ICCJ. Decizia nr. 2577/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2577/2010
Dosar nr.1062/1/2009
Şedinţa publică din 1 iulie 2010
Asupra recursului de faţă;
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 27947/3/2005 (4113/2005), pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, la data de 29 iulie 2005, reclamanţii P.I. I.P. şi S.G. au chemat în judecată pe pârâţii: SC B.I.Ţ. SA, D.N., E.D. şi SC S.C.S. SA, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună constatarea nulităţii absolute a contractului de ipotecă autentificat, a actului de adjudecare la licitaţie şi anularea formelor de executare în dosarul de comandament nr. 1479/R/2001 şi obligarea pârâtului D.N. să le lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 485 mp situat în Otopeni.
Prin încheierea de şedinţă din data de 18 noiembrie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei SC S.C.S. SA, având în vedere că aceasta este dizolvată, fiind radiată din Registrul Comerţului.
Pârâţii D.N. şi SC B.I.Ţ. SA au depus întâmpinări invocând excepţia tardivităţii cererilor de constatare a nulităţii absolute a actului de adjudecare şi de anulare a formelor de executare, autoritatea de lucru judecat, necompetenţa materială şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului D.N., excepţii respinse de instanţa de fond prin încheierile din data de 17 noiembrie 2006 şi 23 februarie 2007.
Prin sentinţa comercială nr. 11759 din 12 octombrie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins acţiunea reclamanţilor ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a arătat că reclamanţii sunt moştenitorii defunctului P.M., decedat în anul 2001, revenindu-le 1/6 din terenul în suprafaţă de 12.543 ha, din care 2.910 mp teren intravilan şi 9.633 mp teren extravilan, pentru care s-a emis titlul de proprietate de către Comisia Judeţeană de Aplicare a Legii nr. 18/1991.
Instanţa de fond a mai reţinut că numitul P.M., un alt moştenitor al defunctului P.A., antecesorul lui P.M., a înstrăinat terenul intravilan în suprafaţă de 2.856 mp, în anul 1992, în baza adeverinţei provizorii deţinute conform Legii nr. 18/1991, vânzarea terenului făcându-se către numita I.D., care, la rândul său, în anul 1999, a înstrăinat terenul menţionat, către E.D.
Prin sentinţa nr. 7605/2000 pronunţată de Judecătoria Buftea, după eliberarea titlului de proprietate conform Legii nr. 18/1991, s-a dispus ieşirea din indiviziune a moştenitorilor defunctului P.A., fiind anulate şi contractele de vânzare-cumpărare încheiate între P.M. şi I.D. şi, respectiv, între această parte şi pârâtul E.D.
În anul 2001 urmare a decesului lui P.M. s-a eliberat certificatul de moştenitor conform căruia reclamanţilor le revine suprafaţa de 485 mp din teren, respectiv, lotul 6 conform sentinţei dată de Judecătoria Buftea.
În anul 1995 între pârâta SC B.I.Ţ. SA şi SC S.C.S. SA s-a încheiat un contract de credit, pentru garantarea restituirii acestui credit fiind încheiat contractul de ipotecă, de către pârâtul E.D. contract de garanţie ce, a fost executat silit în anul 2001, adjudecatar fiind pârâtul D.N.
Instanţa de fond a reţinut că întrucât instanţa civilă a constatat nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare, deoarece au încălcat dispoziţii imperative ale legii, ar trebui constatată şi nulitatea contractului de ipotecă încheiat de E.D., act subsecvent în raport de contractul de vânzare-cumpărare declarat nul, însă în cauză, pârâta SC B.I.Ţ. SA a făcut dovada că a fost de bună credinţă la încheierea contractului de ipotecă, atâta timp cât până la eliberarea titlurilor de proprietate conform Legii nr. 18/1991, adeverinţa eliberată unită cu procesul-verbal de punere în posesie „ţinea loc" de act de proprietate. În plus, nu erau menţionate acţiuni pe rolul instanţelor la data încheierii ipotecii, iar imobilul nu era grevat de vreo sarcină.
