ICCJ. Decizia nr. 2614/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2614/2010
Dosar nr. 183/1285/2008
Şedinţa publică de la 7 iulie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Deva, la 16 august 2005, în Dosarul nr. 5162/2005, reclamanta SC S.F. SRL Deva a chemat în judecată pe pârâta SC C.T. SRL solicitând constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare - cumpărare autentificat din 15 martie 2002 la B.N.P. Ş.O.l. având ca obiect imobilul înscris în C.F. Deva, constând în teren în suprafaţă de 3.943 mp cu construcţii, precum şi restabilirea situaţiei anterioare de C.F., cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta susţine că la 27 decembrie 1999 a cumpărat la licitaţie imobilul înscris în C.F. Deva, compus din clădirea administrativă, magazie de cereale şi curte în suprafaţă de 44.356 mp, la preţul de 780.000.000 lei, că ulterior cumpărării, pârâta, folosindu-se de un înscris probabil antedatat, respectiv contractul de leasing imobiliar din 17 decembrie 1999, a „şantajat-o" pe reclamantă să-i vândă o parte din teren şi construcţii, în suprafaţă de 4.633 mp, obţinând prin manevre dolosive consimţământul reclamantei la vânzare.
Astfel s-a încheiat contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub din 15 martie 2002 pentru preţul de 5.000.000 lei, iar în aceeaşi zi părţile au încheiat o declaraţie de predare autentificată din 15 martie 2002 la acelaşi notar public, prin care a fost dezmembrată parcela topografică ce urma să fie vândută pârâtei.
Reclamantă invocă nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare pe considerentul vicierii consimţământului vânzătorului, facilitată de faptul că reprezentantul reclamantei este cetăţean italian, necunoscător al limbii şi legii române, precum şi pe considerentul preţului derizoriu înscris în contract şi achitat de cumpărător.
Ulterior, după depunerea întâmpinării prin care pârâta a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune (f. 23), care, în materia viciilor de consimţământ este de 3 ani, fiind vorba despre nulitate relativă, societatea reclamantă şi-a precizat acţiunea (f. 32), invocând eroarea-obstacol şi deci lipsa consimţământului, conform art. 948 pct. 2 C. civ., precum şi preţul derizoriu prevăzut.
Prin sentinţa civilă nr. 2217 din 12 mai 2006 Judecătoria Deva a admis acţiunea promovată de reclamantă, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare încheiat între părţi la data de 15 martie 2002 şi autentificat din 15 martie 2002 şi a dispus restabilirea situaţiei anterioare în cartea funciară.
Recursurile părţilor împotriva acestei sentinţe au fost strămutate de la Tribunalul Hunedoara în favoarea Tribunalului Comercial Cluj, care, prin Decizia comercială nr. 16/R din 21 ianuarie 2008 a casat sentinţa cu reţinere spre judecare în primă instanţă, constatând caracterul nepatrimonial al acţiunii, de competenţa - în primă instanţă- a tribunalului, potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.
În rejudecare, pârâta a formulat o cerere de chemare în garanţie (f. 40 - 43) a notarului public Ş.O.l. şi a C.A.N.P. pentru ipoteza admiterii cererii de chemare în judecată, solicitând obligarea pârâţilor în solidar la plata unor daune interese compensatorii de 450.000 lei, cu cheltuieli de judecată.
Instanţa, prin încheierea din 2 iunie 2008 (f. 71) a disjuns cererea de chemare în garanţie faţă de acţiunea principală, constatând că aceasta din urmă se află în stare de judecată.
Prin sentinţa comercială nr. 1423 din 9 iunie 2008, care face obiectul apelului, Tribunalul Comercial Cluj a dispus admiterea acţiunii, constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare - cumpărare încheiat părţi la data de 15 martie 2002 şi autentificat din 15 martie 2002 de către B.N.P. Ş.O.I. şi restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară prin radierea dreptului de proprietate al pârâtei SC C.I. SRL asupra imobilului, cu suprafaţa de 3.943 mp teren şi construcţii, înscris în C.F. Deva şi înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei asupra acestui teren, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinţei, Tribunalul Comercial Cluj a găsit fondat motivul de nulitate absolută bazat pe preţul derizoriu al vânzării, care lipseşte de efecte actul juridic încheiat între părţi încă de la momentul încheierii sale şi face inutilă analizarea celuilalt motiv de nulitate absolută.
Împotriva acestei sentinţe atât reclamanta, cât şi pârâta au declarat apel, iar prin Decizia civilă nr. 16 din 6 februarie 2009, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şl fiscal, a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa comercială nr. 1423 din 9 iunie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 183/1285/2008 al Tribunalului Comercial Cluj şi, rejudecând pe fond, a respins acţiunea precizată înaintată de reclamanta SC S.F. SRL Deva împotriva pârâtei SC C.T. SRL, a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul T.P. în favoarea pârâtei, a menţinut încheierea din 2 iunie 2008 a Tribunalului Comercial Cluj cu privire la modul de soluţionare a excepţiei de disjungere a cererii de chemare în garanţie formulată de pârâtă împotriva chemaţilor în garanţie Ş.O.I. şi C.A.N.P., a obligat pe reclamantă să-i achite pârâtei suma de 22.496 lei cheltuieli de judecată şi a respins apelul declarat de reclamanta SC S.F. SRL împotriva aceleiaşi sentinţe.
