ICCJ. Decizia nr. 2542/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2542/2010
Dosar nr. 769/35/2008
Şedinţa publică din 1 iulie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 3 ianuarie 2003 reclamanta SC B.T.R. SA, bancă în faliment, prin F.G.D.S.B., a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC M. SA Satu-Mare obligarea acesteia la plata sumei de 16.093.073.399 lei cu titlu de despăgubiri.
În susţinerea cererii reclamanta a arătat că la data de 2 noiembrie 1999 a încheiat cu pârâta contractul în baza căruia a preluat în chirie spaţiul comercial situat în Satu-Mare în suprafaţă de 678,51 mp pentru 10 ani, însă raporturile comerciale au încetat de drept datorită incapacităţii de plată a reclamantei, care a intrat la 3 iulie 2002 în procedura falimentului.
Prin sentinţa nr. 2390 din 31 octombrie 2002 a Tribunalului Satu-Mare reclamanta a fost evacuată.
Cum pentru aducerea imobilului la nivelul de amenajări pentru a funcţiona ca sediu de bancă au fost necesare investiţii, reclamanta efectuând cheltuieli în valoare pretinsă.
Tribunalul Satu-Mare prin sentinţa nr. 271 din 7 iunie 2005 a admis acţiunea reclamantei astfel cum a fost formulată şi a dispus disjungerea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 1090/2005 privind aceleaşi părţi cu calităţi inversate pentru obligarea pârâtei SC B.T.R. SA la predarea imobilului în stare bună de funcţionare şi la refacerea lucrărilor necesare acestui scop sau la încuviinţarea refacerii lor de către SC M. SA pe socoteala pârâtului din dosarul nr. 3806/2003.
S-a dispus totodată suspendarea dosarului nr. 1090/2005 până la soluţionarea dosarului de faliment.
Pentru se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că prin expertiza efectuată s-a făcut dovada lucrărilor executate, investiţiile ridicându-se la suma de 35.177.060.769 lei.
Cum însă reclamanta nu şi-a majorat pretenţiile după efectuarea expertizei şi nici nu a cerut prin acţiune această valoare, iar pârâta nu a formulat obiecţiuni cu privire la această valoare, Tribunalul a găsit acţiunea fondată în temeiul art. 494 C. civ.
S-a considerat că acţiunea civilă înregistrată de pârâta SC M. SA nu este în stare de judecată în temeiul art. 165 C. proc. civ. s-a procedat la disjungerea acesteia în temeiul art. 20 din Legea nr. 83/1998 privind falimentul.
Împotriva hotărârii pronunţate de prima instanţă a declarat apel, în termen apelanta SC B.T.R. SA, bancă în faliment, prin lichidator F.G.D.S.B., solicitând instanţei admiterea apelului, schimbarea sentinţei apelate, iar pe fond obligarea pârâtei la plata sumei de 35.197.060.769 lei.
Împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă a declarat apel şi pârâta apelantă SC M. SA Satu-Mare, solicitând instanţei admiterea apelului, schimbarea în totalitate a sentinţei, în sensul respingerii acţiunii în pretenţii a reclamantei.
Prin Decizia nr. 183/C din 11 decembrie 2007, Curtea de Apel Oradea a admis ca fondat apelul declarat de apelanta pârâtă SC M. SA cu sediul în Satu-Mare, judeţul Satu-Mare, în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC B.T.R. SA, în faliment, prin lichidator F.G.D.S.B., cu sediul în Voluntari, judeţul Ilfov împotriva sentinţei nr. 271/LC din 7 iunie 2005, pronunţată de Tribunalul Satu-Mare, pe care a schimbat-o în parte în sensul că, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta Banca Turco-Română, în faliment, obligând pârâta SC M. SA Satu-Mare să-i plătească suma de 196.606,34 lei RON despăgubiri. Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei şi a fost obligată intimata să plătească apelantei suma de 24.721,54 lei cheltuieli de judecată.