Cât priveşte nulitatea acţiunii de adjudecare şi anularea formelor de executare din dosarul de comandament, pârâtul D.N. este în situaţia unui terţ achizitor de bună-credinţă, acesta participând la licitaţia care s-a desfăşurat în cadrul executării silite şi fiind declarat adjudecatar.
Ultimul capăt de cerere a fost respins ca neîntemeiat, instanţa de fond reţinând că acesta este un capăt de cerere accesoriu, fiind o consecinţă firească în caz de admitere a primelor două capete de cerere.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal, reclamanţii, la data de 9 ianuarie 2008.
În motivarea apelului declarat, apelanţii au arătat că sentinţa de fond este netemeinică şi nelegală, întrucât instanţa de fond nu s-a pronunţat în dispozitiv cu privire la pârâta SC S.C.S. SA, astfel încât hotărârea atacată este nulă de drept.
Pe fondul cauzei, apelanţii au arătat că prin sentinţa civilă nr. 7605/2000 a Judecătoriei Buftea s-a constatat, definitiv şi irevocabil, nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare şi, respectiv, situaţie ce determină a se constata în mod implicit că ultimul dobânditor nu mai are suport legal pentru a stăpâni suprafaţa de 485 mp ce revine reclamanţilor conform certificatului de moştenitor, întrucât se aplică principiul conform căruia toate act subsecvente sunt nule de drept.
Apelanţii au învederat că prin sentinţa atacată, deşi li se recunosc atributele dreptului de proprietate, cererea lor este respinsă cu o motivaţie greşită, respectiv aceea a pretinsei bune-credinţe a terţului achizitor, ceea ce contravine principiului juridic al anulării actului subsecvent.
Intimatul D.N. a depus întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat.
În apărare, în combaterea apelului declarat, intimatul D.N. a invocat excepţia prescripţiei extinctive a acţiunii în evicţiune, conform art. 520 C. proc. civ.
Prin Decizia comercială nr. 314 din 13 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost admis recursul declarat de reclamanţii-apelanţi P.I. şi S.G., a fost schimbată în tot sentinţa atacată, iar pe fond a fost admisă acţiunea reclamanţilor; s-a constatat nulitatea absolută a contractului de ipotecă autentificat, a actului de adjudecare din data de 11 ianuarie 2002 şi s-au anulat formele de executare din dosarul de comandament nr. 1479/R/2001; s-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară, fiind obligat pârâtul D.N. să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 485 mp, situat în Otopeni; a fost respinsă excepţia prescripţiei extinctive invocată de intimatul pârât D.N.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Reclamanţii au făcut dovada că sunt proprietari ai suprafeţei de teren intravilan de 485 mp situată în Otopeni, conform certificatului de moştenitor (dosar fond) emis ca urmare a decesului numitului P.M., teren care a făcut obiectul înstrăinării prin două contracte succesive de vânzare-cumpărare, respectiv şi , primul act de vânzare fiind încheiat în calitate de vânzător de P.M., unul dintre moştenitorii lui P.A., antecesorul lui P.M., în baza adeverinţei eliberate la apariţia Legii nr. 18/1991.
Instanţa de apel a mai reţinut că prin hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă, respectiv sentinţa civilă nr. 7605 din 18 decembrie 2000, pronunţată de Judecătoria Buftea (filele din dosarul de fond), instanţa civilă a constatat nulitatea absolută a celor două contracte de vânzare-cumpărare pentru fraudă la lege şi afectarea siguranţei circuitului civil.
