ICCJ. Decizia nr. 2605/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2605/2010
Dosar nr.5297/86/2008
Şedinţa publică din 6 iulie 2010
Asupra recursului de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 652 din 6 aprilie 2009, Tribunalul Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea reclamantei SC D. SRL Suceava formulată împotriva pârâtei SC E.M.D. SA Iaşi şi a constatat că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra postului de transformare energie electrică. S-a stabilit că punctul de delimitare a instalaţiilor furnizorului de cel al consumatorului este situat în stâlpul 1 al racordului, conf. pct. 1 din avizul de racordare şi a fost obligată pârâta să procedeze la modificarea corespunzătoare a avizului de racordare în privinţa punctului 2 şi Anexa 4 a contractului de furnizare, în sensul de a se stabili tariful de furnizare a energiei electrice cu tarif de medie tensiune.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că reclamanta a obţinut aviz de racordare la reţeaua electrică a fabricii de încălţăminte proprietatea sa, prin construirea unui post de transformare, aviz în care s-a stabilit că punctul de alimentare al instalaţiilor va fi la ieşirea din tabloul de joasă tensiune din punctul de transformare proiectat la capetele termice ale cablului 0,4 KW, aparţinând consumatorului.
S-a mai reţinut că reclamanta a obţinut toate actele administrative ce preced edificarea unei construcţii, respectiv a fabricii de încălţăminte şi anexe şi care se emit doar proprietarului terenului pe care se edifică, rezultând din actele depuse la dosar că administratorul societăţii este proprietarul terenului şi că postul de transformare în litigiu a fost construit pe terenul aparţinând proprietarului vecin SC G.C. SRL, care şi-a exprimat expres acordul printr-o declaraţie autentificată sub, motiv pentru care nu s-a putut intabula dreptul real.
De asemenea, s-a constatat că reclamanta apare menţionată ca fiind beneficiara lucrării, împrejurare care alături de cele arătate anterior au formulat convingerea instanţei că aceasta justifică dobândirea dreptului de proprietate de către reclamantă a postului de transformare.
Apelul formulat de pârâtă împotriva sentinţei a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 119 din 26 octombrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
În considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut că potrivit art. 492 C. civ. operează prezumţia potrivit căreia construcţiile şi plantaţiile de pe un teren aparţin proprietarului terenului în temeiul accesiunii imobiliare artificiale, prezumţie de la care există o excepţie şi anume aceea când există o convenţie între constructor şi proprietarul terenului.
S-a reţinut că, în cauză, nu operează aceasta regulă întrucât proprietarul terenului şi-a exprimat acordul pentru ca terenul să treacă pe durata existenţei construcţiei în folosinţa gratuită a SC F.D.F.E.E.E.M. SA – SDFE Suceava, ceea ce nu este suficient.
De asemenea, s-a considerat că nu prezintă relevanţă nici menţiunile din contabilitatea părţilor câtă vreme în documentaţia tehnică apare ca beneficiară societatea reclamantă, care a şi achitat toate cheltuielile aferente postului de transformare a energiei electrice.
Instanţa apelului a înlăturat apărările pârâtei prin care a susţinut că a suportat cheltuielile aferente construcţiei postului, reţinându-se că potrivit art. 40 alin. (7) din Legea nr. 13/2007 prevede că orice cheltuieli pentru modificarea instalaţiei de distribuţie a energiei electrice ca urmare a racordării de noi utilizatori sunt suportate de cel care a generat modificarea, în acest sens fiind şi prevederile HG nr. 2/1991.
În fine, s-au avut în vedere şi dispoziţiile art. 40 alin. (8) din Legea cadru în materia energiei electrice conform cu care capacităţile energetice nou create pe cheltuiala clientului pot fi preluate cu justă despăgubire de către operatorul de distribuţie.
Împotriva deciziei, pârâta SC E.M.D. SA a declarat recurs prin care a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7,8 şi 9 C. proc. civ., susţinând următoarele:
- Instanţa de control judiciar a apreciat în mod criticabil că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra postului de transformare prin accesiune imobiliară.
Recurenta susţine că, presupunând că instanţa s-a referit la situaţia în care, o altă persoană decât proprietarul terenului ridică pe teren o construcţie sau o plantaţie cu propriile materiale ceea ce ar presupune ca, în temeiul accesiunii proprietarul terenului să devină şi proprietarul lucrărilor cu obligaţia de a plăti despăgubiri către constructor, această ipoteză nu este aplicabilă în cauză în raport de prevederile art. 41 din Legea energiei electrice nr. 13/2007, care reglementează regimul de proprietate al terenului aflat sub orice tip de reţea electrică ca fiind proprietate publică.
