ICCJ. Decizia nr. 2706/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2706/2010
Dosar nr. 1755/2/2009
Şedinţa publică din 14 septembrie 2010
Deliberând asupra recursului comercial de faţă, reţine următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 178 din 2 decembrie 2009, pronunţată în dosarul nr. 1755/2/2009, judecătorul fondului din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis contestaţia la executare formulată de contestatoarea SC S.F.P. SRL în contradictoriu cu intimata A.D.S. şi a anulat formele de executare prin poprire.
În considerentele sentinţei, judecătorul fondului a reţinut că s-au invocat de către contestatoare următoarele motive pentru anulara executării silite declanşată de intimată: lipsa titlului executoriu; necomunicarea titlului executoriu; inexistenţa unei creanţe faţă de intimată, suma solicitată de intimată în cadrul executării silite fiind contestată în justiţie, pe rolul instanţelor fiind înregistrat dosarul nr. 8511/4/2007 – Judecătoria sectorului 4 şi dosarul nr. 36934/3/2002 – Tribunalul Bucureşti.
Judecătorul nu a reţinut apărarea contestatoarei vizând lipsa titlului executoriu, raportat la prevederile art. 3 din Legea nr. 190/2004, modificată prin OG nr. 94/2004 care atribuie calitatea de titlu executoriu contractelor de concesiune, pentru plata redevenţei, textul legal nefăcând nicio distincţie cu privire la momentul încheierii contractului de concesiune. În consecinţă, în lipsa unei prevederi legale exprese, s-a apreciat că prevederea legală ce conferă executorialitatea contractelor de concesiune este aplicabilă, indiferent de momentul încheierii contractului – anterior ori ulterior adoptării legii.
A fost reţinută critica contestatoarei referitoare la necomunicarea titlului executoriu; s-a reţinut că potrivit art. 2 alin. (1) din OUG nr. 51/1998, titlurile executorii se comunică debitorului, şi că potrivit art. 42 alin. (1) din acelaşi act normativ, după comunicarea titlului executoriu se poate dispune prin ordin blocarea prin poprire a conturilor bancare. Or, intimata nu a făcut dovada comunicării titlului executoriu către contestatoare.
Judecătorul a mai reţinut că ordinul de poprire a fost emis şi pentru sume constituind penalităţile pentru investiţiile aferente anilor 2005, 2006, 2007, iar potrivit Legii nr. 190/2004, astfel cum a fost modificată prin OG nr. 94/2004, contractul de concesiune constituie titlu executoriu doar pentru sumele reprezentând redevenţe. În consecinţă, s-a apreciat că intimata nu deţine un titlu executoriu pentru toate sumele pentru care a solicitat înfiinţarea popririi.
Totodată, s-a reţinut că sumele reprezentând redevenţe şi penalităţi fac obiectul dosarului nr. 36934/3/2008 aflat pe rolul Curţi de Apel Bucureşti, precum şi obiectul dosarului nr. 8511/4/2007 aflat pe rolul Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, astfel încât nu se poate reţine existenţe unei creanţe certe.
La termenul de judecată din data de 2 decembrie 2009, judecătorul a respins excepţia de prematuritate, invocată de intimată, apreciind că necomunicarea actelor anterior depunerii cererii de chemare în judecată la grefa instanţei nu atrage nulitatea decât dacă partea dovedeşte că a fost prejudiciată, prejudiciul neputând fi înlăturat decât prin aplicarea sancţiunii. Or, intimata nu a dovedit că ar fi fost prejudiciată.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs A.D.S., solicitând admiterea recursului şi modificarea sentinţei de fond în sensul respingerii contestaţiei la executare.
Recurenta a criticat greşita soluţionare a excepţiei de prematuritate, arătând că judecătorul fondului nu a luat în considerare faptul că contestatoarea nu a respectat obligaţii imperative stabilite prin art. 46 din OUG nr. 51/1998. A apreciat recurenta că procedura de executare respectă prevederile legale în materie, judecătorul reţinând că posedă un titlu executoriu cu privire la sumele executate silit.