Apelul declarat de apelanta SC B.T.R. SA, în faliment a fost respins ca nefondat.
Împotriva deciziei nr. 183/C din 11 decembrie 2007 a Curţii de Apel Oradea, a declarat recurs, atât SC B.T.R. SA, prin lichidator F.G.D.S.B. Voluntari, cât şi SC M. SA Satu-Mare.
Prin Decizia nr. 1707 din 20 mai 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti a admis recursul declarat de SC B.T.R. SA, prin lichidator F.G.D.S.B. Voluntari împotriva deciziei nr. 183/C din 11 decembrie 2007 a Curţii de Apel Oradea, pe care a casat-o cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel. Recursul declarat de SC M. SA Satu-Mare a fost anulat ca netimbrat.
În considerentele deciziei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti a reţinut că, acţiunea reclamantei are ca obiect plata despăgubirilor constând în investiţiile efectuate la imobilul pârâtei, pe care nu le mai foloseşte, prin încetarea contractului.
Având în vedere contraexpertiza tehnică dispusă în cauză, instanţa a făcut o distincţie între lucrări şi investiţii necesare şi utile imobilului, şi care nu pot fi ridicate de reclamantă, ele însumând 192.342,24 lei RON, sumă datorată de pârâtă şi care a fost obligată la plată.
La această sumă s-a mai adăugat, în sarcina pârâtei 4.264,10 lei, materiale achiziţionate de reclamantă, rămase în custodia pârâtei şi folosite de aceasta, în total suma fiind de 196.606,34 lei.
Diferenţa până la valoarea totală a investiţiilor efectuate de reclamantă (749.388,25 lei) diferenţa ce reprezintă 511.173,18 lei, nu a fost admisă.
Cu privire la această sumă instanţa de apel a motivat – reţinând concluziile contraexpertizei tehnice – că „ reprezintă valoarea investiţiilor ce pot fi ridicate de către fostul chiriaş (compusă din instalaţii electrice şi sanitare efectuate şi parţial amenajări şi compartimentări)".
Ca urmare, s-a reţinut că, reclamanta poate să ridice instalaţiile, amenajările, prin desprinderea acestora din imobilul pârâtei.
Înalta Curte, apreciază că hotărârea este criticabilă, prin nerespectarea art. 261 şi art. 3712 C. proc. civ., referitor la dispozitivul hotărârii şi executarea acestuia.
Predarea unor bunuri de către pârâtă, reţinută de instanţă, corespunzătoare dreptului reclamantei de ridicare a acestuia, apreciază instanţa supremă, nu se regăseşte în dispozitivul deciziei atacate.
Dispozitivul trebuie să rezolve toate cererile părţilor pentru a fi pus în executare, iar între dispozitiv şi considerentele hotărârii trebuie să existe concordanţă.
Reţinerile curţii de apel, în sensul dreptului reclamantei de a ridica din imobilul pârâtei instalaţiile, amenajările în valoare de 511.173.18 lei RON, nu se regăsesc în dispozitiv.
Ca urmare, hotărârea nu poate fi executată, sub acest aspect, pârâta nefiind obligată să ţină la dispoziţia reclamantei bunurile în valoare de 511.173,18 lei.
Mai mult decât atât, instanţa trebuia să dispună şi să cuprindă în dispozitiv şi care anume bunuri trebuie să fie ţinute de pârâtă la dispoziţia reclamantei.
Sub acest aspect, considerentele hotărârii sunt neclare, pentru că este neclară şi contradictorie şi contraexpertiza tehnică.