Mai mult, se arată că terenul pe care recurenta a construit postul de transformare nu este în proprietatea sa, ci a SC G.C. SRL Suceava care i-a transmis dreptul de folosinţă gratuită pe toată durata existenţei postului de transformare.
- Recurenta susţine că a dobândit dreptul de proprietate asupra postului de transformare în temeiul legislaţiei specifice domeniului energiei electrice.
Se arată că prin Hotărârea nr. 867/2003 pentru aprobarea Regulamentului privind racordarea utilizatorilor la reţele electrice de distribuţie, legiuitorul a stabilit în mod explicit titularul dreptului de proprietatea asupra instalaţiei electrice prin raportate la „punctul de delimitare", iar părţile şi-au însuşit convenţional punctul de delimitare prin: avizul tehnic de racordare, contractul de furnizare a energiei electrice, adresa din 10 iunie 2003.
De asemenea se arată că autorizaţia de construire a instalaţiei de alimentare cu energie electrică a fost emisă recurentei, iar contractul de executare lucrări, actul adiţional, ordonanţa de începere a lucrărilor din 10 septembrie 2003, procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor dovedesc dreptul său de proprietate asupra postului de transformare.
Se mai reţine că, în baza facturii fiscale, instanţa a achitat doar taxa de racordare care prezintă contravaloarea serviciilor de racordare şi nu un preţ de vânzare a instalaţiei electrice de la operatorul de distribuţie la consumator.
Prin întâmpinarea depusă la 18 mai 2010, intimata a solicitat respingerea recursului.
Analizând Decizia atacată strict prin prisma motivelor de nelegalitate invocate în cuprinsul cererii de recurs, Înalta Curte, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
- Cu privire la motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 C. proc. civ., motive indicate de recurentă şi care vizează lipsa motivelor pe care se sprijină hotărârea, existenţa unor motive contradictorii ori străine de natura pricinii şi, respectiv interpretarea greşită a actului dedus judecăţii, schimbarea naturii ori înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia se constată că argumentele aduse în dezvoltarea acestora nu pot fi încadrate în niciunul din textele de lege evocate.
Astfel recurenta nu susţine o lipsă a motivelor în susţinerea soluţiei date de instanţa apelului, nici faptul că Decizia atacată ar conţine motive contradictorii ori care să fie străine de natura pricinii.
De asemenea, nu rezultă din dezvoltarea criticilor în ce fel s-a denaturat înţelesul actului sau cum anume s-a schimbat natura juridică a acestuia ori a înţelesului lămurit şi neîndoielnic al actului.
- Cu privire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta susţine în mod eronat că instanţa de apel a apreciat dobândirea dreptului de proprietate de către reclamantă asupra postului de transformare prin accesiunea imobiliară.
Considerentele deciziei atacate, pe acest aspect, sunt explicite fără să lase loc de interpretări. Astfel, instanţa de apel a enunţat modurile de dobândire ale unui drept real printre care se numără şi accesiunea, reţinând că pârâta nu ar putea invoca un drept de accesiune pentru că nu este proprietarul terenului.
Nici o altă menţiune din cuprinsul hotărârii nu lasă să se deducă faptul că instanţa şi-ar fi fundamentat soluţia pe accesiunea imobiliară, iar aserţiunile recurentei cu privire la regimul juridic al terenurilor pe care se situează reţelele electrice de distribuţie conform art. 41 din Legea nr. 13/2007 sunt fără relevanţă.
Nici susţinerile privind dobândirea dreptului de proprietate asupra postului de transformare de către recurentă nu pot fi primite câtă vreme aceasta vorbeşte despre faptul că dreptul sau ar izvorî din lege fără a indica anume un text de lege care să-i confere acest drept.
De asemenea, nu se poate reţine nici dobândirea acestui drept prin convenţii, întrucât actele la care face referire recurenta (avizul tehnic de racordare, contractul de furnizare a energiei electrice şi adresa nr. 120/2003 nu sunt în măsură să demonstreze calitatea de proprietară a acesteia asupra bunului în litigiu.
Instanţa de apel a interpretat şi aplicat în mod corect prevederile art. 40 alin. (7), (8) din Legea cadru a energiei electrice în sensul cărora, instalaţiile de producere a energiei electrice nu intră de drept în proprietatea operatorului de distribuţie, din moment ce se prevede că în cazul în care cheltuielile pentru modificarea instalaţiilor de distribuţie a energiei electrice, ca urmare a racordării de noi utilizatori, sunt suportate de către client aşa cum s-a stabilit în prezenta cauză atunci, capacităţile energetice rezultate pot fi preluate cu justă despăgubire de către operatorul de distribuţie.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge ca nefondat recursul pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC E.M.D. SA, împotriva deciziei Curţii de Apel Suceava nr. 119 din 26 octombrie 2009, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2577/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2606/2010. Comercial → |
|---|