Prin acţiunea din cauza de faţă, reclamanţii au solicitat constatarea nulităţii absolute a actelor subsecvente, respectiv a contractului de ipotecă contract de garanţie încheiat de cumpărătorul terenului conform actului de vânzare-cumpărare pârâtul E.D., în garantarea creditului luat de la pârâta SC B.I.Ţ. SA, pentru pârâta SC S.C.S. SA, al cărei asociat era (filele din dosarul de fond) şi implicit anularea actului de adjudecare la licitaţie a imobilului, de către pârâtul D.N., ca urmare a executării garanţiei reale imobiliare (dosarul de fond).
Faţă de petitul cererii de chemare în judecată, respectiv, nulitatea contractului de ipotecă şi a actului de adjudecare şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, instanţa de apel a apreciat că în mod corect prima instanţă a reţinut competenţa instanţei comerciale, iar nu a instanţei civile, nefiind vorba despre o acţiune în revendicare între persoane fizice, ci de o acţiune între proprietari cu titluri diferite, prin care unul dintre proprietari solicită constatarea nulităţii absolute a titlului celuilalt proprietar, pe principiul subsecventei actului juridic. Întrucât contractul de garanţie a cărui nulitate de solicită este încheiat cu o societate bancară, iar între pârâte figurează şi o societate comercială, faţă de dispoziţiile art. 1 raportat la art. 4 şi art. 56 C. com., instanţa de apel a reţinut competenţa instanţei comerciale în judecarea prezentei cauze.
Cât priveşte fondul cauzei, instanţa de apel a reţinut că principiul subsecventei actului juridic resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis, presupune anularea actului subsecvent, ca urmare a anulării actului principal pe care se întemeiază cel de-al doilea, principiu care, în materia ipotecii, este reglementat implicit de art. 1770 C. civ. Teoria bunei-credinţe a terţului achizitor reprezintă o excepţie de la aplicarea acestui principiu, în sensul că o atare teorie împiedică, în principiu, aplicarea sancţiunii nulităţii actului subsecvent. Aplicarea teoriei bunei-credinţe a terţului achizitor este ea însăşi paralizată în ipoteza în care titlul actul principal a fost anulat pentru motive de ordine publică, în speţă, frauda la lege.
Ca atare, principiul fraus omnia corrumpit împiedică aplicarea teoriei bunei-credinţe a terţului dobânditor, în ideea de protejare a siguranţei circuitului civil.
Or, din analiza materialului probator administrat în cauză, instanţa de apel a reţinut că prin hotărâre irevocabilă, instanţa civilă a constatat nulitatea absolută a actelor de vânzare-cumpărare actul principal, pentru fraudă la lege şi afectarea securităţii raporturilor civile, astfel încât, în speţă, primează aplicarea principiului resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis, fundamentată pe principiul fraus omnia corrumpit, ceea ce paralizează aplicarea teoriei bunei-credinţe.
Instanţa de apel a reţinut că instanţa de fond şi-a motivat soluţia de menţinere a contractului de ipotecă, pentru buna-credinţă a pârâtei SC B.I.Ţ. SA, pe argumente care contravin celor reţinute de instanţa civilă în fundamentarea soluţiei de constatare a nulităţii absolute a actului principal, respectiv, crearea aparenţei de drept de către adeverinţa şi procesul-verbal de punere în posesie ale vânzătorului P.M., aparenţă de drept pe care instanţa civilă a înlăturat-o prin sentinţa nr. 7605/2000, dispunând constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare.
Cât priveşte primul motiv de apel invocat, privind desfiinţarea sentinţei atacate pentru neincluderea în dispozitiv a SC S.C.S. SA, instanţa de apel a reţinut că acest motiv este neîntemeiat, întrucât prin încheierea interlocutorie din 18 noiembrie 2005, instanţa de fond a admis excepţia lipsei capacităţi de folosinţă a acestei pârâte, ca urmare a menţiunii de radiere a societăţii în cauză din Registrul Comerţului.
