ICCJ. Decizia nr. 2615/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2615/2010
Dosar nr.2649/1/2010
Şedinţa publică din 7 iulie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 4 septembrie 2006 reclamanta Asociaţia Fundaţia A. Bucureşti cheamă în judecată pe pârâta SC E. SRL Bucureşti solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 975.000 ron reprezentând contravaloare prestări servicii, încasată nejustificat, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa comercială nr. 1719 din 12 februarie 2007 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, respinge ca neîntemeiată acţiunea reclamantei, apreciind că reclamanta trebuia să solicite mai întâi rezoluţiunea celor două contracte intervenite între părţi, conform art. 1020 – art. 1021 C. civ., pentru că numai astfel poate cere restituirea prestaţiilor şi, deci, returnarea sumelor plătite, reclamanta invocând, de altfel, motive de natură să atragă rezoluţiunea contractelor, dar cerând numai restituirea prestaţiilor executate de ea însăşi, precum şi că nu prezintă relevanţă faptul că cele două contracte au ajuns la termen, pentru că drepturile şi obligaţiile cărora le-au dat naştere acestea continuă să subziste.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei primei instanţe este respins ca nefondat prin Decizia comercială nr. 171 din 31 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, care reţine că au fost executate cele două contracte ajunse la termen de către ambele părţi, plata făcându-se ulterior livrării materialelor publicitare, iar reclamanta apelantă nu a cerut rezoluţiunea contractelor în cauză.
Recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei instanţei de apel este admis prin Decizia nr. 1893 din 11 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, care casează Decizia recurată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe spre rejudecare, urmând a se analiza situaţia de fapt conform temeiurilor invocate de reclamantă în acţiune, respectiv art. 992, art. 969 şi art. 970 C. civ.
Prin Decizia comercială nr. 408 din 2 noiembrie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în rejudecare, admite apelul formulat de reclamantă împotriva sentinţei instanţei de fond pe care o schimbă în tot şi, pe fond, admite acţiunea, obligând intimata pârâtă la plata către apelanta reclamantă a sumei de 975.000 ron reprezentând avans contravaloare prestare servicii, cu 25.803,76 ron cheltuieli de judecată în sarcina intimatei pârâte către apelanta reclamantă.
Pentru a decide astfel instanţa reţine că, faţă de faptul că susţinerile reclamantei, în sensul neexecutării obligaţiei de predare la termen a materialelor comandate, nu au fost combătute de către pârâtă prin niciun mijloc de probă, avizul de însoţire a mărfii nefiind însuşit de reclamantă prin semnătură şi ştampilă, devin operabile în cazul celor două contracte dintre părţi dispoziţiile art. 67 C. com., acestea fiind rezolvite de drept, nemaifiind necesară investirea instanţei cu o acţiune în rezoluţiunea menţionatelor contracte, fiind incident art. 992 C. civ. prin raportare la faptul că reclamanta apelantă a achitat în avans facturile emise de pârâta intimată, care nu a livrat materialele comandate conform contractelor ajunse la termen, plata fiind, astfel, încasată nedatorat, ceea ce constituie o îmbogăţire fără justă cauză.
Împotriva deciziei de mai sus pârâta declară recurs solicitând, cu invocarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei recurate şi respingerea ca nefondat a apelului reclamantei împotriva sentinţei primei instanţe, cu menţinerea acesteia ca legală şi temeinică.
În fundamentarea recursului său recurenta pârâtă critică instanţa de apel pentru a fi pronunţat Decizia recurată cu greşita aplicare a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 67 C. com. şi ale art. 1020 – art. 1021 C. civ., faţă de precizarea făcută de reclamantă, la solicitarea instanţei de fond, că nu înţelege să solicite rezoluţiunea contractelor din litigiu, aspect care, alături de faptul că niciunul dintre contracte nu conţine un pact comisoriu de ultim rang, probează că instanţa nu a fost investită cu cerere privind rezoluţiunea contractelor, iar simpla ajungere la termen a contractelor vizate nu echivalează cu o desfiinţare de drept a acestora şi rezoluţiunea nu poate să îşi producă efectele în temeiul art. 67 C. com. în lipsa unei acţiuni în constatarea acesteia, instanţa de apel dispunând astfel în afara voinţei exprese a intimatei reclamante, procedând, eronat, la o interpretare extensivă a demersului juridic promovat de aceasta.
Recurenta critică instanţa de apel şi pentru faptul că nu a reţinut corect că ambele părţi şi-au executat obligaţiile contractuale, inclusiv recurenta pârâtă, îndreptăţită astfel la încasarea preţului prestaţiilor efectuate, reclamanta nedovedind contrariul şi efectuând, de altfel, plata integrală a serviciilor prestate.
Examinând recursul pârâtei prin prisma motivului de nelegalitate invocat se constată că acesta este fondat.
Se constată, în acest sens, că în mod nelegal instanţa de apel a extins limitele investirii sale, examinând incidenţa eventuală a dispoziţiilor art. 67 C. com. şi ale art. 1020 – art. 1021 C. civ., ignorând, pe de o parte, faptul că reclamanta intimată şi-a întemeiat acţiunea introductivă pe dispoziţiile art. 969, art. 970 şi ale art. 992 C. civ., iar pe de altă parte, că, la interpelarea expresă a primei instanţe, reclamanta intimată a precizat că nu cere rezoluţiunea contractelor din litigiu (dosar de fond), astfel că în mod nelegal instanţa de apel, încălcând principiul disponibilităţii, respectiv prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., a examinat cauza din perspectiva incidenţei prevederilor art. 67 C. com., neinvocate de către reclamantă.
Se constată, de asemenea, că în mod eronat a reţinut instanţa criticată că recurenta pârâtă nu şi-ar fi executat obligaţiile asumate prin contractele din litigiu şi că reclamanta intimată ar fi plătit preţul în avans, ignorând că reclamanta a efectuat plata pretins nedatorată prin ordine de plată, semnate de reprezentantul său legal, în care face trimitere la facturile emise de recurenta pârâtă, ceea ce semnifică acceptarea respectivelor facturi, dintre care unele depuse la dosar de către reclamanta intimată erau confirmate chiar de aceasta, prin semnătură însoţită de ştampilă, precum şi că reclamanta intimată este aceea care potrivit art. 1169 C. civ. ar fi trebuit să probeze că pârâta recurentă nu şi-a executat obligaţiile asumate prin contractele din litigiu, şi nu pârâta, cum eronat a apreciat instanţa de control judiciar.
Faţă de cele de mai sus, constatându-se că Decizia recurată a fost pronunţată cu greşita aplicare a legii, criticile avansate de recurentă împotriva acesteia fiind fondate, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (2), (3) C. proc. civ. recursul recurentei pârâte urmează a fi admis şi Decizia recurată urmează a fi modificată în tot în sensul că urmează a fi respins ca neîntemeiat apelul declarat de reclamantă înpotriva sentinţei instanţei de fond, care se dovedeşte a fi legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC E. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 408 din 2 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI a comercială, modifică Decizia recurată în sensul că respinge ca neîntemeiat apelul reclamantei Asociaţia Fundaţia A. Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 1719 din 12 februarie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2613/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2698/2010. Comercial → |
|---|