Instanţa supremă a apreciat astfel că, se impun că aceste precizări, de către experţi, respectiv că, în concluziile contraexpertizei s-a stabilit valoarea investiţiilor de 511.173,18 lei, ce pot fi demontate şi ridicate, cu o referire generală, fără a indica care anume utilaje din cadrul centralei termice, cu ce valoare, câte uşi blindate – valoare, etc, se pot ridica, pe când în completarea la contraexpertiză se referă la aceeaşi valoare, însă se face o defalcare valorică, dar bunurile nu mai sunt aceleaşi şi fără a se indica în concret în ce constau instalaţiile electrice, pentru că în vederea executării să nu fie niciun dubiu, iar instanţa să cuprindă în dispozitiv care anume bunuri este obligată pârâta să le ţină la dispoziţia reclamantei, o individualizare a acestora, cu indicarea tipului, numărului, valorii acestora.
Hotărârea atacată mai este criticabilă arată instanţa supremă şi sub aspectul reţinerii cheltuielilor de judecată în sarcina reclamantei, ignorându-se faptul că acţiunea a fost admisă în parte, că pârâta a fost obligată la plată, că are obligaţia ţinerii bunurilor ce pot fi ridicate la dispoziţia reclamantei şi că probele dispuse folosesc ambelor părţi.
În apel după casare, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 89 din 27 octombrie 2009 admite ca fondat apelul declarat de apelanta pârâtă SC M. SA cu sediul în Satu-Mare, judeţul Satu-Mare, în contradictoriu cu intimata reclamantă SC B.T.R. SA, prin lichidator F.G.D.S.B., împotriva sentinţei nr. 271/LC din 7 iunie 2005, pronunţată de Tribunalul Satu-Mare, pe care o schimbă în parte în sensul că:
Admite în parte acţiunea reclamantei SC B.T.R. SA, în faliment, şi obligă pârâta SC M. SA să îi plătească reclamantei suma de 196.606,34 RON, cu titlu de despăgubiri şi să pună la dispoziţia reclamantei următoarele bunuri, în valoare totală de 511.173,18 RON: centrală termică - 2 buc. (20.000 RON); centrală termică - 1 buc (14.000 RON); rezervorul de apă compus din: hidranţi – 3 buc, 1 buc rezervor, 2 buc hidrofoare şi 2 buc pompe (14.800 RON); schimbătoarele de căldură compuse din: utilaj complex (priză de aer, filtre, ventilatoare), vas de expansiune 50 l, dulap pentru instalaţie de climatizare, tabulatură din inox cca. 50 ml., ventil convector aer cald – rece 15 buc, guri ventilaţie 57 buc (64.500 RON); dulapurile şi panourile electrice: dulap electric comandă automatizare 1 buc şi 11 buc panouri electrice siguranţe comandă (45.000 RON); uşi blindate: uşi metalice antifoc – 9 buc, uşi rezistente la foc – 7 buc, şi uşă tezaur cu grilaj – 1 buc (39.000 RON); dulap de ventilatoare pentru instalaţie de climatizare – 1 buc, distribuitoare tur –retur – 4 buc, vase de expansiune – 2 buc, pompe mari frig – 2 buc, pompe mici cald – 2 buc, pompe recirculare – 3 buc, aparat aer condiţionat – 1 buc, aparat perdea aer cald la uşa de intrare (87.600 RON); mochetă 120 cutii (15.000 RON); plăci tavan fals nepus în operă – 29 cutii (25.056 RON); tabulatură nepusă în operă (400 RON); vată minerală – 1 sul (150,18 RON); rigips pereţi 1600 mp, tavane false cu plăci 250 mp, cadru tavan fără plăci 582 mp (185.667 RON).
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă SC B.T.R. SA.
Obligă reclamanta SC B.T.R. SA să plătească pârâtei SC M. SA suma de 15.742 lei, cheltuieli de judecată în apel.
În fundamentarea soluţiei instanţa de control judiciar ţinând cont şi de indicaţiile instanţei supreme, a reţinut că din probele administrate instanţa de apel reţine că sunt fondate în parte criticile apelantei SC M. SA, astfel că admiţând apelul acesteia va schimba în parte sentinţa nr. 271 din 7 iunie 2005 a Tribunalului Satu-Mare în sensul admiterii în parte a acţiunii reclamantei SC B.T.R. SA şi a obligării pârâtei la plata în favoarea reclamantei a sumei de 196.606.34 RON cu titlu de despăgubiri, fiind obligată totodată pârâta să pună la dispoziţia reclamantei bunurile indicate în dispozitivul prezentei decizii astfel cum au fost identificate numeric şi valoric în completarea la raportul de expertiză.
