ICCJ. Decizia nr. 2546/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2546/2010
Dosar nr. 23241/3/2008
Şedinţa publică din 1 iulie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 4556 din 20 martie 2009, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins ca fiind prescrisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A.P. SA Braşov în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S. Bucureşti.
În fundamentarea acestei soluţii, prima instanţă a reţinut, analizând cu prioritate excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâta A.V.A.S. prin întâmpinare, că aceasta este întemeiată.
Reclamanta şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată exclusiv pe dispoziţiile din OUG nr. 88/1997 şi Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării.
Conform art. 3228 din OUG nr. 88/1997 termenul de prescripţie pentru introducerea cererii prin care se atacă o operaţiune sau un act prevăzut de această ordonanţă, ori se valorifică un drept în acest cadru legal, era de 3 luni de la data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască existenţa operaţiunii sau actul atacat ori de la data naşterii dreptului.
Legea nr. 137/2002 a abrogat art. 3228 din OUG nr. 88/1997 şi a stabilit în art. 39 teza I un termen de o lună.
Ulterior, prin Legea nr. 556/2003 s-a stabilit că termenul de prescripţie pentru introducerea cererii prin care se atacă o operaţiune sau un act din cele prevăzute de legile speciale din domeniul privatizării ori se valorifică un drept conferit de acestea este de o lună de la data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască existenţa operaţiunii sau actul atacat ori de la data naşterii dreptului, cu excepţia cererilor privind executarea obligaţiilor prevăzute în contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni ale societăţilor privatizate precum şi a celor în desfiinţarea acestor contracte cărora li se aplică termenul general de prescripţie.
Şi în situaţia aplicării termenului de o lună şi în aceea a luării în considerare a termenului general de prescripţie, care însă nu este aplicabil, acţiunea reclamantei este prescrisă.
Cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 11 iunie 2008 iar Decizia Curţii de Apel Braşov nr. 9191 prin care s-a dispus retrocedarea în natură a imobilului s-a pronunţat la 28 septembrie 2004, acţiunea fiind astfel prescrisă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 503 din 30 noiembrie 2009, a admis apelul reclamantei SC A.P. SA Braşov împotriva sentinţei instanţei de fond, a desfiinţat această hotărâre judecătorească şi a trimis cauza spre rejudecare la aceiaşi instanţă.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a stabilit că potrivit art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002 raportat la art. 324 alin. (1) şi (2) din OUG nr. 88/1997 instituţiile publice asigură repararea prejudiciilor cauzate societăţilor comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin restituirea către foştii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat, în temeiul unei hotărâri definitive şi irevocabile, plătind acestora o despăgubire reprezentând echivalentul bănesc al prejudiciului.
Acest drept, recunoscut de OUG nr. 88/1997, excede procesului de privatizare, nu constituie un drept născut în procesul privatizării, fiind supus termenului general de prescripţie prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, de trei ani, care începe să curgă de la data pronunţării deciziei civile nr. 5647 din 27 iunie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva deciziei comerciale nr. 503 din 30 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a promovat recurs pârâta A.V.A.S. Bucureşti, care a criticat această hotărâre pentru nelegalitate, solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului şi modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului reclamantei împotriva sentinţei dată în fond, această din urmă hotărâre fiind legală şi temeinică.
S-a evocat în dezvoltarea motivelor de recurs faptul că din moment ce temeiul despăgubirilor cerute de reclamantă l-au constituit prevederile art. 324 din OUG nr. 88/1997 modificată prin Legea nr. 99/1999, termenul de prescripţie este cel stipulat în această lege şi nu în termenul general de prescripţie.
Intimata-reclamantă SC A.P. SA a depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile aduse prin cererea de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge, ca nefondat, recursul pârâtei pentru următoarele considerente.
Este de necontestat că reclamanta SC A.P. SA prin cererea de chemare în judecată a pârâtei A.V.A.S. a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 200.000 lei, reprezentând prejudiciul estimativ suferit ca efect al executării obligaţiei de restituire în natură, către fostul proprietar V.D. a imobilului situat în Codlea, str. Fabricii înscris în CF X Codlea.
Din verificarea documentaţiei existente la dosarul cauzei, rezultă că Tribunalul Braşov, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 594/ S din 10 decembrie 2002, a admis în parte acţiunea contestatorului V.D. şi a constatat că imobilul situat în Codlea str. Fabricii a fost preluat de S.R. fără titlu valabil.
Ulterior, prin Decizia civilă nr. 919/ Ap din 28 septembrie 2004, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a admis apelul reclamantului V.D., a schimbat în parte sentinţa fondului şi a dispus restituirea în natură a imobilului descris anterior.
Această soluţie dată în apel a fost menţinută prin Decizia nr. 5647 din 27 iunie 2005 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, devenită astfel irevocabilă.
Corect şi bine documentat instanţa de apel a stabilit că prin cererea de chemare în judecată reclamanta SC A.P. SA a cerut repararea unui prejudiciu care i-a fost adus şi nicidecum valorificarea unui drept născut în procesul privatizării.
Din această perspectivă apare cât se poate de evident că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile cuprinse în art. 3 din Decretul nr. 167/1958 termenul general de prescripţie fiind de 3 ani şi el începând că curgă de la data pronunţării deciziei civile nr. 5647 din 27 iunie 2005 de secţia civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru aceste raţiuni, urmează a respinge, ca nefondat, recursul pârâtei A.V.A.S. împotriva deciziei comerciale nr. 503 din 30 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, nefiind îndeplinită nici o cerinţă din cele menţionate de art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 503 din 30 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 1 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2544/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2557/2010. Comercial → |
|---|
