ICCJ. Decizia nr. 2778/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2778/2010
Dosar nr. 1756/97/2008
Şedinţa publică din 16 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanta R.B. SA Bucureşti prin acţiunea introdusă pe rolul Tribunalului Hunedoara, secţia comercială şi contencios administrativ şi fiscal, a solicitat în contradictoriu cu pârâţii S.M.A., S.L. şi B.C.R. SA ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a contractului de ipotecă nr. 12/2201 din 18 februarie 2008 autentificat sub nr. 198 din 19 februarie 2008 de B.N.P. V.E. asupra imobilului situat în Deva, B-dul Decebal, şi să se dispună radierea dreptului de ipotecă şi a interdicţiilor înscrise în cartea funciară nr. 6183 din 19 a localităţii Deva în favoarea B.C.R. SA.
Tribunalul Hunedoara, secţia comercială şi contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2156/CA/2008 din 4 septembrie 2008, a admis acţiunea reclamantei, a constatat nulitatea absolută a contractului de ipotecă nr. 12/2201 din 18 februarie 2008, autentificat sub nr. 198 din 19 februarie 2008 de B.N.P. V.E. asupra imobilului situat în Deva, B-dul Decebal, şi a dispus radierea dreptului de ipotecă şi a interdicţiilor înscrise în C.F. X a localităţii Deva în baza acestui contract de ipotecă în favoarea B.C.R. SA.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, contractul de ipotecă semnat de pârâţii S.M.A. şi S.L. este lovit de nulitate absolută având în vedere că la data autentificării contractului acesteia nu erau proprietarii imobilului, proprietar al imobilului fiind fiica acestora N.A.M.
S-a apreciat că buna credinţă a pârâtei B.C.R. SA nu a avut relevanţă în privinţa nulităţii absolute a contractului de ipotecă întrucât pârâţii S.M.A. şi S.L. care au consimţit la constituirea acestui drept real nu aveau capacitatea de a-l transmite deoarece nu aveau drept de dispoziţie asupra imobilului.
Apelul declarat de pârâta B.C.R. SA împotriva acestei sentinţe a fost respins, ca nefondat, de către Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, prin Decizia comercială nr. 39/ A din 30 aprilie 2009.
În argumentarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că întoarcerea bunului în patrimoniul debitorului în speţă a pârâţilor S.M.A. şi S.L. are loc numai în mod fictiv şi numai în raport cu creditorul reclamant. În realitate, actul revocat urmare a admiterii acţiunii pauliene, respectiv contractul din 22 decembrie 2004, prin care pârâţii S.M.A. şi S.L. au transmis imobilul către fiica lor N.A.M. rămâne valabil şi îşi produce efectele. În aceste condiţii, în care imobilul rămâne valabil înstrăinat terţului cumpărător N.A.M., mai exact linia valorii care excede nevoilor de plată ale creditorului urmăritor (R.B. SA Bucureşti), pârâţii nu puteau dispune de respectivul imobil prin instituirea ipotecii în favoarea B.C.R. SA, neavând proprietatea imobilului.
Cât priveşte buna credinţă invocată de pârâta B.C.R. SA instanţa de apel a constatat că verificarea titlului celor doi transmiţători de către pârâtă ar fi putut crea acesteia o incertitudine cu privire la situaţia reală a imobilului asupra căruia urma a se institui ipoteca, incertitudine incompletă cu buna sa credinţă.
Împotriva acestei decizii pârâta B.C.R. SA a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 8 şi 9 C. proc. civ., în susţinerea cărora a arătat, în esenţă, că nu au fost îndeplinite dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ., instanţa de fond nu a reţinut în mod corect situaţia de fapt ceea ce a dus la interpretarea greşită a actului dedus judecăţii schimbând natura neîndoielnică a dreptului de ipotecă intabulat în temeiul contractului de ipotecă autentificat sub nr. 198 din 19 februarie 2008.
S-a mai susţinut că din extrasul de carte funciară autentificat, la momentul încheierii contratului de ipotecă nu rezultă că imobilul făcea la acel moment obiectul vreunui litigiu, sau că ar fi în proprietatea unei alte persoane, iar această situaţie a fost constatată şi de către B.N.P. V.E. din Deva care a autentificat contractul de ipotecă şi care şi-a asumat răspunderea că sunt îndeplinite toate condiţiile de legalitate.
Astfel că, susţine recurenta, buna sa credinţă nu poate fi contestată.
Totodată, recurenta arată că instanţa în mod greşit a considerat neaplicabile prevederile exprese ale Legii nr. 7/1996 privind cadastrul şi publicitatea imobiliară şi că prevederile art. 1746 alin. (3) C. civ., sunt aplicabile în speţă.
Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate ca netemeinică şi nelegală şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata-reclamantă R.B. SA Bucureşti răspunzând criticilor formulate de recurentă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea ca temeinică şi legală a deciziei recurate şi implicit a soluţiei de constatare a nulităţii absolute a contractului de ipotecă nr. 12/2201 din 18 februarie 2008 încheiat între B.C.R. SA şi pârâţii S.M.A. şi S.L.
Intimatul pârât S.M.A. prin concluziile scrise depuse la dosar a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă pentru analizarea fondului cauzei.
Recursul este nefondat.
Prin acţiunea introdusă, la data de 8 aprilie 2008, dată la care nu era în vigoare Decizia nr. 32 din 9 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reclamanta a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de ipotecă nr. 12/2201 din 18 februarie 2008 acţiune ce corect a fost calificată de cele două instanţe ca fiind neevaluabilă în bani, cum dealtfel a şi fost timbrată, astfel că, susţinerea recurentei că nu au fost îndeplinite dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ., este nefondată.
Referitor la critica privind reţinerea greşită de către instanţa de fond a situaţiei de fapt ce a condus la interpretarea greşită a actului dedus judecăţii, se apreciază că instanţa de apel nu se abate în raţionamentul său de la conţinutul clar şi precis al obligaţiilor asumate de părţi în contractul de ipotecă, cu alte cuvinte nu denaturează voinţa părţilor sub pretext de interpretare aşa cum susţine fără temei recurenta, astfel că şi motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentă va fi respins ca nefondat.
Critica privind greşita aplicare a prevederilor exprese ale Legii nr. 7/1996 privind cadastrul şi publicitatea imobiliară şi susţinerea că ar fi aplicabile dispoziţiile art. 1746 alin. (3) C. civ., invocate de recurentă în susţinerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este pur formală, fără a motiva în ce constă nelegalitatea hotărârii sub aspectul încălcării sau aplicării greşite a legii.
Cu toate acestea se apreciază că instanţa de apel a făcut o corectă analiză a dispoziţiilor art. 1746 alin. (3) C. civ. şi a prevederilor art. 22 Teza a II-a din Legea nr. 7/1996 reţinând corect că aceste dispoziţii legale nu au relevanţă în cauză.
Celelalte critici privind aprecierea înscrisurilor, a extrasului din C.F., referirile la ofiţerul de credite „care nu ştia ce înseamnă acţiune pauliană" formulate de recurentă pentru a demonstra buna sa credinţă vizează aprecierea probatoriilor administrate, aspecte de netemeinicie care nu pot forma obiectul controlului de legalitate dat fiind actuala reglementare a recursului.
În concluzie faţă de cele ce preced, se apreciază că hotărârea nu este afectată de nelegalitate prin prisma motivelor invocate, respectiv art. 304 pct. 5, 8 şi 9 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curtea urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta B.C.R. SA Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 39/ A din 30 aprilie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2721/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3008/2010. Comercial → |
|---|
