ICCJ. Decizia nr. 2856/2010. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 2856/2010

Dosar nr.970/108/2009

Şedinţa publică din 22 septembrie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din actele şi lucrările dosarului, constată că:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la Tribunalul Arad, în data de 11 martie 2009, sub nr. 970/108/2009, reclamanta M.O.I. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta SC B.G. SA Arad, instanţa de judecată să pronunţe o hotărâre prin care să dispună rezoluţiunea promisiunii de vânzare-cumpărare din 23 martie 2007 şi obligarea pârâtei la restituirea sumei de 32.049,32 Euro, reprezentând avans preţ şi a dobânzii legale aferente acestuia, începând cu data de 31 iunie 2008 şi până la data plăţii efective a debitului, arătând, în esenţă, că prin promisiunea încheiată, pârâta şi-a asumat obligaţia de a construi două apartamente cu parcări până la data de 31 iunie 2008, obligaţie la care nu s-a conformat.

Prin sentinţa comercială nr. 1551 din 25 iunie 2009, Tribunalul Arad a admis, în parte, acţiunea, a dispus rezoluţiunea promisiunii de vânzare-cumpărare, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 32.049,32 Euro şi dobânda legală aferentă, calculată de la data imediat următoare expirării a 15 zile de la notificare şi până la data plăţii efective şi a respins cererea reconvenţională, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 4.005 RON.

Instanţa a reţinut, în esenţă, că între reclamantă, în calitate de promitent-cumpărător şi pârâtă, în calitate de promitent-vânzător, s-a încheiat promisiunea de vânzare-cumpărare, prin care s-a convenit preţul de 106.831,06 Euro, din care reclamanta a plătit cu titlu de avans suma de 32.049,32 Euro, urmând ca diferenţa să o achite la data semnării contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, adică în termen de 15 zile calendaristice de la notarea construcţiei în cartea funciară.

Că, prin promisiunea de vânzare-cumpărare s-a convenit că, dacă se va constata culpa promitentei-vânzătoare, aceasta va restitui promitentei-cumpărătoare sumele încasate de la aceasta iar, dacă se va constata culpa promitentei-cumpărătoare, aceasta va pierde sumele achitate până la momentul ivirii cauzei de rezoluţiune.

De asemenea, s-a constatat că promitenta-cumpărătoare a notificat pe promitenta-vânzătoare să-i restituie avansul plătit şi dobânda legală aferentă, întrucât promitenta-vânzătoare nu şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite prin promisiunea încheiată, iar la rândul său, promitenta-vânzătoare a procedat la punerea în întârziere a promitentei-cumpărătoare, în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.

Din probele administrate în cauză, respectiv din extrasele de carte funciară rezulta că imobilele în litigiu aveau notate în foaia de sarcini, o ipotecă în favoarea unui terţ şi în foaia de proprietate, interdicţia de înstrăinare, aşa încât, rezultă că, la data notificării promitentei-vânzătoare, aceasta nu putea transmite dreptul de proprietate asupra imobilelor prin înscris autentic, ceea ce atrage incidenţa pactului comisoriu din promisiunea de vânzare-cumpărare, culpa aparţinând pârâtei promitentă-vânzătoare.

Prin Decizia nr. 200 din 8 decembrie 2009, Curtea de Apel Timişoara, a admis apelul declarat de pârâta SC B.G. SA, împotriva sentinţei primei instanţe, pe care a schimbat-o, în tot, în sensul că a respins cererea reclamantei M.O.I., ca nefondată, a admis cererea reconvenţională formulată de pârâta SC B.G. SA şi a constatat inexistenţa obligaţiei pârâtei de restituire a sumei de 32.049,32 Euro, avansată de reclamantă, cu cheltuieli de judecată.

În considerentele deciziei, instanţa a reţinut că pârâta SC B.G. SA avea obligaţia de a finaliza imobilul până la data de 30 iunie 2008 şi de a notifica promitenta-cumpărătoare cu privire la recepţia finală şi predarea imobilului, urmând ca, în cazul neînţelegerilor cu privire la recepţie, să se procedeze la repetarea recepţiei în termen de şapte zile, în prezenţa unui expert tehnic plătit de promitenta-vânzătoare, condiţiile stabilite de expert fiind obligatorii pentru părţi.

De asemenea, s-a avut în vedere că reclamanta avea obligaţia plăţii sumei de 10.000 Euro, cu titlu de arvună, a sumei de 22.049,32 Euro, reprezentând diferenţa până la 30% din preţul total al vânzării în termen de 15 zile de la data notificării, privind realizarea structurii etajului şi turnarea planşeului peste etajul la care este situat apartamentul rezervat şi că, părţile au convenit să perfecteze contractul de vânzare-cumpărare în termen de 15 zile de la notarea construcţiei în cartea funciară, promitenta-cumpărătoare urmând să achite suma de 74.781,74 Euro la data semnării contractului în formă autentică.

