ICCJ. Decizia nr. 2902/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2902/2010
Dosar nr. 406/99/2008
Şedinţa publică de la 23 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 686/Com de la 06 martie 2009, Tribunalul Iaşi a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârâtă, a admis în parte acţiunea introductivă, a dispus rezoluţiunea antecontractului de vânzare - cumpărare autentificat din 12 aprilie 2006 de B.N.P. N.I., M.M.C. şi a obligat pârâta SC B. SRL la plata către reclamantă a sumei de 132.022,08 lei reprezentând contravaloarea avansului achitat în baza antecontractului de vânzare-cumpărare anterior menţionat, precum şi dobânda legală aferentă acestei sume, calculată începând cu data pronunţării respectivei hotărâri şi până la data plăţii efective. Prin aceeaşi hotărâre, s-a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 132.022,08 lei reprezentând daune-interese, a sumei de 1270,65 lei reprezentând costurile antecontractului, precum şi a dobânzii legale aferente, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, instanţa de fond a reţinut că reclamanta are legitimitate procesuală de a acţiona în judecată, aceasta fiind conferită prin transmiterea drepturilor ce reveneau promitentei - vânzătoare conform contractului de cesiune de drepturi litigioase; pe fondul cauzei, tribunalul a constatat imposibilitatea transferării dreptului de proprietate în patrimoniul reclamantei întrucât pârâta a vândut deja imobilul unei alte persoane, neputând fi invocat nici un argument legal sau contractual de către pârâtă pentru păstrarea avansului de 36.000 euro.
Întrucât debitele comerciale atrag şi plata de dobânzi de la momentul exigibilităţii lor, instanţa de fond a dispus obligarea la plata dobânzii legale aferentă debitului calculată de la pronunţarea hotărârii şi până la momentul plăţii efective. Daunele - interese pretinse în baza art. 5.1.1 din antecontract nu se pot acorda, deoarece culpa exclusivă în neexecutarea antecontractului nu aparţine pârâtei.
Prin Decizia nr. 108 de la 19 noiembrie 2009, Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială a admis apelul declarat de SC B. SRL, a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 10.908 lei cheltuieli de judecată şi a păstrat restul dispoziţiilor hotărârii apelate, cu motivarea că reclamanta avea posibilitatea de a cere fie executarea contractului, fie rezolutiunea acestuia, cu atât mai mult cu cât imobilul ce a format obiectul antecontractului a fost vândut, aceasta justificând calitate procesuală activă în baza contractului de cesiune de drepturi litigioase.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată la plata cărora a fost obligată pârâta, s-a apreciat că admiterea în parte a acţiunii impune acordarea cheltuielilor de judecată proporţional cu cheltuielile admise în conformitate cu dispoziţiile art. 274 şi 276 C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii, pârâta SC B. SRL a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate, admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei civile nr. 686 din 6 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Iaşi, iar, pe fond, respingerea acţiunii, reţinând, în principal, lipsa calităţii procesuale active, iar, în subsidiar, respingerea acţiunii ca nefondată, invocând drept motiv de nelegalitate dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
În argumentarea motivelor de recurs, pârâta a arătat că, în mod nelegal, a fost soluţionată excepţia lipsei calităţii procesuale active a intimatei, deoarece cesiunea de drepturi litigioase a avut ca obiect pretenţii, pe când prezenta cauză are drept obiect rezolutiunea antecontractului; prin decizia recurată s-a încălcat principiul „non reformatio in pejus" şi art. 129 alin. (6) C. proc. civ. şi s-au interpretat greşit dispoziţiile legale incidente în materia rezoluţiunii judiciare, respectiv art. 1020 - 1021 C. civ.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
1.Motivul de recurs privind nelegala soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a intimatei este nefondat, după cum urmează:
Potrivit contractului de cesiune de drepturi litigioase cu titlu oneros autentificat din 2007 de B.N.P. N.I. ( filele 111 - 113 dosar apel ), cedenta SC E.H. SRL a cesionat, pe lângă drepturile litigioase deţinute în baza Dosarului nr. 23826/245/2006 aflat pe rolul Judecătoriei Iaşi referitoare la imobilul situat în intravilanul Municipiului Iaşi, judeţ Iaşi, intabulat în C.F. a Municipiului Iaşi, toate drepturile litigioase, prezente şi viitoare legate de acest imobil şi, ca urmare a acestei cesiuni, cesionara SC T.B. SRL a dobândit dreptul de a putea introduce orice acţiune pe care o va considera potrivită în scopul obţinerii oricăror drepturi pecuniare sau de orice altă natură în legătură cu imobilul anterior menţionat ( parag. 5 pag. 2 din Contract).
