ICCJ. Decizia nr. 2720/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2720/2010
Dosar nr.3218/1/2010
Şedinţa publică din 14 septembrie 2010
Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 912 din 29 septembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 6464/325/2008 s-a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâţilor A.R., C.H.N., S.M., G.F.
S-a respins acţiunea faţă de cei sus identificaţi ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără capacitate de folosinţă. S-a respins excepţia autorităţii de lucru judecat.
S-a respins acţiunea formulată de reclamanţii Consiliul Local Municipal Timişoara, Municipiul Timişoara prin primar, Primăria Municipiului Timişoara, în contradictoriu cu pârâţii.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, potrivit cărţii funciare colective Timişoara, imobilul situat în Timişoara, edificat asupra parcelei, s-a aflat în proprietatea Statului Român, în administrarea operativă a RA U. Timişoara.
Cât priveşte spaţiul în litigiu, vizat de acţiunea în rectificarea cărţii funciare, acesta este evidenţiat ca făcând parte din părţile comune indivize, înstrăinate către cumpărătorii imobilelor rezultate din apartamentare în cota parte corespunzătoare dreptului lor de proprietate.
Reclamanta nu a motivat în drept cererea sa de rectificare a cărţii funciare, iar motivarea de fapt a vizat aspecte legate de împrejurarea că încăperea nu este folosită.
Or, în speţă nu s-a afirmat şi dovedit incidenţa nici uneia dintre aceste situaţii, motivul invocat de către reclamantă nefiind apt să conducă la admiterea acţiunii, iar mai mult, admiterea acesteia ar însemna ignorarea dreptului de proprietate comună forţată al pârâţilor asupra încăperii în discuţie şi limitarea dreptului de proprietate comună al acestora raportat la cotele pe care le-au dobândit prin cumpărare.
Cât priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată prin întâmpinare de către pârâtele T.L. şi C.V., a fost respinsă întrucât hotărârea pe care acestea a invocat-o este sentinţa civilă nr. 175 din 14 martie 2008 prin care Tribunalul Timiş, a soluţionat cererea înregistrată sub numărul 8306.1/325/2007, cu obiect rezilierea contractului de închiriere încheiat între reclamantă şi pârâta SC P.C. SRL, obligarea acesteia la plata chiriei neachitate, dosar din care a fost disjunsă acţiunea pendinte.
În această situaţie, tripla identitate de părţi, obiect şi cauză pretinsă de art. 1201 C. civ şi art. 166 C. proc. civ nu este îndeplinită.
Întrucât pârâtele mai sus identificate nu au avut capacitate de folosinţă la data învestirii instanţei (în anul 2007), iar actele săvârşite împotriva unei persoane fără capacitate de folosinţă sunt nule, instanţa a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a acestora şi a respins cererea în consecinţă.
Împotriva sentinţei civile nr. 912 din 29 septembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Timiş, în dosarul nr. 6464/325/2008 au declarat apel reclamanţii Municipiul Timişoara prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Primăria Municipiului Timişoara solicitând admiterii în principal a apelului aşa cum a fost formulat, desfiinţarea hotărârii judecătoreşti atacate, şi trimiterea dosarului Tribunalului Timiş în vederea rejudecării cauzei, cu consecinţa admiterii acţiunii formulate ca fiind temeinică şi legală, iar în subsidiar admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei apelate în sensul admiterii în totalitate a acţiunii formulate de către reclamantă.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, prin Decizia nr. 43/A din 25 februarie 2013 a respins ca nefondat apelul reclamantei.
S-a reţinut că tribunalul a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică în ce priveşte modul de soluţionare a excepţiilor privind lipsa capacităţii de folosinţă şi a autorităţii de lucru judecat, asupra cărora, de altfel, apelanta nici nu a invocat motive în calea sa de atac, şi de asemenea în mod legal s-a respins şi cererea reclamanţilor vizând rectificarea cărţii funciare.
Ori, din înscrisurile de la dosar a rezultat că acest spaţiu situat la parterul imobilului este în proprietatea exclusivă a Statului Român şi în administrarea Consiliului Municipiului Timişoara, constituind o parte comună indiviză a clădirii, astfel cum reiese din extrasul de carte funciară şi această trecere a spaţiului în părţile comune s-a făcut de către antecesoarea în drepturi a apelanţilor prin planul de dezmembrare pe apartamente întocmit în anul 1996 şi înscris în acest fel în cartea funciară, după care s-au înscris şi cotele părţi ale pârâţilor, în baza contractelor de vânzare cumpărare încheiate cu apelanţii.
Prin urmare, cu prilejul apartamentării şi dezmembrării realizate în anul 1996 s-a depus un plan legal aprobat în care s-a inclus la părţile comune indivize şi spaţiul din litigiu, fără a se putea reţine în prezent existenţa unui motiv de rectificare care să se încadreze în cele patru situaţii prevăzut de art. 36 din Legea nr. 7/1996, şi fără a se indica existenţa unei erori de fapt sau de drept săvârşită cu prilejul operaţiunilor efectuate anterior care sunt certificate în prezent de situaţia de carte funciară.
Împotriva deciziei pronunţate în apel reclamanţii au declarat recurs în motivarea căruia formulează critici de netemeinicie în sensul că spaţiul din litigiu a fost trecut eronat în părţile comune indivize ale imobilului fapt ce impune rectificarea cărţii funciare în sensul celor cerute prin acţiunea introductivă.
Înalta Curte, din oficiu, la acest termen a invocat nulitatea cererii de recurs în raport de dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. şi a rămas în pronunţare pe această excepţie.
Înalta Curte examinând cuprinsul cererii de recurs apreciază că nu sunt critici propriu-zise la adresa deciziei care face obiectul recursului, ceea ce presupune indicarea punctuală a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluţia pronunţată şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia, iar succesiunea de fapte şi afirmaţii din cuprinsul cererii de recurs nefiind structurată din punct de vedere juridic în aşa fel încât să se poată reţine măcar din oficiu vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare evocate de recurenţii art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., în limita cărora să se poată exercita controlul judiciar în recurs, sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.
În cauză simple enumerare a motivelor de nelegalitate raportate la aspecte ce ţin de netemeinicia deciziei recurate, neputând fi calificate ca motive de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ în sensul art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ., astfel încât Înalta Curte, urmează să aplice sancţiunea nulităţii cererii de recurs, conform art. 3021 alin. (l) pct. 1 lit. c) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulitatea cererii de recurs declarată de reclamanţii Municipiul Timişoara prin primar, Consiliul Local Al Municipiului Timişoara şi Primăria Municipiului Timişoara împotriva deciziei nr. 43/A din 25 februarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială, conform art. 3021 alin. (l) pct. 1 lit. c) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2714/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2730/2010. Comercial → |
|---|