Instanţa a mai reţinut că, rezoluţiunea promisiunii de vânzare-cumpărare a intervenit prin declaraţia unilaterală a pârâtei promitentă-vânzătoare din data de 9 martie 2009, când aceasta a notificat cealaltă parte să se prezinte în termen de trei zile în vederea încheierii contractului în formă autentică, în sens contrar considerând promisiunea rezolvită de drept, aşadar, ca urmare a refuzului nejustificat al reclamantei promitentă-cumpărătoare de a încheia contractul de vânzare-cumpărare, cu consecinţa pierderii sumelor deja achitate, conform clauzei de rezoluţiune convenţională cuprinsă în promisiunea de vânzare-cumpărare.

Împotriva deciziei a formulat recurs reclamanta M.O.I., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de pct. 8, 7 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ., arătând următoarele:

- Instanţa de apel a schimbat înţelesul actului juridic dedus judecăţii întrucât a constatat că a intervenit rezoluţiunea de drept fără a analiza motivele ce au stat la baza convenţiei, apreciind greşit că cererea reconvenţională este admisibilă, întrucât intimata avea interdicţie de a înstrăina imobilele în litigiu, apreciindu-se eronat culpa reţinută în sarcina promitentei vânzătoare. Recurenta susţine că pârâta şi-a asumat obligaţia de a construi apartamentele şi spaţiile destinate parcării până la data de 30 iunie 2008, obligaţie pe care nu a respectat-o, manifestând dezinteres fată de convenţie ceea ce denotă culpa exclusivă a acesteia conform art. 1320 C. civ., situaţie rezultată din probele administrate în cauză.

- Decizia atacată se bazează pe motive ce nu au fost supuse dezbaterii în apel, reţinând în mod eronat culpa exclusivă a reclamantei. Se consideră că, în condiţiile existenţei unor sarcini, actul de vânzare este prohibit de lege, are o cauză ilicită, este nul absolut conform art. 968 C. civ. şi prin urmare instanţa de apel a apreciat în mod nelegal că sunt întrunite condiţiile generate de existenţa unui pact comisoriu între părţi.

- Decizia instanţei de apel este lipsită de temei legal, în condiţiile în care deşi pârâta a indicat anumite motive de fapt, cele care au stat la baza admiterii apelului au fost cu totul altele. Recurenta face referire la reţinerea din considerentele deciziei potrivit cu care s-a apreciat că întârzierea de 4 luni, în executarea obligaţiei, nu este suficient de importantă, reţinându-se totodată culpa contractuală a pârâtei. De asemenea, recurenta susţine că instanţa de apel a dat o conotaţie specială procesului verbal de conciliere directă, constatând în mod greşit că ar fi refuzat încheierea actului autentic.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

- Faţă de argumentele aduse în susţinerea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., argumente prin care se tinde la o reevaluare a situaţiei de fapt, mai ales în ceea ce priveşte stabilirea culpei, se constată că nu se circumscriu motivului de recurs invocat, deoarece nu se referă la niciuna dintre ipotezele avute în vedere de text şi anume lipsa motivării şi existenţa unor motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Mai mult, recurenta invocă motive de nulitate a actului juridic dedus judecăţii şi incidenţa dispoziţiilor art. 968 C. civ. deşi acestea nu au făcut obiectul analizei instanţelor anterioare, drept pentru care nu pot fi puse în discuţie, în această etapă procesuală.

- Nici critica întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi primită în contextul în care recurenta face trimitere la greşita stabilire a culpei în sarcina sa şi la probele administrate în cauză, fără a arăta în concret actul la care face referire şi nici în ce a constat interpretarea ori denaturarea actului.Pretinsa omisiune a instanţei apelului de a analiza motivele care au stat la baza convenţiei părţilor şi referirea generică la nesocotirea temeiului de drept al acţiunii, respectiv a prevederilor C. civ. nu pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de pct. 8 al art. 304 C. proc. civ.

- În ce priveşte pretinsa aplicare greşită a legii şi lipsa de temei legal a deciziei se constată că instanţa de apel a analizat şi a răspuns la fiecare dintre motivele invocate prin cererea de apel, analizând atât culpa pârâtei cât şi reclamantei-pârâte în raport de probele ce au fost administrate în cauză, atribuţie exclusivă a acesteia dat fiind caracterul devolutiv al apelului.

Câtă vreme, prin argumentele aduse în susţinerea acestui motiv de recurs nu se indică textul de lege ce a fost nesocotit, interpretat ori aplicat greşit, ci se face referire la modul în care s-a apreciat asupra culpei exclusive a reclamantei-pârâte şi la interpretarea probelor administrate în cauză, instanţa de recurs nu poate proceda la o verificare a stabilirii situaţiei de fapt pentru că astfel ar încălca dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., care limitează rolul instanţei de recurs doar la analizarea motivelor de nelegalitate stric şi limitativ reglementate la pct. 1 - 9.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, va respinge ca nefondat recursul, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimată se constată că actul depus în copie la dosar, constând în factura din 3 noiembrie 2010 face dovada plăţii efective şi încasării sumei de 4.200 RON înscrise în act, motiv pentru care cererea va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de reclamanta M.O.I., împotriva deciziei Curţii de Apel Timişoara nr. 200 din 8 decembrie 2009, ca nefondat.

Respinge cererea intimatei-pârâte SC B.G. SA Arad de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 22 septembrie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2856/2010. Comercial