ICCJ. Decizia nr. 2714/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2714/2010
Dosar nr.45112/3/2008
Şedinţa publică din 14 septembrie 2010
Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 4903 din 25 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI- a comercială, a fost respinsă ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul M.I.R. în contradictoriu cu pârâţii E.G. şi SC G.I. SRL.
Instanţa de fond a reţinut că reclamantul a solicitat să se dispună excluderea asociatului E.G. din cadrul societăţii pârâte, distribuirea a patru părţi sociale ale asociatului exclus către asociatul M.I.R. şi a diferenţei de trei părţi sociale către asociatul G.R.M., cu obligarea pârâtului E.G. la plata cheltuielilor de judecată.
Tribunalul a constatat că reclamantul, împreună cu pârâtul E.G. şi cu numitul G.R.M., sunt asociaţi ai societăţii pârâte.
Reclamantul a solicitat excluderea pârâtului E.G. din societate în temeiul dispoziţiilor art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990.
O primă faptă frauduloasă invocată de reclamant s-a referit la vânzarea de către pârât a unui teren aflat în patrimoniul societăţii pârâte către fosta soţie a acestuia în temeiul unei Hotărâri AGA, al cărei conţinut a fost modificat de E.G. precum şi două din cele şase puncte menţionate iniţial în hotărârea din 7 martie 2008.
Deşi reclamantul a susţinut că toate aceste completări nu reprezintă voinţa tuturor asociaţilor, fiind efectuate de către pârâtul E.G., tribunalul a reţinut că probele administrate în cauză nu confirmă susţinerea acestuia.
În acest context s-a apreciat că există completarea menţiunilor iniţiale din cuprinsul Hotărârii AGA, însă modul în care s-a efectuat aceste completări nu s-a administrat nici un mijloc de probă.
Simplul fapt că s-a dispus începerea urmării penale împotriva pârâtului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 3/1999 şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată nu a dovedit activitatea frauduloasă a administratorului.
De asemenea, împrejurarea că pe rolul Tribunalului Bucureşti s-a înregistrat o acţiune privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între societatea pârâtă şi C.M. a fost privită ca lipsită de relevanţă câtă vreme această cerere nu a fost admisă de instanţa de judecată.
Prin urmare, tribunalul a constatat că nu se poate reţine faptul că pârâtul a urmărit şi obţinut transferul fraudulos al unui bun în patrimoniul fostei sale soţii întrucât actul de vânzare-cumpărare a fost încheiat în temeiul hotărârii din 7 martie 2008, astfel cum a fost completată.
Tribunalul a constatat că inacţiunea administratorului pentru recuperarea preţului vânzării nu poate fi calificată ca având o natură frauduloasă întrucât nu s-a dovedit intenţia administratorului în producerea unui prejudiciu societăţii.
Cu privire la litigiul care a format obiectul dosarului nr. 3187/303/2008 al Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, tribunalul a observat că este adevărat că în acest litigiu debitoarea a fost reprezentată de un avocat împuternicit de către creditorul E.G., însă simplul conflict de interese ce a existat între administratorul societăţii şi societatea pârâtă nu face dovada activităţii frauduloase a pârâtului, cu atât mai mult cu cât din probele administrate în cauză nu a rezultat că acest contract de închiriere a fost încheiat în dauna SC G.I.C. SRL.
Pentru aceste considerente, tribunalul a constatat că pârâtul nu se face vinovat de săvârşirea unor fapte de natură a atrage excluderea sa din societate şi a respins acţiunea ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel reclamantul M.I.R. care a solicitat modificarea în totalitate a sentinţei atacate în sensul excluderii asociatului şi administratorului E.G. din cadrul societăţii pârâte şi redistribuirea părţilor sociale între asociaţii rămaşi în societate, precum şi obligarea pârâtului E.G. la plata cheltuielilor de judecată.
În cauză s-au administrat probe cu înscrisuri şi interogatoriu.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia comercială nr. 198 din 23 martie 2010 a respins ca nefondat apelul reclamantei reţinându-se în considerente, în esenţă, că existenţa unor interese contrare între intimatul E.G. şi societatea pârâtă nu dovedeşte activitatea frauduloasă a administratorului, iar împrejurarea că, în răspunsurile de la interogatoriu, reclamantul a recunoscut că societatea a plătit pe intimatul pârât sume de bani cu titlu de chirie în anul 2008 instituie prezumţia că imobilul proprietatea intimatului a fost folosit de societatea pârâtă, iar închirierea a fost convenită de toţi asociaţii aşa cum rezultă din contractul de închiriere care este semnat de aceştia.
Împotriva deciziei pronunţate în apel reclamantul M.I.R. a declarat recurs susţinând, în esenţă, că în cauză sunt destule elemente potrivit cărora să se impusă excluderea asociatului E.G. care a făcut numeroase demersuri frauduloase în detrimentul societăţii comerciale pârâte şi nu a avut în vedere neînţelegerile grave dintre asociaţi care ar putea constitui temei de dizolvare a societăţii pârâte.
Înalta Curte, din oficiu, la acest termen a invocat nulitatea cererii de recurs în raport de dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. şi a rămas în pronunţare pe această excepţie.
Înalta Curte, examinând cuprinsul cererii de recurs apreciază că nu sunt critici propriu-zise la adresa deciziei care face obiectul recursului, ceea ce presupune indicarea punctuală a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluţia pronunţată şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia, iar succesiunea de fapte şi afirmaţii din cuprinsul cererii de recurs nefiind structurată din punct de vedere juridic în aşa fel încât să se poată reţine măcar din oficiu vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare evocate de recurenţii art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., în limita cărora să se poată exercita controlul judiciar în recurs, sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.
În cauză criticile formulate sunt raportate la aspecte ce ţin de netemeinicia deciziei recurate, neputând fi calificate ca motive de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ în sensul art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., astfel încât Înalta Curte, urmează să aplice sancţiunea nulităţii cererii de recurs, conform art. 3021 alin. (l) pct. 1 lit. c) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulitatea cererii de recurs declarată de reclamantul M.I.R. împotriva deciziei nr. 198 din 23 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, conform art. 3021 alin. (1) pct. 1 lit. c) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2713/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2720/2010. Comercial → |
|---|