În motivarea hotărârii, instanţa de apel a reţinut că probele administrate coroborate cu existenţa declaraţiei de partaj care exprimă foarte clar intenţia reclamantei de a delimita suprafaţa folosită de pârâtă şi pentru care are încheiat contract de leasing imobiliar, conduc la concluzia că reprezentantului societăţii reclamante nu i-a fost viciat consimţământul în nici un fel la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, că eroarea-obstacol care a fost invocată drept temei al nulităţii absolute a contractului nu se regăseşte şi nu a fost probată, or, sarcina probei revine, potrivit art. 1169 C. civ. celui care face o propunere în faţa instanţei de judecată, potrivit adagiilor „onus probandi incumbit actori"şi „probatio incumbit ei qui dicit, non ei qui negat".
Împotriva acestei decizii, reclamanta SC S.F. SRL a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia şi, în principal, casarea hotărârilor instanţelor de fond şi apel în temeiul art. 313 coroborat cu 304 pct. 3 şi 5 C. proc. civ., iar, în subsidiar, admiterea recursului în baza art. 312 alin. (1) teza I coroborat cu art. 304 pct. 9 teza a III- a C. proc. civ. modificarea în parte a deciziei atacate, respingerea apelului declarat de pârâta şi a cererii de intervenţie formulată de T.P., admiterea apelului declarat de reclamantă împotriva sentinţei Tribunalului Comercial Cluj şi modificarea sentinţei în sensul constatării incidenţei cauzei de nulitate privind eroarea - obstacol, cu cheltuieli de judecată.
În expunerea motivelor de recurs reclamanta susţine că hotărârile pronunţate în cauză s-au dat cu încălcarea competenţei materiale a altei instanţe, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., şi că s-au încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) - motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., fiind încălcate dispoziţiile Deciziei nr. 32 din 9 iunie 2008 a secţiilor unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prevederile art. 167 alin. (3) C. proc. civ. şi regulile procedurale care guvernează soluţionarea procesului civil. Sub motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., arată că în mod greşit a acordat instanţa de apel valoare probantă contractului de leasing imobiliar din 17 decembrie 1999 încheiat pentru acelaşi imobil, deoarece în acest contract reclamanta nu a figurat ca parte, iar în ceea ce priveşte art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arată că acesta este incident în cauză în privinţa considerentelor hotărârii din apel asupra cauzei de nulitate reprezentată de preţul neserios şi de eroarea obstacol.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Primul motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 este nefondat, întrucât Decizia nr. 32 din 9 iunie 2008 a secţiilor unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este ulterioară introducerii acţiunii, respectiv 16 august 2005, situaţie în care competenţa de soluţionare a prezentei cauze rămâne câştigată tribunalului ca primă instanţă.
Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. este însă fondat sub aspectul incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ. deoarece instanţa de apel a încălcat dreptul la apărare al reclamantei prin prorogarea încuviinţării probelor solicitate de reclamantă prin încheierea de şedinţă de la 17 octombrie 2010 ( filele 67 şi 68 dosar apel ) şi neadministrarea probelor incuviinţate, ca şi prin neîncuviinţarea probelor solicitate în termenul procedural.
Soluţionarea fondului cauzei fără a da cuvântul reprezentantului reclamantei şi fără a da dreptul reclamantei să formuleze şi să administreze probe în dovedirea pretenţiilor şi în combaterea susţinerilor pârâtei constituie o încălcare a dreptului la apărare, garantat de art. 24 din Constituţie, hotărârea pronunţată fiind nulă conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ., devenind astfel incidente dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 312 alin. (5) C. proc. civ.
De vreme ce reclamanta nu a putut pune concluzii în fond şi nu şi-a putut face apărări în privinţa problemei în raport de care instanţa s-a pronunţat asupra fondului- preţ neserios şi incidenţa erorii- obstacol-, Înalta Curte apreciază că au fost încălcate principiile contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, reclamanta fiind vătămată, iar această vătămare nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii pronunţate în aceste condiţii, respectiv decizia recurată.
Înalta Curte va înlătura susţinerea reclamantei SC S.F. SRL potrivit căreia nu a fost respectat principiul continuităţii judecăţii întrucât judecata cauzei s-a făcut de către acelaşi complet de judecată.
Reţinând incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nu este necesară analizarea motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Faţă de aceste considerente, apreciind că neregularităţile procedurale săvârşite de instanţa de apel nu pot fi îndreptate decât prin casarea deciziei recurate, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta SC S.F. SRL Deva împotriva Deciziei nr. 16 din 6 februarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Cluj. secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2516/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2479/2010. Comercial → |
|---|
