ICCJ. Decizia nr. 2704/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2704/2010
Dosar nr. 11207/118/2008
Şedinţa publică din 14 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 26 din 17 aprilie 2009, Tribunalul Constanţa, secţia maritimă şi fluvială, a admis cererea formulată de creditorul J.A.H. în contradictor cu debitorul M.J.B.V. şi, în consecinţă, a autorizat vânzarea silită a navei G.W. sub pavilion olandez, proprietatea debitorului, aflată în portul Mangalia şi a dispus trimiterea părţilor înaintea judecătorului delegat S.L. pentru a fixa ziua vânzării şi pentru a proceda la celelalte operaţiuni necesare.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că petentul creditor are împotriva debitorului o creanţă în valoare de 300.000 euro constatată prin actul de ipotecă din data de 15 iulie 2008 care a fost recunoscut pe teritoriul României prin sentinţa nr. 1048 din 23 noiembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia civilă, hotărâre rămasă irevocabilă.
Constatând că urmărirea navei G.W. a fost precedată de un comandament ce respectă cerinţele art. 914 C. com. şi care a fost notificat în condiţiile art. 915 din acest cod, că executorul judecătoresc a întocmit procesul verbal cu menţiunile prevăzute de art. 916 şi pe care l-a notificat în conformitate cu art. 917 C. com., că, deci, formalităţile prevăzute de lege au fost îndeplinite, Tribunalul a autorizat vânzarea silită a navelor, sens în care a trimis părţile înaintea judecătorului delegat pentru a fixa ziua vânzării.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel creditorul invocând, în principal, nerespectarea dreptului său la apărare.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 14 din 12 noiembrie 2009 a respins apelul ca nefondat, reţinând că procedura de citare a fost corect îndeplinită iar dispoziţiile art. 407 C. com. au fost corect aplicate.
Creditorul M.J.B.V. a declarat recurs împotriva deciziei menţionate invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. în dezvoltarea cărora reiterează criticile din apel constând în nelegalitatea citării, neîndeplinirea cerinţei exigibilităţii creanţei şi nerespectării prevederilor art. 407 C. com.
Înalta Curte a pus în discuţia părţilor în conformitate cu art. 306 alin. (2) C. proc. civ., ca motiv de ordine publică, sistemul căilor de atac şi pe cale de consecinţă, competenţa Înaltei Curţi de soluţionare a acestuia.
Procedând la examinarea motivului de ordine publică care în conformitate cu art. 137 C. proc. civ. se constituie şi într-o excepţie cu acelaşi caracter, constată temeinicia acestuia.
Procedura urmăririi silite a navelor maritime este reglementată de codul comercial în Cartea a IV-a capitolul II: „Despre sechestrarea, urmărirea şi vânzarea silită a navelor", art. 910 – art. 935. Această reglementare cu caracter special se completează cu reglementarea Codului de procedură civilă relativă la urmărirea silită a bunurilor mobile care constituie dreptul comun al materiei.
În acest sens art. 935 C. com. dispune: „Pentru tot ce nu este regulat prin prezentul titlu, se aplică dispoziţiunile Codului de procedură civilă relative la urmărirea silită a bunurilor mobile".
Obiectul litigiului de faţă îl formează executarea silită a unor nave maritime sub pavilion străin, olandez. Prealabil executării, Tribunalul Constanţa prin sentinţa nr. 1048 din 23 septembrie 2008 a recunoscut pe teritoriul României efectele actului de ipotecă din data de 15 iulie 2008 încheiat în Regatul de Jos al Olandei, conform art. 165 din Legea nr. 105/1992.
Prin sentinţa nr. 1278 din 12 noiembrie 2008, acelaşi Tribunal a admis cererea creditorului J.A.H. şi a încuviinţat executarea silită pe teritoriul României a respectivului act de ipotecă.
Odată încuviinţată executarea silită conform art. 173 alin. (1) din Legea nr. 105/1992 şi cu procedura prevăzută de art. 3731 C. proc. civ., executorul a parcurs etapele prevăzute de art. 911, art. 914 întocmind comandamentul pe care l-a notificat debitorului.