În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că reclamanta justifică calitate procesuală activă, în cauză operând o transmitere convenţională a drepturilor dobândite de cedentă către cesionară, cu toate drepturile şi obligaţiile derivate din aceasta.
Acordul de voinţă al pârtilor a fost acela de a cesiona drepturile litigioase care dau dreptul reclamantei T.B. de a introduce orice acţiune pe care o va considera potrivită în scopul obţinerii oricăror drepturi referitoare la imobilul în cauză; o interpretare contrară ar contraveni principiului de drept instituit de art. 982 C. civ. potrivit căruia „toate clauzele convenţiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecărei înţelesul ce rezultă din actul întreg."
2. Motivul de recurs privind încălcarea principiului „ non reformatio in pejus", precum şi a încălcării dispoziţiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ. este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Apelul, prin efectul său devolutiv, repunând în discuţie problemele de fapt şi de drept soluţionate în primă instanţă, permite intimatei - reclamante să invoce în apel apărările propuse la prima instanţă, precum şi noi apărări, în limitele stabilite de apelant prin cererea de apel şi de art. 294 C. proc. civ. potrivit căruia : „ în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi. excepţiile de procedură şi alte asemenea mijloace de apărare nu sunt considerate cereri noi".
Aşadar, în cazul în care reclamantul şi-a sprijinit acţiunea pe mai multe motive şi prima instanţă, admiţând acţiunea pe baza unui singur motiv, a lăsat necercetate celelalte motive, în apelul introdus de pârât şi care vizează singurul motiv cercetat, pe baza căruia s-a admis acţiunea, intimatei - reclamante i se recunoaşte posibilitatea de a invoca în apărare motivele rămase neexaminate, iar instanţa de apel este obligată să se pronunţe asupra lor, deoarece reclamanta, având câştig de cauză, nu poate face apel pentru a remedia omisiunea primei instanţe.
În cazul dedus judecăţii, instanţa de apel nu a agravat situaţia pârâtei B. în propria-i cale de atac, ci, dimpotrivă, a îmbunătăţit-o, în sensul că s-a menţinut hotărârea primei instanţe pe fondul cauzei şi s-a dispus micşorarea cheltuielilor de judecată la a căror plată B. fusese obligată de către prima instanţă.
Completarea hotărârii din apel cu noi argumente nu reprezintă o încălcare a prevederilor ar. 296 teza a II- a C. proc. civ., deoarece partea care a câştigat în faţa primei instanţe, neputând face apel, are dreptul să combată, în apelul celeilalte părţi, constatările cuprinse în hotărârea primei instanţe şi în motivele de apel, sub condiţia invocării acestora în fata instanţei de fond, ceea ce în cauză s-a întâmplat.
Conform art. 129 alin. final C. proc. civ., instanţa este ţinută de limitele învestirii sale determinate prin cererea de chemare în judecată, ea neputând hotărî decât asupra a ceea ce formează obiectul cererii deduse judecăţii; cum în speţă, prin acţiunea principală astfel cum a fost precizată, reclamanta a solicitat rezoluţiunea antecontractului şi obligarea pârâtei la plata avansului şi a daunelor - interese, în mod corect instanţa de apel s-a pronunţat în limitele în care a fost învestită, făcând aprecieri numai asupra îndeplinirii condiţiilor cerute pentru admisibilitatea rezoluţiunii judiciare.
3. Motivul de recurs privind greşita aplicare a dispoziţiilor legale incidente în materia rezoluţiunii judiciare este, de asemenea, nefondat, deoarece încheierea actului în formă autentică cu promitenta-cumpărătoare nu era posibilă nici la data stipulată în contract, nici ulterior, atâta timp cât recurenta nu şi-a îndeplinit obligaţia de a trece terenul din circuitul agricol în categoria „ curţi, construcţii" şi, mai mult decât atât, păstrând avansul plătit de autoarea reclamantei, recurenta a decis să înstrăineze imobilul către o altă societate comercială.
Potrivit dispoziţiilor art. 1021 C. civ., dacă într-un contract sinalagmatic unul dintre contractanţi nu îşi execută obligaţia, celălalt va putea fie să urmărească executarea ei, fie să ceară instanţei rezolutiunea antecontractului, posibilitatea de a alege reprezentând o favoare recunoscută de legiuitor părţii care a executat sau declară că este gata să îşi execute obligaţiile; instanţa de apel a interpretat în mod corect dispoziţiile art. 1020 - 1021 C. civ., reclamanta optând, după apariţia faptului neexecutării obligaţiei asumate de către pârâtă, pentru introducerea unei acţiuni în rezolutiunea antecontractului de vânzare - cumpărare.
Faţă de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta SC B. SRL Paşcani ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta SC B. SRL Paşcani împotriva Deciziei nr. 108 din 19 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2908/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2516/2010. Comercial → |
|---|