Cât priveşte excepţia prescripţiei extinctive invocate de intimatul D.N. în combaterea acţiunii de fond, instanţa de apel, în baza art. 137 C. proc. civ. raportat la art. 520 C. proc. civ. şi art. 1346 – art.1349 C. civ., a reţinut că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Textul art. 520 C. proc. civ. care reglementează prescripţia extinctivă a acţiunii în evicţiune în termen de 3 ani de la înscrierea actului de adjudecare în cartea funciară, vizează exclusiv acţiunea în evicţiune, acţiune ce poate fi exercitată fie de către fostul proprietar al bunului, fie de către un terţ.
Or, în speţă, astfel cum s-a arătat anterior, este vorba de o acţiune în constatare a nulităţii absolute formulată de unul dintre proprietari pentru desfiinţarea titlului celuilalt proprietar, pe principiul subsecventei actului juridic, prin petitul cererii introductive, instanţa nefiind învestită cu o acţiune în evicţiune împotriva proprietarului subsecvent al bunului.
În baza principiului disponibilităţii aplicabil în procesul civil, instanţa de apel a luat act că apelanţii nu solicită cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul D.N., aducându-i următoarele critici:
1. Decizia recurată s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe, în sensul că litigiul este de natură civilă şi trebuia soluţionat de o instanţă ce soluţionează cauze civile.
Recurentul a apreciat că nu are importanţă faptul că această excepţiei a fost respinsă de prima instanţă, şi el nu a declarat apel, considerând că excepţia este de ordine publică şi poate fi invocată în orice stadiu al pricinii, inclusiv în recurs.
2. Se invocă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a recurentului cu privire la capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de ipotecă autentificat de notariatul de stat al Sectorului Agricol Ilfov, acest contract fiind încheiat între SC B.I.Ţ. SA, SC S.C.S. SA şi E.D. în calitate de girant.
3. Instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a principiului subsecvenţei actului juridic, în sensul că s-a încălcat prezumţia de bună credinţă a sa, recurentul cumpărând terenul la licitaţie publică.
Recurentul consideră că pe lângă principiul ocrotirii bunei credinţe s-a încălcat şi principiul asigurării stabilităţii circuitului civil.
4. Se mai susţine de către recurent că în cauză există autoritate de lucru judecat, reclamanţii formulând anterior contestaţie la executare împotriva actului de adjudecare, care le-a fost respinsă, ca tardiv formulată, astfel încât Decizia civilă prin care s-a dispus anularea actelor de executare, inclusiv procesul-verbal de adjudecare, este lovită de nulitate absolută.
5. Recurentul invocă şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, apreciind că acţiunea reclamanţilor a fost promovată după trecerea a 3 ani de la întabularea dreptului de proprietate abţinut prin actul de adjudecare, motivarea instanţei de apel, sub acest aspect, fiind confuză.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 125 din 22 ianuarie 2009 a admis recursul acestuia, a modificat Decizia criticată şi a respins apelul reclamanţilor P.I., I.P. şi S.G. formulată împotriva hotărârii primei instanţe.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa supremă a reţinut că, cu ocazia desfăşurării licitaţiei, s-a precizat că imobilul supus licitaţiei nu este grevat de niciun drept de uzufruct, uz, obligaţie sau servitute, el fiind grevat numai de sarcini în favoarea creditoarei SC B.I.Ţ. SA.
S-a reţinut că pârâtul a dat dovadă de o efectivă bună credinţă, prin aceea că a participat la o licitaţie organizată pe coordonatele unei depline legalităţi, cu respectarea riguroasă a tuturor exigenţelor impuse în materia executării silite.
