ICCJ. Decizia nr. 2544/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2544/2010
Dosar nr. 1384/91/2008
Şedinţa publică din 1 iulie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Prin cererea înregistrată la nr. 10865/231/2007 pe rolul Judecătoriei Focşani, reclamanta SC A.S. SRL Focşani, prin reprezentantul său legal, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC V.I. SRL Brăila, rezilierea contractului de vânzare - cumpărare din 30 august 2006.
În motivarea cererii, a precizat că, prin contractul menţionat şi-a asumat obligaţia de a livra pârâtei cantitatea de 300 tone floarea soarelui.
Deşi a cumpărat cantitatea direct de la proprietari, pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia de a o ridica.
A făcut precizarea că obiectul contractului nu este „vânzare" ci „livrare", că termenul este „la recoltare", că respectivul contract are caracter „ aleatoriu", cu toate consecinţele pe care le presupune.
A solicitat proba cu acte, martori şi interogatoriu.
A depus la dosar contractul.
La dosar a depus întâmpinare şi cerere reconvenţională pârâta, prin care a menţionat că, în baza art. 6 din contract, pentru plata avansului, a emis factura proformă, din 2006, iar prin ordinul de plată din 2006 i-a achitat reclamantei suma de 90.000 lei.
Cu toate acestea, reclamanta nu şi-a respectat obligaţia de a-i livra floarea soarelui.
Pentru a recupera banii avansaţi, i-a emis două notificări prin executorul judecătoresc B.F., însă, în mod neprincipial, reclamanta a intentat acţiunea prezentă.
A precizat că acţiunea formulată este lapidară, nu are legătură cu realitatea, nu există nici un proces verbal de predare-primire a cantităţii de floarea soarelui.
În ce priveşte termenul de livrare, este vorba de toamna anului 2006 şi nu de anii ulteriori; această situaţie rezultând din faptul că s-a încheiat contractul la sfârşitul lunii august 2006 şi s-a achitat avansul în septembrie 2006.
Faţă de cele precizate, a solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibilă.
A invocat faptul că reclamanta nu putea promova acţiunea fără să fi pus pârâta în întârziere, astfel cum prevede legea şi că singurul care poate solicita rezoluţiunea este creditorul, calitate ce-i aparţine.
Pe calea cererii reconvenţionale a solicitat rezoluţiunea contractului de vânzare - cumpărare din 2006, cu daune interese şi obligarea reclamantei la plata sumei de 90.000 lei, cu penalităţi de 0,25% din valoarea produselor pentru care nu au fost îndeplinite obligaţiile contractuale (178.500 lei RON), conform art. 4 şi art. 10 din contract, începând cu luna noiembrie 2006.
În drept a invocat dispoziţiile art. 969 şi urm. C. civ. coroborat cu art. 1020, art. 1021 C. civ.
La termenul din 4 martie 2008, Judecătoria Focşani, din oficiu, a invocat excepţia lipsei competenţei materiale, iar prin sentinţa civilă nr. 107/2008 a dispus declinarea competenţei, în baza dispoziţiilor art. 2, art. 17 şi art. 158 C. proc. civ., în favoarea Tribunalului Vrancea, secţia comercială.
Pe rolul acestei instanţe cauza a fost înregistrată la nr. 1384/91/2008.
Prin sentinţa civilă nr. 50 din 23 februarie 2009, Tribunalul Vrancea a respins ca neîntemeiată atât acţiunea cât şi cererea reconvenţională.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
La data de 30 august 2006, între reclamantă şi pârâtă a intervenit contractul de vânzare - cumpărare, prima în calitate de vânzător, al doilea în calitate de cumpărător, cu obiect livrarea cantităţii de 300 tone floarea soarelui.
Obligaţiile născute din contract, astfel cum au fost înserate de părţi au fost acelea ca primul să livreze produsul iar al doilea să plătească preţul de 178.500 lei RON şi să primească produsele după recepţia cantitativă şi calitativă (art. 5, art. 6, art. 7).
Termenul contractului a fost stabilit la recoltat.
Problema esenţială ce trebuie clarificată în speţă este natura juridică a contractului. Din conţinutul actului descris mai sus, rezultă cu certitudine, că acesta este un contract de vânzare - cumpărare (şi nu unul de livrare cum a încercat să acrediteze reclamanta - aceasta reprezintă o operaţiune prin care se execută contractul) în varietatea sa, vânzarea după greutate - 300 tone (bunurile fiind determinate generic), mai mult, părţile au stabilit un preţ.
Ca urmare, actul face parte din categoria actelor sinalagmatice, ce generează obligaţii în sarcina ambelor părţi, obligaţii pe care părţile le-au consemnat la art. 1.