La stabilirea cuantumului despăgubirilor instanţa a avut în vedere cererea introductivă a reclamantei, precum şi concluziile lucrării de contraexpertiză potrivit cărora investiţiile funcţionale incorporate în clădire şi care nu pot fi ridicate şi valorificate, se cifrează la suma arătată mai sus.
În cuprinsul lucrării de contraexpertiză dispusă în cauză, prin prisma obiectivelor stabilite de instanţă, experţii au procedat la calculul despăgubirilor, diferenţiat în raport de stadiul lucrărilor şi de natura investiţiilor efectuate, respectiv cele încorporate în imobil şi care nu mai pot fi ridicate şi respectiv cele care pot fi ridicate de către chiriaş.
Aşa cum rezultă din lucrarea de contraexpertiză efectuată în apel, completată ulterior, ca urmare a obiecţiunilor părţilor, valoarea totală a investiţiilor efectuate la spaţiul din litigiu este de 749.388,25 lei RON, la care se adaugă şi suma de 4.264,10 lei RON, reprezentând valoarea materialelor ce au rămas în custodia societăţii şi care ulterior au fost utilizate pentru spaţiul învecinat închiriat.
Experţii au apreciat că din valoarea investiţiilor efectuate, doar suma de 192.342,24 RON (compusă din hidroizolaţia la acoperiş şi parţial din amenajările, compartimentările şi placările la faţade) reprezintă investiţii funcţionale ce nu pot fi ridicate, fiind incorporate în clădire şi având valoarea de cheltuieli necesare şi utile, diferenţa de sumă reţinută drept investiţii, în cuantum de 511.173,18 RON, reprezentând valoarea investiţiilor ce pot fi ridicate de către fostul chiriaş (compusă din instalaţii electrice şi sanitare efectuate şi parţial amenajări şi compartimentări).
Prin completarea la expertiză s-a reţinut că, la calculul sumei privind investiţiile, se justifică a fi adăugate şi contravaloarea serviciilor de consultanţă achitate de către chiriaş către SC E. SA Satu-Mare şi C. în sumă de 34.399,33 RON, respectiv 11.473,92 RON.
În consecinţă, având în vedere concluziile lucrării de contraexpertiză efectuate în cauză, precum şi destinaţia specifică obiectului de activitate al chiriaşului SC B.T.R. SA, ce a generat efectuarea investiţiilor la spaţiul închiriat, instanţa de apel reţine că reclamanta intimată este îndreptăţită a fi despăgubită de către proprietarul imobilului cu contravaloarea investiţiilor funcţionale incorporate în clădire şi care nu mai pot fi ridicate şi valorificate, în sumă de 192.342,24 RON, precum şi cu contravaloarea materialelor pe care proprietarul care le avea în custodie, le-a utilizat pentru amenajarea altui spaţiu în sumă de 4.264,10 RON. Restul sumei, reţinută drept contravaloare a investiţiilor, nu poate fi imputată în sarcina proprietarului, atâta vreme cât în lucrarea de expertiză s-a reţinut că reprezintă materiale şi utilaje ce pot fi ridicate de către chiriaş şi valorificate ulterior şi că nefiind finalizate lucrările ce se intenţionau a se realiza cu materialele şi utilajele respective, nu pot fi considerate drept investiţii funcţionale, utile şi necesare imobilului din litigiu. De asemenea, nu poate fi imputată proprietarului, nici contravaloarea serviciilor de consultanţă efectuate pentru aceste investiţii.
