ICCJ. Decizia nr. 2910/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2910/2010
Dosar nr. 759/220/2007
Ședința publică de la 23 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea introductivă, reclamantul D.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele SC C.B.A. SA şi S.A.L.A., cu citarea intervenienţilor forţaţi C.N. şi C.A., obligarea pârâtelor la plata sumei de 350.000 lei, din care 1.000 lei cu titlu de daune materiale şi 349.000 lei cu titlu de daune morale.
Prin sentinţa civilă nr. 753 din 3 iulie 2009, Tribunalul Timiş a dispus respingerea excepţia prematuri taţii şi a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.A.L.A. ca neîntemeiate, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC C.B.A. SA şi a respins cererea formulată în contradictoriu cu aceasta ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală, a admis în parte cererea formulată în contradictoriu cu pârâta S.A.L.A., a obligat pârâta S.A.L.A. la plata către reclamant a sumei de 1.000 lei cu titlu de daune materiale şi la plata sumei de 25.000 lei cu titlu de daune morale, a respins restul pretenţiilor şi a obligat pârâta S.A.L.A. să plătească reclamantului suma de 2.000,00 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivare, Tribunalul a considerat că este fără echivoc că traumatismele suferite au generat suferinţe reclamantului pe o perioadă îndelungată de timp, îndeosebi în perioada de recuperare, elocvent fiind faptul că ulterior accidentului a necesitat noi intervenţii chirurgjcale. In acelaşi timp, reclamantul a suferit şi un prejudiciu material, acesta fiind nevoit să suporte cheltuieli necesare recuperării, în cuantum de 1.000 lei; prin urmare, s-a apreciat că reclamantul a încercat un prejudiciu moral intens, iar aceste suferinţe pot fi exprimate pecuniar, suma în cuantum de 25.000 lei fiind suficientă pentru acoperirea prejudiciul moral încercat.
Prin Decizia civilă nr. 23/A de la 29 ianuarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, instanţa de apel a admis, în parte, apelul declarat de reclamantul D.G., a schimbat în parte sentinţa atacată, a obligat pârâta S.A.L.A. la plata de 100.000 lei către reclamant, cu titlul de despăgubiri, a menţinut, în rest, dispoziţiile primei instanţe şi a obligat pârâta la plata sumei de 2.500 lei onorariu de avocat către reclamantă, cu motivarea că principiul pe care trebuie să îl respecte instanţa este cel al reparării integrale a prejudiciului cauzat; repararea integrală a prejudiciului înseamnă înlăturarea tuturor consecinţelor dăunătoare ale unui fapt ilicit şi culpabil, fie ele patrimoniale sau nepatrimoniale, în scopul restabilirii situaţiei anterioare producerii acestuia. Acest principiu rezultă din dispoziţiile art. 998, 1073 și 1084 C. civ. care, reglementând obligaţia generală de reparare a prejudiciului, evocă ideea reparării lui în totalitate. Prin urmare, autorul prejudiciului va repara atât prejudiciul efectiv (damnum emergens), cât şi beneficiul nerealizat (lucrum cessans), motiv pentru care a admis apelul reclamantului în sensul anterior menţionat.
Împotriva acestei decizii, pârâta S.A.L.A. Italia a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, desfiinţarea hotărârii pronunţate în apel şi menţinerea sentinţei primei instanţe.
În expunerea motivelor de recurs, pârâta arată că instanţa de apel a făcut o confuzie flagrantă între nevoia acoperirii integrale a prejudiciului şi limita maximă a răspunderii contractuale a asigurătorului, confuzia ducând la aplicarea unui tratament juridic inegal şi discriminatoriu. Motivul de nelegalitate invocat este art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele :
Motivul de recurs invocat de pârâtă în dezvoltarea cererii de recurs, încălcarea sau aplicarea greşită a legii, se referă la situaţiile în care instanţa recurge la textele de lege aplicabile speţei, dar fie le încalcă, fie le aplică greşit; din analiza deciziei recurate, nu rezultă care este actul normativ încălcat sau aplicat greşit de instanţele de fond, cuantumul despăgubirilor fiind limitat la maximul acestora, cu respectarea art. 7 şi a Anexei nr. 3 din Ordinul C.S.A. nr. 3108/2004 în vigoare la momentul producerii accidentului şi a art. 2, 43 şi 163 din Legea nr. 105/1992.
În cadrul răspunderii civile, ca principiu, întinderea răspunderii nu este condiţionată de gradul de vinovăţie a autorului faptei, de starea materială şi/sau de condiţia socială a victimei, autorul fiind dator să repare, în întregime, prejudiciul cauzat prin fapta sa ilicită.
Instanţa de apel nu a făcut o confuzie între repararea integrală a prejudiciului şi limita maximă a răspunderii asigurătorului, ci a apreciat că reclamantul este îndreptăţit la despăgubiri ca urmare a prejudiciului suferit în cuantum de 100.000 lei, care reprezintă limita maximă a răspunderii raportată la actele normative incidente în cauză. Critica vizând greşita stabilire a situaţiei de fapt ca urmare a interpretării eronate a înscrisurilor administrate nu mai poate fi valorificată pe calea recursului, nemaiconstituind motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ.; controlul de netemeinicie al hotărârii excede limitelor prevăzute de art. 304 C. proc. civ. şi nu intră în atribuţiile instanţei de recurs.
O reexaminare a probelor şi a situaţiei de fapt în calea de atac a recursului nu este permisă, instanţa de recurs fiind limitată la a analiza incidenţa în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi nu chestiuni de fapt sau probatorii ce sunt de competenţa instanţelor de fond.
Faţă de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta S.A.L.A. Italia ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta S.A.L.A. Italia împotriva Deciziei nr. 23/A din 29 ianuarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 23 septembrie 2010
| ← ICCJ. Decizia nr. 2918/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2912/2010. Comercial → |
|---|