Recurenta a criticat şi aspectul legat de necomunicarea titlului executoriu, arătând că prin adresa din 21 iulie 2008 a notificat debitoarea – intimată în prezenta cauză despre obligaţia de achitare a debitului, ulterior fiind luată măsura de poprire a conturilor intimatei. De asemenea, a învederat că a comunicat intimatei, prin adresa din 2 ianuarie 2008, măsura de reziliere a contractului de concesiune pentru neachitarea redevenţei datorate.
Prin notele scrise depuse la dosar, intimata SC S.F.P. SRL a solicitat respingerea recursului ca nefondat cu următoarele apărări: corecta soluţionare a excepţiei de prematuritate motivat de lipsa dovedirii prejudiciului pe care l-ar fi suferit recurenta prin necomunicarea actelor anterior depunerii cererii de chemare în judecată la grefa instanţei; recunoaşterea recurentei că nu a comunicat titlul executoriu, motivat de faptul că avea cunoştinţă despre existenţa datoriei; lipsa caracterului cert al creanţei, cuantumul acesteia făcând obiectul unui litigiu aflat pe rolul instanţelor de judecată.
S-a dispus în cauză, în conformitate cu Legea nr. 317/2009, introducerea în cauză în calitate de recurentă a A.N.P.A., reprezentată prin mandatar A.D.S.
Intimata a administrat proba cu înscrisuri.
Analizându-se actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate şi de apărările invocate, se apreciază că recursul nu este fondat.
Se reţine legala soluţionare a excepţiei de prematuritate de către judecătorul fondului, prin raportare la faptul că recurenta nu a dovedit producerea unui prejudiciu prin necomunicarea actelor anterior depunerii cererii de chemare în justiţie la grefa instanţei. Or, sancţiunea care ar putea fi aplicată în această situaţie ar fi cea prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., respectiv anularea actelor în măsura dovedirii unui prejudiciu. Or, aşa cum a reţinut şi judecătorul fondului, recurenta nu a arătat prejudiciul care l-ar fi suferit prin necomunicarea actelor care au stat la baza formulării contestaţiei la executare.
Se reţine, de asemenea, că în mod corect a stabilit judecătorul fondului încălcarea prevederilor art. 2 alin. (1) şi art. 42 alin. (1) din OUG nr. 51/1998, prin aceea că nu a comunicat intimatei titlul executoriu anterior emiterii ordinului de poprire. Nu poate fi apreciată ca fiind efectuată această comunicare, adresa din 21 iulie 2008 neavând ataşate dovezile de comunicare. Cele susţinute de recurentă în sensul comunicării ulterioare a titlului executoriu, o dată cu comunicarea rezilierii contractului de concesiune nu au relevanţă în cauză, textele legale menţionate precizând expres că titlul executoriu se comunică anterior luării oricărei măsuri de executare silită.
Se mai reţine că în mod legal a statuat judecătorul fondului asupra caracterului necert al creanţei recurentei, în raport de litigiile existente pe rolul diferitelor instanţe, al căror obiect îl formează tocmai greşeala de calcul a redevenţei şi a penalităţilor.
Totodată, în mod legal s-a considerat că pot fi executate direct, în baza contractului de concesiune – titlu executoriu, doar sumele constând în redevenţă şi penalităţi, doar pentru acestea legea prevăzând executorialitatea contractului. Or, recurenta a emis ordinul de poprire şi pentru sume reprezentând penalităţi pentru investiţiile asumate, pentru acest tip de sume nefiind prevăzut caracterul de titlu executoriu al contractului de concesiune.
Pentru toate considerentele reţinute, şi constatându-se că sentinţa pronunţată de judecătorul fondului este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A.N.P.A. Bucureşti, prin mandatar A.D.S. Bucureşti, împotriva sentinţei nr. 178 din 2 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2704/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2721/2010. Comercial → |
|---|