Completarea lucrării de contraexpertiză la rejudecare, în sensul dispus de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie explicitează care sunt bunurile pe care pârâta trebuie să le pună la dispoziţia reclamantei, bunuri ce pot fi demontate şi ridicate, numărul şi valoarea acestora cu precizarea că, toate acestea se includ în valoarea totală a investiţiilor în cuantum de 551.173,18 RON.
Motivele de apel prin care apelanta pârâtă SC M. SA solicită compensarea valoarea investiţiilor pe care le datorează chiriaşului, cu suma necesară pentru aducerea spaţiului în stare de funcţionare acestea sunt nefondate.
Apelanta nu a înţeles să apeleze prin apelul declarat decât partea din hotărârea primei instanţe privitoare la despăgubiri şi nu şi modul de soluţionare a cererii sale care viza obligarea pârâtei chiriaşe de a aduce spaţiul în starea în care l-a primit, ori obligarea ei la plata contravalorii cheltuielilor necesare a se efectua pentru a fi adus spaţiul în stare de funcţionare.
Prin urmare, sub aceste aspect instanţa de apel reţine că se poate pronunţa doar în limitele cererii de apel formulate conform prevederilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ.
Pe de altă parte, cererea reconvenţională la care face referire această apelantă a fost disjunsă şi apoi suspendată până la soluţionarea irevocabilă a prezentei cauze, în temeiul art. 17 din OG nr. 10/2004 privind falimentul instituţiilor de credit, aşa cum rezultă din Decizia nr. 259 din 25 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Oradea.
De altfel, apelanta SC M. SA a formulat aceleaşi critici împotriva deciziei nr. 183 din 11 decembrie 2007 a Curţii de Apel Oradea, iar recursul acesteia a fost anulat ca netimbrat, ceea ce înseamnă că operează în cauză (parţial autoritatea lucrului judecat) cu privire la acele critici.
Cu privire la apelul promovat de SC B.T.R. SA s-a reţinut că depunerea unei adrese la dosar prin care una din părţi face aprecieri cu privire la lucrarea de expertiză efectuată în cauză, nu are valoarea juridică a modificării acţiunii introductive raportat la prevederile art. 132 pct. 2 C. proc. civ.
Împotriva acestei soluţii au declarat recurs atât reclamanta cât şi pârâta.
Astfel pârâta invocă aspecte de nelegalitate potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine că instanţa de judecată a ignorat cererea prin care solicita să se facă aplicaţiunea dispoziţiilor art. 294 alin. (2) C. proc. civ. care arată că „în faţa instanţei de apel se pot cere însă (...) alte despăgubiri ivite după darea hotărârii. De asemenea se va putea solicita compensarea legală".
Ori, potrivit raportului de contraexpertiză reclamanta ar trebui să achite pentru aducerea imobilului în stare bună de funcţionare suma de 178.316,72 RON, iar suma pe care o are de achitat către reclamantă este de 196.606,34 RON.
Or, instanţa nu a procedat la a face compensarea, societatea fiind în imposibilitate de a recupera creanţa, intimata fiind o societate aflată în procedura falimentului.
La rândul său reclamanta, prin lichidator, face referire la aspecte de nelegalitate invocând dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ.
Se susţine că prin hotărârea criticată instanţa de apel s-a pronunţat asupra unui drept nepretins, încălcând astfel limitele apărării pârâtei şi implicit principiul disponibilităţii.
Recurenta arată că prin cererea de apel şi respectiv apărările formulate intimata s-a rezumat la criticarea soluţiei primei instanţe (în rejudecare) pentru insuficienţa probelor administrate cu solicitarea completării acestora prin efectuarea unei contraexpertize care să determine valoarea reactualizată a investiţiilor, să clarifice posibilitatea prevederii legale a dispoziţiilor art. 494 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. respectiv dacă intimatul are dreptul la aceste investiţii a le păstra plătind contravaloarea lor, sau de a îndatora reclamantul să le ridice.