Prin cererea înregistrată la data de 5 februarie 2009 reclamanţii au formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei pronunţate de instanţa de recurs, motivând că prin cele patru capete de cerere nu s-a solicitat decât respectarea dreptului de proprietate privind suprafaţa de teren de 485 mp, individualizată în mod clar, ca amplasament şi vecinătăţi, cu toate actele existente în dosarul cauzei, astfel încât soluţia de admitere a recursului este în mod cert rezultatul unei greşeli materiale a instanţei de recurs, fiind pe deplin aplicabile prevederile art. 318 C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 3025 din 19 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a fost admisă contestaţia în anulare formulată de P.I., I.P. şi S.G. împotriva deciziei civile nr. 125 din 22 ianuarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a fost anulată această decizie şi s-a fixat termen pentru soluţionarea recursului la data de 4 februarie 2010.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa supremă a reţinut că, potrivit art. 318 alin. (1) teza 1 C. proc. civ., hotărârea instanţei de recurs poate fi atacată cu contestaţie în anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.
Fiind un text de excepţie, noţiunea de greşeală materială nu trebuie să fie interpretată extensiv. Instituind acest motiv de contestaţie în anulare, legiuitorul a avut în vedere greşelile materiale cu caracter procedural pe care instanţa le-a comis prin omiterea ori confundarea unor elemente sau a unor date materiale importante. De asemenea, eroarea trebuie să fie evidentă şi să fie în legătură cu aspectele formale ale judecăţii.
S-a reţinut că soluţia instanţei de recurs se întemeiază pe erori materiale ale instanţei, că datele cuprinse în motivarea deciziei sunt potrivnice situaţiei de fapt şi de drept dedus judecăţii cât şi tuturor probelor din proces, ceea ce duce la concluzia că nu s-a luat în calcul datele reale şi corect precizate de reclamanţii contestatori.
Astfel, aceştia sunt moştenitorii lui P.M., care la rândul său este unul din moştenitorii lui P.A., alături de fraţii săi. P.A. având şase copii: P.N., P.M., P.G., P.E., D.M. şi G.A. P.M., fiul lui P.G., a vândut terenul în suprafaţă de 2.543 mp, situat în Otopeni, către I.D., în baza unei adeverinţe de proprietate, eliberate din eroare de Primăria Otopeni. P.M. a vândut acelaşi teren de 2.543 mp şi lui G.M. în anul 1990, primind o sumă mare de bani, fără niciun înscris, pe încredere, aşa cum rezultă din Decizia nr. 1129 din 29 iunie 1994 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a în dosarul nr. 2895/1994, anexată prezentelor motive. Apoi acelaşi teren l-a vândut lui I.D., fiind ipotecat în anul 1995 de către E.D. pentru a obţine un împrumut de la SC B.I.Ţ. SA, înscrisuri de care nu s-a ţinut seama în soluţia pronunţată.
P.M., autorul reclamanţilor nu a înstrăinat nimănui partea lui de teren, aşa cum greşit reţine instanţa de recurs: „Prin sentinţa nr. 7605 din 18 noiembrie 2000 pronunţată de Judecătoria Buftea s-a dispus ieşirea din indiviziune a moştenitorilor defunctului P.A., fiind anulate şi contractele de vânzare-cumpărare încheiate între P.M. şi I.D., între cea din urmă şi pârâtul E.D."
La dezbaterea succesiunii după P.A., instanţa a constatat, în urma partajului, că suprafaţa de 485 mp teren este proprietatea contestatorilor şi nimeni nu are dreptul să dispună de ea.
P.M. moşteneşte 1/6 din 2.910 mp şi doar această parte o poate înstrăina.
Din eroare instanţa de recurs nu a reţinut că titlul de proprietate eliberat de Comisia Judeţeană Ilfov de Aplicare a Legii nr. 18/1991 a fost transcris de autorul acestora, P.M. la Judecătoria Sectorului Agricol Ilfov, fiind deci opozabil terţilor.