Unul dintre efectele specifice ale acestui contract este excepţia de neexecutare ce poate fi invocată în cadrul acţiunii ca reclamant, sau pe cale de apărare, ca pârât.
Reclamanta a solicitat rezilierea contractului pentru neexecutarea acestuia de către pârâtă, întrucât nu s-a prezentat să-şi ridice produsele.
Rezilierea presupune desfacerea, pentru viitor, a unui contract sinalagmatic cu execuţie succesivă în timp, ca urmare a neexecutării obligaţiei unei părţi.
Având în vedere termenul contractului „la recoltat", reclamanta a solicitat rezilierea pentru a nu se considera ca fiind valabil şi pentru viitorii ani.
Pornind de la principiul înscris în Codul civil - art. 977, potrivit căruia contractul se interpretează după intenţia comună a părţilor şi raportat la probatoriile efectuate în cauză-depoziţiile martorilor audiaţi M.V. şi S.C. prima instanţă a concluzionat că acest contract a fost încheiat doar pentru anul 2006.
Din aceleaşi depoziţii, s-a concluzionat că, pârâta - reclamantă s-a prezentat şi a ridicat cantitatea de floarea soarelui, „la recoltat" astfel că nu se poate reţine nerespectarea obligaţiei înscrisă în contract - „primirea produselor".
Cererea reconvenţională a fost găsită neîntemeiată, pentru considerentele că, reclamanta şi-a respectat obligaţia de a livra floarea soarelui, cum rezultă din depoziţiile martorilor audiaţi, din raportul de expertiză şi acte - ordinul de plată depus de pârâtă.
Aceasta a plătit avansul de 90.000 lei prin bancă, pentru a-i fi livrate produsele; reprezentantul reclamantei, M.T., a ridicat suma şi a făcut plata proprietarilor particulari pe loc, după încărcarea florii soarelui în mijloacele de transport trimise de SC V.I. SRL, care, după cântărire, plecau la Brăila.
Instanţa nu a putut reţine nicio urmă de subiectivism în depoziţiile martorilor audiaţi cu privire la faptul că au dat produsele şi au primit banii de la reprezentantul reclamantei. Tot în baza acestei probe, instanţa reţine că nu i-a interesat să încheie acte pentru cantitatea vândută, deoarece sunt producători particulari.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a formulat apel pârâta-reclamantă SC V.I. SRL Brăila, solicitând modificarea ei, în sensul admiterii cererii de rezoluţiune a contractului de vânzare-cumpărare şi obligarea intimatei la plata sumei de 90.000 lei, plus penalităţi.
În motivarea cererii de apel, a arătat apelanta că instanţa i-a respins cererea reconvenţională numai pe baza dispoziţiilor a doi martori, fără să aibă în vedere expertiza contabilă, documentele contabile de la dosar şi nici dispoziţiile legale ce reglementează activitatea financiar-contabilă.
A arătat apelanta că prin raportul de expertiză întocmit în cauză s-a dovedit că din documentele contabile nu rezultă livrarea cantităţilor de cereale, că suma de 90.000 lei apare înscrisă în contabilitatea intimatei ca avans marfa, că nu există documente de transport a mărfii, proces-verbal de predare-primire, certificat de calitate şi de gestiune şi că în contabilitatea ei, a apelantei, nu se regăseşte vreo cantitate de floarea-soarelui livrată de intimată.
Apelanta a arătat că din suplimentul de expertiză rezultă că suma de 98.000 lei, a fost ridicat de administratorul intimatei cu destinaţia sume datorate asociaţilor şi că nepredarea mărfii rezultă şi din faptul că nu există documente impuse de Ordinul nr. 1850/2004.
A mai arătat apelanta că din depoziţiile martorilor nu rezultă cu certitudine identitatea persoanei către care au predat cantitatea de floarea-soarelui şi că instanţa, în mod greşit, a apreciat că intimata şi-a respectat obligaţia de predare a mărfii şi că motivarea este contradictorie.
Legal citată, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, arătând, în esenţă, că soluţia instanţei este corectă.
În cauză s-au administrat probele cu înscrisuri, cu interogatoriu şi a fost reaudiat martorul M.V.
Prin Decizia comercială nr. 86 din 12 octombrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială, a fost respins apelul pârâtei reclamante, ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că, aspectul esenţial în discuţie este dacă intimata a livrat apelantei cantitatea de floarea-soarelui cuvenită, calificarea naturii juridice a contractului nemaifiind contestată de către nici una dintre părţi.
Din depoziţia martorului M.V., reaudiat de către instanţa de apel în prezenţa reprezentanţilor legali ai părţilor, rezultă, fără tăgadă, faptul că acesta a vândut intimatei floarea-soarelui şi că la instrucţiunile reprezentantului acesteia, a fost încărcată floarea soarelui în camioane, în prezenţa reprezentantului societăţii apelante care a asistat la recepţia şi cântărirea mărfii.