Debitorul, conform art. 915 alin. (4) C. com. putea formula contestaţie la executare în termen de 15 zile de la notificarea comandamentului, termen prevăzut de art. 401 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., procedura de soluţionare a acestei contestaţii fiind aceea prevăzută de art. 402 – art. 404 C. proc. civ., dreptul comun în materie.
Neuzând de această posibilitate legală Tribunalul care a încuviinţat executarea, constatând formalităţile prevăzute de art. 914 – art. 917 îndeplinite a autorizat vânzarea navei trimiţând părţile înaintea judecătorului delegat pentru fixarea zilei vânzării şi a celorlalte operaţiuni necesare.
Potrivit art. 923 C. com., Tribunalul, după raportul judecătorului – delegat, pentru motive grave, poate acorda şi chiar ordona din oficiu ca vânzarea să nu aibă loc şi să încuviinţeze una sau două amânări de câte opt zile fiecare.
Prin urmare, în faza executării silite mobiliare, singura hotărâre pe care o dă tribunalul susceptibilă de a fi judecată cu procedura prevăzută pentru judecata în prima instanţă este hotărârea dată asupra contestaţiei la executare şi, aceasta se dă fără drept de apel, cu excepţia hotărârii asupra contestaţiei la titlu care se dă cu aceleaşi căi de atac şi hotărârea ce se execută (art. 402 C. proc. civ.).
Hotărârea (încheierea) pe care Tribunalul o dă în conformitate cu art. 918 C. com. prin care acesta autorizează vânzarea silită şi trimite părţile în faţa judecătorului delegat pentru a fixa ziua vânzării este subsecventă încheierii de încuviinţare a executării silite, reglementată de art. 3731 C. proc. civ. şi care nu este supusă niciunei căi de atac, având un caracter intermediar între actul procedural de debut al executării silite şi actul procedural prin care această fază procesuală se finalizează, în speţă, procesul verbal de adjudecare semnat de judecătorul delegat şi, după caz, hotărârea dată asupra cererii de desfiinţare a vânzării în condiţiile art. 449 C. proc. civ.
Concluzionând, hotărârea prin care se autorizează vânzarea silită şi care trebuie să îmbrace forma unei încheieri, întrucât prin aceasta nu se rezolvă fondul unei pricini ci se confirmă procedura care a debutat cu încheierea prin care s-a încuviinţat executarea silită, fiind o hotărâre intermediară, nu poate avea un alt regim juridic decât hotărârea care o precede şi o condiţionează şi care încuviinţează la modul general ceea ce această hotărâre încuviinţează în particular.
Prin urmare, încheierea de autorizare vânzare navă este fără nicio cale de atac, ca şi hotărârea de încuviinţare a executării silite.
Este de observat că în ipoteza executării silite nu sunt incidente prevederile art. 299 şi respectiv art. 282 C. proc. civ. cu privire la căile de atac şi care sunt cuprinse în Cartea II-a a Codului de procedură civilă – „Procedura contencioasă", acestea încetându-şi incidenţa la momentul obţinerii unui titlu executoriu.
Faza de executare silită, reglementată de Cartea a IV-a a a Codului de procedură civilă, cuprinde reguli proprii, specifice şi speciale de procedură, hotărârile pe care le dă instanţa de executare fiind atacabile numai atunci când legea o prevede.
Acesta este şi motivul pentru care cu privire la contestaţia la executare legiuitorul a precizat expres că ea se judecă cu procedura prevăzută pentru prima instanţă.
Cum hotărârea de autorizare nu se încadrează în această categorie, iar legea nu reglementează posibilitatea atacării ei, distinct de încheierea de încuviinţare a executării silite a cărei subdiviziune este, ea nu beneficiază de nicio cale de atac.
Aşa fiind, Înalta Curte va admite recursul sub aspectul motivului de ordine publică invocat din oficiu, modifică Decizia atacată în sensul că va respinge apelul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul M.J.B.V. împotriva deciziei nr. 14/MF din 12 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o modifică în sensul că respinge apelul pârâtului ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2700/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2706/2010. Comercial → |
|---|
