partea nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei de la termenul de judecată anterior, din data de 16 noiembrie 2009 încheiere fila, de a depune la dosarul cauzei copii de pe actele din dosarul arbitral existente în limba engleză, în traducere legalizată, desfăşurarea normală a procesului fiind împiedicată astfel din vina petentei faţă de dispoziţiile art. 14 alin. (1), (5) din Legea nr. 304/2004 republicată, potrivit cărora procedura judiciară se desfăşoară în limba română, iar cererile şi actele procedurale se întocmesc numai în limba română.
Împotriva acestei încheieri a formulat, în termenul legal, recurs reclamanta invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ. raportat la art. 3041 C. proc. civ., hotărârea fiind supusă numai recursului.
A arătat în cadrul primului motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., că la termenul din 16 noiembrie 2009, procedura cu intimata nu era îndeplinită, dispoziţia instanţei privind depunerea actelor traduse în limba română nefiind, deci, pusă în discuţia contradictorie a părţilor după cum nici măsura sancţionatorie a suspendării judecăţii în cazul neîndeplinrii obligaţiei.
La termenul din 8 februarie 2010, care a constituit prima zi de înfăţişare, conform art. 134 C. proc. civ., această măsură a fost, într-adevăr pusă în discuţie dar în încheiere nu s-au consemnat decât parţial susţinerile şi argumentele părţii, instanţa fiind datoare să indice actele ce trebuiau depuse şi temeiul legal al măsurii şi să acorde un termen de judecată în acest sens, ceea ce nu a făcut, cu încălcarea astfel a art. 129, art. 132 şi art. 139 C. proc. civ., încheierea producându-i o vătămare, conform art. 105 alin. (2) şi art. 106 C. proc. civ.
În cadrul motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 C. proc. civ., a arătat că instanţa şi-a motivat hotărârea prin raportare la texte de lege inaplicabile în speţă, şi pe o interpretare greşită a naturii litigiului.
Astfel, a arătat, în esenţă că a atacat hotărârea arbitrală cu acţiune în anulare, care este un act procedural care trebuie să îndeplinească cerinţele cererii de chemare în judecată (art. 82 - art. 84; art. 112 - art.144 şi art. 364 C. proc. civ.) şi nu a depus niciun înscris care să nu fi fost tradus, la dosarul arbitral şi nici la dosarul instanţei, anexat sau invocat în acţiunea în anulare, legea făcând referire la obligaţia de a traduce doar acele înscrisuri care sunt mijloace de probă de care partea în cauză înţelege să se folosească şi nicidecum acele înscrisuri emanate de la celelalte părţi sau întocmite de autorităţile jurisdicţionale.
A mai arătat că dosarul arbitral şi cu întreaga documentaţie nu aparţine părţilor, ci autorităţii însăşi, fiind de datoria organului jurisdicţional să înainteze o hotărâre aptă de a fi discutată alături de încheierile care o preced, obligaţiile părţilor fiind strict prevăzute de textele de lege sus evocate.
Totodată, a mai arătat că în faţa instanţei arbitrale s-au stabilit reguli şi obligaţii şi s-au desfăşurat stadii procedurale acceptate care s-au finalizat prin pronunţarea hotărârii, iar aceste proceduri se extrapolează prin continuitate în faţa acestei instanţe care nu le poate schimba şi nu poate stabili în sarcina părţilor altfel de obligaţii decât cele pe care le prevede legea.
În privinţa motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a arătat, în esenţă, că instanţa a aplicat greşit, în speţă, art. 1551 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 14 din Legea nr. 304/2004 cu trimitere la art. 128 alin. (1) din Constituţie care nu se aplică Arbitrajului comercial, supus unor reguli speciale derogatorii şi numai în măsura compatibilităţii, regulilor de procedură ale justiţiei statale, aşa cum s-a arătat, iar instanţa nu poate aduce atingere unui act juridic finalizat trebuind să procedeze în aşa fel încât să nu implice cheltuieli suplimentare pentru cei interesaţi, tocmai pentru a respecta dreptul părţilor la un proces echitabil, conform art. 21 alin. (3) din Constituţie.
Pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând recursul se găseşte nefondat.
În cazul primului motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., se constată că obligaţia de asigurare a desfăşurării procedurii judiciare în limba română şi de depunere a înscrisurilor traduse în această limbă, este una de aplicare a legii, măsura luată de instanţă privind depunerea tuturor actelor dosarului traduse în limba română neavând legătură cu îndeplinirea anumitor cerinţe până la prima zi de înfăţişare şi punerea acesteia în discuţia contradictorie a tuturor părţilor, recurenta reclamantă neputând invoca vătămarea celorlalte părţi, iar în ceea ce o priveşte nu a făcut nici o dovadă a vătămării sale, care să conducă la nulitatea actelor de procedură întocmite de instanţă, atât timp cât i s-a pus în vedere anterior, potrivit încheierii de 16 noiembrie 2009 ce acte trebuie să depună, sub sancţiunea luării măsurii suspendării judecăţii până la îndeplinirea obligaţiei, aşa cum rezultă din încheierea din 8 februarie 2010, nemaifiind necesară acordarea unui nou termen de judecată.
În privinţa motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 C. proc. civ., se constată în cazul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., că încheierea atacată cu recurs nu conţine motive contradictorii, sau străine de natura pricinii, fiind argumentată juridic pe baza legii aplicabile aşa cum se va arăta în continuare şi în concordanţă cu concluziile instanţei, raportat la măsura luată, de suspendare a judecăţii.
Cât priveşte motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu se poate reţine incidenţa acestuia în cauză, obiectul judecăţii neprivind un act juridic al cărui conţinut e greşit interpretat, recurenta- reclamantă dezvoltând de fapt critici care se subsumează pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. şi care privesc legea aplicabilă litigiului în raport de natura acestuia, în opinia recurentei- reclamante, cadru în care vor fi analizate în continuare.
Referitor la motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se constată, de asemenea, că nu este fondat.
S-a invocat atât ipoteza nesocotirii unor norme de drept raportat la natura litigiului de arbitraj internaţional cât şi interpretarea eronată a legii aplicate în cauză.
În cadrul primei ipoteze, recurenta- reclamantă, prin criticile sale susţine, în esenţă, ignorarea cerinţelor Regulilor de procedură arbitrală emise de Curtea de Arbitraj Internaţional şi ale Codului de procedură civilă în această materie, aplicabil în măsura compatibilităţii cu aceste reguli deşi obiectul dedus judecăţii în faţa instanţei de drept comun este o acţiune în anulare a hotărârii arbitrale, care se judecă după regulile procedurii de drept comun, în primă instanţă la tribunale sau curţi de apel, după caz, fiind incidente dispoziţiile C. proc. civ.
Raportat la aceste dispoziţii legale incidente, la care face trimitere chiar recurenta- reclamantă, trebuie arătat că instanţa este obligată să verifice neregularităţile sesizării la primirea cererii, cărora se circumscriu şi actele reţinute de instanţă, aprecierile recurentei – reclamante din perspectiva lipsei naturii acestora de dovezi (probe), fiind acte procedurale emise de o autoritate, cu trimitere la mai multe dispoziţii legale C. proc. civ., fiind greşită, având în vedere că recurenta- reclamantă este titulara acţiunii în anulare şi chiar şi în arbitraj toate costurile privind traducerea se fac pe cheltuiala părţilor, constituindu-se ulterior în cheltuieli de judecată.
Aşa fiind, constatând că prima instanţă a aplicat corespunzător dispoziţiile art. 1551 C. proc. civ. şi celelalte dispoziţii legale în materie, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamanta SC C. SA Târnăveni, împotriva Încheierii Curţii de Apel Bucureşti din 8 februarie 2010, ca nefonda.
Obligă recurenta să plătească intimatei SC F.B. SRL suma de 2.097 ron, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2507/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2519/2010. Comercial → |
|---|