Instanţa de recurs, din eroare, a ignorat şi Decizia civilă nr. 547 din 6 martie 2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. 5687/2002, instanţă care, în baza probelor administrate a reţinut: „chiar dacă licitaţia s-a ţinut în temeiul extrasului de carte funciară din care rezultă că imobilul se află în proprietatea lui E.D., în conformitate cu dispoziţiile art. 34 din Legea nr. 7/1996 cuprinsul cărţilor funciare se consideră exact, în folosul acelei persoane care a dobândit, prin act juridic cu titlu oneros, un drept real, dacă nu a cunoscut pe altă cale, această inexactitate. Aşa fiind, terţul adjudecatar nu poate invoca buna-credinţă atâta vreme cât a cunoscut existenţa unui litigiu în legătură cu terenul pe care intenţiona să îl cumpere".
În rejudecarea recursului, analizând Decizia recurată, Înalta Curte, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
1.Prima critică nu poate fi reţinută.
Prin primul dintre capetele din cererea de chemare în judecată, s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de ipotecă autentificat.
Contractul de ipotecă nu este niciodată un contract principal, el fiind în totdeauna un contract accesoriu.
Cum contractul principal este un contract de împrumut bancar, acesta din urmă fiind, potrivit art. 3 C. com., o faptă de comerţ obiectivă, rezultă că şi contractul accesoriu, respectiv contractul de ipotecă are o natură comercială, competenţa revenindu-i, aşa după cum în mod legal a reţinut şi instanţa de apel, unei instanţe comerciale.
2.Nici cea de-a doua critică nu poate fi reţinută.
Deşi, într-adevăr, recurentul nu a fost parte în contractul de ipotecă autentificat de Notariatul de Stat al Sectorului Agricol Ilfov, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanţi are mai multe capete, printre care şi obligarea pârâtului recurent de a lăsa în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de teren de 485 mp, situată în Otopeni, dar şi solicitarea prin constatarea nulităţii absolute a actului de adjudecare, prin care recurentul a dobândit suprafaţa de 2856 mp de teren, suprafaţă ce include şi terenul pentru care s-a formulat capătul de cerere în revendicare.
Prin urmare, pentru aceste două capete de cerere, în mod evident recurentul are calitate procesuală pasivă.
3. Instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a principiului anulării actului subsecvent.
În mod legal, instanţa de apel a reţinut că, în speţa de faţă nu se poate face aplicarea teoriei bunei credinţe şi a principiului stabilităţii raporturilor juridice civile, în sensul dorit de către recurent, aceste principii fiind paralizate prin faptul că actul principal a fost anulat pentru motive de ordine publică, respectiv frauda la lege.
Astfel, prin sentinţa civilă nr. 7605/2000 a Judecătoriei Buftea s-a constatat definitiv şi irevocabil, nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare şi respectiv, pentru motive de fraudă la lege.
Frauda la lege, fiind motiv de ordine publică, afectează şi actele subsecvente, tocmai pentru a asigura stabilitatea raporturilor juridice civile, dar nu în sensul în care doreşte recurentul.
4. În cauză nu există autoritate de lucru judecat şi, oricum, această excepţie trebuia ridicată în cauza în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 7605/2000 a Judecătoriei Buftea, sau în căile de atac cu privire la această hotărâre.
Sentinţa nr. 7605/2000 a Judecătorie Buftea, prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare şi respectiv, nu a fost anulată nici printr-o cale de atac extraordinară, astfel că ea există şi îşi produce efectele, din cuprinsul ei rezultând că nulitatea absolută a respectivelor contracte a fost pronunţată pentru existenţa fraudei la lege.
5. Nici cea de-a cincea critică nu poate fi reţinută.
În cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 520 C. proc. civ., acestea reglementând cererile de evicţiune, or, în cauza de faţă reclamanţii au solicitat constatarea nulităţii absolute a actului de adjudecare prin care recurentul a devenit proprietar asupra terenului în litigiu, această acţiune fiind imprescriptibilă.
Având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul pârât D.N.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul D.N. împotriva deciziei comerciale nr. 314 din 13 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 1 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2573/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2605/2010. Comercial → |
|---|