Prin depăşirea limitelor investirii şi soluţionarea unei cereri ce nu i-a fost supusă, i-a fost luat fără temei legal dreptul la despăgubiri în sumă de 707.779,52 lei reprezentând valoarea investiţiilor efectuate în imobil necontestate de beneficiara pârâtă.
De asemenea, fără temei legal susţine recurenta reclamantă a fost obligată la plata sumei de 15.712 lei cheltuieli de judecată în apel şi aceasta pentru sancţionarea culpei procesuale în promovarea căii de atac a apelului fiind încălcate dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
Proba administrată în apel a contraexpertizei a fost solicitată de Metecom, singura care a şi profitat.
Recursul pârâtei SC M. SA este nefondat.
Contrar susţinerilor recurentei, instanţa de apel a procedat la analiza motivelor invocate.
Astfel s-a motivat că aceasta nu a înţeles să apeleze şi modul de soluţionare a cererii sale care viza obligarea pârâtei chiriaşe de a aduce spaţiul în starea în care l-a primit, ori obligarea ei la plata contravalorii cheltuielilor necesare a se efectua pentru a fi adus spaţiul în stare de funcţionare.
Deci, instanţa de apel s-a pronunţat doar în limitele cererii de apel conform prevederilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ.
Pe de altă parte recurenta pârâtă face abstracţie de faptul că nu deţine o creanţă certă asupra băncii, pretenţiile sale fiind definitiv şi irevocabil suspendate de la soluţionare până la încheierea procedurii falimentului.
Recursul reclamantei este fondat.
Din tot probatoriul administrat rezultă că reclamanta a solicitat contravaloarea lucrărilor executate fiind stabilite prin rapoarte de expertize la care intimata SC M. SA nu a formulat niciun fel de obiecţiuni şi nici nu a contestat în vreun fel efectuarea investiţiilor, sau efectuarea acestora fără acordul său.
Atâta timp cât investiţiile efectuate de recurenta-reclamantă fac corp comun cu imobilul, fapt ce rezultă cu prisosinţă din conţinutul rapoartelor de expertiză, aceasta nu a solicitat decât contravaloarea acestora.
Aşa fiind, instanţa nu se putea pronunţa decât în limitele cu care a fost investită prin cererea de chemare în judecată, neavând în nici un mod obligaţia de a clarifica, dacă recurenta pârâtă are dreptul la aceste investiţii a le păstra plătind contravaloarea lor, sau de a îndatora reclamantul să le ridice.
În speţă sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 494 C. civ., având în vedere că aceste categorii de investiţii nu sunt bunuri mobile în sensul strict al cuvântului, independent funcţional, făcând corp comun cu spaţiul respectiv.
Faţă de cele arătate, având în vedere că în nici una din fazele de judecată a acţiunii reclamantei întemeiată pe dispoziţiile art. 494 şi art. 997 C. civ. intimata-pârâtă nu a solicitat expres obligarea la ridicarea investiţiilor efectuate, rezultă incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ. astfel că,
Văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ. coroborat cu art. 274 C. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC B.T.R. SA, prin lichidator F.G.D.S.B. Voluntari, împotriva deciziei nr. 89/C-A din 27 octombrie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, pe care o modifică în sensul că schimbă în parte sentinţa nr. 271/LC din 7 iunie 2005 a Tribunalului Satu-Mare, admite în parte acţiunea reclamantei SC B.T.R. SA, prin lichidator F.G.D.S.B. Voluntari, şi obligă pârâta SC M. SA Satu-Mare la plata contravalorii îmbunătăţirilor în sumă de 707.779,52 lei.
Respinge apelul pârâtei SC M. SA Satu-Mare declarat împotriva aceleiaşi sentinţe.
Respinge recursul declarat de pârâta SC M. SA Satu-Mare împotriva deciziei nr. 89/C-A din 27 octombrie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta pârâtă SC M. SA Satu-Mare la plata sumei de 18.556,24 lei cheltuieli de judecată către reclamanta SC B.T.R. SA.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 1 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2539/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2543/2010. Comercial → |
|---|