Motivele invocate de apelantă în susţinerea unei situaţii diferite nu au putut fi primite, având în vedere următoarele aspecte:
În materie comercială nu există o ierarhie a probelor, toate având, de principiu, aceeaşi putere doveditoare.
Lipsa documentelor contabile invocată de către apelantă nu poate duce la concluzia că o anumită operaţiune comercială nu s-a realizat, în condiţiile în care ea este atestată prin alte mijloace de probă.
De altfel, rolul contabilităţii este de a reflecta o anumită realitate şi, îi condiţiile în care actele contabile şi cele de însoţire a mărfii nu sunt întocmite si poate trage concluzia nerespectării dispoziţiilor financiar-contabile şi nu cea de inexistenţă a operaţiunii comerciale.
În ceea ce priveşte aşa-zisele contradicţii din motivarea instanţei, instanţa de apel a reţinut că, în fapt, contractul prevedea livrarea unei cantităţi de 300 tone floarea soarelui şi că intimata a facturat cantitatea de 150.000 kg floarea-soarelui, în sumă de 89.250 lei.
În ceea ce priveşte cererea intimatei de obligare a apelantei la plata cheltuielilor judiciare în apel, s-a reţinut faptul că aceasta nu a făcut dovada plăţi onorariului, pentru calea de atac a apelului, în copiile chitanţelor depuse la dosar indicându-se doar o factură fiscală din data de 31 august 2009.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC V.I. SRL Brăila, aducându-i următoarele critici.
1. Hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 969 C. civ. şi art. 46 C. com.
Recurenta apreciază că vânzătorul SC A.S. SRL Focşani nu şi-a îndeplinit obligaţia contractuală, aceea de a preda cantitatea de floarea-soarelui, stipulată în contract.
În mod nelegal instanţa de apel a admis proba cu martori în vederea dovedirii celor susţinute de către părţi, considerând că era necesar să existe un document scris care să ateste predarea-primirea mărfii.
2. Se mai susţine de către recurentă că, din cuprinsul contractului din 2006 nu rezultă că respectiva cantitate de floarea-soarelui, trebuia predată de către alte persoane, decât societatea vânzătoare.
Recurenta mai arată că operaţiunea de livrare a cantităţii de floarea-soarelui nu este evidenţiată în documentele sale contabile şi nici în documentele societăţii vânzătoare, astfel că în mod greşit, instanţa de apel a pronunţat hotărârea sa pe baza depoziţiilor martorilor.
De asemenea, recurenta susţine că a reţinut o greşită stare de fapt, interpretând în mod greşit probele administrate în cauză.
La dosarul cauzei, a fost depus un contract de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase încheiat între SC V.I. SRL şi SC E.I. SRL Brăila, motiv pentru care, prin încheierea din 22 aprilie 2010 s-a dispus introducerea în cauză şi a SC E.I. SRL Brăila.
Analizând Decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează.
1. Problema care se pune în legătură cu recursul formulat, nu este aceea a interpretării corecte a clauzelor cuprinse în contractul din 2006 încheiat între părţi, ci aceea a legalităţii probelor administrate.
Aşa după cum a arătat şi recurenta, potrivit dispoziţiilor art. 46 C. com., obligaţiunile comerciale se probează cu acte autentice, cu acte sub semnătură privată, cu facturi acceptate, prin corespondenţă, prin telegrame, cu registrele părţilor, cu martori – chiar în cazurile prevăzute de art. 1191 C. civ. şi prin orice alte mijloace admise de legea civilă.
Prin urmare, aşa după cum, în mod corect, a reţinut şi instanţa de apel, în materie comercială nu există o ierarhie a probelor, iar în ce priveşte actele juridice al căror obiect are o valoare ce depăşeşte suma de 250 lei, cum este cazul şi în speţa de faţă, este permisă proba testimonială.
Prin urmare, instanţa de apel a administrat probele în conformitate cu dispoziţiile legale.
2. În legătură cu interpretarea acestor probe, Înalta Curte reţine că acest lucru ţine de temeinicia hotărârii, or, în calea de atac a recursului, hotărârea recurată numai poate fi analizată sub acest aspect, pct. 10 şi 11 ale art. 304 C. proc. civ., fiind abrogate prin OUG nr. 138/2000.
Având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de SC V.I. SRL Brăila şi însuşit de SC E.I. SRL Brăila, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâtele SC E.I. SRL Brăila şi SC V.I. SRL Brăila împotriva deciziei comerciale nr. 86 din 12 octombrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 1 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2543/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2546/2010. Comercial → |
|---|
